Favorizarea infractorului (art. 264 cod penal). Decizia 3/2008. Curtea de Apel Militara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

CURTEA MILITARĂ DE APEL

APEL

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 3

Ședința publică din 7 mai 2008

Curtea Militară de Apel compusă din:

PREȘEDINTE Colonel magistrat

JUDECĂTOR Colonel magistrat

JUDECĂTOR Colonel magistrat

Pe rol pronunțarea asupra excepției ridicate la data de 9 aprilie 2008 de către domnul avocat, apărător ales al apelantului inculpat lt. G în dosarul nr- având ca obiect judecarea apelurilor declarate de Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial B și lt. G împotriva sentinței nr.1/3 ianuarie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial B.

Ministerul Publica fost reprezentant de procuror militar colonel magistrat din cadrul Parchetului Militar d e pe lângă Curtea Militară de Apel.

Grefier a fost.

La apelul nominal a lipsit apelantul inculpat lt. G și apărătorul ales al acestuia, av., intimatul inculpat mr. și intimatele părți civile - Sucursala și Agenția Națională de Administrație Fiscală.

Procedura îndeplinită.

Grefierul a făcut referatul cauzei și a învederat că prin încheierea de ședință din 15 aprilie 2008 pronunțată de Curtea Militară de Apel, în dosarul nr-, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constituirea completului de divergentă și citarea tuturor părților din dosar.

Procurorul menționat că, având în vedere calitatea inculpatului cât și a celorlalți coinculpați din dosar, dar și natura infracțiunilor reținute în sarcina acestora, Curtea Militară de Apel nu este instanța competentă în a soluționa cauza și a solicitat admiterea excepției în sensul declinării competenței către Curtea de Apel Ploiești.

După care,

CURTEA

Prin sentința penală nr.77/24 aprilie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial B au fost condamnați inculpați:

1. G, degradat militar, fost lt.colonel în cadrul Ministerului d e Interne, Biroul de poliție al Industriale, fiul lui și, născut la data de 22 aprilie 1953 în P, studii Facultatea de Drept, căsătorit, are doi copii, domiciliat în P, -,.149,.O,.150, jud.P, la:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută în art.264 pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută în art.248 alin.1 pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen.;

- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.a) și b) pen. pentru complictate la infracțiunea de furt calificat prev.în art.26 rap.la art.208-209 alin.1 lit.a) și g) pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.26 rap. la art.208-209 alin.1 lit.a) și g) și alin.ultim pen.;

- 5 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev.în art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a) și g) pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de uz de fals, prev.de art.25 rap.la art.291 pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de fals, prev.în art.25 rap.la art.289 pen.

A constatat că pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals au fost grațiate conform art. 1 din Legea nr.137/1997.

În baza art.33 lit.a) și 34 lit.b) pen. pedepsele negrațiate au fost contopite și s-a dispus ca incupatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.în art.64 lit.a) și b) pen. În temeiul art.67 alin.1 pen. s-a dispus degradarea militară a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsă arestul preventiv exercitat de la 11 martie 1999 până la 9 noiembrie 1999.

A fost confiscată de la inculpat suma de 3.077.006 lei.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu inculpații și - la plata către partea civilă - Sucursala a sumei de 9.557.660 lei cu titlu de despăgubiri.

A fost menținut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 9.557.660 lei.

2. Mr. din cadrul de Jandarmi Mobilă P, fiul lui și, născut la data de 12 februarie 1962 în localitatea V de M, județul P, studii Facultatea de Drept, căsătorit, are un copil, domiciliat în municipiul P,-, județul P, la:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. în art.264 pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. în art.289 pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. în art.291 pen.

În baza art.1 lit.a) din Legea nr.137/1997 s-a constatat că pedepsele au fost grațiate.

A dispus anularea ca fals a înscrisului de la fila 979, vol.5.

Prin decizia nr.68/31 mai 2002 au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților G și.

Prin decizia nr.5595/17 decembrie 2002 (dosar nr.3946/2001) Curtea Supremă de Justiție, cu privire la cei doi inculpați, a admis recursurile acestora, a casat decizia și a desființat sentința, trimițând cauza spre rejudecare parțială, pentru a se verifica dacă inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor de instigare la fals intelectual și uz de fals, prev.în art.25 pen. rap.la art.289 pen. respectiv la art.291 pen. și favorizarea infractorului prev.în art.264 pen. (inculpatul G), precum și infracțiunile de fals intelectual, uz de fals și favorizarea infractorului prevăzute în art.289, 291 și 264 pen. (inculpatul ) dispunând efectuarea de probe.

Sentința nr.123 din 9 iulie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial B, prin care s-a soluționat cauza în urma casării cu trimitere spre rejudecare a fost deființată prin admiterea apelurilor parchetului, inculpatului și părții civile Ministerul Finanțelor Publice pentru nelegala constituire a completului de judecată prin decizia nr.20/2005 a Curții Militare de Apel dispunându-se rejudecarea de către prima instanță a cauzei.

Procedând la rejudecare Tribunalul Militar Teritorial Ba pronunțat sentința nr.1 din 3 ianuarie 2006.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul G și Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Mnilitar Teritorial București.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Finanațelor Publice și inculpatul

Prin decizia nr.4118 din 6 septembriue 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de recurenta parte civilă Ministerul Finanțelor Publice și recurentul inculpat G, a casat decizia cu nr.37/22 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel și a dispus rejudecarea apelului de către această instanță.

La data de 9 aprilie 2008, în judecarea cauzei avocatul, apărătorul intimatului inculpat G și procurorul au ridicat excepția lipsei de competență după calitatea persoanei a Curții Militare de Apel dea judeca această cauză.

Astfel se invocă instanței următoarele:

a) Prin Legea nr.356/2006 pentru modificarea și completarea Codului d e procedură penală, prin modificarea art.35 s-a stabilit că în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența după calitatea persoanelor aparține unor instanțe diferite, și dacă una dintre instanțe este civilă iar alta militară, competența revine instanței civile.

În cauza dedusă judecății, inculpatul G este civil, lucru realizat prin Legea nr.360/2002 care a demilitarizat poliția ca instituție a statului ( și nu printr-o trecere în rezervă curentă, conform art.40 pr.pen. de pierdere a calității după săvârșirea faptei în mod individual) și competente să îl judece pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, conform art.28 și 282pr.pen. combinate cu art.27 și 281pr.pen. sunt instanțele civile.

Inculpatul mr. este militar - jandarm, însă competența instanțelor militare de a-i judeca faptele este înlăturată de la aplicare de către art.35 alin.2 pr.pen.

Este adevărat că prin art.III alin.2) din legea nr.356/2006 s-au stabilit dispoziții tranzitorii de menținere a competenței de judecată a instanțelor militare pentru cauzele aflate în curs de judecată iar pentru instanțe în general prin art.(3) teza I dar, prin decizia Curții Constituționale nr.610 din 20 iunie 2006 aceste prevederi au fost abrogate.

Urmează deci ca instanța să dea eficiență art.III alin. (3) teza a II-a și să recunoască valabilitatea competenței de judecare a cauzei pentru instanța stabilită de Codul d e procedură penală așa cum a fost el modificat prin Legea nr.356/2006.

Excepția este întemeiată.

În lipsa unor norme tranzitorii speciale ale Legii nr.356/2006, (cele adoptate au fost înlăturate de la aplicare de către Decizia Curții Constiționale nr.610/20 iunie 2006), observăm că normele tranzitorii ale Legii nr.31/1968 de adoptare a Codului d e procedură penală, ca drept comun în materie ne oferă soluția juridică corectă în chestiunea supusă judecății, pentru că, aceste norme de tranziție, deși destinate intrării în vigoare a Codului d e procedură penală, chiar și după momentul adoptării lui își găsesc aplicarea ori de câte ori noul cod primește modificări privind reglementările la care se referă aceste norme de tranziție, în ipoteza că legea modificatoare nu ar prevede alte reguli de tranziție.

Sub guvernarea acestor norme, principiul "tempus regit actum" dă tărie atât activității procesuale efectuate sub imperiul legii anterioare, activitate care rămâne câștigată procesului penal, fiind efectuată potrivit legii din acel timp, cât și activității care se va efectua sub imperiul noii legi, și care va "dirigui" conținutul procesual al cauzei penale.

Este adevărat că în formularea lor tipică, perenă, regulatoare, articolele privind competența nu prevăd expres cazul în care, prin voința legiuitorului, un sistem de instanțe dobândesc facultatea de a judeca și cauze proprii unui alt sistem de instanțe, dar acest lucru ține de natura modului de reglementare a competenței, de știința dreptului, de nevoile de sistematizare, de prezentare articulată a normelor, de cultura, de tradiția juridică conform cu care nu stau la un loc norme funcționale și norme tranzitorii de competență în special în coduri sau în legi cu grad de generalitate foarte întins.

. de înțeles de la normele tranzitorii, interpretarea lor sistematică, holistică, integrator - funcțională, în opinia instanței, nu sunt paleativele rezolvării unei situații aparent încurcate, ci sunt chiar soluția îndreptățită a acelei situații, prin dispoziții bine și necesarmente specializate, ordonate, sistematizate.

Rezolvarea chestiunii este deci una de aplicare a acestor norme tranzitorii de drept comun, cuprinse în Legea nr.31/1968.

Revenind la excepția lipsei de competență a Curții Militare de Apel dea judeca o cauză în care, împreună figurează în instanță un civil și un militar, instanța găsind-o întemeiată, și văzând și dispozițiile principiului "tempus regit actum" și ale Legii nr.31/1968 va aprecia ca legală competența de judecare a apelului de către Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia s-au comis infracțiunile și s-au efectuat majoritatea actelor de urmărire penală, ținând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

În baza art.30 pr.pen. va declina soluționarea cauzei în favoarea acesteia și, în baza art.42 alin.1 pr.pen. îi va trimite dosarul.

Cum această excepție privește chiar competența instanței de a cerceta, a aprecia și a judeca legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești constestate, soluția tehnic - procesuală potrivită de rezolvare a chestiunii apreciem a fi declinarea căii de atac direct la instanța competentă potrivit noilor reglementări procesuale, fără a se mai pronunța o soluție de admitere (sau de respingere) a însăși căii de atac.

aceasta prin faptul că, pe de o parte, instanța nu poate fi, în același timp, și competentă să se pronunțe asupra căii de atac și necompetentă să o judece, și, pe de altă parte, principiul păstrării activității procesuale, efectuate sub imperiul legii anterioare ("tempus regit actum"), impus de normele de procedură penală tranzitorii cuprinse în Legea nr.31/1968 care prevăd că actele procesuale și lucrările de procedură efectuate sub legea de procedură anterioară rămân valabile (norma constituie dreptul comun în materie), ne obligă la păstrarea acestei activități deja efectuate, la "sudarea" procesuală a ei cu aceea care se va efectua sub noua lege de procedură.

Pe cale de consecință va admite excepția lipsei de competență după calitatea persoanei a Curții Militare de Apel dea judeca apelul declarat de Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial B și de inculpatul apelant G împotriva sentinței nr.1/3 ianuarie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial B și va declina soluționarea apelului împotriva sentințe nr.1/3 ianuarie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial B privind pe inculpatul G și mr. în favoarea Curții de Apel Ploiești, căreia îi va trimite dosarul.

În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția ridicată de avocatul, apărătorul inculpatului intimat lt. G în cauza cu nr- - apel al Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial B declarat împotriva sentinței nr.1 din 3 ianuarie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial B privind pe inculpații lt. G și mr. și constată lipsa de competență după calitatea persoanei a Curții Militare de Apel în a judeca această cauză.

Declină soluționarea apelului împotriva sentinței nr.1 din 3 ianuarie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial B privind pe inculpații lt. G și mr. în favoarea Curții de Apel Ploiești, căreia îi trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 1: Nemenționat

Colonel magistrat Colonel magistrat Colonel magistrat

Cu opinie separată

Grefier,

Red.MG/19.05.2008

Tehred.VM/2 ex./22.05.2008

CURTEA MILITARĂ DE APEL

APEL

Dosar nr-

OPINIE SEPARATĂ

Consider că trebuiau admise apelurile declarate de Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial B și de inculpatul lt.(.) G împotriva sentinței nr.1 din 03.01.2006 a Tribunalului Militar București privind pe inculpatul amintit și pe inculpatul mr., desființată sentința în baza dispozițiilor art.379 pct.2 lit.b teza finală proc.pen. pentru cazul de nulitate prevăzut de art.197 alin.2 proc.pen. și dispusă rejudecarea cauzei de către instanța competentă, în speță Tribunalul Ploiești, căruia trebuia trimis dosarul.

Am în vedere că, inculpatul lt.(.) este funcționar public civil, situație creată prin Legea nr.360/2002 care a demilitarizat poliția ca instituție a statului și drept urmare instanțele civile sunt competente să judece faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul mr. este militar - jandarm, însă competența instanțelor militare de a-i judeca faptele a fost înlăturată de la aplicare prin art. 35 alin.2 proc.pen.

Prin art.III alin.2 din Legea nr.356/2006 s-au stabilit dispoziții tranzitorii de menținere a competenței de judecată a instanțelor militare pentru cauzele aflate în curs de judecată, dar prin decizia nr. 610 din 20.06.2006 a Curții Constituționale, dispozițiile amintite au fost declarate neconstituționale.

Astfel, prin decizia nr.610/20 iulie 2007, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional art. III alin.(2) și alin.(3) teza I din Legea nr.356/2006 conform căruia cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele sau instanțele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi date în competența parchetelor sau instanțelor civile vor continua să fie urmărite ori judecate de parchetele sau instanțele militare, iar cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanțele competente potrivit dispozițiilor aplicabile anterior acestei date.

Conform art.35 alin.(1) și alin.(2) proc.pen. în caz de indivizibilitate sau conexitate dacă dintre instanțe una este civilă iar alta militară, competența revine instanței civile.

Aceste două dispoziții legale conduc la ideea că situația referitoare la calea de atac a apelului pusă în discuție are la bază cazul de necompetență în soluționarea dosarului de către o instanță, respectiv cea militară.

Studiind dispozițiile art.379 pct.2 lit.b) proc.pen. rezultă că instanța judecând apelul, în caz de admitere, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, când există vreunul din cazurile de nulitate prevăzute de art.197 alin.2 proc.pen. (printre altele, dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancțiunea nulității), cu excepția cazului de necompetență când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Drept urmare, apreciez că problema competenței după calitatea persoanei, trebuia dezbătută și soluționată în cadrul apelului și nu a ca o problemă ce poate fi rezolvată pe cale de excepție. De altfel, pentru acest motiv trebuia respinsă excepția de necompetență a instanței după calitatea persoanei invocată de inculpatul lt.(.) G care, ca instituție procesuală avea la bază același temei al nulității absolute.

Astfel, completul legal constituit a fost investit cu judecarea apelurilor părților și în această fază procesuală instanța de control judiciar trebuia să verifice dacă sentința a fost pronunțată corect, dacă au fost respectate cerințele legale, inclusiv cele referitoare la competența după materie sau calitatea persoanei.

Din probele administrate în cauză rezultă că unul dintre inculpați, respectiv lt.(.). G, nu este militar, ci funcționar public civil, cu statut special, motiv pentru care nu ar fi trebuit judecat de Tribunalul Militar Teritorial B, ci de o instanță civilă, situație care determina Curtea să admită calea de atac, să desființeze sentința și să dispună trimiterea cauzei la instanța competentă, considerată a fi Tribunalul Ploiești, față de ordinea stabilită de dispozițiile art.30 proc.pen. întrucât locul unde au fost săvârșite infracțiunile, unde domiciliază făptuitorii și unde au fost efectuate majoritatea actelor de urmărire penală, se află în raza teritorială a acelei instanțe.

Soluția instanței este determinată și de faptul că a rămas constituțională teza finală a alin.(3) al art.III din Legea nr.356/2006 potrivit căreia în caz de admitere a apelului, dacă se dispune desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca la instanța competentă potrivit acestei legi. Rezultă și din această dispoziție legală că apelurile trebuie judecate în fond (nu pe cale de excepție), iar după desființarea sentinței cauza se va trimite la instanța competentă, de către instanța de apel.

În eventualitatea unei declinări directe de către Curtea Militară de Apel în faza apelului, la o instanță de fond civilă - presupus competentă, ori la o instanță de apel civilă, fără a se pronunța asupra desființării sentinței instanței militare și pronunțarea ulterior (după o eventuală declinare) a unei hotărâri a instanței civile, ar exista două sentințe în vigoare, una dintre ele fiind nelegală din punct de vedere al competenței, întrucât o instanță civilă nu se poate pronunța asupra unei hotărâri dată de o instanță militară.

De asemenea, în situația unei eventuale declinări directe din apel d e către Curtea Militară la o instanță civilă, fără pronunțarea cu privire la legalitatea asupra sentinței instanței militare s-ar încălca dispozițiile art.282alin.(2) proc.pen. conform cărora Curtea Militară de Apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele militare teritoriale - situație în care ne aflăm în prezent.

Ca atare, constatând cazul de nulitate prevăzut de art.197 alin.2 proc.pen. referitor la lipsa de competență a instanței militare ce a soluționat o cauză în care un inculpat lt.(.) G - este funcționar public civil, cu statut special, situație care se încadrează în cazurile prevăzute ca soluții de art.379 pct.2 lit.b) proc.pen. Curtea trebuia să admită apelurile declarate, să desființeze sentința atacată pentru motivul arătat și să dispună rejudecarea cauzei de către Tribunalul Ploiești jud. P, căruia trebuia să îi trimită dosarul.

Împrejurarea că Decizia nr.610/20 iulie 2007 a Curții Constituționale a României a fost dată după pronunțarea sentinței desființate, nu face imputabilă soluția judecătorului fondului; totodată, o asemenea sentință nu poate rămâne în vigoare atâta timp cât în prezent, nedefinitivă fiind, este totuși greșită atât din punct de vedere al hotărârilor și practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și al deciziilor Curții Constituționale a României, care sunt obligatorii; situația trebuie apreciată similar cu cazul apariției - de exemplu - a unui act de grațiere emis ulterior pronunțării sentinței, dar anterior soluționării căilor de atac.

JUDECĂTOR

Colonel magistrat

Red. /26.05.2008

Tehnored./2 ex./26.05.2008

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Favorizarea infractorului (art. 264 cod penal). Decizia 3/2008. Curtea de Apel Militara