Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 928/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- ( 676/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 928
Ședința publică din 18 iunie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 3: Adriana Băjan
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .
Pe rol pronunțarea recursurilor formulate de inculpatul și partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței penale nr.370/06 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 3 și a deciziei penale nr.119/A/19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la datele de 11 și 18 iunie 2009 pentru când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin sentința penală nr. nr. 370/06.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cerere formulată de apărătorul ales al inculpatului.
În baza art. 334.C.P.P. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunile prev. de art. 37 din Legea 82/1991 cu aplic. art. 13 Cp. și art. 11 lit. c Cp. cu aplic, art. 13 Cp. în infracțiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic, art. 41 al. 2 Cp. și art. 13 Cp.
În baza art. 11 al. 1 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 al. 1 lit.c.C.P.P. a achitat pe inculpatul pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13 Cp.
În baza art. 14 și 346 al. 3.C.P.P. s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă a părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală -
În baza art. 190 al. 4 și 5.C.P.P. rap. la art. 189 al. 1.C.P.P. cheltuielile judiciare constând în onorariu expert în cuantum total de 2.200 lei, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.
În baza art. 192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 B, inculpatul și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - ANAF.
Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 B criticat sentința apelată sub aspectul greșitei achitări a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 si art. 13 Cp.
Parchetul a precizat că, pentru a pronunța această soluție, instanța a avut in vedere cu precădere părerea expertului contabil care a efectuat expertiza contabilă in faza cercetării judecătorești, in sensul ca răspunderea pentru
neînregistrarea corectă a celor 11 facturi în contabilitate aparține contabilului, însă, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea 82/1991 in numerotarea si redactarea in vigoare la momentul săvârșirii faptei ( art. 10 alin. 1 in numerotarea in vigoare la momentul de față), se prevede că răspunderea pentru organizarea si tinerea contabilității revine administratorului cum este cazul inculpatului care îndeplinea aceasta funcție in cadrul SC ), ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii patrimoniului.
Totodată aceasta lege prevede, in art. 31 alin 1 obligația pentru societățile comerciale de a depune un exemplar al bilanțului contabil anual la direcția generala a finanțelor publice, or, potrivit dispozițiilor Legii societăților comerciale, persoana care reprezintă societatea comercială este administratorul, astfel încât acesta, alături de contabilul autorizat care a întocmit bilanțul contabil, semnează acest bilanț si îl depune, răspunzând de existenta registrelor prevăzute de lege si de corecta lor ținere ca si de îndeplinirea îndatoririlor pe care legea le impune (art.73 din Legea 31/1990 in redactarea in vigoare la data faptei).
Parchetul a susținut că faptul că prin înregistrarea greșita a celor 11 facturi fiscale s-a ajuns la neplata către stat a obligațiilor aferente acestora a fost stabilit si prin expertiza contabilă efectuată in cursul cercetării judecătorești. Or. chiar dacă pentru aceasta înregistrare greșită răspunderea aparține si contabilului societății, aceasta răspundere nu o exclude pe cea a administratorului, având in vedere in acest sens dispozițiile legale menționate anterior. Totodată, in acest sens sunt si declarațiile martorei (fosta ), contabilul societății, care afirma că a înregistrat in evidențele contabile toate documentele ce i-au fost predate de inculpat, iar acesta avea obligația de a verifica documentele pe care le întocmea contabilul ( fila 97 dosar instanța).
Faptul că prin legea contabilității s-a dorit ca si administratorul să răspundă pentru conducerea contabilității este dovedit si de dispozițiile actuale ale acestei legi, care prevăd in prezent la articolul 30 alin. 1 in mod explicit că situațiile financiare anuale vor fi însoțite de o declarație scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin 1 (respectiv administratorul) prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale.
Fată de cele de mai sus, Parchetul a apreciat că inculpatul avea obligația de a verifica înregistrările contabile, realitatea lor, sumele integrale înregistrate in contabilitate și corespondența acestora cu facturile aferente, astfel încât consideră că in mod greșit instanța a hotărât ca fapta nu este săvârșită de inculpatul.
Inculpatul a criticat sentința penală din prisma greșitei respingeri a cererii de schimbare a încadrării juridice a inc. și greșita stabilire a caracterului de lege penală mai favorabilă a Legii 241/2005, prin art. 9 al. 1 lit. b) din ultimul act normativ invocat.
Se arată că în considerentele sentinței apelate, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, din infr. prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 și art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 13 Cp, în infr. prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Apelantul inculpat a menționat că, efectuând o comparație între art. 11 lit. c din Legea 87/1994 și art. 9 lit. b din Legea 241/2005, instanța de fond a considerat că întrucât conținuturile constitutive ale celor două infracțiuni sunt identice, în situația și a unor limite de pedeapsă identice, lege penală mai favorabilă urmează a fi considerată reglementarea prev. de art. 9 lit. b) din Legea 241/2005, fără a se oferi însă vreun argument în acest sens.
Inculpatul a menționat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, săvârșite în perioada martie 1999 - 10 august 2001, se încadrează în disp. art. 13 din Legea 87/1994.
S-a susținut că prin Legea 161/2003, a fost modificată și completată Legea 87/1994, articolele suferind printre altele o renumerotare, astfel că conținutul constitutiv al infr. prev. de fostul art. 13 din Legea 87/1994 se regăsește la art. 11 lit. c) din varianta republicată a Legii 87/1994 și ca atare, art. 11 lit. c) din Legea 87/1994 republicată, reținut - nelegal după cum s-a arătat mai sus - de instanța de fond drept calificare juridică la momentul comiterii faptelor - apare abia la 2 ani de la data epuizării pretinsei activități infracționale.
În fine, în anul 2005, intrat în vigoare Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, care abrogă integral Legea 87/1994 republicată, și care preia conținutul constitutiv al infr. prev. de art. 11 lit.c) din Legea 87/1994 republicată (fost art. 13 din Legea 87/1994, după cum s-a arătat pentru perioada februarie 1999 - 10 august 2001), incriminându-1 prin art. 9 lit. b).
Inculpatul apelant a menționat că dintre cele 3 reglementări analizate, cea mai favorabilă este cea prevăzută de art. 13 din Legea 87/1994 în vigoare la momentul comiterii presupuselor fapte infracționale, care prevede atât limitele de pedeapsă cele mai mici (6 luni - 5 ani), cât și posibilitatea aplicării unei pedepse principale alternative, respectiv amenda penală de la 1.000.000 la 10.000.000.
Având în vedere disp. art. 122 lit. d) Cpp rap. la art. 124 Cpp, rezultă că la 10.02.2009, a fost împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, în ce-1 privește pe inc., întrucât, astfel cum instanța de fond reține, presupusa activitate infracțională s-a epuizat la 10.08.2001 (data ultimei facturi fiscale pretins neînregistrate în contabilitate).
În raport de acest motiv de apel inculpatul a solicitat, în baza art. 379 pct. 2 lit. a ) Cpp, admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând, reținerea în sarcina inc. a încadrării juridice prev. de art. 13 din Legea 87/1994, în varianta în vigoare în perioada februarie 1999 - august 2001, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g) Cpp, încetarea procesului penal.
Al doilea motiv de critică a vizat greșita respingere a cererii de restituire a cauzei la procuror.
Apelantul inculpat a menționat că organele de urmărire penală au început urmărirea penală sub aspectul infr. prev. de art. 11 lit. c) din Legea 87/1994 (urmare modificărilor efectuate prin Legea 161/2003), la un moment la care art. 11 lit. c) era în vigoare.
Ulterior, prin rechizitoriul din 23.10.2006, după intrarea în vigoare a Legii 241/2005, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului tot sub aspectul infr. prev. de art. 11 lit. c) din Legea 87/1994 și, în concluzie, întreaga urmărire penală desfășurată față de inculpat sub acest aspect a fost efectuată în ce privește infr. prev. de art. 11 lit. c) din Legea 87/1994 republicată.
Apelantul a menționat că urmărirea penală a fost efectuată față de inculpat sub aspectul unei infracțiuni de pericol (art. 11 lit. c) din Legea 87/1994) care nu era în vigoare la momentul comiterii faptei, când era în ființă o infracțiune de rezultat (art. 13 din Legea 87/1994), fiind astfel încălcate disp. art. 6 alin. 2 și 3 Cpp, întrucât inculpatul nu a fost încunoștințat despre încadrarea juridică dată faptei care i se impută, nerespectându-i-se deplina exercitare a drepturilor procesuale; art. 6 CEDO, întrucât inculpatului nu i s-au creat toate facilitățile necesare organizării unei apărări calificate, datorită faptului că acesta și-a formulat apărările în raport de o infracțiune de pericol, și nu în raport de infracțiunea de rezultata sub imperiul căreia s-au comis pretinsele fapte; art. 202 al. 3 Cpp, potrivit cu care organele judiciare sunt obligate să-i explice învinuitului sau inculpatului drepturile lor procesuale; cu privire la acest aspect se arată că, deși la momentul emiterii rechizitoriului intrase în vigoare Legea 241/2005, care în raport de art. 11 lit. c) din legea 87/1994 are caracter de lege penală mai favorabilă, organul judiciar nu a procedat la încunoștințarea învinuitului despre existența cauzei de nepedepsire și de posibilitatea achitării prejudiciului drept condiție suficientă pentru exonerarea de răspundere penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Față de acest motiv de apel, apelantul inculpat a solicitat, în baza art. 332 al. 2 Cpp și art. 380 Cpp admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond. restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3
S-a menționat că în baza art. 371 alin. 2 Cpp, instanța de apel a cenzurat hotărârea apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, în sensul că urmează a se pronunța asupra tuturor problemelor de drept invocate în fața instanței de fond, cu titlu de temeiuri de achitare, și care nu au primit nici o rezolvare juridică, respectiv achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) Cpp - pentru lipsa intenției ca formă de vinovăție cerută de lege pentru subzistența infracțiunii (filele 4-5 încheiere din 22.05.2008 instanță fond), achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) Cpp - pentru lipsa legăturii de cauzalitate între presupusa activitate infracțională și existența prejudiciului (fila 5 încheiere din 22.05.2008 instanță fond)
Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea apelului, desființarea in parte a sentinței penale, ca nelegală si netemeinică, în ceea ce privește latura civilă, pentru următoarele motive:
Prin cererea de constituire parte civila, Agenția Naționala de Administrare Fiscala a solicitat obligarea inculpatului, in solidar cu partea responsabila civilmente, la plata sumei de 156.871.628 lei Rol, la care se adăugau obligațiile fiscale accesorii, reprezentând prejudiciul produs bugetului general consolidat.
Prin aceeași cerere, instituția a solicitat instituirea măsurii asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile ori imobile ale inculpatului si părții responsabile civilmente.
In opinia părții civile, expertiza efectuată in faza de urmărire penală a arătat in mod clar modalitatea de producere a prejudiciului adus bugetului de stat, prin neconstituirea, neevidențierea si neachitarea unor obligații fiscale către bugetul general consolidat, prezentând de asemenea si cele doua componente ale prejudiciului.
S-a precizat în acest sens faptul că SC datora pentru un număr de 11 facturi fiscale neînregistrate în contabilitate impozit pe profit si TVA (respectiv sumele de 72.480.250 lei Rol si 55.084.990 lei Rol), iar pentru neînregistrarea sumelor încasate pentru curse externe datora impozit pe profit in cuantum de 29.306.388 lei Rol, prejudiciul totalizând 156.871.628 lei Rol.
Apelanta parte civilă a arătat că raportul de expertiză contabilă întocmit in cursul cercetării judecătorești prezintă o serie de contradicții, hotărârea instanței de fond preluând aceste contradicții.
S-a susținut că instanța de fond a făcut o confuzie intre cele doua componente ale prejudiciului, arătând ca expertul de la urmărirea penală nu ar fi verificat dacă sumele aferente celor 11 facturi fiscale au fost înregistrate in evidentele societății, astfel ca nu mai reține neînregistrarea curselor externe menționate in rechizitoriu.
Prin decizia penală nr. 119/A din 19.02.2009 Tribunalul București - Secția I Penală - a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 B, inc. și partea civilă ANAF, desființând în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond, a dispus:
În baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunile prev. de art. 37 din legea nr. 82/ 1991 cu aplic. art. 13 Cp. și art. 11 lit. c cu aplic. art. 13 Cp. în infracțiunile prev. de art. 13 din Legea nr. 87/ 1994 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. și infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 13 Cp.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit.g.C.P.P. a încetat procesul penal, ca urmare a intervenției prescripției speciale a răspunderii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/ 1994 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp.
În baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 13 Cp. a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 81 Cp. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 Cp.
În baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cp. a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14, 346.C.P.P. rap. la art. 998, 999.civ. a admis acțiunea civilă a părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - ANAF și obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC COM, prin lichidator, la plata sumei de 156.871.628 ROL și obligațiile fiscale accesorii.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut, în fapt, că în perioada martie 1999 - august 2001, SC Com a emis 11 facturi fiscale ca urmare a desfășurării de activități comerciale, facturi care nu au fost evidențiate în mod corect în contabilitatea firmei, ceea ce a determinat neplata obligațiilor către stat aferente acestora și în plus, în perioada mai - iunie 2000 aceeași societate nu a înregistrat în contabilitate 3 curse externe.
Având în vedere aspectul că faptele s-au desfășurat în perioada martie 1999 - august 2001, iar modul greșit de înregistrare a fost același de fiecare dată, apreciind că activitățile calificate ca fals la legea contabilității (art.37 din Legea nr. 82/1991) sunt cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, față de succesiunea de legi ce incriminează această infracțiune și dând eficiență juridică dispozițiilor art. 13 Cp. în baza art. 334.C.P.P. instanța de altfel a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunile prev. de art. 37 din Legea 82/1991 cu aplic. art. 13 Cp. și art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 Cp. în infracțiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp. și art. 13 Cp.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că în același sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4/21.01.2008 (recurs în interesul legii).
Pentru o corectă încadrare juridică a faptelor deduse judecății, Tribunalul a reținut succesiunea în timp a legilor care incriminează faptele deduse judecății, respectiv:
PrinLegea nr. 87 din 18 Octombrie 1994 pentru combaterea evaziunii fiscalepublicată în Monitorul Oficial nr. 299 din 24 octombrie 1994, s-a incriminat. în art. 11.Sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activități, pentru care legea prevede obligația înregistrării, în scopul obținerii de venituri",infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 13. fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale. în întregime sau în parte,veniturile realizateori de a înregistracheltuielicare nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei".
La data de 29 iulie 2003 fost republicată în Monitorul Oficial Nr. 545 din 18 octombrie 1994,Legea nr. 87 pentru combaterea evaziunii fiscale,infracțiunile prev. de art. 11 și art. 13 fiind preluate în conținutul art. 11 din legea republicată, cu următorul conținut:
"Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte:
a) sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prinneînregistrarea unoractivitățipentru care legea prevede obligația înregistrării sau prin exercitarea de activități neautorizate, în scopul obținerii de venituri;
c) omisiunea. în tot sau în parte, a evidențierii, în acte contabile sau în alte documente legale, aoperațiunilor comercialeefectuate sau aveniturilor realizateori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția".
Prin art. 16 lit. a alLegii nr. 241 din 15 iulie 2005pentru prevenirea și combatereaevaziunii fiscale,publicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 27 iulie 2005, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările ulterioare.
Infracțiunile incriminate prin art. 11 și 13 din Legea nr. 87/1994, respectiv prin art. 11 lit. a și c din forma republicată a aceleiași legi au fost incriminate în noua lege prin art. 9 lit. b, potrivit căruia constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, aoperațiunilor comercialeefectuate sau aveniturilorrealizate;
De asemenea, noua lege prevede o serie de cauze de reducere/nepedepsire dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat.
În consecință, în mod greșit instanța de fond a apreciat că fapta constând în aceea că în perioada martie 1999 - august 2001, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate ca venituri suma de 345.005.990, reprezentând contravaloarea a 11 facturi, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor către stat are conținutul prevăzut de art. 11 din Legea 87/1994 - în vigoare la data faptei (sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activități, pentru care legea prevede obligația înregistrării, în scopul obținerii de venituri) și nu cel prevăzut de art. 13 din aceeași lege. Potrivit art. 13, constituie infracțiunea de evaziune fiscală "fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte,veniturile realizate-, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției". Or, activitatea de înregistrare în contabilitate a celor 11 facturi fiscale ca plăți, și nu ca venituri, ceea ce a condus la neplata către stat a impozitelor datorate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, și nu a art. 11 din aceeași lege, care prevede o altă formă a evaziunii fiscale, respectiv cea care sancționează neînregistrarea unor activități, pentru care legea prevede obligația înregistrării, neînregistrare care are drept urmare sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor datorate statului.
Prin apariția Legii nr.241 din 15 iulie 2005 pentru prevenireași combaterea evaziunii fiscale,care a abrogat începând cu data intrării în vigoare Legea nr. 87/1994, infracțiunea prev. de art. 13 fost incriminată în noua lege prin art. 9 lit. b, potrivit căruia constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi omisiunea evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, - aveniturilorrealizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Textul de lege din momentul săvârșirii faptei - art. 13 din Legea nr. 87/1994 este mai favorabil inculpatului, conform art. 13 Cp. întrucât prevede limite de pedeapsă mai reduse - închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei, față de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, care sancționează aceeași faptă cu închisoarea de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi.
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991, în mod corect s-a arătat de instanța de fond că este cuprinsă în conținutul constitutiv al infracțiunilor de evaziune fiscală, avându-se în vedere decizia nr. 4/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că fapta de omisiune în tot sau în parte ori evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidențierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 (fost art. 11 lit. c, fost art. 13 din Legea nr. 87/1994), nefiind incidente dispozițiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilității, raportat la art. 289 din Codul penal, aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.
Astfel, în ceea ce privește fapta de neînregistrare în contabilitate a celor 11 facturi fiscale, care a avut drept urmare neplata contribuțiilor datorate statului, instanța de fond trebuia să admită cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de inculpat, schimbare pe care a efectuat-o Tribunalul în baza art. 334.C.P.P. sens în care a schimbaz încadrarea juridică din infracțiunile prev. de art. 37 din legea nr. 82/1991 cu aplic. art. 13 Cp. și art. 11 lit. c cu aplic. art. 13 Cp. în infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp.
Pentru a pronunța soluția de achitarea a inculpatului sub aspectul neînregistrării acestor 11 facturi fiscale în contabilitate, instanța de fond a avut in vedere opinia expertului contabil care a efectuat expertiza contabilă in faza cercetării judecătorești, acesta precizând că răspunderea pentru neînregistrarea corectă a celor 11 facturi în contabilitate aparține contabilului.
Tribunalul a reținut însă că potrivit art. 11 alin. 4 din Legea 82/1991 în vigoare la momentul săvârșirii faptei (art. 10 alin. 1 in numerotarea in vigoare în prezent), se prevede că răspunderea pentru organizarea si tinerea contabilității revine administratorului (respectiv a inculpatului în cazul de față), ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii patrimoniului.
De asemenea, art. 73 alin. 1 lit. c si art. 1442alin. 1 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 conțin dispoziții care întăresc argumentul răspunderii administratorului societății pentru prejudiciul cauzat "Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru:.c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", respectiv "administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor, potrivit prevederilor art. 72 și 73."
În consecință, în mod greșit instanța de fond a apreciat că răspunderea revine contabilului societății, în condițiile în care legea prevede o răspundere a administratorului în corecta ținere a contabilității și virarea către stat a obligațiilor fiscale. în consecință, apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 B și al apelantei părți civile sunt întemeiate sub acest aspect.
Având în vedere însă data epuizării activității infracționale - 10.08.2000, la ta de 9.02.2009 s-a împlinit, raportat la limitele de pedeapsă și disp. art. 122 și art. 124 Cp. prescripția specială a răspunderii penale.
În consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. g C.P.P. Tribunalul a încetat procesul penal, ca urmare a intervenției prescripției speciale a răspunderii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp.
În ceea ce privește fapta de neînregistrare a unor curse externe, încadrarea juridică corectă a faptei, în vigoare la data săvârșirii ei, era cea prev. de art. 11 din Legea nr. 87/1994, care incriminează"Sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activități, pentru care legea prevede obligația înregistrării, în scopul obținerii de venituri,infracțiune care se pedepsea cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi.
Prin aparițiaLegii nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea șicombaterea evaziunii fiscale,care a abrogat începând cu data intrării în vigoare Legea nr. 87/1994, infracțiunea prev. de art. 11 fost incriminată în noua lege prin art. 9 lit. b, potrivit căruia constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi fapta de omite evidențierea în actele contabileoperațiunilorcomercialeefectuate -, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Având în vedere limitele identice de pedeapsă și conținutul incriminării, în mod corect instanța de fond a apreciat că încadrarea juridică corectă a acestei fapte este cea prev. de art. 9 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. dinLegea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale,care prevede cauze de nepedepsire/reducere a pedepsei.
În mod corect partea civilă a criticat faptul că instanța de fond nu a analizat cea de-a doua componentă a prejudiciului, care constă în neînregistrarea curselor externe, care a cauzat un prejudiciu apelantei - părți civile în cuantum de 29.306.388 ROL.
Astfel cum s-a reținut mai sus, Tribunalul a constatat că din probele administrate, respectiv expertiza contabilă din cursul urmăririi penale, înscrisurile care atestă realitatea acestor curse - respectiv taxe, contribuții emise de organele vamale la ieșirea din țară, respectiv intrarea în țară, decontate de SC COM, fapta inculpatului există și a fost săvârșită cu vinovăție.
În drept, faptele inculpatului, care, în calitate de administrator al SC COM nu a înregistrat în contabilitate curse externe efectuate la datele de 9.05.2000, 29.05^2000 și 29.06.2000, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. art. 9 alin. 1 lit.b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 13 Cp.
Pe latură civilă, Tribunalul a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv acțiunile ilicite ale inculpatului, constând în neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obținute ca urmare a plății celor 11 facturi de către SC și neînregistrarea curselor externe efectuate la datele de 9.05.2000, 29.05.2000 și 29.06.2000, prejudiciul produs părții civile ANAF, constând în impozit pe profit (în cuantum de 72.480.250 ROL), TVA (în cuantum de 55.084.990 ROL) - în ceea ce privește cele 11 facturi neînregistrate și 29.306.388 ROL (impozit pe profit) - în ceea ce privește cursele externe neînregistrate și legătura de cauzalitate între acestea.
În consecință, în baza art. 14, 346.C.P.P. rap. la art. 998, 999.civ. Tribunalul a admis acțiunea civilă a părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - ANAF și va obliga inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC COM, prin lichidator, la plata sumei de 156.871.628 ROL și obligațiile fiscale accesorii.
În ceea ce privește motivul de apel formulat de apelantul - inculpat, referitor la restituirea cauzei la Parchet, întrucât urmărirea penală a fost efectuată sub aspectul unei infracțiuni de pericol (art. 11 lit. c) din Legea 87/ 1994) care nu era în vigoare la momentul comiterii faptei, când era în ființă o infracțiune de rezultat (art. 13 din Legea 87/1994), Tribunalul a constatat că este nefondat, întrucât cazurile de restituire pentru refacerea urmăririi penale sunt strict și limitativ prevăzute de art. 332 alin. 1 și 2.C.P.P. motivul invocat de apelant neregăsindu-se printre acestea.
În plus, urmărirea penală se efectuează cu privire la anumite fapte, care în cauza au fost aduse la cunoștința inculpatului, încadrarea juridică putându-se schimba în cursul procesului penal. în consecință, au fost respectate disp. art. 6 alin. 2 și 3 Cpp, întrucât inculpatul a fost încunoștințat despre fapta care i s-a imputat și art. 6 CEDO.
Cu privire la existența cauzei de nepedepsire prev. de Legea nr. 241/2005, întrucât schimbarea încadrării juridice s-a efectuat odată cu pronunțarea asupra fondului de către prima instanță, primul termen de judecată la care face referire art. 10 alin. 1 din această lege era primul termen din fața instanței de apel, însă inculpatul nu a înțeles să uzeze de această posibilitate.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpatul și ANAF.
Inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală în sensul că s-ar fi comis o gravă eroare de fapt având drept consecință greșita sa condamnare "pentru motivele consemnate pe larg în practicaua hotărârii, pct. 13 și pct. 15 teza a II-a Cod procedură penală, respectiv faptul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale prevalându-se de dispozițiile art. 16 din Legea 241/2005, pct. 17 Cod procedură penală faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, precum și pct. 10 teza a III-a Cod procedură penală, respectiv faptul că instanța de apel a omis să se pronunțe pe alte temeiuri de achitare invocate de inculpat cu argumente solide, respectiv art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală - lipsa intenției și a legăturii de cauzalitate între presupusa activitate infracțională și existența prejudiciului.
Pentru toate aceste motive învederate, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - vizează latura civilă a cauzei cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală cu consecința instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente.
Analizând hotărârile recurate, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că criticile formulate de recurentul inculpat și recurenta partea civilă ANAF sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Cu privire la cel dintâi motiv de recurs vizând greșita soluție de condamnare urmare a comiterii unei erori grave de fapt, Curtea constată că ambele instanțe au perceput în mod real conținutul probelor în reținerea situației de fapt deduse judecății, fiind concordante considerentele hotărârilor cu soluțiile pronunțate în cauză. În cauză instanțele au examinat toate apărările inculpatului, a motivat reținerea coroborată potrivit dispozițiilor art. 68 Cod procedură penală a dovezilor produse.
Cât privește al doilea motiv de recurs, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea 82/1991 în vigoare la momentul săvârșirii faptei care consacră expres răspunderea administratorului în organizarea și ținerea contabilității unei societății comerciale cu referire și la art. 71 alin. 1 lit. c și art. 144/2 alin. 1 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 care întăresc acest argument al răspunderii administratorilor societății pentru prejudiciul cauzat.
Curtea, în consens cu instanța de apel, apreciază, funcție de succesiunea în timp a legilor care incriminează faptele pendinte și care au fost analizate pe larg de aceeași instanță, că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 11 lit. c Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, iar faptul că s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. b Cod procedură penală, iar instanța a considerat că primează temeiul prevăzut de art. 10 lit. c Cod procedură penală nu echivalează cu nepronunțare pe o cerere esențială în condițiile stipulate de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală.
Pe recursul declarat de partea civilă ANAF motivat de dispozițiile art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, Curtea consideră că acesta nu este incident în cauză, cum de altfel nu se încadrează în nici unul din cazul de casare prevăzut de art. 3859Cod procedură penală.
În raport de cele ce preced, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de inc. și de partea civilă ANAF.
Văzând și dispozițiile art. 191 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și partea civilă ANAF împotriva sentinței penale nr. 370/6.06.2009 a Judecătoriei Sector 3 B și a deciziei penale nr. 119 din 19.02.2009 a Tribunalul București - Secția I Penală.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat și partea civilă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-10.07.2009
Președinte:Iuliana CiolcăJudecători:Iuliana Ciolcă, Dumitru Mirancea, Adriana Băjan
