Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 1754/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 2464/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1754
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17 decembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Piciarcă Dumitrița
JUDECĂTOR 2: Lefterache Lavinia
JUDECĂTOR 3: Ion Tudoran
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea RECURSULUI declarat de contestatorul împotriva sentinței penale nr. 774/06.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II -a penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - contestator, personal, asistat de apărător ales, avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Se prezintă translator de.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului - condamnat depuse la dosar set înscrisuri, respectiv scrisori primite de la familia condamnatului, din Irak, traduse în limba română, copie certificat de deces al nepotului condamnatului, adresă de la spital unde a fost internat fratele condamnatului, paralizat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului - contestator solicită admiterea recursului formulat de către condamnat, casarea hotărârii și pe fond să se admită contestația la executare.
Motivele contestației sunt în sensul că, la acest moment, condamnatul și-a ispășit pedeapsa de 5 ani închisoare, a fost liberat condiționat, dar la momentul condamnării, instanța a dispus împotriva acestuia măsura prev. de art. 117 Cod penal, în sensul aplicării măsurii de siguranță a expulzării.
Prin recursul declarat, critică hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, având în vedere că instanța nu a dat curs și nu a motivat cererea contestatorului întrutotul și, de asemenea, nu s-a pronunțat pe anumite probe, înscrisuri, depuse la dosar; astfel, s-a invocat Directiva Comunității Europene nr. 38/2000, au fost depuse două Ordine ale Ministerului d e Interne, respectiv Ordinul nr. 190 și 191, ce cuprind lista țărilor sigure de origine și lista țărilor unde nu există risc de persecuție.
Așa cum se poate constata, la dosar s-au depus acte, dar instanța nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la acestea; de asemenea, solicită să se constate că s-a invocat de către apărare disp. art. 33 din Directiva nr. 8/2004 a Comunității Europene, în sensul în care în alin. 2 al acesteia, se arată foarte clar că expulzarea, dacă a fost dispusă ca o pedeapsă sau ca o măsură accesorie într-o cauză penală, și pusă în executare după mai mult de 2 ani de la emiterea sa, statul membru al Uniunii Europene verifică dacă țara respectivă continuă să constituie pericol real și actual la adresa ordinii publice sau a siguranței publice și stabilește dacă de la data emiterii deciziei de expulzare s-a produs vreo schimbare efectivă a împrejurărilor. Într-adevăr, în anul 2004, România nu intrase în Comunitatea Europeană dar, la momentul la care se dispune să se execute măsura expulzării, România intrase în Comunitatea Europeană (în 2007).
Apreciază că s-au produs foarte multe schimbări de la acel moment, condamnatul fiind liberat condiționat; apreciază că la momentul la care o instanța dispune liberarea condiționată a unui condamnat, aceasta are în vedere toate elementele care sunt prevăzute de codul penal la momentul eliberării, în sensul că condamnatul nu mai prezintă pericol public pentru societate, a dat dovezi temeinice de îndreptare și poate fi pus în libertate înainte de executarea integrală a pedepsei.
De asemenea, este de reținut că recurentul - contestator și-a întemeiat o familie în România, iar art. 8 și paragraful 1 din CEDO arată foarte clar că statul poate interveni în viața de familie dacă există indicii că acesta prezintă pericol public pentru siguranța națională.
La dosar a depus practica privind art. 8 CEDO, în care se arată cazuri similare; soția condamnatului este creștină, astfel încât aceasta nu-și poate urma soțul în Irak. Mai mult decât atât, solicită să se aibă în vedere situația actuală din Irak, conflictul armat existent. Așa cum rezultă și din răspunsurile la adresele instanței din partea . Comisariat pentru refugiați - Agenția și Oficiul Român pentru, în Irak există o stare conflictuală armată, nu există liniște siguranță, sunt atacuri la adresa creștinilor; în scrisorile venite de la familia condamnatului din Irak, și depuse la dosar la acest termen, rezultă că acesta este amenințat, acesta lipsind o îndelungată perioadă din țara natală.
justificată a condamnatului că va fi supus în Irak unor pedepse degradante, este întărită de copia certificatului de deces al nepotului condamnatului, în care se arată că acesta a fost omorât cu gloanțe în anul 2004, copia adresei de la spitalul unde a fost internat fratele condamnatului (imobilizat de o pareza în scaunul cu rotile) din care rezultă acesta, la momentul la care a fost internat, era într-o stare foarte proastă, mai mult mort decât, și asta ca urmare a torturii la care a fost supus.
Față de aceste înscrisuri rezultă indubitabil faptul că recurentul - condamnat este în pericol dacă s-ar întoarce în Irak; de asemenea, există temerea că acesta ar fi supus unor tratamente inumane și degradante.
Nu în ultimul rând, solicită să se constate și poziția exprimată în scris de către . Comisariat în care sunt descrise atacurile asupra celor ce vin din afara granițelor, care sunt creștini, faptul că femeile nu pot umbla în siguranță pe stradă, sunt denigrate și chiar înlăturate din societate. De asemenea, simpla presupunere că un a colaborat cu armata americană, ori ca ar fi trădători, îl face pe acesta pasibil de un posibil atentat.
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului în sensul celor de mai sus.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca fiind nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că instanța, în mod corect, a apreciat că din actele aflate la dosar nu reiese că persoana expulzabilă în țara de origine s-ar afla în pericol, ori ar fi supusă unor tratamente inumane ori degradante; de asemenea, solicită să se aibă în vedere adresa Oficiului Român pentru, în care se menționează că, contestatorul din prezenta cauza a depus mai multe cereri de azil, sub diferite identități, ceea ce, în opinia acuzării, pune sub semnul întrebării și sinceritatea acestuia în demersul de față cu privire la pericolul de moarte care îl paște în țara de origine.
Recurentul - contestator, prin translator, având cuvântul, se raliază concluziilor apărătorului său. Solicită instanței să aibă în vedere că, dacă va fi expulzat în țara de origine, respectiv în Irak, va fi trimis la moarte sigură, va fi despărțit astfel pentru totdeauna de familie, de copii. Așa cum este bine cunoscut, la momentul actual în Irak există o stare conflictuală armată, cu multe executări. Regretă cele petrecute în trecut.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.774 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a fost respinsă - ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul contestator, cetățean irakian, născut la data de 01.11.1964, în prezent reținut în Centrul de luați în Custodia Publică din Otopeni,.B-P nr.257, Județul I, cu domiciliul ales pentru comunicare acte la..Avoc. din, nr.109,.6,.E parter,. 137, sector 6
A fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 25.08.2009,petentul condamnat a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 1661/23.12.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.4453/19.07.2005 a ÎCCJ, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună înlăturarea măsurii expluzării dispusă prin hotărârea de condamnare.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat ca prin sentința penală nr.1661/2004, a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.293 Cod penal, art.16 din Legea nr.87/1994 și, totodată, în baza art. 117 Cod penal, i-a fost aplicată măsura de siguranță a expluzării, măsură ce trebuia luată după executarea pedepsei privative de libertate de 5 ani la care a fost condamnat.
A precizat, totodată, că se afla in situația de a fi executat perioada de detenție,iar in cazul in care va fi expulzat in tara de origine, respectiv Irak, urmeza a fi sancționat cu pedeapsa inchisorii pe viata sau pedeapsa capitala cu moartea. A precizat ca instanța trebuie sa aibe in vedere imprejurarea ca Irak este o tara musulmana unde drepturile omului sunt incalcate in mod frecvent, familia sa este in mare pericol, context in care este de menționat ca fratele sau a fost omorât, motivat de faptul ca ar fi colaborat cu armata americana.
A precizat, totodată, contestatorul ca trebuie avut in vedere si faptul ca este căsătorit cu o cetateanca de origine.
Examinând contestația formulată, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.1661/2004 a Tribunalului București - Secția I-a Penala, rămasă definitivă prin decizia penală nr.4453/2005 a ICCJ, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare în condițiile art. 71-64 Cod penal, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 293 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art.16 din Legea nr.87/94, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art.323 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic art 33 și 34 lit.d Cod penal, pedeapsă executată în intervalul de timp 18.02.2003 - 15.07.2005.
Prin aceasta sentință s-a luat, în temeiul disp.art.117 Cod penal, măsura de siguranța a expulzării în țara de origine, respectiv Irak.
S-a arătat că, deși contestatorul a susținut ca revenirea sa în țara de origine ar reprezenta un pericol de moarte, atât pentru sine, cât și pentru familia sa, nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs contestatorul condamnat, criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a contestației.
Curtea, examinând sentința penală criticată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3859alin.final Cod procedură penală, constată că recursul formulat de petentul contestator este nefondat, astfel că va fi respins.
Sentința penală nr.774 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală este legală și temeinică.
Considerentele de fapt și de drept avute în vedere de C la pronunțarea acestei decizii sunt următoarele:
Recursul de față vizează o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare, fiind întemeiat - în drept - pe dispozițiile art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală.
În fapt, prin hotărârea de condamnare, petentului i s-a aplicat o măsură de siguranță, aceea a expulzării.
Potrivit dispozițiilor art.117 alin. 1 Cod penal, cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării.
În alineatul 4 al aceluiași articol, se arată că persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate, dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează să fie expulzate.
Din analiza prevederilor anterior menționate, rezultă că luarea măsurii expulzării este condiționată de îndeplinirea mai multor cerințe prevăzute atât de acest text de lege cât și de art. 111 Cod penal, privind scopul măsurilor de siguranță și anume: fapta săvârșită să constituie infracțiune, infractorul să aibă calitatea de cetățean străin, să existe o stare de pericol care nu poate fi înlăturată decât prin scoaterea cetățeanului străin în afara teritoriului țării și ca infractorul să nu fie supus torturii în statul unde urmează să fie expulzat.
Din examinarea actelor dosarului, Curtea constată că aceste condiții au fost îndeplinite cu ocazia luării măsurii de siguranță a expulzării și sunt îndeplinite și în prezent, neexistând nici o împiedicare, în accepțiunea art.461 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, la executarea expulzării condamnatului în țara al cărei cetățean este.
Mai mult, prezența contestatorului pe teritoriul României constituie un pericol pentru ordinea de drept, acest pericol rezultând din natura și gravitatea deosebită a infracțiunii pentru care a fost condamnat, din modalitatea concretă de comitere a acesteia, din consecințele grave pe care le au astfel de fapte.
Prin probele ce au fost încuviințate și administrate, petentul nu a făcut dovada că există motive serioase care să conducă la ideea că, dacă ar fi expulzat, petentul ar risca să fie supus (în Irak) torturii, unor tratamente inumane ori degradante, astfel că nu sunt încălcate prevederile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Motivele specificate de condamnat în susținerea contestației sale,referitoare la distrugerea relațiilor de familie pe care le are în România au fost invocate și la judecarea cauzei (fond, apel, recurs).
Măsura de siguranță a expulzării este aplicată după executarea unei pedepse privative de libertate începută la data de 18 februarie 2003, astfel că într-o perioadă de aproximativ 7 ani, este cert că relațiile dintre condamnat și familia sa din România au fost oricum întrerupte, prin privarea de libertate a contestatorului, acesta neputând avea legături normale cu familia sa, decât în limita respectării regulamentului locului de deținere și a legii privind executarea pedepselor în regim de detenție.
Aplicarea măsurii de siguranță a expulzării condamnatului, după executarea pedepsei, nu afectează - în mod direct și nemijlocit - relațiile de familie, acestea fiind afectate prin executarea pedepsei de către condamnat.
Această măsură de siguranță este de natură să protejeze societatea de persoane periculoase, iar raporturile dintre aceasta și familia sa pot să se desfășoare și în țara de origine a condamnatului, unde familia îl poate urma.
Sub un alt aspect, este de notorietate că, în Irak, (țara natală a contestatorului) există căsătorii mixte, multe dintre ele fiind între cetățeni români și cetățeni irakieni, iar din punct de vedere legal, familia condamnatului nu este - sub nicio formă - împiedicată de a-l urma în țara de origine.
Măsura de siguranță este un real folos pentru recuperarea condamnatului, având în vedere rigorile legilor din țara sa natală, cu privire la infracțiunile comise de acesta în România.
În plus, Curtea - având în vedere adresa Oficiului Român pentru, în care se menționează că recurentul contestator din prezenta cauza a depus mai multe cereri de azil, sub diferite identități - apreciază că este pusă sub semnul întrebării și sinceritatea petentului în demersul de față cu privire la pericolul de moarte care îl paște în țara de origine.
Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate nici motive care să poată fi luate în considerare din oficiu, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge - ca nefondat - recursul declarat de petentul contestator.
Constatând că petentul este cel care se află în culpă procesuală, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul condamnatului declarat împotriva sentinței penale nr.774/F/6.10.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, ca nefondat.
Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu de limba.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
red.
dact.
ex.2
red.--II.
Președinte:Piciarcă DumitrițaJudecători:Piciarcă Dumitrița, Lefterache Lavinia, Ion Tudoran
