Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Oradea

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 301/R/2008

Ședința publică din 22 mai 2008

PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președintele secției,

JUDECĂTOR 2: Soane Laura

JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de DGFP în nume propriu și în reprezentarea ANAF B împotriva deciziei penale nr. 184/A din 28 mai 2007 Tribunalului Bihor, decizie prin care s-a menținut sentința penală nr. 2188 din 07 decembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpații intimați și, fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 13 teza II din Legea nr. 87/1994.

La apelul nominal făcut în cauză sa prezentat apărătorul ales al inculpatului intimat, av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 41 din 07.02.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, inculpatul intimat, asistat de apărătorul ales al acestuia av., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar lipsă fiind partea civilă recurentă DGFP B, ANAF B și inculpatul intimat .

Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citarea a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Apărătorul inculpatului intimat depune la dosar concluzii scrise.

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul parchetului susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și a se pronunța în cauză o soluție legală și temeinică. Arată că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpaților. Consideră că mijloacele de probă avute în vedere de către instanțe la stabilirea stării de fapt nu sunt în măsură a fi coroborate cât timp declarațiile inculpaților conțin multe contradicții ce dovedesc nesinceritatea lor, facturile fiscale vizate conțin date greșite, fiind de fapt false, și nu pot fi coroborate cu celelalte înscrisuri ce trebuie să însoțească un transport, de exemplu foi de parcurs, avizul de însoțire a mărfurilor. Mai arată că, "existența fizică" a construcției nu este în măsură a dovedi decât existența fizică a materialelor de construcție și nu furnizorul lor, fiind vorba de bunuri de gen. Susține pe larg motivele de recurs așa cum au fost formulate în scris.

Pune concluzii de admitere a recursului declarat de P B în nume propriu și în reprezentarea ANAF

Apărătorul inculpatului intimat solicită a se dispune respingerea recursurilor declarate de către parchet și de către P B în nume propriu și în reprezentarea ANAF B, și a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate. Arată că între societățile C SRL și - t COM SRL au fost încheiate contracte de vânzare cumpărare, așa cum rezultă din probele de la dosar, iar societatea inculpatului s-a aprovizionat cu materiale de construcții, ale căror costuri se regăsesc în bonuri și facturi, astfel încât, actele care au stat la baza livrărilor combustibilului se justifică.

Apărătorul inculpatului intimat solicită a se dispune respingerea recursurilor declarate de parchet și de P B în nume propriu și în reprezentarea ANAF B ca fiind nefondate și a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate. Consideră că susținerile parchetului sunt total nereale, fiind combătute prin probatoriul administrat în cauză. Nu este adevărat că inculpatul a fost nesincer în declarațiile date și că acestea nu se coroborează cu cele date de inculpatul. Arată că, toate actele întocmite între cele două societăți dovedesc că operațiunile comerciale au avut loc în realitate între cele două societăți comerciale a inculpatului și ale inculpatului. La dosar sunt declarații ale martorilor audiați din care rezultă acest lucru. Mai arată că din expertiza întocmită în cauză rezultă că materialele de construcții așa cum apar ele în facturile fiscale dintre cele două societăți se regăsesc în stația de carburanți a inculpatului. Din nici o probă administrată în fața instanței nu rezultă existența infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală a inculpatului sau fals intelectual.

Inculpatul intimat arată că își însușește concluziile apărătorului său și că nu este vinovat.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor penale de față, constată că:

Prin sentința penală nr. 2188 din 07.12.2005 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală, a achitat pe inculpatul -, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 13 teza II din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 42 cod penal, cu art. 37 lit. a cod penal și cu art. 13 cod penal.

În baza art. 14 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală, a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. 2 cod penal raportat la art. 289 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală a achitat pe inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 cod penal, raportat la art. 13 teza II din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b cod penal și art. 13 cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală, a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. 2 cod penal, raportat la art. 289 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 37 lit. b cod penal.

În baza art. 14, 346 cod procedură penală, a respins pretențiile părții civile Statul Român prin

A ridicat sechestrul asigurator instituit pe bunurile mobile/imobile aparținând inculpaților și prin ordonanța de luare a măsurilor asiguratorii din 24.02.2003 - fila 431.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. b cod procedură penală a obligat partea civilă la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul a deținut începând cu anul 1999 calitatea de administrator la - SA, iar inculpatul avea aceeași calitate la societatea comercială - Com SRL, începând cu anul 2001. Ambele societăți aveau ca și obiect principal de activitate comercializarea produselor petroliere.

În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu că a înregistrat în contabilitatea societății, pe care o administra, cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale și prin aceasta s-ar fi sustras de la plata impozitului și taxelor datorate statului, cauzându-i acestuia un prejudiciu de 3.736.237.392 lei. Astfel, s-a reținut că în perioada mai-decembrie 2001 între - SA și Com SRL ar fi avut un schimb de facturi privind vânzarea cumpărarea de carburanți, produse petroliere și materiale de construcții, care nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății administrate de inculpatul, în faza urmăririi penale, stabilindu-se că operațiunile comerciale consemnate în acte ce nu au avut efectiv loc.

Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că între cele două societăți comerciale a fost încheiat contractul nr. 61/01.05.2001, în care ambele societăți aveau calitatea, atât de vânzător, cât și de cumpărător pentru operațiuni de vânzare-cumpărare reciproce de combustibil lichid. În baza unui contract - SA a livrat către - Com SRL produse petroliere, emițând pentru aceste operațiuni facturi fiscale(filele 63-91 dosar urmărire penală) pe care le-a înregistrat în evidența contabilă, înregistrând automat și TVA de plată. valoarea totală a facturilor întocmite este de aproximativ 8,5 mld. lei TVA-ul de plată fiind de aproximativ 1,6 mld. lei, debit înregistrat de asemenea în contabilitatea societății.

Din creanța pe care - SA o avea astfel înregistrată în contabilitate, debitoarea - Com SRL a achitat prin plata în numerar suma de 1,1 mld. lei, conform chitanțelor fiscale de la filele 93 - încasări pe care societatea administrată de inculpatul le-a înregistrat de asemenea în contabilitate.

Pentru diferența de 7,3 mld. lei, între cele două societăți comerciale au intervenit compensări care, reprezintă de asemenea o modalitate de stingere a debitului. Compensarea ca modalitate de stingere a datoriilor a putut opera întrucât societatea administrată de către inculpatul a avut calitatea de creditor al - Grup SA, dobândind această calitate ca urmare a vânzării unor produse către societatea inculpatului.

- Com SRL, societate administrată de inculpatul, a livrat către societatea inculpatului produse petroliere și materiale de construcții, vânzătorul întocmind facturile fiscale(filele 147 - 160 urmărire penală). Aceste facturi au avut o valoare totală de aproximativ 7,3 mld. lei și au fost înregistrate în contabilitatea cumpărătorului - SA. Parchetul a apreciat că aceste facturi sunt fictive, produsele ce au făcut obiectul operațiunii de vânzare nefiind în realitate livrate cumpărătorului. Pentru a se pronunța în acest sens, au fost avute în vedere declarațiile martorilor - șoferi care au negat că ar fi efectuat transporturile, deși apăreau ca și delegat pe facturile respective. În sens contrat apare însă, înregistrarea acestor produse în contabilitatea cumpărătorului, întocmirea de note de recepție(filele 195-208) prin care, se atestă recepția de către gestionar a întregii cantități de mărfuri ce apare facturată. Prin semnarea de către comisia de recepție a acestor note de recepție se poate face dovada recepționării fizice a produselor achiziționate de către - SA: motorină, benzină premium, pătrat, țeavă pătrată, beton, țeavă rectangulară, fiind întocmite și bonuri de consum(filele 211-214 dosar urmărire penală) pentru materialele de construcție.

Așa cum a mai arătat prima instanță, pentru toate produsele achiziționate de către - SA de la - Com SRL, au fost întocmite facturi care au fost înregistrate în contabilitatea cumpărătorului, acesta întocmind și toate documentele care atestă recepționarea și existența fizică a acestor produse: note de recepție, bonuri de consum și fișe de magazie. Pentru materialele de construcție au fost întocmite fișe de magazie, în care se menționează felul produsului, cantitatea, factura pe baza cărora au fost recepționate intrările, ieșirile și respectiv stocul, fiind întocmite totodată și bonurile de consum pe baza cărora, în fișele de magazie, se operează ieșirile, respectiv faptul că produsul respectiv a fost utilizat. În speță, materialele de construcție au fost folosite pentru construirea unei stații de carburanți în comuna, aparținând -, existența fizică a unei construcții neputând fi pusă sub semnul îndoielii. Cu privire la cantitatea de materiale de construcții incorporate în stația de carburanți, Inspectoratul Județean de Construcții Bae fectuat constatare privind consumul de consumul de materiale. Parchetul apreciind că, există o diferență între materialele de construcție efectiv utilizate și ceea ce se atestă prin bonurile de consum ca fiind utilizat pentru construirea stației de carburanți, fără însă a se ține cont de faptul că, chiar Inspectoratul Județean de Construcții Bap recizat că, construcția nu a respectat proiectul inițial, proiect pe baza căruia s-a realizat estimarea cantității de materiale consumate, nefiind astfel făcută dovada că, pentru construirea stației de carburanți s-ar fi folosit o cantitate mai mică de materiale decât cea înregistrată scriptic. Având în vedere că nu s-a făcut dovada că materialele de construcție pentru care s-a întocmit bon de consum și care au fost menționate la ieșiri pe fișele de magazie nu ar fi fost folosite la construirea stației, instanța a reținut că în speță materialele de construcții menționate scriptic au fost folosite în totalitate pentru construirea stației.

În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată comisă potrivit susținerilor Parchetului prin aceea că a determinat două contabile să falsifice mai multe facturi prin care se atesta că, - SA a livrat marfă către - Com SRL.

Din probele administrate, prima instanță a reținut că marfa ce se susține că a fost livrată, a fost facturată, facturile fiind înregistrate în evidența contabilă împreună cu datoriile aferente către bugetul de stat. Într-adevăr, societatea cumpărătoare aparținând inculpatului nu și-a înregistrat în evidența contabilă marfa vândută de către - SA, dar acest lucru nu a făcut dovada că operațiunile de vânzare nu ar fi fost reale, deoarece, inculpatul nu a ținut nici un fel de evidență contabilă la societatea sa, neavând evidență nici pentru achizițiile de marfă și nici pentru livrările de marfă, acest lucru neputând însă să-l afecteze pe inculpatul, deoarece nu era responsabilitatea sa înregistrarea în contabilitatea cumpărătorului a facturilor emise de societatea sa.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. 1 cod penal presupune atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări ce au avut loc în realitate și care ar fi trebuit să fie constate. În speță, în sarcina ambilor inculpați s-a reținut că au determinat alte persoane care au acționat fără vinovăție să completeze facturile de livrate pentru livrări fictive. Întrucât nu s-a dovedit în cauză că livrările au fost fictive, din momentul ce în cazul lucrărilor de produse petroliere de la - SA către - Com SRL au fost întocmite falsuri fiscale, au fost înregistrate în contabilitatea vânzătoarei, aceasta s-a înregistrat cu TVA de plată, au fost emise chitanțe fiscale de încasare în numerar a unei părți din contravaloarea facturilor, iar în cazul livrărilor de mărfuri de la - Com SRL către - SA au fost de asemenea întocmite facturi fiscale de livrare, care au fost înregistrate în contabilitatea cumpărătoarei, fiind întocmite declarații de recepție, fișe de magazie și bon de consum, instanța a reținut că operațiunile comerciale sunt reale, neputându-se considera că acestea ar fi fictive, pe considerentul că înregistrările referitoare la transportul acestora nu ar fi în concordanță cu restul mențiunilor de pe factură, înscrisurile contabile având o mai mare forță probantă decât declarațiile martorilor care, cu siguranță nu putea ca după un interval de câțiva ani să-și amintească cu exactitate activitatea desfășurată într-o zi anume, achiziționările de produse fiind dovedite, conform normelor contabile, cu notele de recepție și cu înregistrările operațiunilor în evidențele contabile.

Mențiunile pe facturi, referitoare la delegat, nu au relevanță pentru recepționarea mărfurilor, operațiune care se face de reprezentantul cumpărătorului prin notele de recepție, erorile în ce privește mențiunile referitoare la delegat putând ridica eventual problema modalității transportului mărfii, dar nu a veridicității operațiunii comerciale, care în speță a fost dovedită ca fiind reală prin înregistrările contabile și în cazul materialelor de construcții prin existența lor fizică în structura stației de carburanți.

Față de acestea, întrucât în speță nu s-a făcut dovada că facturile livrate ar atesta operațiuni fictive, prima instanță a achitat pe ambii inculpați în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie de fals intelectual în formă continuată prevăzută și pedepsiră de art. 31 alin. 2 cod penal, raportat la art. 289 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, în cazul inculpatului și art. 37 lit. b cod penal în cazul inculpat6ului.

În sarcina inculpatului s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 113 teza II din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, ce s-ar fi comis prin înregistrarea unor cheltuieli în contabilitatea - SA, care nu au avut la bază operațiuni reale, cauzându-se prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat, constând în impozit și diverse taxe. Având în vedere considerentele mai sus expuse, prima instanță a reținut că operațiunile înregistrate în contabilitatea acestei societăți au fost reale și prin urmare, evidențierea lor în balanțe și bilanțul contabil, nu constituie infracțiune, înregistrările fiind perfect legale și prin acestea necauzându-se vreun prejudiciu bugetului de stat, motiv pentru care, prima instanță în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală l-a achitat pe inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 13 teza II din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 4r1 alin. 2 și 42 cod penal, cu art. 37 lit. a cod penal și cu art. 13 cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reținut de asemenea săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 26 cod penal, raportat la art. 13 teza II din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 37 lit. b cod penal. Având în vedere că în prezenta cauză s-a reținut că operațiunile comerciale dintre societățile celor doi inculpați nu au fost fictive și astfel înregistrarea în contabilitatea - SA a acestor operațiuni, nu constituie infracțiune, nici activitatea desfășurată de către inculpatul nu a constituit infracțiune și prin urmare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod procedură penală l-a achitat pe acest inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 26 cod penal, raportat la art. 13 teza II din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 37 lit. b cod penal, cu aplicarea art. 13 cod penal.

Având în vedere soluția dată în latura penală a cauzei, prima instanță a respins pretențiile civile formulate de către Statul Român prin ANAF, întrucât prin înregistrarea evidențelor contabile ale - SA a operațiunilor contabile mai sus descrise, nu s-a cauzat nici un prejudiciu bugetului de stat, un eventual prejudiciu putând fi cauzat prin neînregistrarea operațiunilor în evidența contabilă de către - Com SRL, dar administratorul acestei societăți nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 13 teza I din Legea nr. 87/1994 deși starea de fapt era cunoscută pe parcursul urmăririi penale, motiv pentru care, prima instanță nu a putut dispune schimbarea încadrării juridice datorită împrejurării că această stare de fapt era cunoscută la data sesizării instanței prin rechizitoriu, nefiind vorba de o încadrare juridică greșită a faptei din moment ce, fapta reținută în sarcina inculpatului consta în ajutorul dat inculpatului la înregistrarea în contabilitatea - SA a unor operațiuni comerciale, nereținându-se în sarcina acestuia că nu a ținut evidența contabilă a - Com SRL. Potrivit art. 317 cod procedură penală, prima instanță s-a mărginit la fapta și persoana arătată în actul de sesizare, prima instanță neputând judeca decât acele fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu l procurorului, în speță nefiind îndeplinite condițiile privind obiectul judecății, deoarece, nu au fost descoperite fapte noi cu prilejul cercetării judecătorești.

A ridicat sechestrul asigurator instituit pe bunurile mobile/imobile aparținând inculpaților și prin ordonanța de luare a măsurilor asiguratorii din 24.02.2003 - fila 431.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

În apelul declarat civile p. apelantă DGFP B critică hotărârea prime instanțe sub aspectul legalității și temeinicie solicitând admiterea apelului în sensul obligării inculpaților la repararea prejudiciului produs Statului Român menționându-se faptul că în urma controlului fiscal efectuat la - Com SRL s-a constatat efectuarea unor operațiuni comerciale desfășurate și neînregistrate în contabilitate, neputându-se prezenta la control documente sau evidențe în legătură cu destinația mărfurilor de la - SA.

În apelul declarat parchetul critică hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei învederându-se faptul că între declarațiile inculpaților ar exista contradicții, existând contradicții chiar și între declarațiile consecutive ale aceluiași inculpat.

Se arată de asemenea că martorii și șoferi, au afirmat primul, referitor la o factură prezentată că nu este semnată de acesta și nu este trecută seria de buletin,iar cel de al doilea că ar fi efectuat doar 3 transporturi din cele 21 înregistrate în facturi.

Se arată că martorul a afirmat că nu a efectuat transporturile de materiale de construcție consemnate în 3 facturi.

Referitor la martorele s-a arătat că aceasta nu făcea efectiv recepția fizică a produselor, inculpatul fiind cel care indica datele pentru completarea notelor de recepție și despre martora - că a afirmat că un nr.de 29 facturi au fost completate la indicațiile inculpatului.

Audiați fiind în fața instanței de apel conf disp. art.378 al.1/1 pr.pen. inculpații au declarat după cum urmează:

Inculpatul a arătat că plata produselor petroliere achiziționate de la societatea a cărui administrator era inculpatul s-a făcut parțial în numerar și parțial, respectiv cea mai mare parte prin compensare.

La rândul său inculpatul a arătat că plata produselor petroliere cumpărate de către - SRL s-a făcut parțial în numerar iar cea mai mare parte prin compensare cu materiale de construcții și alte produse.

Prin decizia penală nr. 184/A din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihors -au respins ca nefondate apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței penale nr. 2188 din 7 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totul, obligând pe apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihor examinând apelurile declarate prin prisma motivelor de apel și în conf. cu disp.art. 378 Cod procedură penală, a reținut următoarele:

Potrivit art 63 al.2 Cod procedură penală, aprecierea probelor se face în urma examinării tuturor probelor administrate, probele neavând o valoare dinainte stabilită.

Astfel în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea se face referire la parte din probele testimoniale administrate fără însă a se analiza în întregul său probatoriul testimonial administrat în cauză. Astfel martorul în declarația sa (dată la fila 119 dosar instanță de fond), a afirmat în fața instanței că efectua transporturi pentru la fără a reține perioada.

Martorul a arătat de asemenea în declarația sa ( f 170 dosar instanță de fond) că a transportat produse petroliere de la depozitul care se găsește la către diferite destinații, în localitatea aflându-se garajul societății SRL și că au fost situații în care a fost redirijat de un anume " " ( porecla inculpatului ) spunându-i-se unde să transporte marfa.

Referitor la materialele de construcție martorul G ( 118 dos. instanță fond) a arătat că în calitate de șef șantier la - se ocupa de stația de alimentare ce a fost construită inițial pe baza unui proiect ce prevede o stație cu 2-3 pompe, proiect ulterior modificat după începerea construcției la o stație cu 6 pompe, construcția inițială care fusese și de slabă calitate ( 169) a trebuit refăcută conform noului proiect utilizându-se materiale de construcții primite în depozitele -.

Martora ( 103) a arătat că în calitate de contabil la - GRUP,ținea evidența materialelor de construcții și a mijloacelor fixe,întocmind note de recepții,marfa fiind dirijată spre punctele de lucru unde se efectua efectiv recepția.

Martora e mai relatat că la sediul firmei s-au prezentat pentru confruntări (privind materialele livrate) numiții (coinculpatul ) și numitul.

Din declarațiile martorilor, șoferi, și rezultă că aceștia au efectuat transporturi de produse petroliere de la diverși furnizori către societatea inculpatului de asemenea transporturi de produse petroliere către beneficiari ai - GRUP și transporturi de materiale de construcții.

În contextul celor de mai sus se poate reține faptul că susținerile inculpaților se coroborează cu probe testimoniale administrate în cauză.

Latura obiectivă a infracțiunii prev. și ped. de art. 289 al.1 Cod penal reținută în sarcina inculpatului, presupune atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea cu bună știință de a insera date sau împrejurări reale ceea ce nu s-a dovedit în cauză,veridicitatea operațiunilor comerciale fiind dovedită în cazul materialelor de construcții prin însăși existența fizică a acestora în structura stației de carburanți,reținând în acest sens și concluziile expertizei efectuate în cauză.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța de apel a apreciat că operațiunile înregistrate în contabilitatea acestei societăți au fost reale și prin urmare, evidențierea lor în balanțe și bilanțul contabil, nu constituie infracțiune, înregistrările fiind perfect legale și prin acestea necauzându-se vreun prejudiciu bugetului de stat.

Având în vedere că în prezenta cauză s-a reținut că operațiunile comerciale dintre societățile celor doi inculpați nu au fost fictive și astfel înregistrarea în contabilitatea - SA a acestor operațiuni, nu constituie infracțiune, nici activitatea desfășurată de către inculpatul constituie infracțiune.

În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se reține existența unor neconcordanțe între diverse declarații.

Este de menționat faptul că, pe de o parte existența unor neconcordanțe, ce de altfel se regăsesc și în declarațiile unor martori nu pot fi reținute ca fiind rezultatul unor susțineri nereale, în condițiile în care afirmațiile erau întemeiate pe memorarea de către părți și martori a unei multitudini de evenimente desfășurate pe un interval relativ mare de timp.

Pe de altă parte extragerea unor concluzii pe baza unor inadvertențe,întemeiate în esența pe supoziții și concluzii "per a contrario" nu poate constitui temei suficient pentru condamnarea inculpaților.

al răspunderii penale îl poate constitui numai certitudinea existenței faptelor imputate inculpaților,existența dubiului neputând profita decât acestora.

Având în vedere cele de mai sus,instanța de apel a apreciat că sentința penală nr. 2188/2005 pronunțată de Judecătoria Oradea este legală și temeinică și a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de DGFP B și Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu obligarea părții civile apelante DGFP B la plata sumei de 200 lei RON,cheltuieli judiciare parțiale în apel.

Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând instanței casarea lor, și anume s-a săvârșit o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unor hotărâri greșite de achitare a inculpaților.

În motivarea recursului Parchetul arată că rin p. rechizitoriul nr.67/P/2002 al

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA din 12.06.2003 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscala prev. de art.13 teza II din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit. a pen. și a infracțiunii de fals intelectual în participație inproprie prev. de art. 31 al.2 pen. rap. la art. 289 al. l pen cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit. a pen, în condițiile concursului de infracțiuni prev.de art.33 lit. a pen.

- pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26.pen. rap. la art. art.13 teza II din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit. b pen. și de fals intelectual în participație inproprie prev. de art. 31 al.2 pen. rap. la art. 289 al. l pen cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit. b pen în condițiile concursului de infracțiuni prev. de art. 33 lit. b pen.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că în calitate de administrator la Caî nregistrat cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale și prin aceasta nu a plătit impozitul și taxele datorate statului cauzând un prejudiciu în valoare de 3.736.237.392 lei și le-a determinat pe contabilele și să falsifice mai multe facturi, privind aceste operațiuni nereale, în care s-a consemnat în mod fals că a livrat diferite produse petroliere in cursul anului 2001 către.L în condițiile în care acestea din urmă contabile au acționat fără vinovăție.

În sarcina inculpatului s-a reținut
că în calitate de administrator la COM L l-a ajutat pe inculpat.

să înregistreze cheltuieli nereale prin eliberarea unor facturi false privind efectuarea de livrări fictive și a determinat-o pe făptuitoarea să întocmească aceste facturi false, aceasta din urmă acționând fără vinovăție.

Prin sentința penală nr. 2188/2005 a Judecătoriei Oradea au fost achitați inculpații și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. pentru fiecare din infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În baza art. 14, 346.pr.pen. au fost respinse pretențiile părții
civile Statul Român prin A fost ridicat sechestrul asigurător
instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților și a fost
obligată partea civilă la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
în baza art. 192 al. l pct. l lit. b pr.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că facturile de livrare atesta operațiuni fictive.

Instanța a arătat că pentru toate produsele achiziționate de către de la COM L au fost întocmite facturi care au fost înregistrate în contabilitatea cumpărătorului fiind întocmite și toate documentele contabile care atestă recepționarea și existența fizică a acestor produse: note de recepție, bonuri de consum și fișe de magazie, menționându-se felul produsului, cantitatea, facturile pe baza cărora au fost recepționate intrările, ieșirile și respectiv stocul.

Astfel, instanța a reținut că materialele de construcție vândute de către - SRL au fost folosite pentru construirea unui stații de carburanți în com. aparținând neputând fi pusă la îndoială existența fizică a acestei construcții. De asemenea instanța a reținut că materialele de construcții scriptic

menționate în facturile la care se face referire în rechizitoriu au fost folosite în totalitate pentru construirea stației. Și în ce privește facturile în care s-a consemnat că a vândut produse petroliere către COM L, s-a arătat de către instanță, că au avut la bază operațiuni reale de vânzare-cumpărare nefiind vorba de tranzacții fictive, fiind invocate ca probe acestei stări de fapt chitanțele fiscale, declarațiile inculpaților și și celelalte înregistrări în actele contabile ale

Instanța a apreciat că nu se poate da crezare martorilor șoferi ce au declarat că nu ar fi efectuat acele transporturi, contrar situației scriptice consemnată in înscrisuri.

Stabilind că aceste operațiuni de vânzare-cumpărare au avut un caracter real instanța a concluzionat că facturile nu au fost false și ca atare nici infracțiunile de fals intelectual în participație improprie nu s-ar fi comis.

În cauză s-a declarat apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prin decizia penală nr. 184/A/2007 a Tribunalului Bihor au fost respinse apelurile declarate în cauză ca nefondate, menținându-se în totalitate sentința penală nr.2188/2005 a Judecătoriei Oradea, cu aceeași motivare.

Parchetul consideră că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unor hotărâri nelegale, de achitare a inculpaților, pentru următoarele motive:

In speța, instanțele au avut in vedere la stabilirea stării de fapt, conform considerentelor hotărârilor, următoarele mijloace de proba:

1. declarațiile celor doi inculpați care confirma ca operațiunile de
vânzare cumpărare dintre - SA si -
SRL au avut loc in mod real,

2. toate înscrisurile (facturi, chitanțe, registre contabile, note de recepție,
bonuri de consum, etc.) ce atesta in mod scriptic aceste operațiuni
comerciale,

3. "existenta fizica" construcției ce incorporat materiale de
construcție, proba indubitabila, in opinia instanței, ca au fost
într-adevăr achiziționate aceste produse de la -
SRL de către - SA.

A apreciat parchetul că mijloacele de proba avute in vedere de către instanțe la stabilirea stării de fapt nu sunt in măsura a fi coroborate cat timp declarațiile inculpaților conțin multe contradicții ce dovedesc nesinceritatea lor, facturile fiscale vizate conțin date greșite, fiind de fapt false, si nu pot fi coroborate cu celelalte inscrisuri ce trebuie sa insoteasca un transport - de ex. foi de parcurs, avize de insotire a mărfurilor.

Pe de alta parte, "existenta fizica" a construcției nu este in măsura a dovedi decât existenta fizica a materialelor de construcție iar nu furnizorul lor,fiind vorba de bunuri de gen.

Cu atât mai mult apar ca netemeinice hotărârile instanțelor care nu au constatat ca declarațiile inculpaților sunt in constradictie si cu declarațiile altor persoane audiate in cauza, care au intocmit facturile si chitanțele, cu ale șoferilor transportatori, unii dintre ei chiar angajați ai inculpatului, etc.

Astfel, declarațiile inculpatului sunt contradictorii cu cele ale inculpatului fiind evident ca cel puțin unul dintre cei doi nu a spus adevărul. Astfel, inculpatul a afirmat ca 1-ar fi cunoscut prin intermediul lui si, de abia in cursul lunii aprilie 2001 (fila 650, 660 up), pe când inculpatul pretinde ca relația lor a inceput cu aproximativ 9 ani inaintea datei declarației (2001), adică 1992.

Inculpatul a arătat ca transportul produselor petroliere se efectua de regula cu mașinile societății, dar au fost si situații când el "taxa" un mijloc de transport (fila 47 dos. fond).

Inculpatul a pretins ca intodeauna transportul se efectua cu mașinile sale - "in orice situație, transportul era făcut de către mine pentru a nu plați taxele de transport" - fila 45 dos. fond. Daca avem in vedere doar declarațiile celor doi inculpați nu putem stabili cu ce mașini au fost transportate produsele. Daca verificam facturile si declarațiile martorilor șoferi, starea de fapt devine si mai confuza.

In ce privește materialele de construcție, inculpatul a arătat ca transportul acestora era efectuat, de asemenea, cu mașinile lui (fila 646 up).

Inculpatul are insa o alta poziție, pretinzând ca"nu știu cu ce mijloace de transport si ce șoferi executau transporturile de materiale de construcție "-(fila 666 verso si 667).

Inculpatul a arătat ca, inițial, plata pentru produsele petroliere cumpărate de către - t SRL de la - SRL a fost făcuta in numerar de către,după care s-a trecut la compensări cu materiale de construcție (vezi deci. fila 660-66 up).

Inculpatul a pretins cade la bun inceput s-au înțeles ca in schimbul produselor petroliere sa vireze către materiale de construcție.Dar, chitanțele de incasare a numerarului poarta data lunii decembrie 2001, iar de materialele de construcție inculpatul, potrivit declarației sale, a făcut rost in lunile mai -

iunie 2001 (fila 645 up), fiind "facturate" către - SA in perioada august 2001 (fila 148-152). Deci, inculpatul se contrazice atât cu inculpatul cat si cu situația scriptica. Potrivit facturilor fiscale si chitanțelor, plata sumelor in numerar s-a făcut abia in luna decembrie, mult după ce se efectuaseră deja livrări reciproce de produse petroliere si materiale de construcție.

Ca atare, apare ca evident ca pe parcursul anului 2001, după "incheierea" contractului dintre - SA si - t SRL, s-au întocmit o serie de facturi de vânzări reciproce de produse petroliere si materiale de construcție, iar la sfârșitul anului, pentru reglementarea situației contabile, au inceput sa "curgă" chitanțele de incasare numerar: 22 chitanțe in aproape fiecare zi a lunii decembrie 2001 cu sume de pana la 60 milioane lei - in total peste l miliard lei.

In opinia parchetului, intre declarațiile celor doi inculpați nu exista prea multe concordante cu excepția, bineînțeles, a împrejurării învederate in mod constant organelor judiciare, că operațiunile atestate scriptic ar fi avut loc intr-adevar in realitate.

Dar cele declarate organelor judiciare prezintă contradicții chiar si de la o declarație la alta a aceluiași invinuit/inculpat.

a pretins ca"nu am reușit sa îndeplinesc formalitățile de publicitate comerciala la Camera de Comerț deoarece nu am avut banii necesari"(fila 642 up), dar potrivit chitanțelor de încasare ridicate de la - SA, - t SRL, societatea a cărei formalități trebuiau efectuate si al cărei administrator este, a avut in cursul lunii decembrie 2001 (exact 1-31 decembrie 2001), așa cum arătam mai sus, peste l miliard lei vechi (1.240.000.000 ROL) numerar fiind efectuate plați de 30-60 milioane lei aproape in fiecare zi (filele 93-125). Pare greu de crezut ca administratorul - t SRL a avut peste un miliard lei cash pentru plați, doar pe parcursul unei luni si doar către o societate comerciala, dar nu a găsit câteva milioane pentru plata taxelor aferente modificărilor actelor constitutive.

Tot inculpatul a pretins ca facturile ce atestau operațiunile comerciale dintre - SA si - t SRL le-a întocmit el personal (fila 702), ori din concluziile raportului de constatare tehnico-stiintifica grafica nr. 16241/25.06.2002 al Serviciului Criminalistic al IPJ B (fila 239 up) rezulta cu certitudine ca "scrisul de completare de pe cele 14 facturi fiscale au fost executat de ".

Chiar daca nu are o importanta majora pentru cauza care dintre cei doi, inculpatul sau, a întocmit facturile fiscale, imprejurarea ca nu a spus adevărul este relevanta pentru sinceritatea si credibilitatea acestuia.

De altfel, si memoria inculpatului s-a dovedit a fi extrem de deficitara, nefiind in stare sa indice nici măcar unul dintre cumpărătorii, daca intr-adevar aceștia au existat, ai produselor petroliere "achiziționate" in cantități considerabile - peste 700 t, de către - t SRL de la - SA si nici locurile de descărcare (fila 643 verso"precizez ca nu imi amintesc nici un beneficiar al combustibilului cumparaf,fila 641, 645, 701).

Inculpatul, in declarația din data de 02.10.2002,nu a putut indica nici unul dintre depozitele de unde au fost încărcate materialele de construcțiepe care le-a vândut către - SA (fila 646). In declarația din data de 08.05.2003,inculpatul indica o societate din Pca furnizoare a materialelor de construcție (fără a specifica alte elemente de identificare). iar in declarația din fata instanței in 30.04.2004,indica societăți din P, Reșița si H ca furnizoare a materialelor de construcție(nici de aceasta data nefiind in măsura sa precizeze alte date pentru identificarea si verificarea susținerilor sale - fila 46).

Aceasta atitudine a inculpatului a lipsit organele judiciare de posibilitatea de a proba ca inculpatulnu a cumpărat de nici undemateriale de construcție, fiind vorba despre un fapt negativ și nedeterminat dar, așa cum vom arata in continuare, organele judiciare au administrat mijloace de proba prin care s-a stabilit ca facturile fiscale in cauza nu atesta operațiuni reale, iar inculpatul avea dreptul si posibilitatea, potrivit art. 66.C.P.P. sa indicemăcar o singura societate comercialade la care a achiziționat materialele de construcție si produsele petroliere. Ar fi fost destul de simplu apoi sa se verifice înregistrările contabile ale acelei societăți vânzătoare si sa se stabilească faptic achiziția produselor.

La rândul sau, inculpatul oscilează in declarații. Astfel, a declarat in 14.10.2002 ca foile de parcurs erau intocmite de către șoferii angajați la firma sa, dar au fost si situații când nu au mai fost intocmite (fila 661 up). In declarația sa din 7.05.2003, a arătat ca nu s-au intocmit avize de expediere a mărfurilor si foi de parcurs intrucat transportul nu era prins pe cheltuieli când se efectua intre puncte de livrare (fila 705 up), ori in cauza e vorba de transporturi de la o societate comerciala la alta. In declarația din fata instanței (fila 45) a arătat ca nu știe de ce nu s-au intocmit de fiecare data foi de parcurs, de lipsa acestora aflând doar in timpul anchetei.

Declarațiile inculaptului sunt in contradicție si cu declarațiile celorlalți martori audiați in cauza.

Astfel, martorul (fila 162 up), șofer la - SRL S in perioada 1998- august 2001, arătat ca nu a fost angajat al - SA, nu a făcut transportul consemnat in facturile fiscale din 31.05.2001 (filele 165, 166), lucru ce rezulta, spune martorul, si din foile de parcurs, nu a făcut niciodată 2 transporturi in aceeași zi, iar in perioada 26.05.2001-03.06.2001"nu am făcut nici un transport pentru nimeni".

Martorul (fila 169 up) a arătat ca a efectuat intr-adevar un transport de produse petroliere la data de 12.10.2001 pentru societatea inculpatului, isi recunoaște semnătura de pe factura fiscala de la fila 169, dar precizează ca a fost indrumat doar de către inculpatul (telefonic) si a avut ca document de însoțire a mărfii avizul de însoțire a mărfii de la - SA către - SA (de la fila 169). Mai departe, prezentându-i-se si factura -/12.10.2001 -fila 170, declarat ca "am făcut acest transport, nu cunosc - SRL, nu am auzit niciodată de aceasta societate.si factura nu este semnata de mine așa cum fac in fiecare caz la fiecare transport pe care U execut, nu este trecuta nici seria de buletin pe care de asemenea o trec de fiecare data"

Martorul(fila 171 up) a arătat ca nu a efectuat transporturile de materiale de construcție consemnate in facturile BH -, -/03.08.2001, -, -/04.08.2001 si -/05.08.2001, elin acea perioada lucrând pe un alt cap tractordecât cel indicat facturi. Mai mult decât atât,in data de 05.08.2001, la ora 7 aplecat in cursa spre P cu un alt cap tractor decât cel indicat in factura si deci nu putea efectua alta cursa in aceeași zi.Si cu privire la acest șofer exista foile de parcurs ale transporturilor reale efectuate, fără insa sa existe vreo mențiune despre operațiunile ce fac obiectul acestei cauze (filele 172-178 up).

Martorul,șofer la - SA precizează ca a efectuat doar 3 transporturi din cele 21 înregistrate in facturi, fără a putea spune pentru cine erau aceste trasporturi (fila 258,259).

Martora(fila 194) a arătat ca nu făcea recepția fizica a produselor,inculpatul fiind cel care ii indica datele pentru completarea notelor de recepție si a facturilor.

Aceeași poziție a avut-o si martora (fila 223 up) care a arătat ca"toate aceste facturi, in număr de 29, au fost completate la indicațiile șefului meu ".Facturile astfel întocmite erau predate inculpatului intr-un plic, tot el fiind cel care le aducea înapoi semnate de reprezentantul - t SRL.

- mai spune in declarația sa ca si chitanțele din decembrie 2001, prin care se atesta ca - SA a primit diferite sume de bani de la - t SRL le-a întocmit tot "la

indicațiile lui, eu neincasandu-i, primul exemplar din chitanțele respective l-am dat in flecare caz lui Rețin ca din 3 in 3 zile imi spunea sa mai fac câteva chitanțe si pe zilele din urma din care sa rezulte ca as fi încasat sume de bani (pe care mi le spunea el personal) de la - t SRL ".

Inculpatul a arătat ca "nu-si explica faptul cum angajata mea ar fi declarat ca ar fi întocmit facturile cu - t SRL din dispoziția mea si fără sa-l vadă pe "-fila 665 verso, si in continuare "inca o data afirm ca nici unuia dintre angajații punctului de lucru al - SA eu nu i-am spus sa întocmească facturi direct din dispoziția mea fără a fi prezent reprezentatul - t SRL". La fila 661, același inculpat a arătat ca chitanțele ar fi fost ridicate de către reprezentatul firmei t.

In apărarea sa, inculpatul a insistat asupra imprejurarii ca materialele de construcție ce ar fi fost achiziționate de la - t SRL se regăsesc in stația de carburanți din comuna. Aceasta apărare a fost insusita si de către instanțe arătând ca existenta fizica a materialelor dovedește indubitabil ca achiziția lor de la - t SRL a fost reala. S-a insistat pe un calcul a materialelor incorporate in aceasta construcție, experții contabili descoperindu-si si abilitați de experți tehnici, dincolo de obiectivele stabilite de instanța si fără sa răspundă complet la cele stabilite.

In opinia noastră, nu are relevanta in prezenta cauza ce si cate materiale de construcție au fost utilizate la acea stație de carburanți. Existenta fizica a materialelor de construcție nu este o proba indubitabila a achiziției acestor materialelor de la t, ci doar a achiziției acestorade undeva.

Martorii șoferi indicați in facturi ca delegați nu au confirmat ca ar fi transportat intr-adevar acele mărfuri de la t SRL la - SRL.

S-a afirmat de către inculpați si s-a sugerat in considerente ca aceste materiale trebuie sa fi venit de undeva. Suntem de acord cu aceasta afirmație care nici nu poate fi de altfel contrazisa. Dar, aceste materiale au putut avea diverse proveniențe ce nu interesează prezenta cauza. Ar putea fi materiale de construcție ce au prisosit de la alte obiective (intelegem ca inculpatul era angajat, prin societățile sale comerciale, in acea perioada, coincidenta, la construcția unor stații de alimentare combustibili petrolieri pentru SNP -fila 664 up, 45 dos fond).

Oricum singura concluzie ce poate fi trasa este aceea ca aceste produse au fost procurate din alta parte, dar in nici un caz de la - t SRL.

In cursul urmăririi penale a fost dispusa efectuarea unei expertize contabile, ca urmare a refuzului Gărzii Financiare de a efectua o verificare la - SA prin care sa se stabilească modul in care au fost afectate obligațiile către bugetul statului aferente operațiunilor comerciale fictive desfășurate intre aceasta societate si - t SRL.

In cocluziile raportului de expertiza contabila efectuat, cei trei experți au propus dedoua modalitățicalcul. Prima, in varianta in care livrările reciproce intre cele doua societăți au avut intr-adevar loc, iar in a doua varianta, in situația in care aceste livrări au avut un caracter fictiv.

In cursul judecații, a fost dispusa efectuarea unei noi expertize
contabile, care dincolo de caracterul ei nelegal (ce rezulta din imprejurarea
ca s-a pronunțat asupra unor obiective ce nu au fost incuviintate de către
instanța, si avem aici in vedere obiectivele ce vizau o expertiza tehnica
respinsa de către instanța, iar alte obiective nu au fost puse in discuție, nu s-
studiat dosarul cauzei, ci doar înscrisurile prezentate de către inculpați, etc.)

nu s-a pronunțat si asupra prejudiciului produs bugetului de stat in cazul caracterului fictiv al operațiunilor comerciale, limitandu-se bineinteles sa arate ca, raportat la facturile fiscale existente, doar societatea - t Com SRL se face vinovata de prejudicierea bugetului de stat.

Trebuie menționat ca in legătura cu aceasta din urma expertiza s-au efectuat cercetări in dosarul penal numărul 5217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea fata de inculpatul și experta, urmând a se dispune trimiterea lor in judecata.

Avandu-se in vedere toate probele administrate in cauza, iar nu
numai facturile fiscale si chitanțele invocate de către inculpați, apreciem ca
varianta corecta de calcul este cea prezentata la punctul 4 lit. b din capitolul III al expertizei contabile efectuate in cursul urmăririi penale (fila 344) si anume varianta de calcul in care se stabilește prejudiciul adus bugetului de stat ca urmare a caracterului fictiv al operațiunilor comerciale dintre - SA si - t Com SRL.

Pentru toate aceste considerente, în baza prev. art. 385/15 pct.2 lit.d proc.pen. parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Curtea, examinând hotărârile atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală comb. au art. 385/6 alin. 1 și art. 385/7 alin. 1 Cod procedură penală, constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit nevinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză.

Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sunt nefondate.

În analiza ce urmează instanța a avut în vedere disp. art. 63 alin. 2 Cod procedură penală și anume faptul că probele nu au valoare mai dinainte stabilită.

Fapta inculpaților și de a determina alte persoane să falsifice facturi, acele persoane acționând fără vinovăție, faptă prev. și ped. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că marfa ce se susține că a fost livrată, a fost facturată, facturile fiind înregistrate în evidența contabilă împreună cu datoriile aferente către bugetul de stat. Rezultă din probele administrate (probe testimoniale, facturi, documente de însoțire a mărfii, etc.) că operațiunile comerciale au fost reale, înscrisurile contabile dovedind fără tăgadă acest fapt și pentru că în speță nu s-a făcut dovada că facturile de livrare ar atesta operațiuni fictive, în mod legal și temeinic ambele instanțe au procedat la achitarea inculpaților de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

II. Cât privește infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 13 teza II din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal reținută în sarcina inculpatului și complicitate la aceeași infracțiune, reținută în sarcina inculpatului, instanța reține următoarele:

Operațiunile comerciale dintre cele două societăți comerciale administrate de către inculpați sunt reale și nu fictive, cum greșit se reține în actul de inculpare. . contabile atestă acest fapt și împotriva acestei evidențe în mod legal cele două instanțe au reținut că faptele de evaziune fiscală și complicitate la această infracțiune, nu există.

Împotriva acelorași hotărâri a declarat recurs și partea civilă PBs olicitând instanței casarea lor și obligarea inculpaților la plata sumei de 373.623.74 lei cu titlul obligații bugetare, în favoarea statului, cu majorări de întârziere începând cu ziua imediat următoare scadenței, până la data plății acesteia, inclusiv.

În motivele sale partea civilă arată că hotărârile recurate sunt nelegale și netemeinice. Hotărârea instanței de apel este dată în contradictoriu cu P B și nu cu Statul Român prin ANAF care a fost parte în proces și în numele căruia s-a formulat apelul. Instanța de apel a obligat DGFP la cheltuieli de judecată, deși aceasta nu a fost parte în proces. În urma efectuării unui control fiscal la - Com SRL s-a constatat că prin operațiunile comerciale desfășurate și neînregistrate în evidența contabilă, Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 373.623.74 RON. În acest context se impunea și este imperativ legală obligarea inculpaților la plata obligațiilor bugetare plus majorări de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenței, până la data plății acesteia, inclusiv, conform Codului d e procedură fiscală.

Verificând acest recurs atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța va reține că toate criticile formulate de partea civilă sunt nefondate și-l va respinge ca atare.

Considerentele avute de instanță în analiza recursului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor urmează a fi avute în considerare și la analiza recursului părții civile.

Neexistând faptele penale reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu, nu există nici obligația acestora la plata sumei solicitate de partea civilă.

Reținând culpa procesuală a părții civile în promovarea prezentului recurs, instanța, în baza art. 192 Cod procedură penală va obliga P B la 500 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR și P B împotriva deciziei penale nr. 184/A din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurenta P B să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

decizie - /04.06.2008

Judec. apel - O-

Judec. fond- C

Tehnodact. 2 ex./04.06.2008,

Președinte:Țarcă Gabriela
Judecători:Țarcă Gabriela, Soane Laura, Munteanu Traian

Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Oradea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Oradea