Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.467
Ședința publică din data de 26 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, fiul lui și, născut la data de 13 octombrie 1982, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.217/24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de către condamnat și a fost obligat acesta la 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.3072/2009.
Procedura legal îndeplinită.
s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul-contestator.
Recurentul-contestator personal și prin apărător, declară că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, constatând că nu sunt alte chestiuni prealabile, în temeiul art.385/13 pr.penală acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-contestator critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie precizând că a beneficiat de prevederile Legii de grațiere nr.543/2002 și trebuie să se țină cont de această lege, scăzându-se pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare executată.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea contestației la executare.
Reprezentantul Ministerului Public susține că pentru pedeapsa de 1 an și 10 luni aplicată prin sentința penală nr.2669/2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, condamnatul a beneficiat de prevederile legii grațierii nr.543/2002, termenul de încercare fiind redus corespunzător de la 3 ani și 10 luni, la un interval de timp de 2 ani (de la 29 dec.2001 la 29 dec.2003).
Corect s-a constatat de către prima instanță că în acest din urmă termen de încercare contestatorul a mai săvârșit o infracțiune, respectiv la data de 17.05.2003, ceea ce a atras revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare și revocarea beneficiului grațierii condiționate care operase în favoarea contestatorului.
Pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de contestator.
Recurentul-contestator personal având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea contestației în sensul de a se scădea perioada 1 an și 10 luni executată.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.217/24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 13.10.1982, deținut în Penitenciarul Ploiești și a fost obligat condamnatul la 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.1242 pronunțată de Judecătoria Moreni la 27.11.2008 în dosarul nr- în baza disp. art.461 alin.1 lit.d rap. la disp. art 42 pr.penală s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnat,instanța reținând că prin cererea sa condamnatul a contestat executarea pedepsei de 11 ani și 10 luni închisoare, susținând că în mod greșit i-a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare care-i fusese aplicată prin sentința penală nr.2669/2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B (care i-a fost adăugată la pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.1495/2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală).
La termenul din data de 27.11.2008 procurorul de ședință a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, în considerarea ideii că pedeapsa pe care contestatorul o execută a fost aplicată de Tribunalul București, situație în care atrage necesitatea judecării cauzei de către Tribunalul Dâmbovița.
Aceasta întrucât disp. art.461 alin.2 pr.penală statuează competența alternativă care aparține instanței de executare sau instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al contestatorului, corespunzătoare în grad instanței de executare.
de faptul că motivul invocat de către contestator a fost cel prevăzut de disp. art.461 alin.1 lit.d pr.penală, fiind invocată o cauză de micșorare a pedepsei, instanța a stabilit în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a contestației (instanța de la locul de deținere al condamnatului, corespunzătoare în grad instanței de executare), cauza fiind înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 16.12.2008 sub nr-.
Tribunalul Dâmbovițaa constatat că prin sentința penală nr.1495/25 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.2 lit.b și c și alin.2/1 lit.a penal cu aplicarea disp. art.37 lit.a penal, în baza disp. art.83 penal revocându-i-se suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare care-i fusese aplicată prin sentința penală nr.2669/2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, adăugată ulterior celei de 10 ani închisoare, dispunându-se executarea de către acesta a pedepsei de 11 ani și 10 luni închisoare.
Sentința a rămas definitivă prin decizia nr.3359 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 30.05.2005, pedeapsa de executat rămânând cuantificată la 11 ani și 10 luni închisoare.
S-a mai constatat că, prin sentința penală nr.1718/24 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în baza disp. art.461 alin.1 lit.d pr.penală s-a admis contestația la executare formulată de către condamnatul, în baza disp. art.1 din Legea nr.543/2002, constatându-se grațiată pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.2669/17.12.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, definitivă prin decizia penală nr.342/255.02.2002 pronunțată de Tribunalul București.
Prin aceeași sentință, în baza disp. art.120 alin.2 penal a fost redus termenul de încercare de 3 ani și 10 luni, stabilit prin sentința penală nr.2669/17.12.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, definitivă prin decizia penală nr.342/25.02.2001 a Tribunalului București - Secția I Penală, u durata pedepsei pronunțată, rezultând un termen de încercare de 2 ani.
Potrivit disp. art.7 din Legea nr.543/2002 a fost revocat beneficiul grațierii condiționate a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, contestatorul rămânând în continuare în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1756/10.06.2005 emis în baza sentinței penale nr.1495/25.11.2004 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr.3359/30.05.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Este evident în acest context că, printr-o sentință rămasă definitivă pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B s-a constatat grațiată condiționat pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.2669/17.12.2001 pronunțată de aceeași instanță, definitivă, fiind redus în mod corespunzător termenul de încercare inițial de 3 ani și 10 luni, la un interval de timp de 2 ani, potrivit disp. art.120 alin.2 penal.
Totodată, constatându-se că în acest din urmă termen de încercare contestatorul a mai săvârșit o infracțiune - la 17.05.2003 - cea prevăzută de disp. art.211 alin.2 lit.b și c și alin.2/1 lit.a penal, împotriva părții vătămate, pentru care prin sentința penală nr.1495/25 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, rămasă definitivă, a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, acesteia din urmă i-a fost adăugată pedeapsa de 1 an închisoare - urmare a revocării în baza disp. art.83 penal a suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.2669/2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 1
Tribunalul a revocat și beneficiul grațierii condiționate care operase în favoarea contestatorului, dispunându-se ca acesta să rămână în continuare în executarea mandatului nr.1756 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală la 10.06.2005 pentru pedeapsa de 11 ani și 10 luni închisoare.
Potrivit celor expuse, s-a reținut că nu se poate da eficiență cauzei de micșorare a pedepsei invocată de către contestator, prev. de disp. art.461 alin.1 lit.d pr.penală (ca urmare a intervenirii grațierii condiționate a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, beneficiu care a fost revocat printr-o sentință devenită definitivă).
Întrucât a fost vorba despre o grațiere condiționată, sancțiunea prevăzută de disp. art.7 din Legea nr.543/2002 a fost aplicată de către instanța care a soluționat contestația anterioară, dispozițiile de mai sus fiind imperative.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut de contestator că în mod greșit i-a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare care-i fusese aplicată prin sentința penală nr.2669/2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B (care i-a fost adăugată la pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.1495/2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală) și s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea contestației la executare, în sensul de a se scădea perioada de 1 an și 10 luni executată.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.461 pr.penală pentru admisibilitatea contestației la executare, deci nici cele stipulate la litera d) a acestui text de lege.
Astfel, potrivit art.461 lit.d) pr.penală se poate face contestație la executare, atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Textul de lege se referă însă la incidente ce apar pe parcursul executării pedepsei, fără a avea legătură cu fondul cauzei, care la rândul său a constituit obiectul unui proces penal soluționat prin hotărâre rămasă definitivă, deoarece într-o atare situație s-ar aduce atingere principiul autorități de lucru judecat, contestația la executare devenind astfel o nouă cale de atac, care nu este prevăzută de lege cu acest caracter.
În speță, este adevărat că una dintre pedepsele aplicate contestatorului condamnat și anume, pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, ce fusese aplicată acestuia prin sentința penală nr.2669/17.10.2001 a Judecătoriei Sector 1 B, a beneficiat de dispozițiile unui act de clemență, respectiv de art.1 din Legea nr.543/2002, constatându-se grațiată executarea acestei pedepse, astfel încât termenul de încercare a fost redus potrivit art.120 alin.2 penal, cu durata pedepsei grațiate, fiind deci de 2 ani.
Aceste dispoziții au fost aplicate prin sentința penală nr.1718/24.09.2007 a Judecătoriei Sector 1 B, rămasă definitivă prin nerecurare la 1.10.2007, prin care conform art.461 alin.1 lit.d) pr.penală a fost admisă contestația la executare formulată de către contestatorul și s-a făcut aplicarea art.1 din Legea nr.543/2002 și art.120 alin.2 penal, așa cum am arătat mai sus.
Totodată, prin aceeași sentință s-a dispus în baza art.7 din Legea nr.543/2002 revocarea beneficiului grațierii condiționate a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată contestatorului prin sentința penală nr.2669/17.10.2001 a Judecătoriei Sector 1 B, stabilindu-se ca sus-numitul contestator să rămână în continuare în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1756/10.06.2005 emis în baza sentinței penale nr.1495/25.11.2004 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3359/30.05.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așa fiind, este evident că în cauză, printr-o hotărâre rămasă definitivă, instanța de judecată s-a pronunțat asupra incidenței cazului de contestație la executare, prevăzut de art.461 alin.1 lit.d) pr.penală, fiind admisă contestația la executare, iar sentința penală nr.1718/24.09.2007 rămânând definitivă prin nerecurare.
Prin urmare, o nouă contestație la executare formulată de către același contestator, vizând aceeași pedeapsă și aceleași motive de fapt și de drept, nu mai poate fi formulată, cu atât mai mult cu cât se observă că solicitările pe fond ale contestatorului, acelea de a se constata executată pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, au fost deja analizate de către instanța ce a soluționat contestația la executare.
Or, această instanță, a observat deja că, deși cu privire la această pedeapsă este incident un act de clemență, și că termenul de încercare al suspendării condiționate se impune a fi redus potrivit art.120 alin.2 penal, totuși, chiar prin efectul acestei reduceri, în decursul termenului de încercare astfel redus, contestatorul a săvârșit o nouă infracțiune care atrage în mod imperativ aplicarea art.7 din Legea nr.543/2002, respectiv revocarea beneficiului grațierii condiționate și implicit, al suspendării condiționate.
În atare situație, cum noua infracțiune a fost comisă de către contestator în decursul termenului de încercare, chiar redus în conformitate cu art.120 alin.2 penal, este evident că pedeapsa respectivă devine executabilă și deci, în nici un caz nu mai poate fi constatată ca fiind executată, așa cum susține contestatorul-recurent.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că solicitările contestatorului nu reprezintă în realitate o cauză de reducere sau de micșorare a pedepsei, așa cum de altfel a apreciat și prima instanță, a cărei hotărâre este în consecință legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul-condamnat, fiul lui și, născut la 13 octombrie 1982, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.217/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul la câte 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 100 lei, onorariul apărător din oficiu pentru fiecare recurent se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Fiind în CO, se semnează de
Președintele completului
Grefier,
Cr.
4 ex./13.07.2009
f-
Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu, Gabriela
