Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 446/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROM A NIA

CURTEA DE APEL

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 446

Ședința publică din data de 19.06.2009

PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu

JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Cristina

-

GREFIER -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui si, născut la data de 25 septembrie 1963, în prezent aflat in Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.161/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 461 lit. d s C.P.P.-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnat, împotriva sentinței penale nr. 378/16.09.2003 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1388/11.03.2004 a ICCJ. La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul condamnat, in stare de deținere și asistat din oficiu de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 2675/12.06.2009 eliberată de Baroul d e Avocați

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care,

S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu sa ia legătura cu recurentul condamnat, aflat in stare de deținere.

Recurentul condamnat, personal având cuvântul, susține ca înțelege să-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 161/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Curtea fata de susținerea recurentului condamnat, în sensul ca înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.161/30.04.2009, procedează la verificarea identității acestuia și acorda cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat, din oficiu pentru recurentul condamnat, solicita a se lua act că acesta înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 161/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii în sensul de a se lua act că recurentul condamnat înțelege sa-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 161/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicita a se lua act că își retrage recursul formulat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de fată:

Prin sentința penală nr. 161/30.04.2009, Tribunalul Prahova n baza art. 461 lit. d C.P.P. a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 25.09.1963, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.378/16.09.2003 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1388/11.03.2004 a J.

Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 180 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.378/16.09.2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosar nr.1195/2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1388/11.03.2004 a J, a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b,e cod penal, pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat prev.de art.174 rap. la art.175 lit.i cod penal.

Instanța a făcut aplicarea disp. art.37 lit.a cod penal, privind recidiva postcondamnatorie și totodată, în temeiul art.61 cod penal a revocat liberarea condiționată pentru restul rămas neexecutat de 1045 de zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.82/1995 a Judecătoriei Urziceni, contopind acest rest cu pedeapsa aplicată, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 20 de ani închisoare.

În prezent, această hotărâre este definitivă și nu mai poate fi repusă în discuție vinovăția condamnatului și cuantumul pedepsei aplicate, decât pe calea revizuirii sau a contestației în anulare, în măsura în care sunt admisibile aceste căi extraordinare de atac.

De asemenea, s-a mai reținut că nu mai poate fi repusă în discuție nici dispoziția instanței prin care s-a revocat liberarea condiționată a restului de 1045 de zile, chiar dacă calcularea acestui rest de către instanța care a dispus liberarea condiționată sau menționarea acesteia în hotărârea de condamnare, sunt greșite.

La o examinare amănunțită, tribunalul a constatat că, ori perioada restului rămas neexecutat este greșită, ori cuantumul pedepsei aplicate este greșit, întrucât, în principiu, perioada restului rămas neexecutat reprezintă aproape perioada pedepsei ce urma să o execute condamnatul.

Această eroare trebuia îndreptată din oficiu de către instanțele de control judiciar, sau la cererea condamnatului.

Indiferent de situația existentă, acest aspect nu are nici un fel de relevanță, deoarece la pedeapsa rezultantă instanța de fond nu a aplicat nici un fel de spor, așa cum se arată în art.61 cod penal, prin luarea în considerare a restului rămas neexecutat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul fără a arăta în scris motivele ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.

In ședința publica din data de 19.06.2009, recurentul condamnat, după ce i-a fost verificată identitatea, a precizat că înțelege sa-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 161/30.04.2009 pronunțata de Tribunalul Prahova.

Fată de această manifestare de voință a recurentului condamnat, exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, precum și față de dispozițiile art. 369 al.l p rap la art. 385/4 pct.2 C.P.P. curtea urmează să ia act de susținerea recurentului condamnat în sensul că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 161/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Văzând si disp. art. 192 al.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 25 septembrie 1963, în prezent aflat in Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.161/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obliga recurentul - condamnat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 19.06.2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Cristina

Grefier,

Red..

4 ex/ 24.06.2009

f-

jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

Președinte:Gabriela Diaconu
Judecători:Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 446/2009. Curtea de Apel Ploiesti