Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 683/2009

Ședința publică de la 12 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 235/29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat condamnatul recurent aflat în stare de deținere și asistat de avocat.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocata condamnatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând a se admite contestația la executare în măsura în care motivele invocate se încadrează în disp. art. 461.pr.penală.

Reprezentanta parchetului a pus concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică hotărârii penale atacate.

Condamnatul având ultimul cuvânt a solicitat admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin contestația la executare formulată și înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar penal nr- contestatorul a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună reducerea pedepsei de 15 ani aplicată prin sentința penală 384/2007 a Tribunalului Mehedinți pedeapsă pe care o consideră ca fiind prea mare.

Prin sentința penală nr.235/2009 Tribunalul a respins contestația la executare formulată de contestatorul, la 09.04.1979, fiul lui și -, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud, în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru tâlhărie aplicată prin sentința penală 385/2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, contestatorul a fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de 180 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și va fi virat în contul Baroului

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:

Contestatorul se află în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 15 ani aplicată de Tribunalul Mehedinți prin sentința penală 384/2007.

Potrivit art.461 Cod procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face doar în cazurile anume stabilite la literele a-d ale articolului menționat. Aceste cazuri se referă la alte situații, necuprinzând motivul invocat de contestator referitor la reducerea pedepsei, cazurile prevăzute de literele a-d ale art. 461 Cod procedură penală se referă la punerea în executare a unei hotărâri penale care nu este definitivă; executare începută împotriva altei persoane de cât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; la ivirea unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută; intervenirea amnistiei, prescripției, grațierii, ori altui incident ivit în cursul executării pedepsei.

Concluzionând că, motivul invocat de contestator nu se încadrează în cazurile prevăzute de literele a-d ale art.461 Cod procedură penală instanța a dispus respingerea contestației.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs condamnatul solicitând casarea hotărârii penale atacate și rejudecând admiterea contestației la executare.

Recursul nu a fost motivat.

Deliberând asupra recursului din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 indice 9 alin 3 din codul d e procedură penală Curtea reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit dispozițiilor codului d e procedură penală:

"Art. 461 - Contestația la executare

Contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

În cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Contestația împotriva actelor de executare privind confiscarea averii se soluționează de instanța civilă, potrivit legii civile."

Față de aceste dispoziții legale, în mod corect instanța de fond a reținut că temeiurile invocate de contestator în cererea adresată instanței - cuantumul prea mare al pedepsei nu se încadrează între cele prevăzute de art.461 din codul d e procedură penală pentru admisibilitatea contestației

Față de cele ce preced Curtea, în temeiul art. 385 indice 15 alin.2 lit a din codul d e procedură va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 235/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe condamnat să plătească statului suma de 180 lei cheltuielile judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 235/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe condamnat să plătească statului suma de 180 lei cheltuielile judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

semnează președintele de complet

- -

Grefier,

- -

Red. /tehnored. -

2 ex/23.11.2009

Președinte:Alina Lodoabă
Judecători:Alina Lodoabă, Maria Covaciu, Leontin Coraș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Alba Iulia