Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 769 /

Ședința publică din 22 iulie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR 3: Ion Dincă

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.

Pe rol este judecarea recursurilor declarate de inculpații și, împotriva încheierii de ședință din 20.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpații recurenți, în stare de arest preventiv, inculpatul asistat de avocat,in culpatul asistat de avocat.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar traducerea în limba română a unui act medical.

Nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recuesurilor.

Apărătorul inc., avocat, solicită în principal admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare a nu se mai menține starea de arest preventiv a inculpatului și judecarea acestuia în stare de libertate. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația inculpatului de a nu părăsi țara. Arată că nu există probe din care să rezulte că inculpatul a contribuit la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, neexistând nicio probă testimonială sau materială în acest sens. În ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane, această faptă este reținută în sarcina inculpatului, motivat de faptul că el conducea microbuzul celuilalt inculpat. Se invocă declarația părții vătămate, aflată la fila 15 din dosarul de urmărire penală, care arată că inculpatul nu a avut nicio influență asupra ei, acesta fiind șoferul inculpatului. Se apreciază că nu există motive pentru menținerea stării de arest preventiv a acestui inculpat, impunându-se judecarea sa în stare de libertate.

Apărătorul inc., avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația inculpatului de a nu părăsi țara. Arată că inculpatul este trimis în judecată sub aspectul comiterii a două infracțiuni, trafic de droguri și trafic de persoane, traficul de droguri rezultând din aceea că, în decembrie 208 și februarie 2009, inculpatul ar fi vândut cannabis investigatorului sub acoperire, iar traficul de persoane constând în transportul unei persoane în ia în vederea exploatării prin muncă și a două persoane de sex feminin în vederea practicării prostituției. Mai arată că inculpatul participarea la comiterea acestor fapte, singurele declarații în acest sens fiind ale celor doi investigatori sub acoperire și ale colaboratorului sub acoperire. Totodată mai arată că inculpatul nu știe să scrie și să citească, iar la momentul reținerii i s-a adus la cunoștință fapta de trafic de persoane, nu și cea de trafic de droguri. Mai arată că nu există probe din care să rezulte că inculpatul a racolat aceste persoane în vederea exploatării lor prin muncă sau în vederea practicării prostituției. Arată că inculpatul muncește de 20 ani în ia unde are o firmă de transport, iar acele persoane erau doar transportate cu microbuzul acestuia în ia, nicidecum traficate în vederea exploatării prin muncă. Aceste persoane erau transportate în ia unde aveau deja încheiate contracte de muncă și erau remunerate. Se mai precizează că inculpatul este foarte bolnav, a suferit numeroase intervenții chirurgicale, neimpunându-se menținerea stării de arest preventiv.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, întrucât temeiurile în baza cărora a fost luată măsura arestării preventive nu s-au modificat, iar raportat la circumstanțele personale ale inculpaților și la cele reale ale cauzei, se impune privarea în continuare de libertate a acestora.

Inculpatul, având personal cuvântul, solicită să fie judecat în stare de libertate, arătând că este nevinovat.

Inculpatul, având personal cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței și arată că are probleme de sănătate a suferit trei preinfarcturi și un infarct și este bolnav de plămâni.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 20.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 3001alin. 1.C.P.P. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventivă luată față de inculpați.

În baza art. 3001alin. 3 Cpp rap. la art. 160 Cpp, s-a mențit starea de arest preventiv a inculpaților:

- (fiul lui și, născut la data de 07.06.1958 în, jud.T, CNP - -, domiciliat în,-, jud.T, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 41/11.04.2009 emis de Tribunalul Timiș );

- - (fiul lui G și, născut la data

de 30.03.1986 în, jud.T, CNP - -, domiciliat în,-,.4, jud.T, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 42/11.04.2009 emis de Tribunalul Timiș );

urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. s-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de apărătorii aleși ai inculpaților și susținute de aceștia.

În baza art. 139 alin. 2.p Cod Penal s-au respins cererile de revocare măsurii arestării preventive formulate de apărătorii aleși ai inculpaților și susținute de aceștia.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că:

Prin rechizitoriul nr. 21/D/P/2009 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16.07.2009, sub număr unic de dosar -, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, și inculpatul, sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal

Astfel, s-a reținut că, în zilele de 18.12.2008 și 07.02.2009, inculpatul a vândut colaboratorului sub acoperire și investigatorului sub acoperire, aproximativ 16 gr. rezină de cannabis pentru suma de 50 lei/gram, pentru ca la data de 08.04.2009, împreună cu celălalt inculpat, să racoleze investigatorii sub acoperire și, pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă bine plătit în ia, le-a cumpărat pentru suma de 2000 euro de la investigatorul sub acoperire, iar în seara de 10.04.2009 transportându-le până în vama, cu scopul de a părăsi țara și de a le plasa unui exploatator în vederea practicării prostituției.

În sarcina inculpatului s-a reținut că în mai multe rânduri a participat împreună cu celălalt inculpat la punerea în vânzare de droguri de risc și că la data de 08.04.2009, împreună cu celălalt inculpat a racolat investigatorii sub acoperire și, pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă bine plătit în ia, le-au cumpărat pentru suma de 2000 euro de la investigatorul sub acoperire, iar în seara de 10.04.2009 le-a transportat până în vama, cu scopul de a părăsi țara și de a le plasa unui exploatator în vederea practicării prostituției.

În probațiune, s-a atașat la dosarul cauzei dosarul de urmărire penală nr. 21/D/P/2009 al DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.

Analizând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și, tribunalul a constatat și reținut următoarele:

Prin încheierea penală nr. 49/CC/11.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost luată măsura arestării preventive față de inculpații și, pe o perioadă de 29 zile, ulterior măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv prin încheierile nr. 59/CC/08.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, 76/CC/05.06.2009 și nr. 96/CC/05.07.2009 pronunțate de Tribunalul Timiș.

La luarea măsurii preventive împotriva inculpaților, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, admițând posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.

S-a reținut că în cauză este vorba de o activitate repetată a inculpaților, aceștia fiind posibil să fie implicați în racolarea unor persoane pentru exploatarea sexuală și distribuirea de droguri de risc, instanța apreciind că lăsarea în libertate a inculpaților, prin gravitatea deosebită a activității acestora și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în traficul de droguri și persoane, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice, motiv pentru care a apreciat că se impune arestarea preventivă a inculpaților, măsura preventivă fiind o condiție a asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților, tribunalul a apreciat că luarea măsurii arestării preventive și prelungirea acestei măsuri în timpul urmăririi penale s-a făcut în condiții de legalitate.

În acest sens, s-a constatat, din analiza probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale, că temeiurile faptice care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați continuă să subziste.

Față de inculpați continuă să fie incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f pr.pen. în sensul că acuzele care planează asupra acestora vizează infracțiuni sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare al instanței, natura infracțiunilor.

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul reține că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor.

În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave de un impact social deosebit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3001Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană a drepturilor omului, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.

Pentru aceste considerente și având în vedere că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat, întrucât alte măsuri preventive restrictive de libertate nu oferă la acest moment procesual garanții suficiente pentru protecția ordinii publice, în temeiul art. 139 alin. 1 și 2 Cpp raportat la art. 145 ind. 1 Cpp, s-au respinge ca neîntemeiate cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați prin apărătorii aleși.

Împotriva încheierii de ședință din 20.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs inculpații și.

Pentru inculpatul s-a solicitat casarea încheierii și în rejudecare să nu se mai mențină starea de arest preventiv a inculpatului iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara, cu motivarea că nu există probe din care să rezulte săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Pentru inculpatul s-a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării inculpatului de nu părăsi țara, cu motivarea că nu sunt probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând încheierea penală recurată sub aspectele invocate în apărarea inculpaților precum și din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 3859alin.3 Cod procedură penală, se constată că instanța în baza art. 3001Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală a constatat legală și temeinică măsura preventivă luată față de inculpați și a menținut în continuare această măsură, urmând ca legalitatea și temeinicia ei să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constata, în mod corect, că temeiurile care au condus la arestarea preventivă a inculpaților subzistă în continuare, fiind incidente dispozițiile art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, iar inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă indicii că inculpații ar fi putut săvârși faptele reținute în sarcina lor, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpații au săvârșit fapte grave și repetate, fiind posibil ca ei să fie implicați în racolarea unor persoane pentru exploatarea sexuală și distribuire de droguri de risc, iar pentru protejarea populației, a ordinii publice măsura arestării preventive este justificată.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu există temeiuri de fapt sau de drept care să conducă la modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 38515pct. 1, lit. b Cod procedură penală, recursurile declarate de inculpați să fie respinse ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală, inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii de ședință din 20.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondate.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpații la plata sumei cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 100 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

GREFIER,

- -

Red. VI / 27.07.2009

Tehnored. AA

Ex. 2/ 27.07.2009

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 769 /

În baza art. 38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii de ședință din 20.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondate.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpații la plata sumei cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 100 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- din ____ IULIE 2009

Către,

TRIBUNALUL TIMIȘ

Vă trimitem alăturat dosarul cu numărul de mai sus, privind pe inculpații și.

Dosarul cusut și numerotat conține _________ file.

Prin decizia penală nr. 769/R din 22.07.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul cu numărul de m ai sus, în baza art. 38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, s-au respins recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii de ședință din 20.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondate.

Atașat:-dosar nr- - Tribunalul Timiș -17 file,cu termen de judecată la data de 19.10.2009,

-dosar nr- - Tribunalul Timiș -nenumerotat

-dosar UP nr.21/D/P/2009 - DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara -214 file.

PREȘEDINTE SECȚIE,

- - GREFIER SECȚIE,

- -

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Timisoara