Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 427/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 427/R/2008
Ședința publică din 26 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean judecător
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Săndel Macavei Monica Rodina
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 26/A/11.03.2008 pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Bistrița -N, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, prev. și ped de art. 292.pen. participație la fals intelectual, prev. și ped. de art. 31 alin. 2, raportat la art. 289.pen. și tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 20.pen. raportat la art. 215 alin. 1 și 2.pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărătorul ales, av., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind partea vătămată SC SA
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului învederează instanței că au fost atacate cu recurs ambele hotărâri pronunțate în dosar, motivul principal fiind cel prev. de art. 385/9 pct. 18/1 pr.pen. respectiv că s-a comis o eroare gravă de fapt, ce a avut drept consecință condamnarea inculpatului, astfel că în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d pr.pen. solicită admiterea recursului și rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului cu privire la cele trei infracțiuni reținute în sarcina acestuia, având în vedere dispozițiile art. 11 pct 2 lit. b pr.pen. raportat la art. 10 lit. a pr.pen. respectivă că niciuna din cele trei infracțiuni nu există.
Referitor la prima infracțiune, respectiv de participație improprie la fals intelectual, solicită a se constata că aceasta nu poate fi reținută pentru că din probele administrate în cauză nu rezultă existența unor probe certe, care să conducă la concluzia existenței unei asemenea fapte. În principal, consideră că din dosar ar trebui să rezulte că există un autor al faptei, iar acesta fi fie în exercitarea atribuțiilor de serviciu, însă în opinia sa nu se poate interpreta că polițistul deplasat la fața locului pentru întocmirea procesului-verbal de constatare nu a constatat prin propriile simțuri producerea unui accident rutier. Învederează instanței că în cauză s-a întocmit și un proces verbal de constatare de către polițistul deplasat la fața locului, procesul verbal neputând fi interpretat ca fiind un fals, care să evidențieze o altă stare de fapt decât cea percepută prin propriile simțuri. Solicită a se constata că sub nici o formă inculpatul nu-l putea influența pe polițist în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel că infracțiunea de participație improprie la fals intelectual nu există.
Cu privire la cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, respectiv cea de fals în declarații, învederează instanței că aceasta nu este descrisă la fel ca prima hotărâre în niciuna din hotărârile pronunțate în cauză și nici nu poate fi susținută de probe. Conform actului de sesizare se reține că inculpatul a declarat necorespunzător societății de asigurare, însă solicită a se avea în vedere că nu se poate reține această infracțiune deoarece inculpatul s-a dus la asigurator cu toată documentația întocmită de către polițist, iar declarațiile pe care le-a dat erau pe formulare tipizate și sunt conforme cu cele din procesul verbal de constatare. Apreciază că, pentru a se reține că declarațiile sunt necorespunzătoare acestea trebuie date în fața unei instituții, unui organ în sensul art. 145.pen. iar societatea de asigurare nu figurează în conținutul textului de lege menționat.
În opinia sa, semnele de întrebare cu privire la existența unei infracțiuni se pune în momentul în care societatea de asigurare începe să facă cercetări cu privire la existența accidentului rutier. Din punctul său de vedere aici se pune problema existenței unui infracțiuni de tentativă la înșelăciune, independent de încadrarea dată faptelor de organele de urmărire penală, însă solicită a se constata că nici această infracțiune nu există, pentru că nu se poate pune problema inducerii în eroare cât timp actele au fost întocmite de organele competente. Mai mult, solicită a se constata că nu există nici o pagubă, societatea de asigura nefiind prejudiciată, cel care a fost prejudiciat este de fapt inculpatul, care nu a primit niciodată prima de asigurare.
Consideră că nici instanțele de judecată care s-au pronunțat în cauză nu au putut descrie cele trei infracțiuni sub aspectul elementelor constitutive, astfel că solicită admiterea recursului și rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului.
În subsidiar, raportat la motivele care se circumscriu dispozițiilor art. 385/9 pct. 17.pr.pen. solicită a se constata că faptelor și s-a dat o greșită încadrare juridică, neputându-se reține în concurs infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, deoarece infracțiunile de fals s-ar putea absoarbe în infracțiunea de înșelăciune. Astfel, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c pr.pen. solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se verifica ce încadrare juridică se poate da faptelor.
Curtea, având în vedere că în cauză s-au expus motivele de recurs, precum și că inculpatul a fost prezent în apel, însă nu a fost audiat, apreciază necesară audierea acestuia și în acest moment procesual.
Inculpatul arată că nu se opune audierii sale.
S-a procedat la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosarul cauzei.
Reprezentantul Parchetului în principal solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, constatând că raportat la ansamblul materialului probator inculpatul împreună cu coinculpatul au simulat un accident de circulație pentru a încasa banii de la societatea de asigurare.
Astfel, învederează instanței că după simularea accidentului în care era implicat un autocamion și un autoturism, au fost anunțate organele de poliție pentru efectuarea cercetărilor, ocazie cu care cei doi conducători auto implicați au fost chestionați și au dat declarații necorespunzătoare adevărului, având în vedere că au simulat accident. În acest sens solicită a se constata că la dosar există depozițiile martorilor, care arată cum cei doi au răsturnat autoturismul, faptele deduse judecății fiind pe deplin dovedite.
În subsidiar, raportat la părerea apărătorului inculpatului cu privire la societatea de asigurare și solicitarea de achitare a inculpatului pentru acest motiv, având în vedere dispozițiile art. 145.pen. solicită schimbarea încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă la înșelăciune și fals în declarații în infracțiunea de tentativă la înșelăciune, declarațiile false date la societatea de asigurare reprezentând mijlocul fraudulos de comitere a infracțiunii.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, deoarece accidentul a avut loc. De asemenea, solicită a se avea în vedere că martorii propuși în apărare au demonstrat că inculpatul a mințit în declarațiile date.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 286 din 27 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr - a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 10.10.1974 în de Câmpie, județul B-N, domiciliat în de Câmpie, nr.143, județul B-N, CNP--, la: 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual prev.de art.31 alin.2 rap. la art.289 Cod penal; 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals În declarații prev.de art.292 Cod penal și 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev.de art.20 Cod penal rap.la art.215 alin.l și 2 Cod penal.
În baza art.33 lit."a" Cod penal s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt în concurs real motiv pentru care în temeiul art.34 lit."b" Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente În pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. cu aplic.art.71 rap. la art.64 lit."a-b" Cod penal.
În temeiul art.81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului sens în care s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, atrăgându-se totodată atenția inculpatului asupra disp.art. art.83 din Codul penal. S-a dispus anularea actelor false, respectiv procesul-verbal întocmit la data de 13 august 2003 de către Poliția comunei. S-a constatat că partea vătămată "" - Sucursala B nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul, deținea în posesie, în luna august 2003 un autoturism marca Ford înmatriculat sub nr. -, împrumutat de la numitul domiciliat în județul
Pentru a obține unele despăgubiri, inculpatul a luat hotărârea de a simula producerea unui accident de circulație rutieră, sens în care l-a abordat pe numitul, solicitându-i acestuia să-l ajute în scopul mai sus arătat.
Cu acea ocazie inculpatul, i-a relatat lui, că intenționează să simuleze un accident rutier, pe raza comunei în care să fie implicat autoturismul inculpatului și un camion pe care ar fi trebuit să-l conducă
Inculpatul, i-a spus lui că se va ocupa el de toate aspectele, rolul lui fiind acela de a declara organelor de poliție că a fost implicat în accident în timp ce se deplasa cu un camion împrumutat înspre și că în zona producerii accidentului i-a apărut brusc în față o, pe care în încercarea de aoe vita, a făcut o manevră la stânga și în acele împrejurări s-ar fi lovit de autoturismul Ford, care circula din sens invers și era condus de inculpatul.
În schimbul acestui serviciu inculpatul i-a promis numitului că îi va da o parte din banii ce urma să-i obțină de la societatea de asigurare pentru daunele produse mașinii Ford.
a OG acceptat propunerea formulată de inculpat, astfel că, la data de 11.08.2003 în jurul orelor 22,00, cei doi s-au îndreptat înspre locul convenit, fiind ocupanți în mașina Ford condusă de o altă persoană în care se mai aflau șoferul și alte două persoane. Pe traseu înspre au depășit camionul -, după care nu departe de intersecția cu drumul ce merge înspre, persoanele prezente au înscenat producerea accidentului de circulație, între camion și autoturism.
Între cele două mașini a avut loc un impact după care autoturismul Ford a fost răsturnat de cei prezenți peste răzor, într-un șanț și lovită cu picioarele cu scopul de a-i provoca mai multe avarii și astfel de a face credibilă producerea accidentului. În momentul impactului la volanul camionului nu se afla ci o altă persoană, dar sosit fiind la fața locului șeful de post din (fusese anunțat telefonic de inculpat), numitul a declarat potrivit înțelegerii că se deplasa la volanul camionului, înspre și că evitând oac olizionat cu mașina Ford condusă de.
Șeful de post din, respectiv martorul și-a notat avariile constatate la mașinile implicate în accidentul de circulație, procesul-verbal constatator fiind întocmit în data de 13.08.2003 cu mențiunea că amenda contravențională aplicată lui a fost achitată conform înțelegerii de către inculpatul.
Ulterior acestui moment, inculpatul s-a prezentat la Societatea de Asigurare "", solicitând contravaloarea reparațiilor ce se impun a fi efectuate autoturismului Ford aflat în posesia sa.
Raportat la această stare de fapt, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului de a determina încheierea în condiții nereale a procesului-verbal încheiat de organele de poliție la data de 13.08.2003, pe care l-a și semnat, constituie infracțiunea de participație improprie la fals intelectual prev.de art. 3l alin.2 raportat la art.289 Cod penal, motiv pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
De asemenea fapta inculpatului,de a face declarații necorespunzătoare adevărului față de societatea de asigurări menționată, constituie infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal motiv pentru care urmează a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare;
Totodată, s-a apreciat de instanța fondului că fapta inculpatului, de a solicita despăgubiri de la societatea de asigurări în condițiile în care a înscenat producerea accidentului de circulație, constituie tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev.de art.20 Cod penal rap. la art.215 alin.l și 2 Cod penal, motiv pentru care urmează a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere persoana și conduita făptuitorului anterior comiterii infracțiunilor, circumstanțele concrete de comitere a faptei precum și atitudinea procesuală nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal.
În baza art.33 lit."a" Cod penal, instanța de fond a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt în concurs real motiv pentru care în temeiul art.34 lit."b" Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea,de 2 ani închisoare.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege și apreciind că îndreptarea inculpatului este posibilă și fără executarea efectivă a pedepsei închisorii ce i-a fost aplicată, în temeiul art.8l și 82 Cod penal, prima instanță dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani.
Totodată, instanța a dispus anularea actelor false.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, instanța a constatat că partea vătămată "" - Sucursala B nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar în temeiul art. 191 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege inculpatul, solicitând desființarea în tot hotărârii atacate, în baza disp.art. 379 pct.2 lit."a" Cod de procedură penală, și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună, în baza art. 11 pct.2 lit."a" rap.1a art. 10 lit."a" Cod procedură penală, achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, întrucât faptele de care a fost acuzat nu există.
Apelantul susține prin motivele de apel formulate că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică atât cu privire la starea de fapt re ținută în actul de acuzare și preluată în considerentele hotărârii cât și cu privire la încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului.
Cu privire la actul de acuzare, s-a afirmat că argumentarea acuzării pleacă de la o prezumție de nevinovăție pe care ulterior se încearcă a fi transformată în certitudine, doar prin simple afirmații nesusținute de probele dosarului, iar rechizitoriul chiar așa și începe: intenționând să simuleze un accident de circulație, în urma căruia să obțină despăgubiri, acesta ( ) l-a abordat pe învinuitul cu reședința în comuna și agent de pază la."" B, solicitându-i să-I ajute în scopul arătat, fără obligația efectuării unei plăți.
În concret, învinuitul trebuia să se ocupe de toate detaliile, învinuitul urmând doar să declare organelor de poliție și societății de asigurare că a condus un autocamion, marca R, pe traseul B-- și că, după trecerea de intersecția spre localitatea, i-a apărut pe sensul său de circulație un obstacol (), motiv pentru care a virat spre stânga, pătrunzând pe contrasens și izbind autoturismul, marca Ford. Astfel, învinuitului i s-a promis plata de către învinuitul a amenzii contravenționale ce urma a fi aplicată de către organele de poliție. O asemenea susținere constituie pur și simplu o presupunere a acuzării, ne susținută de niciuna din probele dosarului.
Apoi se expune o stare de fapt confuză, cu împrejurări despre care se face vorbire în totală contradicție cu cele susținute anterior, și cu nelămurirea altor împrejurări în lipsa cărora nu se poate dispune trimiterea în judecată.
În executarea imaginarului plan al acuzării se susține în continuare în rechizitoriu că "la 11 august 2003, în jurul orelor 21, ambii învinuiți s-au deplasat cu autoturismul marca Ford, condus de o altă persoană și în care se mai aflau alte două persoane (toate neidentificate) din B, spre, intrând la un moment dat în depășirea autocamionului marca cu nr. de înmatriculare -, proprietate a " " B, condus de asemenea de o altă persoană (neidentificată). Ambele autovehicule au fost oprite apoi și poziționate pe drumul public, astfel încât autocamionul să fie orientat spre, iar autoturismul să fie poziționat în direcția - Apoi, persoanele neidentificate au produs o coliziune laterală a autovehiculelor, după care, autoturismul a fost răsturnat cu mâinile peste un taluz și izbit cu picioarele, inclusiv de învinuitul, fiind astfel cauzate multiple avarii.
O asemenea susținere în lipsa oricărei probe nu poate fi taxată decât ca o ficțiune. Este de neconceput trimiterea unei persoane în judecată, susținându-se că s-a deplasat într-un autoturism cu alte 2 persoane neidentificate și cu un șofer de asemenea neidentificat.
De asemenea, se susține că este neidentificată și persoana care a condus camionul. Pentru a rămâne în sfera science- fiction-ului, aceleași persoane neidentificate au produs și o coliziune laterală a autovehiculelor, după care autoturismul Ford ar fi fost răsturnat cu mâinile peste un taluz și izbit cu picioarele. Toate aceste susțineri sunt pură imaginație, absolut fără nici o susținere în probatoriu.
De neînțeles este atitudinea instanței de fond, care reproduce în considerentele hotărârii aceleași afirmații, deși întreg probatoriul administrat în mod nemijlocit în fața instanței contrazice în totalitate o asemenea stare de fapt.
Pe lângă faptul că întreaga procedură în fața instanței s-a rezumat la dovedirea nevinovăției inculpatului, în motivarea sentinței se face abstracție totală de acest probatoriu și se încearcă a se da motivații și mai speculative.
Astfel, în ultimul alineat din pagina 3 se strecoară propoziția "Totodată, inculpatul a precizat că nu a fost vorba de o simulare a accidentului rutier așa cum a declarat în fața inspectorilor de asigurare și apoi în fața numitului " deși inculpatul niciodată nu a declarat așa ceva în fața inspectorilor de asigurare sau a martorului.
La baza întregii hotărâri de condamnare a inculpatului stă declarația învinuitului, o persoană lipsită de cultură și de personalitate, aparent retardată psihic, care nu a pronunțat nici în fața instanței o frază completă și care a fost constrânsă și totodată interesată în a nu-și menține prima declarație, care corespunde adevărului.
În primul rând este de observat că acuzarea l-a scos de sub învinuire pe tocmai pentru a-l folosi ca martor. Apoi, revenirea de la declarația inițială s-a produs sub presiunea inspectorilor de la asigurări care l-au anchetat mai rău ca la poliție și l-au amenințat că altfel o să plătească el eventualele despăgubiri.
Instanța nu a fost preocupată să-I întrebe pe martor de ce și-a schimbat prima declarație și în ce împrejurări, ci doar ca nu cumva să nu-și mențină retractarea primei declarații. Tot conținutul declarației de retractare a primei declarații este dictat de către organul de urmărire penală pentru că martorul nu leagă două fraze coerente, iar pentru a i se da o notă de credibilitate declarației acestui martor, instanța arată că a relatat în fața instanței versiunea reală cu privire la pretinsul accident și că ar fi dat dovadă de sinceritate.
Asemenea susțineri nu au nici un temei deoarece nici o probă din dosar nu confirmă o altă versiune decât cea susținută de inculpat, astfel că instanța nu avea de unde să știe care este versiunea reală, ci chiar ea trebuia să stabilească această versiune. Sinceritatea martorului nu se știe la ce e raportată, din moment ce nu a lămurit nimic prin declarația sa, respectiv cu cine a mers în mașină, cine a condus camionul și cum s-ar fi desfășurat accidentul.
După descrierea din rechizitoriu, martorul ar fi fost doar pe post de papagal, pentru că nu a condus autoturismul, nu a condus camionul, nu a făcut nimic și nici nu a recunoscut pe nimeni, doar, chipurile, știe că nu a avut loc accidentul. La fila 13 din dosarul de urmărire penală este prima declarație a martorului, iar la fila 43 este re luată și menținută această declarație. De la fila 44 în continuare, apare alt scris de mână în care se inventează varianta din rechizitoriu reluată și de instanță. Este de observat ultima mențiune din această declarație, potrivit căreia a fost dată în fața domnului din județul M, fapt ce confirmă cine i-a dictat această declarație și în ce context a fost dată.
Apelantul afirmă în continuare că nu cunoaște vreo dispoziție legală care să proroge competența de a lua declarații unui martor într-un dosar de urmărire penală în favoarea altor persoane decât celor din sistemul Ministerului d e Interne sau Parchetului.
În nota privind evenimentul rutier în discuție, întocmită de reprezentanții societății de asigurare, se observă abuzurile pe care le-au comis aceste persoane, care fac anchetă proprie, tăgăduiesc declarația martorului și textual arată că:"I-am determinat pe să recunoască realitatea" care ar fi cea descrisă de el.
În această variantă descrisă în nota arătată mai sus, rezultă că inculpatul ar fi avut anterior un accident și cum el nu avea asigurare, îl roagă pe martor să-I ajute, variantă total diferită de cea din rechizitoriu. Apoi, susține în fața acestor "anchetatori" că în seara de 11.08.2003, el personal ia mașina de la." " B, cu acordul șoferului titular aspect ce vine iarăși în contradicție cu susținerea din rechizitoriu în sensul că martorul ar fi mers la locul accidentului cu inculpatul în autoturismul Ford, condus de o altă persoană neidentificată.
Apoi, martorul susține că atunci când a ajuns la locul accidentului, l-a găsit pe inculpat cu autoturismul Ford răsturnat în afara părții carosabile, ori, în rechizitoriu, părțile au colizionat lateral vehiculele, iar după aceasta ar fi răsturnat cu mâinile autoturismul în șanț, fapt ce vine în totală contradicție cu susținerile de mai sus ale martorului.
Dar organele de urmărire penală și instanța de judecată nu doar că au luat în considerare acte de urmărire penală și declarații luate de persoane necompetente, ci au avut în vedere la stabilirea vinovăției un raport de expertiză tehnică auto lovit de nulitate, care a fost făcut de asemenea în afara actelor de urmărire penală și în lipsa inculpatului. Expertul în cauză a fost adus din B, plătit de societatea de asigurări și a făcut o expertiză pe placul și în interesul acesteia. Pe lângă faptul că nu are nici o valoare științifică, expertiza trage o concluzie contrară declarațiilor martorului și inculpatului, dar și concluzii lor procurorului, susținându-se că "probabilitatea" existenței unui contact mecanic între cele două autovehicule este exclusă, pe când acuzarea reține exact contrariul, respectiv că cele două autovehicule s-au colizionat lateral și apoi unul a fost răsturnat în șanț.
Se mai susține în motivarea sentinței că importantă este și declarația martorului, căruia la 19.1 0.2005 i-ar fi fost prezentat martorul și că nu l-ar fi recunoscut ca fiind persoana căreia i-a dat camionul.
Declarațiile acestui martor, luate în faza de urmărire penală, confirmă faptul că în seara accidentului, o persoană despre care știa că o cheamă a fost la el și a luat camionul și că aceeași persoană l-a adus înapoi și i-a spus că a avut un accident, dar ulterior nu l-a mai căutat, astfel că a făcut el reparația. Astfel, martorul confirmă că acel a condus camionul și că accidentul a avut loc, altfel neavând cum să se producă avarii la camion, ceea ce încă o dată contrazice concluziile acelei expertize.
Declarația este reluată la filele 77-78 și în final se pregătește terenul unei prezentări spre recunoaștere și chiar în continuarea declarației, cu aceeași dată, de către o altă persoană decât cea care a luat și dat declarația (a se observa semnăturile), la persoana întâi, că i s-a prezentat o altă persoană și că nu este în măsură de a-l recunoaște ca fiind persoana căreia i-a împrumutat camionul. Se mai consemnează că a aflat că acea persoană se numește.
S-a precizat că, o asemenea consemnare nu poate avea absolut nici o valoare, deoarece nu există nici o garanție că nu i-a fost prezentată o oricare altă persoană.
Dacă se urmărea recunoașterea din grup a persoanei căreia i-a dat camionul, trebuia respectată procedura recunoașterii din grup, cu toate condițiile cerute unui asemenea act procedural. Dacă se întocmea un proces-verbal de constatare trebui a să fie semnat de către persoane străine, cu prezentarea actului de identitate a persoanei arătate și identificarea ei în prezența martorului și a acelor persoane. Ori, o consemnare de genul celei în cauză nu are absolut nici o valoare probatorie.
Probatoriul administrat în fața instanței de judecată trebui a să fie hotărâtor, altfel nu se înțelege de ce s-ar mai administra sau readministra probe în fața instanței, pentru ca în final să nu se țină cont de ele și chiar să nu se facă referire la acestea.
Astfel: martorii și confirmă faptul că în seara accidentului, inculpatul a fost acasă cu părinții săi, fără ca mașina să fie lovită, iar la o zi după aceea, au aflat că la întoarcere, inculpatului a avut un accident. Instanța banalizează conținutul acestei declarații,susținându-se chiar faptul că tatăl inculpatului nu a confirmat susținerea acestuia, deoarece nu au povestit prea multe, inculpatul fiind în trecere. Este adevărat că inculpatul nu avea ce să-i povestească prea multe despre accident, cum lasă să se înțeleagă instanța, deoarece acest accident nu se produsese încă, astfel că important era dacă inculpatul a fost în acea seară acasă la părinții săi și dacă avea mașina avariată la acea dată. Ori, aceste aspecte rezultă cu claritate din declarațiile celor doi martori.
Martorul arată că împreună cu martorul, oprind în Stația, l-a observat pe inculpat cu urme de sânge, că mașina lui era pe platforma adusă de martorul și că martorul a condus camionul implicat în accident personal, văzându-l când a întors și a plecat la
Martorul confirmă și el cele relatate de celălalt martor și că personal l-a văzut pe coborând din camion și dând apoi declarație în fața polițistului, iar mai târziu plecând cu camionul spre Martorul redă și părți din declarațiile celor implicați în accident și arată că inculpatul era lovit la față.
Martorul relatează o întâlnire ulterioară dintre el, inculpatul și martorul care își cerea scuze pentru cele întâmplate și că a fost silit să declare în acest fel.
Martorul, polițistul care a întocmit procesul-verbal de contravenție declară că s-a deplasat la locul accidentului, că a văzut cele două autovehicule și de față erau numai conducătorii auto pe care i-a identificat în persoana inculpatului și a martorului, procedând apoi la deplasarea în benzinărie unde a luat declarații celor doi, a constatat că nu sunt victime și că inculpatul prezenta o rană superficială, sângerând la obraz.
Martorul, care a fost chemat cu platforma pentru a transporta mașina accidentată confirmă că la locul accidentului de unde a luat mașina erau doar cei doi conducători auto, respectiv inculpatul și martorul și că inculpatul îl înjura pe martor, iar acesta își cerea scuze pentru producerea accidentului. Martorul mai arată că martorul a condus camionul de la locul accidentului și până la Stația și apoi de aici la B și confirmă prezența celor doi martori și în Statia.
Martorul, în fața instanței de judecată, confirmă că numitul a fost cel care i-a solicitat camionul, că el s-a prezentat singur și a condus camionul și că tot el l-a adus a doua zi accidentat. Mai arată martorul că, " cu acel s-a mai întâlnit o singură dată la poliție", fapt ce confirmă că martorul este cel care a împrumutat camionul, deoarece la poliție nu a mai fost audiată nici o altă persoană cu numele de "".
Analizând acest probatoriu administrat în fața instanței de judecată este de neînțeles cum s-a putut face abstracție totală de declarațiile acestor martori și a se ajunge la o concluzie contrară acestui probatoriu atât de convingător. De asemenea, se pune întrebarea: După ce criterii a apreciat instanța sinceritatea declarațiilor martorului, mai ales că aceasta nu se coroborează cu nici una din probele administrate, ba mai mult este contrazisă în întregime (ex.: acesta declară că nu a condus niciodată camionul implicat în accident).
În ce privește reținerea săvârșirii infracțiunii de fals în declarații constând în declarația presupus necorespunzătoare dată în fața reprezentanților Societății de Asigurări "" A, se solicită a se observa disp.art. 292 Cod penal, care prevăd că falsul în declarații constă în "declararea necorespunzătoare făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art.145, în vederea producerii unei consecințe juridice."
Analizând textul menționat, nu se poate trage decât concluzia că instanța de fond nu a observat că prin rechizitoriu s-a reținut că fapta ar consta în aceea că inculpatul ar fi făcut declarații necorespunzătoare adevărului în fața Societății de Asigurare la care era asigurată mașina condusă de martorul, respectiv la."" (o altă concluzie ar putea fi dacă s-a reprodus mecanic rechizitoriul, fără a se mai analiza textele de lege incidente în cauză).
Dar, întrucât Societatea de Asigurare nu este în nici un caz o instituție sau organ de stat și nici nu poate fi considerată ca instituție dintre cele la care se referă art.145 Cod penal, se consideră că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infractiunii de fals în declaratii. De asemenea, în ce privește săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în forma participației improprii, se apreciază de apelant că nici această faptă nu este infracțiune, nefiind prevăzută de legea penală.
De fapt, la întocmirea unui proces-verbal de contravenție, părțile nu au nici un rol, organul de poliție care întocmește acest act, în calitate de specialist în ce privește constatarea contravențiilor este dator să constate săvârșirea unei fapte contravenționale, împrejurările în care aceasta s-a produs și cine se face vinovat de săvârșirea ei, De asemenea, organul constatator este dator să "constate cu propriile simțuri" împrejurările în care fapta s-a produs, părțile putând avea o poziție subiectivă în aprecierea circumstanțelor producerii incidentului, poziție care însă nu le poate atrage răspunderea penală, chiar dacă organul constatator îmbrățișează aceeași variantă de producere a accidentului.
Apelul declarat în cauză este ne fondat, astfel că urmează a fi respins ca atare în baza art 379 pct l lit b Cod procedură penală pentru motivele ce vor fi arătate În cele ce urmează.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate precum și din oficiu potrivit art.37l a1.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică În totalitate, nefiind afectată de nici un viciu care să atragă desființarea ei.
Astfel, în ceea ce privește susținerea inculpatului, raportat la comiterea infracțiunii de fals în declarații-textul art 292 Cod penal prevede că această infracțiune este reprezentată de declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art.145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe.
Textul art.145 Cod penal explică semnificația termenului "public", prin care se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Cum interesul public poate consta într-o stare, situație, relație, activitate ce interesează o autoritate sau instituție publică, instituție sau organizație care desfășoară o activitate utilă din punct de vedere social și În genere tot ce interesează colectivitatea (, -"Instituții de drept penal, Editura Trei, 2006)- activitate a de asigurare fiind apreciată astfel, s-a considerat că încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este corectă.
În ceea ce privește susținerea ca nu subzistă comiterea infracțiunii de fals intelectual în forma participației improprii, întrucât organul de poliție are obligația să facă verificările corespunzătoare în vederea identificării persoanei vinovate de comiterea vreunei infracțiuni sau contravenții-Iegiuitorul nu condiționează existența faptei de vreo verificare a persoanelor abilitate în acest sens, înțelegând să incrimineze această faptă doar pentru simpla declarare necorespunzătoare adevărului, făcută de vreo persoană instituțiilor și persoanelor enumerate la art.145 Cod penal, promovându-se astfel prin textul de lege menționat obligativitatea celor verificați de a da relații veridice, și a nu periclita încrederea publică în sinceritatea declarației, și în înscrisurile întocmite pe baza declarației.
Apoi, sub aspect probatoriu, actele și lucrările dosarului au relevat faptul că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată, infracțiunea de fals în declarații fiind dovedită prin depoziția martorului, care a declarat că inculpatul se face vinovat de comiterea acestei infracțiuni. Chiar dacă depoziția acestui martor a fost contestată, tribunalul a apreciat că această persoană a declarat real, întrucât afirmațiile sale se coroborează cu materialul probator existent la dosarul cauzei.
În ceea ce privește declarațiile martorului, aceasta a fost înlăturată ca fiind subiectivă, pentru motivul că în cuprinsul lor există numeroase contradicții, mai ales în ceea ce privește aspectele legate de identitatea inculpatului.
Astfel, în declarația dată în faza de urmărire penală, existentă la fila 78, acesta afirmă că i s-a prezentat de către organele de poliție o persoană pe care nu o recunoaște ca fiind cea căreia i-a dat mașina (mai blondă și cu o altă constituție a corpului, fiind mai slabă) în aceeași împrejurare aducându-i-se la cunoștință că bărbatul respectiv se numește, în fața instanței de fond a declarat că l-a întâlnit pe acel la sediul poliției, dar că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală (fila 169)- deci cea de la fila 78, iar în fața instanței de apel, audiat fiind, martorul a declarat că-I recunoaște pe numitul (prezent În sala de judecată pentru identificarea sa), afirmând că acestei persoane i-a împrumutat mașina respectivă, în împrejurările descrise la termenul de judecată din data de 5.02.2008.
În plus, este bizară atitudine a superficială a martorului, care a împrumutat cu ușurință unei persoane necunoscute-conform afirmațiilor sale -o mașină-camion, cu motivația că obișnuia să împrumute bunul, care nici măcar nu-i aparține a, oricărei persoane care i-l cerea, întrucât nu avea ce să se strice la camion, datorită dimensiunilor mari ale acestuia, și că în împrejurarea respectivă nu a primit în avans nici un, plata urmând a se face ulterior, iar imediat după accident, a început reparațiile la camion, cu prilejul efectuării verificărilor cuvenite, de către inspectorii de la asigurări fiind atenționat că, în mod evident nu trebui a să facă acest lucru.
În condițiile în care mărturia numitului a fost constantă în conținutul său, în cursul procesului penal, că la camionul avariat martorul a început imediat reparațiile, că mașina inculpatului a fost înstrăinată, nemaiputând fi expertizată, și că concluziile expertizei extrajudiciare întocmite concluzionează că probabilitate a existenței unui contact -mecanic între autoturismul Ford nr.- și autocamionul RR8.135 nr.-, în condițiile descrise de cei doi conducători auto, este exclusă (concluziile aceste expertize coroborându-se cu declarațiile martorului, precum și cu celelalte probe administrate), toate aceste elemente au convins instanța că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care este trimis în judecată.
Chiar dacă ar fi reținut aspectul semnalat de inculpat, în sensul că expertiza extrajudiciară ar fi susținut interesele societății de asigurare, s-a considerat că în condițiile în care inculpatul ar fi dorit cu adevărat să se afle adevărul, nu ar fi procedat la Înstrăinarea mașinii, ci ar fi întârziat acest demers, tocmai pentru a fi pusă la dispoziția organelor judiciare, spre a fi expertizată de experți numiți de acestea, în condițiile prevăzute de lege, spre dovedirea nevinovăției sale.
Cât privește declarațiile martorilor, și (care nu au fost martori oculari la producerea vreunui eveniment rutier), este real că aceștia au declarat că l-au văzut pe inculpat având o urmă de sânge în zona feței, provenind de la o rană superficială, însă nu au putut preciza în ce împrejurare s-a produs acea leziune-în cadrul vreunui accident de circulație, sau în afara lui, celelalte aspecte invocate de apelant fiind nerelevante în cauză.
Pentru toate aceste considerente, apelul declarat în cauză împotriva Sentinței penale nr. 286 din 27 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr- a fost respins ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1."b" Cod procedură penală, cu obligarea apelantului, în baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, la plata către stat, a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva deciziei menționate inculpatul a declarat recurs în termen.
În motivarea recursului a arătat că nu există probe de vinovăție din care să rezulte comiterea faptelor pentru care a fost condamnat și că nu poate fi reținută infracțiunea de fals în declarații constând în declarațiile necorespunzătoare făcute în fața reprezentantului societății de asigurare deoarece societatea de asigurare nu face parte din unitățile la care face trimitere art. 145 Cod penal.
S-a mai arătat că infracțiunea de fals intelectual în forma participației improprii care a fost reținută în sarcina recurentului constând în determinarea polițistului la întocmirea procesului verbal într-o anume formă, nu este o faptă prevăzută de legea penală deoarece părțile nu au nici o contribuție la încheierea procesului-verbal.
Primul motiv invocat se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 18 constând în comiterea unei erori grave de fapt.
Pentru a analiza acest caz de casare este necesară reiterarea stării de fapt:
În sarcina inculpatului s-a reținut că, pentru a obține despăgubiri de la asigurătorul autoturismului Ford pe care îl deținea, împreună cu martorul a simulat un accident rutier pe raza comunei, înscenând lovirea autoturismului de către un camion, autoturismul fiind răsturnat de către inculpat și persoanele care îl însoțeau într-un șanț, fiind lovit de aceștia pentru a-i produce mai multe avarii.
La fața locului a sosit șeful de post din localitate căruia inculpatul și martorul i-au declarat că în timp ce șoferul camionului a încercat să evite o apărută pe șosea a lovit autoturismul Ford al inculpatului.
Șeful de post, martorul, a încheiat procesul-verbal constatator și a dispus amendarea șoferului camionului.
Instanțele de fond au apreciat că fapta inculpatului de a determina pe șeful de post să încheie procesul verbal de contravenție prin consemnarea unor lucruri nereale constituie infracțiunea de participație improprie la fals intelectual prev de art. 31 alin 2 raportat la art. 129 Cp.
Susținerea recurentului că inculpatul nu putea comite această faptă deoarece agentul constatator a încheiat procesul verbal pe baza celor constatate de propriile sale simțuri nu poate fi primită, deoarece polițistul nu a fost martor ocular la accident, iar procesul verbal de contravenție a fost încheiat pe baza declarației inculpatului (14 ).
Este evident că fără declarația inculpatului procesul verbal de la fila 12 nu era încheiat în această formă.
De asemenea, instanțele de fond au reținut că fapta inculpatului de a solicita despăgubiri, de la societatea de asigurări pentru un accident simulat constituie tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 20.Cod Penal rap. la art. 215 alin 1 și 2.
Cod PenalAceastă faptă a fost dovedită cu cererea inculpatului prin care a solicitat despăgubiri iar faptul că a dat declarații neconforme realității în fața agentului de poliție și că a încercat să înșele firma de asigurări rezultă indubitabil din declarația martorului care, începând cu declarația dată în cursul urmăririi penale (68 ), a recunoscut și a menținut cele declarate în acest sens în mod constant.
Pentru existența cazului de casare constând în eroarea gravă de fapt este necesar ca instanțele de fond să fi apreciat în mod cu totul greșit probele aflate la dosar și pe baza acestei aprecieri eronate să fi pronunțat o hotărâre de achitare sau de condamnare; în speță nu sunt întrunite condițiile acestui caz de casare deoarece nu a existat nici o apreciere eronată a probelor, ci instanțele de fond au reținut și au coroborat corespunzător probele de la dosar, înlăturând motivat declarațiile ce nu corespundeau realității.
Recursul declarat este fondat sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei de a declara neconform în fața asigurătorului.
Astfel, recurentul a încercat să valorifice polița RCA a camionului care a susținut că i-a lovit mașina declarând în fața asigurătorului SC SA că autoturismul deținut de el a fost lovit de către camion fiind proiectat peste șanț.
De asemenea recurentul a și desenat schița accidentului și avariile suferite.
Această faptă a fost reținută de către instanțele de fond ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev de art. 292 Cp.
Acest text incriminează declararea necorespunzătoare adevărului făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 Cp, în vederea producerii unor consecințe publice. Este evident că societatea de asigurare nu este o instituție publică și nici măcar o instituție de interes public deoarece nu se poate extinde noțiunea activității de asigurare obligatorie de răspundere civilă delictuală în cazul accidentelor auto ca fiind un serviciu public; activitatea de asigurare, chiar dacă este obligatorie în temeiul legii, rămâne o activitate eminamente comercială, așa cum a fost de-altfel calificată de către instanța supremă în jurisprudența sa în mod constant.
Așa fiind, Curtea apreciază că declarația necorespunzătoare dată în fața asigurătorului de către recurent nu constituie altceva decât un mijloc fraudulos folosit în încercarea inculpatului de a înșela asigurătorul.
Acest motiv se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 17.C.P.P. constând în greșita încadrare juridică a faptei.
În consecință, în baza art. 38515pct. 2 lit. d C.P.P. Curtea va admite recursul inculpatului, va casa decizia împreună cu sentința atacată pentru acest motiv, va repune pedepsele stabilite în individualitatea lor și va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292.Cod Penal și de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20.Cod Penal rap. la art. 215 alin. 1 și 2.Cod Penal într-o singură infracțiune de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20.Cod Penal rap. la art. 215 alin. 1 și 2.
Cod PenalVa aplica inculpatului pentru această faptă 2 ani închisoare și va contopi această pedeapsă cu cea de 1 an și 6 luni închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin. 2.Cod Penal rap. la art. 289.Cod Penal, stabilind pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Va menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul domiciliat în de Câmpie nr. 143 județul B-N declarat împotriva deciziei penale nr. 26 din 11 martie 2008 Tribunalului Bistrița N, pe care in temeiul art. 38515pct.2 lit.d Cod proc.penală, o casează împreună cu sentința penală nr. 286 din 27 februarie 2007 Judecătoriei Bistrița, doar sub aspectul greșitei încadrări juridice, și, în consecință:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, prev.de art. 31 alin.2 rap.la art. 289 Cod penal, 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în declarații, prev.de art. 292 Cod penal și de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev.de art. 20 Cod penal, rap.la art. 215 alin.1 și 2 Cod penal.
Schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de fals în declarații prev.de art. 292 Cod penal și de tentativă la înșelăciune, prev.de art. 20 Cod penal, raportat la art. 215 alin.1 și 2 Cod penal, intr-o singură infracțiune de tentativă la inșelăciune prev.de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin.1 și 2 Cod penal, pentru care aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.
In baza art. 34 lit.b Cod penal, contopește aceasta pedeapsă cu pedeapsa menținută de 1 an și 6 luni închisoare aplicata pentru infracțiunea de participație improprie la fals intelectual prev.de art. 31 alin.2 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal, stabilind pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor judecătorești atacate.
Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./1.07.2008
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Săndel Macavei Monica Rodina
