Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 46/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - conflict negativ de competență -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 46

Ședința publică de la 19 Martie 2009

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit cu privire la soluționarea cererilor de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești străine și de contopire pedepse formulate de petiționarul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul - condamnat, aflat în stare de arest în cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu S, asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul asupra regulatorului de competență, a solicitat stabilirea competenței în favoarea judecătoriei, motivând că sunt incidente dispozițiile art.118 din Legea nr.302/2004, întrucât recunoașterea hotărârilor străine nu poate avea loc pe cale accesorie, decât în cadrul soluționării pe fond a unei cauze, iar nu în cadrul unei contopiri.

Avocat, având cuvântul pentru petentul condamnat, a achiesat la concluziile reprezentantului parchetului, în sensul stabilirii competenței pentru Judecătoria Drobeta Turnu S.

Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor existente la dosarul cauzei, se rețin următoarele:

La data de 08.01.2009, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Tr. S, sub nr-, cererea de contopire pedepse formulată de petentul, deținut în Penitenciarul Drobeta Tr.

În motivarea cererii, petentul a susținut că solicită să i se recunoască hotărârea nr. M 1293 Js 5011/02 din 12.08.2003 a Tribunalului și hotărârea penală nr. P 1193 Js 6197/05 din 26.01.2006 a Tribunalului, infracțiunile pentru care a fost condamnat prin aceste hotărâri fiind concurente și cu o altă infracțiune pe care a comis-o în Austria și pentru care a fost arestat în perioada 17.02.2004 și 26.11.2004, fiind eliberat condiționat înainte de termen la data de 17.04.2005. A mai solicitat să-i fie scăzute și perioadele deduse prin hotărârea Judecătoriei Sector 5

Prin sentința penală nr. 120 din 19.01.2009, Judecătoria Drobeta Tr. S și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Mehedinți, apreciind că Tribunalul este instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei, conform art. 449 alin. 2 Cod procedură penală, față de împrejurarea că mandatul în executarea căruia se află petentul a fost emis de către Tribunalul București.

Primind cauza spre competentă soluționare, în urma declinării, Tribunalul Mehedinți - Secția Penală a înregistrat-o sub nr-, iar prin sentința penală nr. 116 de la 26 februarie 2009, dispus, în baza art. 42 C.P.P. declinarea competenței de soluționare a cererii având ca obiect recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine și contopire pedepse formulată de petentul, în favoarea Judecătoriei Drobeta TS.

De asemenea, prin aceeași sentință, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în baza art. 43 C.P.P. s-a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova, în vederea soluționării acestui conflict.

Onorariul de avocat din oficiu în cuantum de 100 lei, a rămas în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Mehedinția apreciat că excepția invocată este întemeiată întrucât, petentul se află, într-adevăr, în prezent, în executarea mandatului nr. 1376/10.10.2005 al Tribunalului București, Secția I Penală, emis în baza sentinței penale nr. 1183/2004, definitivă prin dp nr. 5496/2005 a ÎCCJ, prin care a fost condamnat la 6 ani închisoare, în baza art. 211 al. 2 lit. d,e cp și cu aplic. art. 37 lit. b cp, pedeapsă din care i s-a dedus reținerea de 24 ore din 20.02.2000.

Ulterior însă, petentul a formulat o cerere de recunoaștere a celor două hotărâri, menționate în cuprinsul cererii deduse judecății, date de Tribunalul, precum și de contopire a pedepselor aplicate faptelor concurente - cerere soluționată prin sentința penală nr. 1915/21.- a Judecătoriei Sector 5 B, definitivă prin nerecurare, sentință prin care: în temeiul art. 116 și urm. din Legea nr. 302/2004 a recunoscut hotărârea penală nr. M 1293 JS 5011/02 din 12.08.2003 a Tribunalului și hotărârea penală nr. P 1193 Js 6197/05 din 26.01.2006 a Tribunalului.

În temeiul art. 449 al. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 36 al. 2 Cod penal, s-a admis în parte cererea de contopire pedepse formulată de petent și, în temeiul art. 33 lit. a cp cu referire la art. 34 al. 1 lit. b Cod penal, s-a constatat că următoarele infracțiuni comise de petent sunt concurente: infracțiunea prev. de art. 211al. 2 lit. d,e rap. la art. 37 lit. b cp pentru care a fost condamnat la 6 ani închisoare prin sp nr. 1183/24.09.2004 a Tribunalului București, infracțiunea de tâlhărie, sancționată cu 2 ani închisoare cu suspendarea executării prin sentința penală din 12.08.2003 a Tribunalului.

În temeiul art. 36 al. 3 Cod procedură penală, s-au scăzut din durata pedepsei de 6 ani închisoare, următoarele perioade: 24 ore din 20.02.2000, 25.06.2003-12.08.2003 și de la 10.11.2005, la zi.

S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrele speciale și în mandatul de executare nr. 1376/2005 al Tribunalului București.

În speța de față, Tribunalul Mehedinția constatat, așa cum rezultă și din declarația dată de petent la termenul de azi, că acesta solicită să i se mai recunoască hotărârile penale prin care a fost condamnat pentru două fapte comise în Austria, având o pedeapsă de 6 luni - din care a executat 3 luni - și o altă pedeapsă de 1 an și 4 luni - din care a executat 9 luni și câteva zile - fiind eliberat la 26.11.2004.

Conform art. 118 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a reținut că recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate, sau a altor acte judiciare străine, se poate face și pe cale principală, de către instanța de judecată sesizată în acest scop de către condamnat sau de procuror, iar conform dispozițiilor alin. 2 al aceluiași text de lege, în speță, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află condamnatul.

În cauză, așa cum rezultă din declarația dată de petent la termenul de azi, obiectul cererii sale îl constituie, în principal recunoașterea, pe cale principală - având în vedere că nu există un proces pendinte pe rolul Tribunalului Mehedinți pentru a fi aplicabile disp. art. 119 din Legea nr. 302/2004, care reglementează procedura de recunoaștere pe cale incidentală - a hotărârilor penale prin care a fost condamnat pentru fapte comise în Austria și, în subsidiar, după recunoașterea hotărârilor străine, efectuarea contopirii pedepselor aplicate faptelor concurente.

Ca atare, față de cele arătate, Tribunalul Mehedinția apreciat că, în speță, instanța competentă să dispună asupra recunoașterii hotărârilor străine - cerere formulată pe cale principală de petiționarul condamnat - este Judecătoria Drobeta Tr. S, instanță în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere al condamnatul.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 449 alin. 2 Cod procedură penală, tot Judecătoria Drobeta Tr. S este competentă să dispună asupra modificării pedepselor, având în vedere că ultima hotărâre care se execută de către petent este sentința penală nr. 1915/21.- a Judecătoriei Sector 5 B, definitivă prin nerecurare.

Fiind sesizată cu ivirea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Craiovaa înregistrat cauza la data de 05 martie 2009, sub nr-.

Analizând conflictul de competență pendinte, Curtea reține:

Recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de instanțele competente ale altor state, poate avea loc numai în condițiile expres și restrictiv stabilite prin Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.224/2006, respectiv 222/2008, care reglementează atât procedura de recunoaștere la cererea statului străin, cât și procedura de recunoaștere la cererea persoanei condamnate.

Ori, în speță, petentul condamnat a investit instanțe ( Judecătoria Drobeta Turnu S ) atât cu o cerere de recunoaștere a două hotărâri pronunțate de autorități judiciare Germane, respectiv hotărârile penale nr.M 1293 JS 5011/02 din 12 august 2003 și nr.P 1193 JS 6197/05 din 26 ianuarie 2006, ambele pronunțate de Tribunalul, cât și printr-o cerere de contopire a pedepselor aplicate prin aceste hotărâri străine cu pedeapsa stabilită de Judecătoria Sector 5 B, prin sentința penală nr.1915/21 octombrie 2008.

În aceste condiții, în cauză trebuia reținut că procedura de recunoaștere a hotărârilor străine invocate de petent, este reglementată de prevederile art.118 din Legea nr.302/2004, raportat la art.117 din aceeași lege, privitor la recunoașterea hotărârilor penale pe cale principală la sesizarea persoanei condamnate.

Trebuie însă reținut că modificarea pedepselor aplicate prin hotărâri penale intrate în putere de lucru judecat, potrivit legii procesual penale române, este supusă dispozițiilor art.449 Cod pr.penală, procedură execuțională care excede noțiunii de "proces penal în curs", prevăzută în art.119 din legea nr.302/2004, privitor la procedura de recunoaștere pe cale incidentală a unei hotărâri penale străine.

Astfel, sintagma prevăzută în articolul din legea specială are semnificația unei acțiuni penale desfășurate în fața unei instanțe judiciare, având drept scop stabilirea existenței unei infracțiuni și a vinovăției persoane trimise în judecată, având drept finalitate tragerea la răspundere penală a persoanei față de care s-a inițiat procedura penală respectivă, cerințe care nu se regăsesc în caracteristicile și finalitatea procedurii reglementată de art.449 Cod pr.penală, care vizează exclusiv modificarea pedepselor aplicate prin hotărâri distincte, definitive, aceleiași persoane, în cazurile expres reglementate: concurs de infracțiuni, stare de recidivă, infracțiune continuată (conform alin.1 din articolul citat).

În aceste condiții, Tribunalul Mehedinția reținut corect că petiția în discuție a persoanei condamnate reprezintă o sesizare în vederea recunoașterii a două hotărâri penale străine, pe cale principală, în condițiile art.118 din Legea nr.302/2004, pentru care competența materială aparține judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află condamnatul, respectiv Judecătoria Drobeta Turnu S, întrucât condamnatul este încarcerat în Penitenciarul aflat în raza de competență teritorială a acestei instanțe de executare.

Totodată, se reține că în privința procedurii aplicabile sunt incidente dispozițiile art.117 din aceeași lege, conform cărora persoana condamnată trebuie citată și asigurată prezența la soluționarea cauzei, urmând să-i fie asigurată apărarea prin desemnarea unui apărător din oficiu sau după caz, primindu-se concluziile unui apărător ales.

De asemenea, urmează să se constate că procedura de recunoaștere a hotărârilor străine are caracter prioritar față de cererea de contopire, de vreme ce pe teritoriul României hotărârile penale prin care s-au aplicat pedepsele a căror contopire se solicită, produc efecte juridice numai urmare a hotărârii de recunoaștere pronunțate de autoritatea judiciară română competentă.

În consecință, Curtea va stabili competența de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârilor- 1293 JS 5011/02 din 12 august 2003 și nr.P 1193 JS 6197/05 din 26 ianuarie 2006, ambele pronunțate de Tribunalul, în favoarea Judecătoriei Drobeta TS, care va rămâne investită și prin cererea de contopire a aceluiași condamnat, în subsidiar, urmând ca după finalizarea procedurii de recunoaștere să se aplice dispozițiile art.449 alin.2 Cod pr.penală, privind verificarea competenței materiale de soluționare a cererii de contopire.

În cursul soluționării regulatorului de competență, petentul condamnat a beneficiat de asistență juridică prin apărător desemnat din oficiu.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată competența de soluționare a cauzei - având ca obiect recunoașterea unei hotărâri judiciare penale străine, pe cale principală, conform art. 118 din Legea nr. 302/2004 și contopire pedepse întemeiată pe dispozițiilor art. 449 Cod procedură penală, formulate de petentul, fiul lui și, născut la data de 30.07.1954, deținut în Penitenciarul Dr. Tr. S - în favoarea Judecătoriei Drobeta TS.

Cheltuielile judiciare, în sumă de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, vor rămâne în sarcina statului și se vor vira din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

28 aprilie 2009

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 46/2009. Curtea de Apel Craiova