Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 561/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 561
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa președinte secție
JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Bogdan Adrian Ștefan Nimineț
- - -
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - a fost legal reprezentat de - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de contestatorul, împotriva sentinței penale nr. 118/P/16.07.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul, în stare de arest, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul contestatorului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru contestator, față de motivarea sentinței penale nr. 118 pronunțată de Tribunalul Neamț din care rezultă că motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispozițiile art. 461 Cod pr.penală, lasă soluția la aprecierea instanței și solicită plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu, din fondurile
Reprezentantul parchetului arată că motivele invocate de contestator în cerere nu se încadrează în dispozițiile art. 461 Cod pr.penală, fapt pentru care solicită respingerea recursului și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Contestatorul lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față,constată următoarele:
Prin sentința penală nr.118/P din 16 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul
N în dosarul nr-,în temeiul art.461-462 Cod pr.penală, s-a respins ca fiind inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul
, împotriva executării sentinței penale nr.121/ 15 iunie 2005
a Tribunalului Neamț,definitivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Neamț și înregistrată la data de 16 iunie 2008,condamnatul, a formulat contestație la executare privind pedeapsa de 6 ani închisoare,care i-a fost aplicată prin sentința penală nr.
121/.06.2005, a Tribunalului Neamț,definitivă.
In motivarea cererii, contestatorul a susținut că instanța de fond nu a făcut o dozare judicioasă a pedepsei care i-a fost aplicată,având posibilitatea să aducă
probe noi, prin care să facă dovada că a comis fapta în stare de provocare.
În ședință publică,contestatorul,prin apărătorul său, a declarat că își menține cererea ca fiind contestație la executare și nu revizuire,cu aceleași motive, din cererea depusă inițial la instanță.
Analizând motivele invocate de către condamnat, instanța de fond a constatat că acestea nu se încadrează în niciuna din cauzele expres și limitativ prevăzute prin dispozițiile art.461 al.1 lit.a-d Cod pr.penală, dispunând respingerea contestației ca inadmisibilă.
Impotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs condamnatul, pe care nu l-a motiva, iar în fața instanței, oral, atât personal,cât și apărătorul desemnat din oficiu, au lăsat soluția la aprecierea instanței.
Instanța de control judiciar,analizând hotărârea atacată, din oficiu,constată
că aceasta este temeinică și legală.
Astfel, contestația la executare fiind un procedeu jurisdicțional de rezolva-re a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare, respectiv o activitate privitoare la incidentele de executare, care necesită intervenția organelor juris-dicționale, nu vizează aspectele de fond ale cauzei, astfel că în corect, Tribunalul
N, a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condam-nat, care a solicitat pe această cale, reținerea în favoarea sa a stării de provocare,
cu reducerea corespunzătoare a cuantumului pedepsei.
Pentru a fi putut fi analizată contestația la executare, pe fond, aceasta tre-
să vizeze unul din motivele expres și limitativ prevăzute de art.461 Cod pr.
penală și care să se refere exclusiv la incidente apărute în punerea în executare a hotărârii definitive de condamnare.
Pentru motivele arătate, recursul condamnatului va fi respins ca nefondat
în conformitate cu disp.art.385/15 pct.1 litera b Cod pr.penală.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va plăti din fondul
special al Ministerului Justiției, urmând a se include în cheltuielile judiciare la
care va fi obligat recurentul, în conformitate cu art.192 alin.2 Cod pr.penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, aflat în Penitenciarul Bacău, împotriva sentinței penale nr.118/P/din 16 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Onorariul în sumă de 40 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul, urmând a se include în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 25 2008, în prezenta recurentului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Bogdan Adrian Ștefan Nimineț
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Red. -
Tehnored.- ex.2
6/7 oct.2008
Președinte:Ioana VorniceasaJudecători:Ioana Vorniceasa, Bogdan Adrian Ștefan Nimineț