Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 114/

Ședința publică de la 04 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de condamnatul A de împotriva sentinței penale nr.662/PI din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: condamnatul în stare de arest, asistat de avocat din oficiu

Procedura legal îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al condamnatului, solicită admiterea recursului, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.461 C.P.P., decizia pronunțată fiind incorectă.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile prev.de art.461 și urm. C.P.P. iar sentința primei instanțe este temeinică și legală.

Condamnatul, având cuvântul, solicită admiterea recursului, arătând că nu a fost audiat, martori propuși de el în apărare, de asemenea, nu au fost audiați, fiind nemulțumit de probele administrate în cauză.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 662/PI din 28 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș, în baza art. 461 respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul A, născut la data de 30 august 1984, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, privind pedeapsa de 23 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 382 din 5 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5281/P/2004.

În baza art. 192.C.P.P. a obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

A dispus plata din fondurile MJ a sumei de 40 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea formulată de condamnatul A, deținut în Penitenciarul Timișoara, înregistrată sub nr-, s-a solicitat pe calea contestației la executare reexaminarea pedepsei de 23 de ani închisoare aplicată prin nr. 382/5.05.2004, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 5281/P/2004, solicitând reducerea acesteia întrucât este prea mare în raport cu declarațiile martorilor audiați în cauză și erorile comise în cursul soluționării fondului.

Examinând cererea condamnatului precum și actele depuse la dosar( dosarul de fond )s-a constatat că cererea este neîntemeiată prin prisma prev. Art. 461.C.P.P. care prevăd în mod expres situație când un condamnat poate formula contestație la executare, respectiv când s-apus în executare o hotărâre care nu era definitivă, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, când se invocă amnistia,prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei,precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Față de cele arătate mai sus, văzând că motivul invocat de contestator nu se încadrează la nici una dintre situațiile prevăzute de art. 461C. tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația la executarea pedepsei, formulată de condamnat, în condițiile în care contestatorul a solicitat de fapt, modificarea unei pedepse definitive, pe care o execută.

Împotriva acestei sentinței penale nr. 662/PI/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs condamnatul A, care a solicitat casarea hotărârii deoarece este nemulțumit de probele administrate în cauză, de faptul că nu a fost audiat în cauză.

Recursul este nefondat

Dispozițiile art.461 C.P.P. reglementează în mod expres cazurile când se poate face contestație contra executării hotărârii penale.

Motivele invocate nu fac parte din cele prevăzute expres și limitativ de textul de lege menționat, situație în care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de condamnat.

Așa fiind, cum nu s-a invocat nici un temei de fapt sau de drept care potrivit art.3859C.P.P. ar conduce la modificarea hotărârii, urmează ca în baza art.38515, pct.1, lit.b C.P.P. recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.192 alin. 2.C.P.P. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515, pct.1, lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de condamnatul A de împotriva sentinței penale nr.662/PI din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondat.

Dispune plata sumei de 40 lei din fondurile MJ către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 04 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky

- - - - G -

GREFIER

- -

RED.VI/14.02.2008

Dact 2 exempl/ 07 Februarie 2008

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Jud:

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Timisoara