Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 275/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.209 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 275

Ședința publică de la 19 Martie 2009

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat

- - - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul deținut în Penitenciarul Craiova Județul D, împotriva deciziei penale nr.15 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței penale nr.2452 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat asistat de avocat - apărător din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, au fost depuse motive de recurs și întrucât nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispoz.art.38513Cod pr.penală, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului, având în vedere că acesta are o situație familială deosebită.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că inculpatul a săvârșit 4 infracțiuni în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, prev.de art.37 lit.a și b Cod penal.

Inculpatul recurent având cuvântul solicită admiterea recursului și reducerea pedepselor.

C U T E

Asupra recursului penal de față;

În aplicarea dispoz.prev.de art.38514Cod pr.penală, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2452 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, s-a dispus în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1, lit. i cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal și cu aplicare art. 37 lit. a,b Cod Penal, condamnarea inculpatul - fiul lui și, născut la data de 10.10.1983, în C, domiciliat în C, b-dul -,. 121,. 1,. 9, jud. D, legale în comuna, jud. M, -, în prezent aflându-se în Arestul D, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g,i cu Cod Penal aplicarea art. 37 lit. a și b Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare; în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g cu Cod Penal aplicarea art. 37 lit. a și b a Cod Penal fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b s Cod Penal-au contopit pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 61 od penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 371 zile închisoare rămas neexecutat, din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2260/2006 a Judecătoriei Craiova, pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 od penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii preventive de la 05.03.2008 la 03.04.2008 și s-a menținut starea de arest.

S-a luat act că părțile vătămate, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 118 lit. e s Cod Penal-a dispus confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță a sumei de 1.330 lei de la inculpatul.

În baza art. 191.C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

1. La data de 04.12.2007, în jurul orei 2100, inculpatul s-a deplasat în cart. -Nouă, la.47 A,. 1. Urcând la etajul 7 al blocului respectiv și văzând ca o anexă situată aici nu era asigurată, a pătruns în interior, hotărându-se să sustragă bunuri.

Astfel, a sustras o cutie de carton în care se afla un brad artificial marca aparținând părții vătămate. A coborât din bloc cu bunul sustras asupra sa, fără să fie observat de cineva și a mers în părculețul unde a ascuns bradul. A doua zi, s-a deplasat în târgul de săptămână unde a vândut bunul sustras cu suma de 30 lei unei persoane necunoscute.

Pe parcursul cercetărilor, a condus organele de poliție la locul faptei, indicând modalitatea de comitere a infracțiunii.

Bunul sustras, în valoare de 300 lei, nu a fost recuperat, însă partea vătămată nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

În executarea aceleiași rezoluții infracționale, la aceeași dată, în jurul orelor 23,00, inculpatul s-a deplasat în cartierul -Nouă, la blocul 113, scara 2, și a urcat la etajul 4 unde știa că se află amenajată o uscătorie. A folosit o șurubelniță cu care a forțat și desfăcut din belciugul pe care era pus lacătul ce asigura ușa de acces. In continuare, a pătruns în interior de unde sustras trei e cu murături, două câte 3 litri, un sac de cartofi ce cântărea 5 kg și un prosop de, de culoare maron, toate aparținând părții vătămate.

În continuare a ascuns bunurile sustrase în aceeași scară de bloc, după niște ghivece de și ușă din lemn situate între etajele 1 și 2, respectiv 3 și 4, urmând a le lua mai târziu din acele locuri.

Când a revenit după câteva ore, inculpatul nu a mai găsit bunurile sustrase de el ascunse, întrucât fusese reclamată săvârșirea infracțiunii organelor de poliție, care le-au găsit cu ocazia cercetării la fața locului.

Pe parcursul cercetărilor, a condus organele de poliție la locul faptei, indicând modalitatea de comitere a infracțiunii.

Sub aspect civil, s-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate, prin comiterea faptei, în sumă de 300 lei, nu a fost recuperat, însă partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

Prejudiciul cauzat părții vătămate, prin comiterea faptei, în sumă de 100 lei, nu a fost recuperat și restituit părții vătămate, însă aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

In perioada 15.01.2008-28.01.2008, pe timp de noapte, în jurul orei 2200, inculpatul s-a deplasat la blocul 8 din cartierul -Nouă. Urcând la etajul 1 al blocului, respectiv unde știa că este amenajată o anexă, s-a hotărât să sustragă bunuri din interiorul acesteia. In acest sens, folosind o piatră, a spart geamul de la ușa de acces, reușind să dezasigure yala, dinspre interior. pătruns în interior, iar de aici a sustras o bicicletă marca Bike, de culoare neagră, un carut metalic prevăzut cu două roți și un aspirator vechi, bunuri apartinând părții vătămate . De asemenea, din același loc, a sustras și o bicicletă de dimensiuni mici, pentru copii, aparținând părții vătamate.

A doua zi, s-a deplasat în târgul de săptămână Romanești, unde a vândut bunurile sustrase cu suma de 100 lei, unor persoane necunoscute.

Cu ocazia cercetării la fața locului, de pe capacul aspiratorului care a rămas la locul faptei, a fost ridicată o urmă papilară, iar conform raportului de expertiză dactiloscopică nr. -/17.03.2008, întocmit de către Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratul de Poliție al Jud. D, s-a concluzionat că aceasta aparține inculpatului.

Pe latură civilă, s-a constatat că prejudiciul cauzat părților vătămate și, prin comiterea faptei, în sumă de 520 lei, nu a fost recuperat, însă părțile vătămate nu s-au mai constituit parti civile în cadrul procesului penal.

In noaptea de 02/03.02.2008, în jurul orei 0130, inculpatul s-a deplasat în cartierul -Nouă, la blocul 65 2, scara 2. Urcând la etajul 8 al blocului respectiv a observat că de balustradă era legată cu un cablu o bicicletă, marca, culoare roșie, aparținând părții vătămate, pe care s-a hotărât să o sustragă.

Astfel, a îndoit cablul acesta s- rupt, după care a coborât cu bicicleta, fără a fi observat de cineva.

A doua zi, a înstrăinat bicicleta sustrasă martorului A, în schimbul sumei de 15 lei și o bere.

Pe parcursul cercetărilor, a condus organele de poliție la locul faptei, indicând modalitatea de comitere a infracțiunii.

Sub aspect civil s-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate, prin comiterea faptei în sumă de 700 lei, a fost recuperat și predat partii vătămate, fapt pentru care aceasta nu s-a mai constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

In perioada 20.02.2008-27.02.2008, pe timp de noapte, în jurul orei 0400, inculpatul s-a deplasat la blocul 65 1,. 1, din cart. -Nouă. A coborât la subsolul blocului unde s-a hotărât să sustragă bunuri dintr-o boxă amplasată aici.

Folosind niște chei de lacăt, a reușit să deschidă cele doua lacăte care asigurau ușa de la intrarea în boxa părții vătămate, pătrunzând în interior. De aici, a sustras 60 e de conserve din fructe și legume, părăsind locul faptei fără a fi observat de cineva.

A doua zi, s-a deplasat în târgul de săptămână Romanești, unde vândut bunurile sustrase unor persoane necunoscute, obținând în schimbul lor suma de 50 lei.

Cu ocazia cercetării la fața locului, de pe un aflat în boxă, au fost ridicate trei urme papilare, iar conform raportului de expertiză dactiloscopică nr. -/18.03.2008, întocmit de către Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratul de Poliție al Jud., s-a concluzionat ca acestea aparțin inculpatului.

Prejudiciul cauzat părții vătămate, în sumă de 500 lei, nu a fost recuperat, însă partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

De asemenea, au fost audiați și numiții, care au învederat instanței că nu se constituie părți civile în procesul penal.

Martorii din acte, au precizat că își mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv plângerile părților vătămate, declarațiile părților vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarații martori, planșe foto, declarații inculpat, raport de expertiză dactiloscopică nr. -/17.03.2008, raport de expertiză dactiloscopică nr. -/18.03.2008, dovezi restituire bunuri, fișe de cazier judiciar, instanța constatat că starea de fapt a fost corect reținută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 1508/P/2008.

Având în vedere cele constatate, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, care în data de 04.12.2007, între orele 21,00-23,00, în executarea aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns în interiorul unei anexe a. 47, iar de aici a sustras bunuri în valoare de 300 lei și în uscătoria. 113, de unde a sustras bunuri în valoare de 100 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1, lit. g, i cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2.

Cod Penal

De asemenea, fapta aceluiași inculpat, care în noaptea de 02/03.02.2008, în jurul orele 01,30, a urcat la etajul 8 al. 65 A2,. 2, iar de aici, a sustras o bicicletă marca care era legată de o balustradă, cauzând un prejudiciu în valoare de 700 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i

Cod Penal

Fapta inculpatului care în perioada 20-27.02.2008, pe timp de noapte, a pătruns în subsolul. 65 A1, iar în interiorul boxei aparținând părții vătămate a sustras bunuri în valoare de 500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i

Cod Penal

Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 prin Cod Penal sentința penală nr. 2413/2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 533/2004 a Tribunalului Dolj, arestat la data de 19.03.2004 eliberat la data de 29.06.2005, cu un rest de 262 zile închisoare; 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal prin sentința penală nr. 2260/2006 a Judecătoriei Craiova, arestat la data de 11.10.2005, eliberat la data de 05.10.2007 cu un rest de 371 zile închisoare; 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209.Cod Penal prin sentința penală nr. 99/2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 219/2006 a Curții de Apel Craiova; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 și Cod Penal art. 217 alin. 3, art. 20 raportat la art. 208, 209 prin Cod Penal sentința penală nr. 380/2006 a Tribunalului Dolj, astfel că la data comiterii faptelor se afla în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie prev. de art. 37 lit. a și b

Având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite înainte de a interveni condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 33-34.

Cod Penal

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv de circumstanțele reale de săvârșire a faptelor și cele personale ale inculpatului, apreciind că aplicarea unei pedepse ca modalitate de execuție în regim de detenție, este de natură a-și atinge scopul preventiv educativ al pedepsei.

În baza art. 61.Cod Penal instanța a dispus revocarea beneficiului liberării pentru restul de pedeapsă de 371 zile închisoare rămas neexecutat, din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2260/2006 a Judecătoriei Craiova, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71.Cod Penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a și lit.b pe Cod Penal durata executării pedepsei.

În ceea ce privește stabilirea și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64.Cod Penal pe durata prevăzută de art. 71.Cod Penal, instanța având în vedere jurisprudența și principiul proporționalității, în raport de natura infracțiunii, modul și împrejurările de comitere, dar și persoana inculpatului, apreciază că este proporțională și justificată numai interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II a și lit. b p, respectiv interdicția dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și interdicția dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

A constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art. 1451.C.P.P. întrucât inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 88.p și art. 350.C.P.P. instanța a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii preventive de la data de 05.03.2008 la 06.03.2008 și a menținut starea de arest.

S-a luat act că numiții, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 118 lit. e instanța Cod Penal a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță a sumei de 1.330 lei de la inculpatul.

În baza art. 191.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și precizând că pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu situația sa familială.

Prin decizia penală nr.275 din 19 martie 2009, Tribunalul Dolj, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală, pe latură penală.

A înlăturat mențiunea "menține starea de arest" și a constatat că apelantul inculpat este arestat în altă cauză.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate de inculpat și având în vedere Normele legale în materie, instanța a apreciat drept nefondate criticile formulate.

Astfel, tribunalul a constatat că prima instanță de judecată a aplicat inculpatului pedepse just individualizate pentru faptele săvârșite de către acesta, având în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod Penal, și ținând cont în acest context de elementele ce caracterizează persoana inculpatului, în principal, statutul său juridic.

Din această perspectivă, Tribunalul a apreciat că soluția supusă apelului este temeinică.

Apelul inculpatului va fi însă admis, tribunalul desființând în parte sentința pe latură penală, însă dintr-un motiv de nelegalitate constatat din oficiu de către instanța de control, în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi ordinare de atac, în sensul de a se înlătura dispoziția din sentința penală nr.2452 din 23 octombrie 2008 și care privește menținerea stării de arest a inculpatului.

Astfel, deși prima instanță de judecată constatase în mod corect că inculpatul este arestat în altă cauză, la data dezlegării acțiunii penale în cauza - (cauza de față), în mod nelegal, după ce a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, a menținut starea de arest.

Împotriva acestei decizii și a sentinței a declarat recurs în termen inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică motivat de faptul că pedepsele aplicate sunt prea aspre în raport de gravitatea faptelor săvârșite și criteriile de individualizare avute în vedere, invocând incidența cazului de casare prev.de art.3859pct.14 Cod pr.penală.

Recursul este fondat.

Analizând probatoriile administrate în cauză și hotărârile pronunțate în raport de motivul de casare invocat, Curtea reține că instanța de fond a încadrat corect faptele și a stabilit în mod indubitabil vinovăția inculpatului, sub forma intenției directe pentru faptele comise cu aceste probatorii care se coroborează de altfel cu recunoașterea acestuia la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești.

Latura civilă a cauzei a fost soluționată în mod corespunzător, în sensul că s-a luat act despre poziția părților vătămate care nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate, Curtea reține că și în situația în care inculpatul este recidivist postcondamnatoriu și postexecutoriu, fiind evidentă perseverența sa infracțională, precum și predilecția pentru săvârșirea acestui gen de infracțiuni, în raport de valoarea modică a prejudiciului creat, care a fost recuperat integral prin restituire și depoziția procesuală sinceră a inculpatului, pedepsele de 3 ani închisoare sunt prea aspre, finalitatea dispozițiilor prevăzute de art.52 Cod penal, poate fi realizată prin executarea de către inculpatul recurent, în regim de detenție, a unor pedepse mai mici care sunt apreciate la 2 ani închisoare, prin reținerea incidenței dispozițiilor prev.de art.74 lit.c și art.76 Cod penal și art.80 Cod penal.

Față de aceste considerente, cum susținerile recurentului inculpat dau conținut cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor prev.de art.38515pct.2 lit.d Cod pr.penală, va fi admis recursul declarat de inculpat și vor fi casate în parte hotărârile atacate.

Vor fi descontopite pedepsele aplicate.

Se va reține incidența dispozițiilor prev.de art.74 lit.c, art.76 și art.80 Cod penal și vor fi reduse pedepsele principale aplicate pentru cele patru infracțiuni de furt de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Va fi menținută revocarea pentru restul neexecutat și vor fi recontopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, ce urmează a fi executată de către inculpat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, iar cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu vor rămâne în sarcina statului, fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul deținut în Penitenciarul Craiova Județul D, împotriva deciziei penale nr.15 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței penale nr.2452 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr-.

Casează în parte hotărârile atacate.

Descontopește pedepsele aplicate.

Face aplicarea dispozițiilor prev.de art.74 lit.c p, art.76 p și art.80 p și reduce pedepsele aplicate pentru infracțiunile de furt de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Menține revocarea pentru restul neexecutat de 371 zile închisoare, din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin nr.2260/2006 a Judecătoriei Craiova.

Recontopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare ce urmează a fi executată.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat, rămân în sarcina statului și vor fi achitate din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2009.

- - - - - - - -

Grefier

Red.jud/-

A/

S/2.04.2009

19 martie 2009

- Emis extras penal.

- C va urmări și încasa de la inculpat suma de 500 lei cheltuieli judiciare statului, precum și confiscarea sumei de 1.330 lei.

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Robert Emanoil Condurat

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 275/2009. Curtea de Apel Craiova