Violul (art.197 cod penal). Decizia 183/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - 197 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.183
Ședința publică din 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 2: Motan Traian
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier C -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 05 august 1976, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr.33 A din data de 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal s-a prezentat inculpatul recurent, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat, lipsă fiind partea vătămată intimată și Autoritatea Tutelară intimat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpat, a solicitat instanței admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei, prin coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere poziția procesuală corectă a acestuia, de recunoaștere și regret a faptei comise.
Procurorul, având cuvântul, a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, și de menținere a hotărârilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, având în vedere perseverența infracțională a acestuia.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din data de 16.09.2008 inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal și prev. și ped. de art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a, 34 Cod penal și art. 37 lit. a, 39 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, în noaptea de 23/24.08.2008,a pătruns fără drept, prin efracție în locuința părții vătămate din orașul, județul B, care este concubina fratelui său - și prin constrângere a întreținut cu aceasta un număr de patru acte sexuale normale.
Prin sentința penală nr. 465 din 8 decembrie 2008 Judecătoriei Săvenia fost condamnat pe inculpatul - fiul lui fiul lui și, născut la data de 05.08.1976 în orașul, cu domiciliul în orașul, județul B, în prezent arestat în Penitenciarul Botoșani, cetățean român, posesor al seria - nr. -, eliberat de, studii 6 clase, necăsătorit, agricultor, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale-recidivist, CNP - - pentru săvârșirea infracțiunilor:
- prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare;
- prev. și ped. de art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prev. și ped. de art. 64 lit. a teza II, b, d și e Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 61 alin. 1 Cod penal a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 38/2004 a Judecătoriei Săveni și a contopit restul de pedeapsă de 854 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa anterioară cu fiecare din pedepsele aplicate în prezenta cauză stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal și 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară aai nterzisrii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b, d și e Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 197 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 Cod penal a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, iar în baza art. 35 Cod penal pedeapsa complementară aai nterzisrii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b, d și e Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani, alături de pedeapsa principală.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b, d și e Cod penal.
A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 24.08.2008 la zi.
A constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.
A obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 23/24.08.2008, în jurul orelor 02,00 inculpatul s-a deplasat la locuința fratelui său, despre care cunoștea că nu se află la domiciliu, iar concubina acestuia era singură, a pătruns fără drept, prin forțarea sistemului de închidere al ușii de acces, în acest imobil și pe fondul unui conflict mai vechi, prin folosirea de acte de violență a întreținut un număr de patru acte sexuale, cu partea vătămată care era în vârstă de 17 ani.
Partea vătămată a opus rezistență, însă inculpatul a lovit-o în mai multe rânduri și i-a rupt lenjeria intimă, iar în timpul cât a întreținut raporturi sexuale i-a acoperit gura cu mâna.
În jurul orelor 03,30 inculpatul a părăsit locuința părții vătămate, însă nu înainte de a-i solicita acesteia să devină concubina sa și să plece împreună în Italia.
Situația de fapt reținută și descrisă mai sus a fost dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu (fila 10 ds.), proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (fila 11-22 ds.), plângerea și declarațiile părții vătămate (fila 9, 23-25, 106 ds.), raportul de constatare medico-legală nr. 179/R/25.08.2008 eliberat de B și concluziile provizorii (fila 26-28 ds.), fișa de evaluare psihologică a părții vătămate (fila 29-30 ds.), proces-verbal de depistare (fila 43 ds.), proces-verbal de examinare a obiectelor de îmbrăcăminte și planșe foto (fila 44-55 ds.), declarațiile martorilor: (fila 38-39, 132 ds.), - (fila 40-41, 133 ds.), procese-verbale de consemnare a declarațiilor orale aparținând martorei (fila 42 ds.).
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, motivând că a acționat astfel datorită unui conflict preexistent între el și fratele său (fila 33-36, 37 ds.), iar în data de 15.09.2008 i-a fost prezentat materialul de urmărire penală în prezenta apărătorului desemnat din oficiu.
În cursul cercetării judecătorești audiat fiind la termenul din 13.10.2008 inculpatul a recunoscut în mare parte faptele pentru care a fost trimis în judecată, precizând că partea vătămată a fost de acord să întrețină relații sexuale cu el pentru că și anterior acestei date au mai întreținut relații sexuale (fila 107 ds.).
În raport de situația de fapt dovedită în cauză, instanța a constatat că în sarcina inculpatului sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal și de viol, prev. și ped. de art. 197 alin. 1 Cod penal, urmând să-i aplice acestuia pentru fiecare infracțiune câte o pedeapsă conformă textelor de lege care le incriminează.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate prima instanță a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a Cod penal în care inculpatul a comis faptele și va aprecia ca fiind conforme gradului concret de pericol social al infracțiunilor și perseverenței infracționale a inculpatului care anterior a comis mai infracțiuni de viol, fiind liberat de curând din penitenciar din executarea unei pedepse privative de libertate aplicată pentru săvârșirea aceluiași gen de fapte -, pedepse cu închisoarea, cu executare în regim de detenție, situate peste minimul special prevăzut de lege, iar în privința infracțiunii de viol va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 Cod penal.
A mai reținut prima instanță că prin Sentința penală nr. 38/2004 a Judecătoriei Săveni inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol, arestat la 24.11.2003, liberat la 22.07.2008, cu rest de pedeapsă rămas de executat de 854 zile făcând aplic. art. 61 alin. 1 Cod penal și contopind restul de pedeapsă de 854 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa anterioară cu fiecare din pedepsele aplicate în prezenta cauză stabilind ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea dintre cele anterior aplicate.
Având în vedere natura infracțiunii săvârșite de inculpat și starea de minoritate a victimei, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita drepturile părintești și de a deveni tutore sau curator, astfel că a interzis și aceste drepturi prevăzute de art. 64 lit. d și e Cod penal atât ca pedeapsa accesorie, cât și ca pedeapsă complementară.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei prima instanța a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în procesul penal (fila (fila 106 ds.).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin apărător, în fața instanței de apel arată că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea aspră solicitând ca prin reținerea circumstanțelor prev. de art. 74, 76 Cod penal să se redozeze pedeapsa, sub minimul special prevăzut de lege.
Tribunalul Botoșani - secție penală, prin decizia nr. 33 din 12 februarie 2009 respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei inculpat a formulat recurs, reiterând motivele din apel și solicitând reducerea pedepselor.
Critica nu este întemeiată.
Instanțele de fond și apel au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, se constată că în cauză au fost avute în vedere criteriile prev.de art. 52și 72 Cod penal,ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptelor săvârșite cât și de date ce caracterizează persoana inculpatului, criterii care exclus posibilitatea reținerii de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei.
Decizia fiind astfel legală și temeinică sub aspectul invocat și cum nici din oficiu nu se găsesc motive de casare, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod pr.penală.
Se vor deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 12 februarie 2009 la zi.
Văzând și disp. art.192 al. 2 Cod pr.penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 33 din 12.02.2009 a Tribunalului Botoșani.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 200 lei, onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul către BA
Deduce, în continuare, din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 12 februarie 2009 la zi.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex. 28.05.2009
Jud fond
apel
Poziție executări 251/2009
Președinte:Frunză SandaJudecători:Frunză Sanda, Motan Traian, Ilieș Titiana