Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 760/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 760 /

Ședința publică din 22 iulie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR 3: Ion Dincă

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol este judecarea recursului declarat de condamnatul recurent, împotriva sentinței penale nr. 91 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă condamnatul recurent, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu -avocat din cadrul Baroului

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului declarat de contestator ca nefondat, menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, întrucât contestatorul nu a făcut dovada că a fost arestat în Germania.

Condamnatul recurent în ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins contestația contra executării sentinței penale nr. 275/2004 a Tribunalului Arad formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 25.07.1969 în A, deținut în Penitenciarul Timișoara.

Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la instanță la data de 8 februarie 2009 condamnatul a formulat contestație contra executării sentinței penale nr.275/2004 a Tribunalului Arad. În fața instanței acesta a precizat obiectul contestației sale respectiv solicitarea de a se deduce din pedeapsa aplicată durata executată în Germania de la 28.10.2004 până la 10.02.2005.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei și din dosarele atașate respectiv nr- al Tribunalului Arad și nr.2931/2004 al Tribunalului Arad instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.275 din 13 octombrie 2004 Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr.2931/2004 definitivă prin neapelare s-a aplicat condamnatului contestator pedeapsa de 8 ani închisoare. Pe numele inculpatului a fost emis mandatul de arestare preventivă în lipsă nr.38 din 17 mai 2004 al Tribunalului Arad în dosarul nr.2845/2004, trimis spre executare IPJ A, Serviciul de Investigații Criminale. La data de 11 octombrie 2004 aceeași instituție a solicitat instanței, acordul din care să rezulte că, în situația localizării inculpatului în străinătate, se impune arestarea provizorie potrivit art.68 din Legea nr.302/2004.În executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința susmenționată s-a emis mandatul de executare nr.322/2004 din 8 noiembrie 2004 al Tribunalului Arad, în a cărui executare se află în prezent contestatorul în Penitenciarul Timișoara. La data de 25 noiembrie 2004 mandatul de arestare preventivă nr.38/2004 a fost restituit întrucât pentru aceeași faptă s-a emis mandatul de executare nr.322/2004. Contestatorul a fost aresta la 10.02.2005 pe aeroportul din T și introdus în Penitenciarul Timișoara.

Din adresa nr.76676 din 8.04.2009 a Inspectoratului de Poliție a Județului A rezultă că față de acesta nu s-a dispus urmărirea internațională. Această unitate a solicitat Biroului Național Interpol, la data de 1.02.2005, punerea condamnatului în urmărire internațională dar acesta a fost prins la data de 10.02.2005 pe Aeroportul din T, fiind returnat de autoritățile din Germania, astfel încât nu s-a mai impus punerea în urmărire internațională. La data prinderii sale, respectiv 10.02.2005, acesta figura în urmărire națională cu dispoziția IGPR nr. S/- din 17.06.2004.

În conformitate cu dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.302/2004 modificată, durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

Ori, din actele dosarului a rezultat că, contestatorul nu a fost dat în urmărire internațională și ca atare nu a fost arestat în vederea extrădării, fiind expulzat din Germania, fapt confirmat de acesta, astfel că nefiind incidente dispozițiile legale susmenționate, contestația la executare a fost respinsă.

Împotriva sentinței penale nr. 91 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Arada declarat recurs condamnatul solicitându-se de către apărătorul desemnat din oficiu, casarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare să se dispună admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

Condamnatul a formulat contestație la executare privind sentința penală nr. 275/2004 a Tribunalului Arad și a solicitat deducerea din pedeapsa aplicată a duratei pe care a executat-o în Germania în perioada 28.10.2004 la 10.02.2005.

Potrivit art. 18 al.1 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare, durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române este deductibilă, dar condamnatul nu a făcut dovada că a fost arestat. Din adresa Inspectoratului de Poliție A rezultă că față de condamnat nu s-a dispus urmărirea internațională.

Condamnatul de fapt a fost expulzat de autoritățile din Germania, nefiind arestat în baza unui mandat european emis de autoritățile române.

În consecință, instanța în mod corect a respins contestația la executare formulată de condamnat, urmând ca în baza art. 38515pct. 1, lit. b și C.P.P. recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 C.P.P. condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul prevederilor art. 38515alin.1, pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent, împotriva sentinței penale nr. 91 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Dispune plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului T, a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu.

În temeiul prevederilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă condamnatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuielilor judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

GREFIER,

- -

Red. VI / 24.07.2009

Tehnored. AA

Ex. 2/ 24.07.2009.

Prima instanță: -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 760 /

În temeiul prevederilor art. 38515alin.1, pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent, împotriva sentinței penale nr. 91 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Dispune plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului T, a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu.

În temeiul prevederilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă condamnatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuielilor judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 760/2009. Curtea de Apel Timisoara