Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art.215 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR.186

Ședința publică din 11 mai 2009

PREȘEDINTE: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 2: Motan Traian

JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana

Grefier C -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea în rejudecare a cauzei penale privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 215, 290 Cod penal.

La apelul nominal se prezintă avocat ales pentru inculpatul recurent, lipsă fiind acesta și reprezentanții părții civile intimate SC COM SRL

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de înlocuire formulată de expertul motivată de probleme medicale, după care:

Avocat, pentru inculpat, solicită instanței înlocuirea expertului cu un alt expert menționat în tabelul de la fila 4 dosar.

Instanța, având în vedere că expertul desemnat în cauză nu poate intra în posesia actelor care stau la baza expertizei, societatea implicată fiind în lichidare, revine de la această probă.

Instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru inculpat, solicită instanței admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în rejudecare, achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în baza art.10 lit.a raportat la art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală. Mai arată că infracțiunea de delapidare este o infracțiune de rezultat contra patrimoniului iar acest rezultat trebuie să fie cert. Din raportul de expertiză efectuat la prima instanță rezultă cu certitudine faptul că acel punctaj comun care a fost practic actul pe care s-a întemeiat rechizitoriul parchetului nu reflectă realitatea în ceea ce privește sumele însușite de către inculpat. Câtă vreme nu există nicio probă care să conducă la existența unui prejudiciu cert, câtă vreme există dubii cu privire la însușirea acestor sume de bani de către inculpat, în condițiile în care, din același raport de expertiză rezultă faptul că la acea societate erau mai mulți agenți de vânzări iar acele sume puteau fi însușite de oricare dintre aceștia. Concluzionând, având în vedere și faptul că nici realitatea acelei sume nu este certă atâta vreme cât nu s-a putut determina printr-o expertiză solicită admiterea recursului și achitarea inculpatului.

Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat și de menținere a hotărârilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, considerând că din probatoriul administrat în cauză rezultă vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunilor pentru care este judecat, impunându-se condamnarea sa cu suspendarea executării pedepsei. Totodată solicită instanței anularea înscrisurilor false și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare.

Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio,

După deliberare,

CURTEA

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.165 din 07 aprilie 2008 Curtea de APEL SUCEAVA - secția penală a admis recursul declarat de inculpatul, a casat în totalitatea decizia penală nr. 06 din 14 ianuarie 2008 Tribunalului Suceava și sentința penală nr.83 din 01 februarie 2007 Judecătoriei Suceava și a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de APEL SUCEAVAa reținut că prin sentința penală nr.83 din 01 februarie 2007 Judecătoria Suceaval -a condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- delapidare, prev. de art. 2151alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 2 Cod penal, privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani, prev. de art. 82 Cod penal și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 și urm. Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Conform art. 170 Cod procedură penală, au fost anulate chitanțele falsificate.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 160 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că în perioada 2002-2003, inculpatul a fost angajat în calitate de agent vânzări la " COM" S, unde a avut ca atribuții de serviciu preluarea comenzilor pentru diverse produse de la beneficiari și încasarea banilor pe bază de chitanță pentru produsele livrate. S-a mai constatat că prejudiciul cauzat acestei societăți, a fost realizat prin mai multe modalități: fie prin încasarea sumelor de bani de la societatea căreia i-au fost livrate produsele și însușirea acestora de către inculpat sau prin falsificarea duplicatului chitanței prin care atesta încasarea sumelor de bani, respectiv pe formularul original al chitanței ce rămânea la beneficiar, era trecută suma reală încasată, iar pe formularul al doilea, pe care îl depunea la casieria societății, era trecută o sumă mai mică ca fiind încasată, cu mențiunea în fals și a numelui societății de la care a primit acea sumă.

Astfel, pe bază de chitanțe, a fost predată inculpatului suma totală de 144.354.500 lei vechi, conform tabelului (fila 9 dosar urmărire penală), ce cuprinde punctajul efectuat între contabilitățile " COM" și "" S și care nu au fost depuse în contabilitatea primei societăți de către inculpat, deoarece și-a însușit banii respectivi.

S-a constatat că prejudiciul cauzat de inculpat părții civile " COM" este în sumă totală de 14.758,88 lei, din care suma de 14.435,45 lei reprezintă suma predată inculpatului de către contabila "" S, pe bază de chitanțe, care nu au fost depuse în contabilitatea societății unde acesta a fost angajat (conform punctajului efectuat între cele două societăți-fila 9), la care se adaugă suma de 323,43 lei care reprezintă diferența dintre suma totală de 2.888,60 lei trecută pe originalul chitanțelor pentru mărfurile livrate mai multor societăți beneficiare și suma de 2.565,16 lei trecută pe duplicatul chitanțelor în care inculpatul a menționat în fals sume mai mici și pe care le-a predat la casieria " COM"

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul, care a fost motivat oral astăzi în instanță de apărătorul său ales, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că ar exista infracțiunea de delapidare reținută în sarcina lui.

Tribunalul Suceava - secția penală prin decizia penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008 respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva deciziei inculpatul a formulat recurs, reiterând motivele din apel și solicitând în principal achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a raportat la art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, iar în subsidiar casarea hotărârilor și reținerea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei noi expertize contabile, motive de casare prevăzute de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.

Reținând cauza spre rejudecare, Curtea a dispus efectuarea unei expertize contabile în cauză pentru clarificarea cuantumului prejudiciului.

A fost desemnată pentru efectuarea expertizei, doamna expert care a înaintat instanței mai multe adrese din care reieșea că " COM" și-a încetat activitatea, iar administratorul acesteia are o altă societate, cu un alt obiect de activitate și sediul în Câmpulung Față de această situație, accesul la documentele " COM" i-a fost limitat.

De asemenea, a precizat că " COM" a fost lichidată, toate documentele vizând această societate fiind predate lichidatorului SC, iar administratorul acesteia nu a putut fi găsit la sediu.

Urmare adresei înaintate de către instanță acestui administrator, ne-a comunicat că documentele arhivistice aparținând "" S au fost predate în cursul administrării procedurii falimentului către SC -Arhiv SRL

Procedând la o nouă verificare a documentelor contabile din dosar raportat la imposibilitatea efectuării unui nou raport de expertiză, Curtea a revenit de la această probă având în vedere lipsa documentelor necesare efectuării unei noi expertize contabile.

Analizând probele aflate la dosar, Curtea reține că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 30 iunie 2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 33 lit. a Cod penal.

Fapta inculpatului constă în aceea că, în perioada 2002 - 2003, în calitate de agent de vânzări la " COM" Saf alsificat mai multe chitanțe fiscale prin care atesta încasarea unor sume de bani de la diverși beneficiari, însușindu-și în acest mod suma de 3.234.396 lei vechi și în mod repetat și-a însușit suma totală de 144.354.500 lei vechi încasați de la SC SRL S, pentru mărfurile livrate acestei societăți, pe care nu a predat-o la casieria părții civile și a întocmit în fals un număr de 15 chitanțe prin care atesta încasarea unor sume de bani de la diverse societăți, chitanțe care nu se regăsesc în contabilitatea societăților pe numele cărora au fost emise.

Parchetul a înțeles să-și probeze acuzațiile cu procesul verbal din 30 iunie 2003 încheiat între între " Com" și " " ( 9-11 dosar urmărire penală), declarația contabilei (12-13 dosar urmărire penală), chitanțe false (18-29, 67-71 dosar urmărire penală), rapoarte de expertiză grafică nr. 887/2004 ( 31-36 dosar urmărire penală), nr. 79401/2006 (58-65 dosar urmărire penală) și nr. 79501/2006 (72-79 dosar urmărire penală), dovezi de ridicare înscrisuri (80-84 dosar urmărire penală), declarațiile martorilor (86 dosar urmărire penală), ( 89 dosar urmărire penală), ( 90 dosar urmărire penală), ( 91 dosar urmărire penală), (92 dosar urmărire penală), (93 dosar urmărire penală), (94 dosar urmărire penală), (95 dosar urmărire penală), (96, 97 dosar urmărire penală), copie contract de muncă (98 dosar urmărire penală), dovezi de căutare învinuit ( 102-113 dosar urmărire penală).

Inculpatul nu a putut fi audiat nici la urmărirea penală, nici în timpul cercetării judecătorești, existând date că este plecat la muncă în străinătate, fără a se cunoaște o adresă în acest sens.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, se realizează, sub aspectul elementului material, prin falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod.

În speță, inculpatul, în calitate de agent de vânzări la." Com" S având ca atribuții de serviciu preluarea comenzilor pentru diverse produse de la beneficiari precum și încasarea banilor pe bază de chitanță pentru produsele livrate a falsificat chitanța nr. - în care pe original a trecut suma de 1.498.500 ROL primită de la."" S, iar pe duplicat a trecut suma de 3.000.000 lei primită de la " " S, fără ca în realitate această sumă să fie primită de la această din urmă societate. În același mod a falsificat chitanțele nr. - ( 19 dosar urmărire penală), - (20 dosar urmărire penală), - (21 dosar urmărire penală), - (22 dosar urmărire penală), - (23 dosar urmărire penală, - (24 dosar urmărire penală), - (25 dosar urmărire penală), - (26 dosar urmărire penală) - (27 dosar urmărire penală), - (28 dosar urmărire penală), - (29 dosar urmărire penală), originalul acestor chitanțe fiind întocmit pentru "" S pentru suma totală de 28.886.000 lei. chitanțelor menționate cuprinde sume mai mici și prevăd la numele societății beneficiare pe " ", " ", " milion", " ", "", " ", iar ca sumă totală încasată de la aceste societăți, suma de 25.651.604 lei, chitanțele astfel falsificate fiind depuse la contabilitatea " Com" pentru a justifica încasarea sumelor de bani de la beneficiari pentru o parte din produsele livrate. În acest mod, inculpatul și-a însușit diferența de 3.234.396 lei.

Prin raportul de expertiză grafică nr. 887/11.11.2004 (31 dosar urmărire penală) s-a realizat expertiza scrisului de pe chitanțele falsificate și menționate mai sus, concluzionându-se că acestea au fost completate de inculpatul.

În realizarea aceleași rezoluții infracționale și în mod repetat, inculpatul a ridicat pe bază de chitanță diverse sume de bani de la." " S sume provenite din încasările zilnice ale acestei societății și predate inculpatului de către contabila societății ( fostă ) potrivit convenției încheiate între cele două societăți.

De asemenea, inculpatul a completat în fals chitanțele nr. nr. -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, aflate la filele 67-71 dosar urmărire penală, respectiv exemplarul doi al acestor chitanțe prin care a menționat încasarea unor sume de bani de la diverse societăți, chitanțe care însă nu s-au regăsit în contabilitatea societăților pe numele cărora au fost emise, respectiv "", "", "", "", " & CO și. Potrivit raportului de expertiză grafică nr. 79501/23.01.2006 scrisul de pe aceste chitanțe îi aparține inculpatului (72-79 dosar urmărire penală).

În drept, fapta inculpatului de a falsifica mai multe chitanțe, prin modificarea exemplarului doi al acestora în care menționa date nereale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal. Întrucât aceste activități au fost săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod corect s-au reținut și dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal.

În ce privește infracțiunea de delapidare, prev. de art.2151alin.1 Cod penal, aceasta se poate realiza prin însușirea, folosirea sau traficarea de bani sau alte bunuri pe care inculpatul le gestionează sau le administrează.

În cauză, conform punctajului realizat între contabilitățile SC COM SRL și SC SRL S, inculpatul a ridicat mai multe sume de bani de la aceasta din urmă, mai exact de la contabila (), provenite din încasările zilnice și care nu au fost predate către SC COM SRL

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că inculpatul a primit sumele menționate pe chitanțele de la pct.1-35, 38, 40-44, 47-51, 53-54, 59-60, 62-69, 71-76, 94-99, 101-110 din tabelul aflat la fila 9 dosar, în valoare de 144.354.500 lei vechi.

Fapta inculpatului de a-și însuși, în baza aceleiași rezoluții infracționale, suma sus-menționată, din gestiunea SC COM SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art.2151alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În temeiul art.33 lit.a Cod penal instanța va face aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni.

În consecință, solicitarea inculpatului de a fi achitat în temeiul art.10 lit.a Cod procedură penală nu subzistă, întrucât probele administrate dovedesc fără echivoc vinovăția acestuia.

La individualizarea pedepselor instanța va avea în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, respectiv săvârșirea faptei în mod repetat, urmările produse și cuantumul prejudiciului, săvârșirea faptei prin falsificarea exemplarului doi al chitanțelor, lipsa antecedentelor penale și conduita corespunzătoare în familie și societate anterior săvârșirii infracțiunilor, criterii prin prisma cărora apreciază că scopul preventiv educativ poate fi atins prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege.

Având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpatului, instanța apreciază că scopul pedepsei de prevenție generală și specială se poate realiza și fără privarea de libertate a inculpatului, astfel că în baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal iar în baza art. 71 al.5 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În bata art. 359 al.1 Cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și următoarele Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 170 Cod procedură penală, instanța va dispune anularea chitanțelor falsificate nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 300 lei (18 dosar urmărire penală), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 100 lei ( 19 dosar urmărire penală), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 50 lei ( 20 dosar urmărire penală), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 50 lei (21 dosar urmărire penală), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 500 lei (22 dosar urmărire penală), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 500 lei ( 23 dosar urmărire penală), nr.- nedatată, întocmită pentru suma de 200 lei ( 24 dosar urmărire penală), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 100 lei ( 25 dosar urmărire penală), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 200 lei ( 26 dosar urmărire penală), nr. - nedatată, întocmită pentru suma de 339,07 lei ( 27 dosar urmărire penală), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 100 lei ( 28 dosar urmărire penală) și nr. -, nedatată întocmită pentru suma de 126,09 lei (29 dosar urmărire penală).

În baza art. 14 Cod procedură penală, procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța constată că " Com" S s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 32.880 lei reprezentând prejudiciul efectiv cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de către inculpat și suma de 5.480 lei reprezentând dobânzi aferente debitului principal (72 dosar).

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă însă că prejudiciul cauzat de inculpat părții civile este în sumă totală de 14.758,88 lei din care suma de 14.435,45 lei reprezintă suma predată inculpatului de către contabila "" S pe bază de chitanțe care nu au fost depuse în contabilitatea " Com" S astfel cum rezultă din punctajul efectuat între contabilitățile acestor două societăți aflat la fila 9 dosar urmărire penală la care se adaugă suma de 323,43 lei.

Această sumă reprezintă diferența dintre suma totală de 2.888,60 lei trecută de inculpat pe originalul chitanțelor pentru mărfurile livrate societăților beneficiare "", "", " milion", " ", și " " și suma de 2.565,16 lei trecută pe duplicatul chitanțelor în care inculpatul a menționat în fals sume mai mici și pe care le-a predat la casieria " " rezultând în mod clar o diferență de 323,43 lei pe care inculpatul și-a însușit-

Așa fiind, instanța, în baza art. 998 Cod civil, va obliga inculpatul să plătească părții civile " Com" S suma de 14.758,88 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Partea civilă a solicitat obligarea inculpatului și la plata sumei de 5.480 lei cu titlu de dobânzi fără a indica însă modul de calcul al acestora (72 dosar).

În consecință, instanța în baza art. 1088 cod civil raportat la art. 3 al.3 din nr.OG 9/21.01.2000 va obliga inculpatul să plătească părții civile dobânda legală aferentă debitului de 14.758,88 lei calculată începând cu data de 23.05.2003, data ultimei chitanțe în baza căreia inculpatul și-a însușit banii și până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Condamnă pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 02.03.1977, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151al. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

Condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal obligă inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 71 al. 1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei principale de 1 an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 ani, conform art. 82 al. 1 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 al. 1 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm. Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

Obligă inculpatul să plătească părții civile SC COM SRL S suma de 14.758,88 lei cu titlu de despăgubiri civile precum și dobânda legală aferentă calculată începând cu data de 23 mai 2003 și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 170 Cod procedură penală anulează chitanțele falsificate nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 300 lei (18 ds. ), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 100 lei (19 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 50 lei (20 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 50 lei ( 21 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 500 lei (22 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 500 lei (23 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 200 lei ( 24 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 100 lei ( 25 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 200 lei (26 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 339,07 lei (27 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 100 lei ( 28 ds.p), nr. -, nedatată, întocmită pentru suma de 126,09 lei ( 29 ds.p).

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală oblică inculpatul să plătească statului cheltuielile judiciare în sumă de 410 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Thred.

3 ex.29.05.2009

Jud. fond

apel

Poziție executări 254/2009

Președinte:Frunză Sanda
Judecători:Frunză Sanda, Motan Traian, Ilieș Titiana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Suceava