Falsul privind identitatea (art. 293 cod penal). Decizia 29/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.29/R/2008
Ședința publică din 16 ianuarie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Luminița Hanzer JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.377/A din 19.11.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prev.de art.293 alin.1 pen. cu aplic.4 și art.37 lit.a pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.G, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecând cauza, să se dispună în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.1pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de fals privind identitatea, iar în baza art.181alin.3 pen. să i se aplice acestuia sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii. Raportat la fapta comisă, la gradul de cultură și de percepție a faptei, la atitudinea sinceră a inculpatului, chiar în detrimentul său, se poate aprecia că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că se impune achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.1pr.pen. cu aplicarea art.181pen.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecând cauza, să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.1pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de fals privind identitatea, iar în baza art.181alin.3 pen. să i se aplice acestuia sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii, apreciind că prin fapta comisă s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită admiterea recursului și să se dispună achitarea sa.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința penală nr. 87/18.04.2007 a Judecătoriei Huedins -a dispus condamnarea inculpatului (fiul lui și, ns. la 03.09.1964 în H jud. C, CNP -, cu antecedente penale,. în H- jud. C) la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea prev. și ped. de art. 293 al. 1.pen. cu aplic. art. 74 lit. c pen. art. 76 lit. e pen.
În baza art.86/4 pen. rap. la art. 83.pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.151/26.04.2001 a Judecătoriei Carei, s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.
În baza art.71 pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a și b pen.
În baza art.191 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare avansate de stat
Pentru a pronunța sentința de mai sus prima instanță a reținut că inculpatul a ieșit din țară în mod legal la data de 25.03.2006, cu un autocar prin, cu pașaportul valabil și nesuspendat seria - eliberat la data de 28.09.2005 de SEIP C, iar după tranzitarea teritoriului mai multor țări, a ajuns în Franța, la (53 ).
După o perioadă de ședere în în care și-a câștigat existența cerșind și vânzând ziare în stațiile de metrou, în data de 30.06.2006, în jurul orei 04.10, inculpatul a fost oprit de o patrulă a poliției franceze în timp ce conducea un autoturism care tracta o rulotă. Organele de poliție franceze i-au solicitat să se legitimeze, însă inculpatul nu a prezentat nici un document de identitate și a declarat că se numește și că este născut în data de 10.12.1970 în H (81.).
Întrucât nu a prezentat acte de identitate, inculpatul a fost reținut de organele de poliție franceze. În aceeași zi, la ora 11,15, inculpatul a fost audiat de organele de poliție franceze, ocazie cu care a declarat din nou, în prezența unui interpret, că se numește și că este născut În data de 10.12.1970 în H (68 ).
Dat fiin faptul că inculpatul a încălcat legislația franceză privitoare la străini, autoritățile acestui stat au prelungit durata reținerii acestuia (13-14 ), iar în data de 11.07.2006 l-au returnat pe inculpat în țară.
Inculpatul a fost transportat cu un avion al Companiei Air și predat autorităților române pe Aeroportul Internațional - B, ocazie cu care reprezentantul companiei aeriene a predat autorităților române și titlul de călătorie nr.1426, eliberat la data de 04.07.2006 de Ambasada României din, pe numele, născut la 10.12.1970 în H, România.
Cu ocazia audierii de către organele poliției de frontieră, inculpatul a declarat că datele înscrise în titlul de călătorie nu-i aparțin și a precizat datele de identitate reale.
În drept s-a reținut că fapta învinuitului, care în data de 30.06.2006 s-a prezentat în fața autorităților franceze sub o identitate falsă, respectiv, născut în data de 10.12.1970 În H, iar în baza celor declarate de acesta, Ambasada României din a eliberat la data de 04.07.2006 titlul de călătorie nr.1426, cu care a fost returnat în România, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitate a, prev. și ped. de art.293, alin.1 pen. pentru care a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare.
La individualizarea și dozarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere recunoașterea sinceră a vinovăției, circumstanță atenuantă prev. de art.74 lit.c, dar și antecedentele penale ale inculpatului, precum și celelalte criterii prev. de art.72 pen.
Instanța de fond a reținut că inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr.151/26.04.2001 a Judecătoriei Carei, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g și i pen. și art.192 alin.1 pen. la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conf. art. 86/1 pen. cu termen de încercare de 7 ani.
Cum fapta penală din prezenta cauză a fost săvârșită în cursul termenului de încercare, în baza art.86/4 pen. rap. la art.83 pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.l51/26.04.200l a Judecătoriei Carei și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei cumulându-se cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.
În baza art.71 pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a și b pen.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea sentinței și înlăturarea dispoziției referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.151/26.04.200l a Judecătoriei Carei.
Prin decizia penală nr. 377/A/19.11.2007 a Tribunalului Clujs -a admis apelul declarat de susnumitul inculpat, iar sentința penală atacată s-a desființat în parte doar cu privire la măsurile preventive și, în consecință, în temeiul art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare timpul reținerii și arestului preventiv cu începere de la data de 30.06.2006 și până la 11.07.2006, menținându-se restul dispozițiilor soluției instanței de fond.
În baza art. 192 al. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut de către instanța de apel că, in speță, nu se pune în discuție existența infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul și nici încadrarea în drept sau individualizarea pedepsei, instanța fondului reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și a aplicat o pedeapsă de 2 luni închisoare, având in vedere atât pericolul social concret al faptei, cât și persoana inculpatului.
Infracțiunea pentru care a fost judecat inculpatul în prezenta cauză, fiind comisă în cursul termenului de încercare de 7 ani stabilit prin Sentința penală nr.l51/26.04.200l a Judecătoriei Carei, prin care i s-a aplicat o pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, instanța fondului în mod corect a dispus în baza art.86/4, rap la art. 83.pen revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.l51/26.04.2001 a Judecătoriei Carei și executarea acesteia in regim de detenție, alături de pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin sentința atacată.
Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este obligatorie pentru instanță, astfel că din acest punct de vedere critica inculpatului a fost înlăturată ca fiind neîntemeiată.
Pe de altă parte, dat fiind faptul că inculpatul a fost reținut și arestatîin Franța în perioada 30.06.2006-11.07.2006, dată la care a ajuns în România, aspecte reținute atât de organele de urmărire penală cât și de instanța fondului și confirmate pe deplin de probele existente la dosar, în conformitate cu prev. art.88 pen. din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare trebuia scăzută perioada reținerii și arestului preventiv.
Pentru aceste considerente, s-a admis apelul inculpatului numai în aceste limite si s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei reținerii si arestului preventiv, din 30.06.2006 până în data de 11.07.2007
Apreciind dovedită pe deplin vinovăția inculpatului, starea de fapt fiind confirmată de probele de la dosar, încadrarea în drept și individualizarea pedepsei fiind corecte și tot corectă fiind și revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare ce a fost cumulată la pedeapsa de 2 luni închisoare, însă omițând a deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, perioada reținerii și arestului preventiv, în temeiul art.379 pct.1, lit.a, rap. la art.382 al.2 pr.pen, admite apelul inculpatului, conform dispozitivului deciziei, cu deducerea prevenției, iar în temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina acestuia, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva deciziei penale de mai sus și, implicit, împotriva sentinței instanței de fond, a declarat recurs inculpatul, criticând soluțiile pronunțate ca fiind netemeinice și a solicitat pronunțarea unei decizii prin care să se dispună înlăturarea dispoziției privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. nr.l51/26.04.200l a Judecătoriei Carei, considerând nelegală această dispoziție.
În subsidiar a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. rap. la art. 10 lit. b/1 proc.pen. motivând că fapta comisă nu prezintă gradul concret de pericol social al unei infracțiuni.
Procedând la judecarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.
Rezultă din ansamblul probator că în data de 30.06.2006 s-a prezentat în fața autorităților franceze sub o identitate falsă, respectiv, născut în data de 10.12.1970 în H, iar în baza celor declarate de acesta, Ambasada României din a eliberat la data de 04.07.2006 titlul de călătorie nr.1426 pe baza căruia a fost returnat în România,
Cu toate acestea, Curtea apreciază că fapta inculpatului nu prezintă gradul concret de pericol social al unei infracțiuni.
Astfel, potrivit art. 18/1 al. 1, 2.pen. " u constituie infractiune fapta prevazută de legea penală, daca prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul si mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana și conduita făptuitorului".
În cauză, inculpatul a dat dovadă de sinceritate, recunoscând fapta în momentul sosirii în țară, justificând conduita sa prin temerea de a nu i se interzice intrarea în Franța dat fiind faptul că nu deținea acte de identitate, sens în care Curtea apreciază că prin această conduită inculpatul a adus o atingere minimă valorilor ocrotite prin legea penală, fiind în mod vădit lipsită de importanță.
Față de aceste aspecte, sancționarea administrativă a inculpatului constituie măsură corespunzătoare și suficientă, fiind în măsură să asigure atenționarea susnumitului asupra conduitei sale viitoare.
Pentru aceste motive în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. b proc.pen. se va admite recursul declarat de susnumitul inculpate, iar decizia penală nr.377/A/19.11. 2007 Tribunalului Cluj se va casa împreună cu sentința penală nr.87/18.04.2007 a Judecătoriei Huedin.
Rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. raportat la art.10 lit. b/1 proc.pen. se va dispune achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de fals privind identitatea prev.de art.293 alin.1 pen.
În baza art.18/1 alin.3 raportat la art.91 lit. c pen. se va aplica inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei.
Potrivit art.192 alin.1 pct.1 lit. d proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat de la instanța de fond.
În temeiul art. 192 al. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, domiciliat în H,-, jud.C, împotriva deciziei penale nr.377/A/19 noiembrie 2007 Tribunalului Cluj, pe care o casează împreună cu sentința penală nr.87 din 18 aprilie 2007 Judecătoriei Huedin și rejudecând:
În baza art.11 pct. 2 lit. a proc.pen. raportat la art.10 lit. b/1 proc.pen. achită inculpatul, fiul lui și, născut la 03.09.1964 în loc.H, domiciliat în H,-, jud.C, de sub învinuirea comiterii infracțiunii de fals privind identitatea prev.de art.293 alin.1 pen.
În baza art.18/1 alin.3 raportat la art.91 lit.c pen. aplică inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii de 1000 lei.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit. d proc.pen. obligă inculpatul să plătească 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./LH/CA
22.01.2008 - 3 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Luminița HanzerJudecători:Luminița Hanzer, Vasile Goja Ana Covrig