Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 616/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 616/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09 iunie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-au luat în examinare recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ și partea civilă T împotriva deciziei penale nr. 71/A/13.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpatul intimat lipsă, apărător din oficiu avocat, lipsind partea civilă recurentă DGFP T, partea resp.civilmente SC SA și partea civilă intimată Casa județeană de Pensii
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri se trece la dezbaterea recursurilor.
Procurorul susține recursul solicitând admiterea lui, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa în actul de sesizare al instanței și obligarea inculpatului la despăgubiri civile către DGFP Arată că inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, lucru pe care instanțele nu l-au reținut și solicită a se avea în vedere toate probele de la dosar, contractul de societate, contractul de prestări servicii nr. 1339. Solicită admiterea recursului părții civile DGFP
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 2008/12.07.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 14401/2004, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cpp raportat la art. 10 lit. d Cpp, a fost achitat inculpatul de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 14 alin. 2 Cp și art. 13 Cp, art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, art. 280 din Legea nr. 53/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp și art. 13 Cp, art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp.
În baza art. 346 alin. 1 Cpp, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În baza art. 192 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘa fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 14 alin. 2 Cp și art. 13 Cp, art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, art. 280 din Legea nr. 53/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp și art. 13 Cp, art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin actul de inculpare s-a menționat că în perioada 01.10.2000-31.03.2001, cât timp societatea a fost administrată de inculpatul, prin reținerea de la salariați a contribuției datorată sistemului public de pensii și nevirarea în termenul legal de 15 zile, inculpatul a cauzat Casei Județene de Pensii T un prejudiciu în sumă de 26.950.691 lei vechi, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.
Pe parcursul cercetării judecătorești, Casa Județeană de Pensii Taa rătat că în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. 1 și 2 din OG nr. 86/2003 nu poate avea calitatea de parte civilă, precizând că Ministerul Finanțelor și unitățile sale subordonate de în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei Naționale de Pensii și unitățile din subordine și dobândesc calitatea procesuală a acestora începând cu data de 01.01.2004.
Potrivit dispozițiilor art. 280 din Legea nr. 53/2003 "nedepunerea de către angajator, în termen de 15 zile, în conturile stabilite, a sumelor încasate de la salariați cu titlu de contribuție datorată către sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor pentru șomaj ori către bugetul asigurărilor sociale de sănătate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amendă." Acesta articol a fost abrogat de Legea nr. 241/2005, dar infracțiunea a fost prevăzută cu un conținut modificat în art. 6, prevăzându-se un cuantum mai mare al pedepsei, iar în contextul acestei modificări legislative prima instanță a făcut aplicarea art. 13 Cp în ceea ce privește această infracțiune reținută în sarcina inculpatului prin actul de inculpare.
În ceea ce privește săvârșirea acestei infracțiuni, prima instanță a reținut că în baza titlului executoriu nr. 36/24.10.1997 transmis SC SA de către Casa Județeană de Pensii T, aceasta a început executarea silită împotriva debitoarei SC SA prin poprirea conturilor debitoarei deschise la Vest Bank, iar datoriile către Casa de Pensii au crescut de la an la an, astfel că în dosarul de lichidare judiciară aceasta a depus declarație de creanță pentru suma de 18.483.375 mii lei vechi. Din expertiza întocmită în cauză, prima instanță a reținut că sumele datorate Casei de pensii sunt cu o vechime din anul 1997 și anterior acestui an, care au fost înregistrate în contabilitate, dar nevirate în totalitate datorită incapacității de plată a societății.
De altfel, prima instanță a mai reținut că și din declarațiile martorului reiese că situația financiară a SC SA s-a agravat de la an la an, fiind necesare contractări de credite și vânzări de active, în anul 1999 datoriile societății depășind capitalul social al acesteia. Expertul a mai arătat că situația financiară prezentată în bilanțul contabil din 31.12.2000, prin care sunt redate datorii la bugetul de stat, local, asigurări sociale și fonduri speciale nu sunt rezultatul activității inculpatului pentru perioada în care a fost administrator și reprezintă majorări și penalități aferente datoriilor la bugetul statului, local, asigurări sociale și fonduri speciale existente în sold încă de la data de 31.12.1996.
Astfel, prima instanță a apreciat că reținerea de la salariați a contribuției datorată sistemului public de pensii și nevirarea în termenul legal de 15 zile în conturile stabilite a sumelor încasate s-a datorat incapacității de plată în care se afla societatea, aceasta nefiind cauzată de activitatea culpabilă a inculpatului, motiv pentru care a dispus achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cpp raportat la art. 10 lit. d Cpp.
În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului, în modalitatea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, constând în "fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției", text de lege în vigoare la data reținută ca fiind săvârșită fapta, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 13 din Codul Penal.
Astfel, prima instanță a reținut că prin măsurile de privatizare luate de acționariatul principal al SC SA - FPS T, aprobat în ședința Adunării Generale a Acționarilor din 15.07.1999, s-a hotărât constituirea unei societăți pe acțiuni SC B cu sucursala - fostă subunitate - la care să participe cu aport în natură de 39%, Line cu 60,97% și alte trei persoane fizice cu 0,03% pentru a exista cinci acționari conform Legii nr. 31/1990.
La constituirea societății, aportul în natură trebuia realizat cu bunuri în stare de funcționare, potrivit contractului de înființare - Hotărârea AGA și art. 15 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, potrivit dispozițiilor căruia "aporturile în natură sunt admise la toate formele corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare."
Prima evaluare a bunurilor s-a făcut în luna aprilie 1999, dată la are inculpatul nu era administrator al SA, iar bunurile nu se aflau toate în stare de funcționare. La AGA din 15.07.1999 s-a aprobat și creditarea de către Line în vederea reparării bunurilor ce trebuiau să constituie aport la capitalul noii societăți, pentru a nu fi modificată cota de participare a.
La data îndeplinirii formalităților de primire a bunurilor către noua societate, respectiv data de 14.09.1999, s-a constatat că unele mijloace fixe erau defecte, altele sechestrate, gajate, altele casate și dezmembrate, precum și mijloace fixe trecute de evaluatorul inițial atât la amortizare, cât și la neamortizate, aspect care rezultă din declarația inculpatului și a martorilor, care a arătat că s-au făcut reparații și la clădirile ce urmau să constituie aport, martorii și, care au mai arătat că în ședința AGA s-a hotărât creditarea de către Line și pentru repararea bunurilor ce trebuiau să constituie aport deoarece nu beneficia de lichidități financiare.
Pentru manoperă și piesele necesare reparării mijloacelor fixe ce urmau să constituie aport în natură în noua societate, SC Line a emis un număr de 3 facturi, respectiv la data de 29.11.1999 în valoare de 202.794.705 lei vechi, la data de 01.03.2000 în valoare de 1.917.269.857 lei și la data de 14.03.2000 în valoare de 892.500.000 lei vechi, după care, întrucât aceste facturi nu au fost achitate, s-a emis potrivit convenției dintre părți, respectiv contractul nr. 1339/01.09.1999, și o factură de penalități la data de 01.06.2000 în valoare de 198.837.507 lei vechi.
Instanța de fond a apreciat că aceste cheltuieli au fost utile, iar costul reparațiilor trebuia suportat de către deoarece potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, aportul în natură se face cu bunurile aflate în stare de utilizare. Expertiza întocmită în cauză a constatat că aceste cheltuieli sunt deductibile, fiind necesare și oportune prin aceea că în cadrul evaluării făcute la data de 30.06.1999, activele aveau o valoare de 3.816.800 mii lei vechi, iar la data de 31.12.1999, după efectuarea reparațiilor și terminarea evaluării, aveau o valoare de 9.481.758 mii lei vechi. Totodată, în expertiză s-a mai arătat că din devizele de lucrări reiese că reparațiile au fost într-adevăr efectuate.
După efectuarea lucrărilor s-a întocmit o nouă evaluare, iar bunurile astfel reparate au fost predate către SC la data de 28.12.1999.
Prima instanță a apreciat că operarea în contabilitatea a acestor cheltuieli este legală și nu a condus la denaturarea veniturilor sau rezultatelor financiare ale societății.
Deoarece SC, fiind în incapacitate de plată, nu a putut achita facturile către SC Line a uzat de clauza contractuală inserată odată cu acordarea creditului, respectiv aceea de instituire a unui gaj asupra bunurilor libere de sarcini.
Astfel, pentru stingerea obligațiilor avute față de SC Line s-a întocmit un raport de evaluare având drept scop identificarea unor bunuri libere de sarcini, în executarea contractului de gaj cu deposedare în beneficiul societății creditoare, astfel că SC a facturat la data de 21.11.2000 și a transferat dreptul de proprietate către SC Line bunuri mobile și imobile din autobaza L, stingând astfel obligațiile dintre părți, născute din efectuarea reparațiilor.
Raportul de expertiză a stabilit că cheltuielile în sumă de 1.806.711 mii lei vechi efectuate de autobaza L în perioada decembrie 2000 de 763.773 mii lei vechi în trimestru I al anului 2001 sunt cheltuieli proprii ale și justifică înregistrarea lor în contabilitatea firmei deoarece Autobaza nu a fost preluată de SC Line începând cu data de 31.12.1999, nu există documente de desființare a societății, au fost livrate doar o parte din active, iar pentru celelalte a existat încheiat un contract de comodat, prin care s-a convenit ca autobaza să folosească în continuare mijloacele fixe predate în baza contractului de gaj și ipotecă. Astfel, autobaza din Lae xistat legal în luna decembrie 2000 și trimestrul I din anul 2001, iar cheltuielile înregistrate în contabilitatea autobazei au aparținut acesteia și fiind subunitate, cheltuielile nu puteau fi trecute decât în contabilitatea acesteia.
Totodată, s-a stabilit că raportat la cheltuielile efectuate de inculpat în perioada septembrie - noiembrie 1999 cu deplasarea la secția, au fost trecute legal în contabilitatea firmei, fiind încă subunitate la acea dată, iar mai avea și alte puncte de lucru în.
Astfel, apreciind că toate cheltuielile efectuate mai sus în cuantum de 5.269.001 mii lei sunt cheltuieli deductibile și au avut la bază operațiuni reale, așa cum rezultă din expertiza întocmită, pentru perioada controlată, până la deschiderea procedurii falimentului, prima instanță a constatat că nu are de plătit impozite în plus ori majorări de întârziere și nici TVA.
Raportat la cele expuse mai sus, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiuni de evaziune fiscală, lipsind prejudiciul și intenția de fraudare a bugetului statului, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cpp raportat la art. 10 lit. d Cpp.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991, constând în "efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț".
Constatându-se potrivit expertizei întocmite în cauză că înregistrările în contabilitate au fost legale cu privire la cheltuielile considerate de organul de control ca fiind nedeductibile, că nu au fost denaturate veniturile, cheltuielile și nici rezultatele financiare, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, dispunând în acest sens achitarea inculpatului.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, constând în folosirea de către administrator, cu rea-credință, de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul a folosit cu rea-credință bunurile unității, deoarece începând cu data de 01.09.1999 SC Sa T nu mai putea accepta plata prestărilor de servicii constând în repararea utilajelor, întrucât acestea nu-i mai aparțineau din punct de vedere juridic. Transferul drepturilor de proprietate în favoarea SC SA avusese loc la data subscrierii și înregistrării la ORC B, respectiv la data de 27.08.1999, condiții în care aceste reparații utilaje au fost acceptate în mod vădit nelegal.
Prima instanță a reținut, după cum a procedat și cu privire la faptele analizate mai sus, că toate cheltuielile pentru reparațiile utilajelor au fost necesare și oportune, iar din conținutul expertizei întocmite în cauză rezultă că valorificarea obiectelor de inventar și piesele de schimb nu au produs un prejudiciu deoarece orice vânzare din stocuri disponibile de peste 15 ani la prețurile înregistrate în contabilitate nu poate produce pierderi, obiectele fiind evaluate de expertul, iar aceste livrări au realizat venituri.
Astfel, prima instanță a reținut că nu reiese gestionarea bunurilor societății cu rea-credință de către inculpat, motiv pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, dispunând achitarea inculpatului.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice T, apeluri înregistrate la data de 31.10.2006 sub număr dosar -.
Ministerul Publica criticat sentința judecătoriei sub aspectul netemeiniciei acesteia, în sensul că prima instanță printr-o interpretare eronată a probatoriului administrat a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, se arată că prima instanță nu a ținut seama, la pronunțarea soluției, de întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, instanța de fond luând în considerare doar probele administrate în faza cercetării judecătorești, aspect care a condus la formarea unei imagini greșite asupra faptelor reținute în sarcina inculpatului.
Mai arată că instanța de fond nu și-a respectat obligația de a analiza toate probele și de respinge motivat probele pe care nu le consideră concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, respectiv de a da eficienta expertizei judiciare administrata in cursul cercetării judecatoresti, ignorand-o pe cea efectuata in cursul urmaririi penale fara a motiva considerentele pentru care a inlaturat-
Ministerul Publica solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, întrucât materialul probator administrat în cauză demonstrează pe deplin vinovăția inculpatului în săvârșirea acestor infracțiuni.
Partea civilă DGFP T nu și-a motivat în scris apelul declarat împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Timișoara.
TRIBUNALUL TIMIȘ prin decizia penală nr. 71/A din 13 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. -, în baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr pen respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara si partea civilă DGFP T împotriva sentinței penale 2008/ 12.07.2006 a Judecatoriei Timișoara pronuntata in dosar 14401/2004.
În baza art. 192 alin. 2 Cpp, a obligat apelanta DGFP la plata a 50 lei cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor din apel au rămas in sarcina statului.
Tribunalul a examinat sentința apelata prin prisma criticilor formulate dar si sub toate aspectele de fapt si de drept in conformitate cu prevederile art 371 cod pr pen.
S- retinut ca judecătoria a pronunțat o sentință temeinica si legala, raportat la intregul material probator administrat.
Pentru a da răspuns apelantilor, tribunalul a analizat sentinta judecatoriei, atat raportat la fiecare din infractiunile ce fac obiectul acuzarii si cat la probele avute in vederea de prima instanta.
Intrucat cu ocazia solutionarii apelului, inculpatul prin avocat a solicitat sa se constate prescriptia speciala a raspunderii penale in ce priveste fapta din data de 01.06.2000 încadrată juridic ca evaziune fiscală, apreciindu-se termenul împlinindu-se la data de 01.12.2007.
Instanta a constatat ca inculpatul este trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala in modalitatea prev de art 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art 41 alin 2 cod penal si art 13 cod penal, retinandu-se faptul ca infractiunea ar fi savarsita in perioada 15 07 1999 - 31 03 2001 cand inculpatul avea calitatea de administrator la aceasta societate si s-ar fi sustras de la plata obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat prin neevidentierea in contabilitate a veniturilor realizate si prin inregistrarea de cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale.
Fapta este prezentata ca fiind savarsita prin mai multe acte materiale in baza aceleasi rezolutii infractionale, respectiv cu scopul de a diminua contributia la plata obligatiilor fiscale catre stat.
In ce priveste infractiunea de mai sus, pedeapsa prevazuta de lege, asa cum este indicata in textul initial al Legii 87/94 in vigoarea la data savarsirii faptei, este de la 6 luni la 5 ani, iar termenul de prescriptie, astfel cum este reglementat de art 124 cod penal, este de 7 ani si 6 luni.
de imprejurarea ca fapta este calificata ca fiind o fapta savarsita in forma continuata, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie este momentul epuizarii activitatii infractionale, respectiv 31 03 2001 si se implineste in luna septembrie a anului 2009.
Pentru considerentul aratat, tribunalul a constatta ca nu se impune constatarea intervenirii acestei cauze de inlaturare a raspunderii penale.
de momentul in care a fost invocata de inculpat, respectiv odata cu cuvantul pe fond, si de faptul ca vizeaza doar unul din actele materiale ale intregii unitatii infractionale, nu este interpretata de instanta ca fiind o exceptie, dar instanta ii da dezlegare de imprejurarea ca intervenirea acestei situatii se constata si din oficiu.
Pe de alta parte, chiar daca ar interveni prescriptia, de solutia de achitare care a fost pronuntata de prima instanta, in conditiile in care legea pune la dispozitie inculpatului posibilitatea de a cere continuarea procesului pentru a-si dovedi nevinovatia, prin dispozitiile art 13 alin 1 cod pe pen, invocarea acestei imprejurari nu este in favoarea inculpatului.
In ce priveste fondul cauzei tribunalula confirmat punctul de vedere al judecatoriei.
In mod corect s-a stabilit ca, in ce priveste savarsirea infractiunii prev de art 280 din Legea 53/2003, text modificat art 6 din Legea 241/2001, cu aplicarea art 13 cod penal, respectiv avand textul incriminator "nedepunerea de catre angajator, a sumelor incasate de la salariati cu titlu de contributie datorata la bugetul de stat cu titlu de contributia datorata sistemului public de asigurari sociale, catre bugetul asigurarilor pentru somaj ori catre bugetul asigurarilor pentru sanatate" nu este datorata activitatii culpabile a inculpatului, ci starii de incapacitate de plata a societatii create anterior momentului preluarii conducerii de catre acesta.
Acest lucru a rezultat din inscrisurile de la dosar, respectiv raport de expertiza judiciara, declaratia creditoarei din dosarul de lichidare, declaratiile martorilor si care se coroboreaza cu declaratia inculpatului, precum si din concluziile lichidatorilor.
Tribunalul a considerat relevanta sub acest aspect declaratia martorului care afirma ca "datoriile la bugetul de stat erau datorii vechi si abia, dupa infiintarea societatii mixte, la cererea repetata a administratorului, in urma unui control, s-a stabilit cu certitudine intinderea acestora. De altfel, faptul ca societatea nu tinut o corecta evidenta a documentelor contabile anterior momentului in care inculpatul a preluat administrarea firmei rezulta din concluziile ambilor experti, care au intampinat dificultati in efectuarea raportului de expertiza, tocmai din acest motiv, precum si din inscrisurile intocmite in procedura de lichidare a societatii.
In raportul privind cauzele care au dus la incetarea de plati si derularea procedurii de lichidare, fila 150 volum I dosar urmarire, se confirma ca la momentul anului 2001 s-a produs numirea unei echipe de experti pentru a reface anumite parti din inregistrarile contabile, pana la momentul anului 1999, raportat la termenul de prescriptie, concluzionand ca aceste deficiente sunt mult mai vechi.
Acelasi lichidator precizeaza la fila 151 ca din datoriile societatii la bugetul asigurarilor sociale sau fonduri speciale 99, 76 % reprezinta datorii restante.
In consecinta se apreciaza ca in mod corect s-a dispus achitarea inculpatului de sub aceasta invinuire in baza art 11, pct 2 lit a si art 10 lit d cod pr pen.
Cu privire la savarsirea infractiunii de evaziune fiscala in forma prev de art 13 din Legea 87/1994 s-a retinut prin actul de acuzare savarsirea acestei fapte in forma continuata in perioada 15 07 1999 - 31 03 2001, constand in faptul ca societatea administrata de inculpat a inregistrat in contabilitate cheltuieli care nu aveau la baza operatiuni reale, ceea ce a condus la o diminuare a impozitelor datorate. Prin rechizitoriu s-a retinut ca au fost inregistrate ilegal in contabilitatea SC SA urmatoarele sume:
- 2694.067.017 lei reprezentand reparatii executate la mai multe utilaje care nu mai erau proprietatea SA si erau aport anterior in natura la constituirea SC SA
- 1.806.710.902 lei reprezentand cheltuielile atelierului auto L pe luna decembrie 2000.
- 762.772.988 reprezentand cheltuielile ateliarului auto L pe trimestrul I al anului 2001
Suma de 4 449 600 lei, constand in cheltuieli efectuate de inculpat in perioada septembrie 1999 - noiembrie 1999, reprezentand contravaloarea a 16 deplasari efectuate la firma SC SA in care nu avea drept de conducere operativa.
Aceste cheltuieli au rezultat din executarea unui contract de societate in vederea infiintarii SC SA societatea mixta. Tribunalul a retinut ca decizia infiintarii acestei societati mixte a fost anterioara momentului in care inculpatul a preluat administrarea SC SA, respectiv urmare a hotararii AGA a din data de 15 07 1999.
Prin contractul de societate s-a stabilit ca noua societate sa fie infiintata prin contributia in natura a SA in proportie de 38%, aportul Line in proportie de 60,97 % si aportul a 3 persoane fizice.
AGA a aprobat la data de 15 07 1999 ( vol I, fila 39) infiintarea societatii mixte de mai sus, iar de situatia financiara precara a se aproba ca celalalt actionar, respectiv Line SRL sa crediteze societatea in vederea perfectarii reparatiilor liniilor tehnologice ce constituie aport in natura la capitalul social al societatii nou infiintate cu recuperarea creditului la termenele si transele stabilite prin contractul ce va fi incheiat prin acordul partilor.
In baza acestei hotarari se incheie un contract intre cele doua societati, prin care SC Line se obliga sa achite contravaloarea sumelor necesare pentru repararea bunurilor ce urmau sa fie aduse aport in natura.
Tribunalul arata ca in mod corect judecatoria a apreciat ca aceste cheltuieli sunt legal inregistrate in contabilitatea SC SA.
Obligatia de plata societatii administrate de inculpat s-a nascut odata cu incheierea contractului de societate care stipuleaza ca bunurile ce sunt aduse ca aport de capital vor fi in stare de functionare si acesta este in acord cu prevederile art 15 alin 2 din Legii 31/1990 privind sociatatile comerciale.
Creditarea de catre celalalt asociat pentru indeplinirea acestei obligatii s-a decis prin Hotararea AGA la data de 15 07 1999 cand inculpatul inca nu era administrator al acestei societati, reparatiile efectuate au pornit de la necesitatea executarii acestui contract iar inregistrarea cheltuielilor in contabilitatea SC SA este justificata tocmai datorita faptului ca viza o obligatie asumata de aceasta societate.
Chiar daca predarea bunurilor sau a unei parti din bunuri, ce constituie aport in natura, a fost anterioara momentului efectuarii reparatiilor nu se poate concluziona ca acestea au devenit efectiv proprietatea noii societati pana nu au indeplinit conditiile in ce priveste functionabilitatea acestora si varsarea in intregime intregului capital cu atat mai mult cu cat legea si contractul de societatea (art 9) permite ca varsarea aportului de capital sa se faca chiar in termen de 12 luni de la constituirea societatii. Totodata s-a retinut ca predarea acestor bunuri s-a facut in transe, tocmai datorita faptului ca bunurile ce urmau sa constituie aport in natura s-au dovedit a fi deteriorate iar o parte indisponibilizate urmare a unor datorii mai vechi, iar acest lucru s-a constatat la momentul predarii-primirii. A fost posibil acest lucru, tocmai datorita faptului ca de la momentul evaluarii initiale pana la momentul predarii s-a constatat faptul ca mai existau si alte utilaje deteriorate iar altele erau indisponibilizate iar acest lucru a fost explicat si de martorii audiati in cursul judecatii.
Nu se poate concluziona ca noua societate si-a asumat un risc acceptand primirea bunurilor deteriorate, intrucat insusi actul de infiintare a acesteia prevedea ca bunurile vor fi aduse in stare de functionare, iar scopul acestui demers era tocmai acela de a putea fi utilizate in procesul tehnologic.
Realitatea repararii si predarii acestor bunuri a fost justificata prin documente, respectiv devize de lucrari, depuse la dosar.
Tribunalul a concluzionat ca reparatiile efectuate la bunurile descrise mai sus erau justificate si in mod corect au fost apreciate drept obligatii de plata ce revin societatii administrate de inculpat si inregistrate in contabilitatea societatii drept cheltuieli.
Concluzia a reiesit atat din expertiza judiciara efectuata in cauza, din declaratiile martorilor audiati nemijlocit de instanta, dintre care si un reprezentant al FPS, precum si din declaratia inculpatului. Tribunalul a apreciat ca in mod corect judecatoria a pronuntat sentinta prin coroborarea acestor probe.
Existenta infractiunii de evaziune fiscala este strans legata de modul de interpretare a contractului de societate si a obligatiilor generate de acesta. In mod corect judecatoria a justificat solutia pronuntata prin coroborarea probelor amintite mai sus cu prevederile legale in materie. Existenta acestor cheltuieli este dovedita prin inscrisurile de la dosar. Pe de alta parte ambele expertize efectuate constata existenta lor, insa opinia expertilor este diferita raportat la inregistrarea lor in contabilitatea debitoarei, apreciere care este mai mult una juridica, decat de natura contabila, dat fiind faptul ca porneste de la interpretarea unei clauze contractuale.
Instanta are libertatea sa acorde incredere acelei expertize care este confirmata de intregul ansamblu probator. S-a retinut ca in prezenta cauza opinia formulata de judecatorie este justificata prin probele enuntate mai sus, dar si prin cele analizate de prima instanta. Faptul ca nu a motivate textual motivele pentru care a inlaturat concluziile primei expertize nu conduc la concluzia ca a dat o gresita interpretare a situatiei de fapt.
Ca o consecinta, prin recunoasterea creantei SC Line de SC SA, data fiind lipsa lichiditatilor debitoarei, a fost pus in executare contractul de gaj cu deposedare in beneficiul societatii creditoare. Instanta a constatat ca bunurile se constituie din bunuri imobile si mobile facand parte din autobaza L, subunitate a SC SA si sunt evidentiate in volumul 2 dosar urmarire filele 134 - 140.
Creditoarea gajista devenit proprietara bunurilor la data de 20 10 2000, respectiv la data incheierii contractului de gaj cu deposedare, iar bunurile au fost efectiv predate creditoarei la dat de 30 11 2000 dupa cum rezulta din inscrisurile, volum 2 dosar urmarire. Stingerea obligatiei de plata de catre debitoare s-a produs prin emiterea unei facturi in favoarea creditoarei gajiste la data de 21 11 2000.
Bunurile gajate au intrat in proprietatea creditoarei gajiste, dar avand in vedere ca au constituit mijloace fixe ale Subunitatii Autobaza L acestea au ramas in folosinta acesteia in baza unui contract de comodat incheiat intre SC Line si SC SA la data de 30 11 2000.
sustine ca in aceasta perioada Line SRL a devenit proprietara acelei subunitati Autobaza La G. si in consecinta cheltuielile necesitate de procesul de productie, respective plata salariatilor si altele au fost nelegal inregistrate in contabilitatea.
Inscrisurile de la dosar probeaza insa ca Line nu a devenit proprietara intregii subunitati ca o componenta a societatii comerciale a debitoarei, ci in baza contractului de gaj a intrat in proprietatea unei parti din mijloacele fixe apartinand acestei unitati. Acest lucru este confirmat chiar prin concluziile procesului verbal de control, fila 22, prin care se precizeaza ca a fost preluata autobaza L fara a exista un protocol de predare-primire a salariatilor.
Nu se impunea existenta unui protocol de predare primire a angajatilor in conditiile in care acest contract prevede cao parte din activeleSA Autobaza L trec in proprietatea SC Line SRL si pentru a nu se crea probleme angajatilor, pentru continuitatea contractelor comerciale aflate in derulare la autobaza L si pentru a evita intreruperea activitatii SC Line SRL pune la diposozitie comodatarului aceste bunuri pana la finele trimestrului I al anului 2001.
Tribunalul a constatat ca aceasta concluzie se desprinde din intreg materialul probator administrat in cursul cercetarii judecatoresti, dar si din inscrisurile existente in dosarele de urmarire penala la care s-a facut referire mai sus.
In mod justificat judecatoria a retinut ca acele cheltuieli erau utile si in mod legal au fost inregistrate in contabilitatea societatii administrate de inculpat. De asemenea in mod corect prima instanta a retinut ca nu sunt nejustificate cletuielile de deplasare efectuate de inculpat la sectia fortim de la, in perioada septembrie -noiembrie 1999, fiind probat ca la la acea perioada aceasta era o sectie a. Aceasta concluzie s-a desprins din concluziile raportului de expertiza judiciara care s-a coroborat cu inscrisurile administrate in cursul urmaririi penale, declaratia inculpatului si a martorilor.
Tribunalul a opinat ca in mod corect judecatoria a retinut ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala intrucat sub aspectul laturii obiective nu s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat, iar sub aspectul laturii subiective nu s-a probat o intentie frauduloasa a inregistrarilor contabile de mai sus.
În consecinta, nu s-a putut retine nici o incalcare art 37 din Legea 82/1991, probele analizate mai sus aratand ca nu au fost efectuate cheltuieli inexacte in contabilitate cu scopul denaturarii veniturilor sau cheltuielilor.
În ce priveste infractiune prev de art 266 alin 2 din Legea 31/1990 constand in folosirea de catre administrator, cu rea credinta, de bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intru-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul propriu sau pentru a favoriza alta societate in care are interese direct sau indirect, tribunalul a retinut de asemeni ca solutia judecatoriei este corecta.
Din materialul probator analizat a rezultata ca declinul financiar al societatii a inceput inca din 1996, perioada cand inculpatul nu era administrator la aceasta societate. Solutia de redresare constand in infiintarea unei societati mixte, precum si cea privind creditatrea SA a fost luata de asemeni anterior momentului in care inculpatul a devenit administrator, iar activitatea acestuia se circumscrie obligatiilor stabilite in baza hotararii acestui organ decizional cat si a contractului de societate. Nu s-a putut concluziona ca inculpatul a avut intentia de a folosi cu rea credinta bunurile societatii sau de a deturna fondurile acesteia, tribunalul fiind deacord cu opinia exprimata de judecatorie ca, din evaluarea efectuata de expertul, anterior vanzarii, precum si a expertului judiciar a rezultata ca bunurile au fost vandute la valoarea inregistrata in contabilitate, iar acest lucru este in favoarea vanzatorului, in conditiile in care acestea aveau o vechime de 15 ani, in consecinta acesta resprezinta un profit.
In ce priveste solutionarea laturii civile, in conditiile in care, asa cum s-a aratat mai sus, nu s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat, in mod corect judecatoria a respins ca neintemeiata actiunea civila.
de considerentele expuse, de nemotivarea apelului de catre DGFS, tribunalul a respins ca neintemeiate ambele apeluri.
Împotriva deciziei Tribunalului Timiș au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ și DGFP în numele ANAF.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘa criticat decizia și sentința instanței de fond pentru netemeinicie și pe motiv că instanțele au făcut o greșită apreciere a probelor întemeindu-și soluțiile pe prezumții judiciare în dezacord cu probele administrate însușindu-și concluziile expertizei efectuate în cauză cu toate că probele administrate nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând să se facă de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Partea civilă DGFP Tac riticat hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul modului în care a fost soluționată latura civilă arătând că prejudiciul cauzat bugetului statului este de 939.863.496 lei, conform actului de control încheiat la data de 11.07.2001 la SC SA.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu conform prev. art. 38510al.21cpp se constată că hotărârile atacate sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a acestora.
Prima instanță a apreciat în mod întemeiat că din probele administrate nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșire a infracțiunilor reținute prin actul de sesizare dispunând achitarea pentru toate faptele.
Este adevărat că cele două instanțe și-au fundamentat hotărârile în special pe expertiza judiciară contabilă efectuată în cursul cercetării judecătorești dar a cărei concluzii au fost însușite de toate părțile și împotriva căreia nu s-au mai formulat obiecțiuni.
De altfel nici prin motivele de recurs formulate de parchet nu se învederează instanței în mod concret care sunt argumentele pentru care cealaltă expertiză, efectuată în cursul urmăririi penale, ar trebui să fie luată în principal considerare.
Pe baza expertizei contabile menționate mai sus s-a stabilit că nevirarea în termenul legal a sumelor reținute de la salariați cu titlul de contribuții la sistemul public de pensii nu s-a datorat activității culpabile a inculpatului ci incapacității de plată în care se găsea societatea iar înregistrările în contabilitate au fost legale cu privire la cheltuielile nedeductibile și că nu au fost denaturate veniturile cheltuielile și nici rezultatele financiare ale societății.
În ce privește infracțiunea prev.de art. 266 al.2 din Legea 31/1990 se observă că toate cheltuielile pentru reparații la utilaje au fost necesare și oportune iar valorificarea obiectelor de inventar și piese de schimb nu a produs nici un prejudiciu astfel că nu se poate reține gestionarea bunurilor societății cu rea credință.
În ce privește recursul părții civile, față de concluziile aceleași expertize care concluzionează că nu poate fi reținut un prejudiciu real care să fie provocat de inculpat, în mod întemeiat instanța de fond a respins acțiunea civilă.
Prin urmare recursurile parchetului și a părții civile sunt nefondate și urmează a fi respinse în baza art. 38515pct.1 lit. b cpp.
Văzând și prev. art. 192 al.2 cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515, pct. 1, lit.b) Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă Direcția generală a Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ împotriva deciziei penale nr. 71/A din13.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ în dosar nr. -.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 09.06.2008.
pt. Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G
aflat. în,
semnează
VICEPREȘEDINTE C,
GREFIER,
Red /17.06.08
Dact P 2.ex./01.08.2008
Prima instanță:
Inst.apel:,
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky
