Furtul (art.208 cod penal). Decizia 463/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 463 /
Ședința publică din 24 aprilie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 335/A/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, lipsă, apărător din oficiu- avocat, din cadrul Baroului T, lipsă fiind și partea civilă intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare reducerea pedepsei.
Procurorul pune concluzii de admiterea recursului declarat de către inculpat și înlăturarea dispozițiilor art. 64 lit. a teza I și lit. c Cod penal.
R A
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 666/26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. e, g, i Cod Penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de furt calificat.
În baza art. 83 al.1 Cod Penal, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicata prin sentința penală nr.1299 /04.05.2006 a Judecatoriei Arad, definitiva prin decizia penala nr.1109/R/19.10.2006 a Curții de APEL TIMIȘOARA si s-a dispus executarea acestei pedepse, alăturat de cea aplicata inculpatului in prezenta cauza, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa totala de 5 (cinci) ani închisoare, în regim de detenție, prevăzut de art.57
Cod PenalI-a fost interzisă incupatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a, b, c Cod Penal, pe durata si in conditiile art.71 pen.
În baza art. 88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive din data 12.10.2006, la zi.
În temeiul art. 350 al. 1.Cod Penal p., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
În baza art.14 al.3 lit.b, art.346 al.1 C.P.P. raportat la art.998 civ. a fost respinsă actiunea civila formulata de partea civila, privind acordarea de despagubiri civile in cuantum de 700 RON, reprezentand daune materiale, ca neîntemeiată.
În baza art. 349.C.P.P. și art.191 al.1 C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cu nr. 8527/P/2006, inregistrat la data de17.11.2006, inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. e, g, i
Cod PenalS-a reținut în sarcina inculpatului, prin actul de inculpare și trimitere în judecată, că în data de 11/12.10.2006, acesta a spart geamul autoturismului marca - B 41 ce se afla parcat pe str. - în fața - 28 din T și a sustras din acesta un CD MP 3 marca și un ceas de mână marca.
Audiat fiind în fața primei instanțe cu privire la acuzația adusă, inculpatul nu recunoscut comiterea faptei reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, menținându-și doar declarația dată în fața procurorului din faza de urmărire penală și nu a avut de propus probe în apărare.
Acesta a declarat că se afla în data de 11.10.2006, ora 22.30, împreună cu vărul său, la, oră la care a ajuns în pizzerie și prietena sa,. Cu aproximativ 10 minute înainte de acest moment, respectiv la ora 22.20, a sosit în local fratele său, care s-a așezat la aceeași masă cu inculpatul si vărul său. După cca. 10 minute de la sosirea prietenei inculpatului în bar, inculpatul, împreună cu amica sa, au plecat de la pizzerie, lăsându-i pe cei doi bărbați în local și au ajuns, după 5 minute, în fața blocului unde locuia numita și unde au rămas, aproximativ o oră, timp în care au fost văzuți de proprietarul apartamentului unde stă prietena inculpatului cu chirie, respectiv, în același apartament cu. În jurul orei 23.50, cei doi s-au despărțit, prietena inculpatului urcând în apartamentul său, iar inculpatul plecând la sora sa, și ajungând la locuința acesteia de pe str. - în aprox.5-10 minute pentru a lua un ce-i aparținea. 5 minute de la sosirea acestuia la sora sa, a ajuns in același imobil și prietena inculpatului, care, după câteva minute de discuție cu sora inculpatului, a plecat singură acasă. După aproximativ 15 minute, inculpatul a plecat de la sora sa, întrucât primise între timp un mesaj pe telefonul mobil de la prietena lui precum că a uitat la ea o mufă scart, o bluză de traning și niște șosete. Inculpatul menționează că a plecat de la sora sa după 10-15 minute de la primirea mesajului pe telefonul mobil, respectiv după ora 24.00. Ajungând în jurul blocului prietenei sale, a început să-l lovească și să-l înjure o persoană necunoscută care venea din spate și despre care aflase ulterior la poliție că este persoana vătămată, inculpatul neripostând la această atitudine, ci fugind și fiind întâmpinat pe str. - de 7-8 persoane, care l-au bătut și ele la rândul lor, timp în care a ajuns la fața locului un echipaj de poliție.
În cauză s-a mai procedat la audierea martorilor din rechizitoriu și s-a atașat, la cererea parchetului, nr. 1299/04.05.2006 a Judecătoriei Arad, împreună cu hotărârile din căile de atac, privind o condamnare anterioară a inculpatului (25-40 dos.).
Analizând întregul material probator administrat, atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească, respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate (15-19 dos.), proces-verbal de cercetare la fața locului (39 dos.), proces-verbal de constatare (2 dos.), proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, planșe foto (58-60 dos.), declarațiile martorilor, precum și ale inculpatului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
In noaptea de 11/12.10.2006, partea vatamata se afla impreuna cu prietenii, si in fata imobilului in care locuia din str. -, - 28, iar in jurul orei 23.45 au auzit declansandu-se alarma de la autoturismul proprietate personala marca -B 41 ce se afla parcat in apropiere si au vazut un tanar indepartandu-se in fuga. Partea vatamata impreuna cu prietenii s-au deplasat la autoturism si au observat ca persoana respectivă a spart geamul lateral al portierei dreapta fata al autoturismului si a sustras din interior un CD MP 3, marca si un ceas de mana, marca, astfel incat au inceput sa alerge dupa acesta. Pe strada -, persoana care a sustras bunurile din autoturism si pe care le-a abandonat in momentul in care a observat ca este umarit, a fost prins de martorii si, iar la scurt timp a ajuns si partea vatamata care a anuntat organele de politie, astfel incat la fata locului s-a deplasat un echipaj de la sectia 5 de politie, care l-a condus pe tanarul retinut la sectie, unde a fost legitimat si identificat in persoana numitului.
Inculpatul, desi a fost surprins in flagrant, asa cum rezulta din declaratiile partii vatamate, coroborate cu cele ale martorilor si, precum si cu procesul-verbal de constatare, nu a recunoscut savarsirea faptei, stabilindu-se prin probele administrate ca varianta sustinuta de inculpat este adevarata in parte, astfel cum rezultă și din declarațiile martorilor și, in sensul ca in seara respectiva, inculpatul s-a aflat in localul respectiv impreuna cu rudele sale si apoi si cu prietena sa, iar in jurul orei 23.45, cand se afla singur, a purces la savarsirea faptei, dupa care a fost prins, astfel cum s-a aratat mai sus.
Declarația inculpatului nu concordă intru totul cu cea a surorii sale, aceasta din urmă arătând că inculpatul și cu prietena sa au ajuns împreună la ea si unde au stat cca. 30 de minute, iar apoi au plecat in jurul orei 23.00-23.15, pe cînd inculpatul susține ca el si amica lui au venit separat și au plecat separat de la sora sa. Martora a mai arătat in susținerile sale că la cca.2 minute de la primirea mesajului pe telefonul său mobil, la ora 23.41, de la, după cum se poate vedea și din planșele foto de la 48-50 dos.p, inculpatul s-a întors la ea, a stat aprox.10 min, după care a plecat înapoi la prietena lui.
Din cele arătate, rezultă că inculpatul a plecat de la sora sa aprox.la ora 23.50-24.00.
De-asemenea, martora a arătat în declarația dată că a venit și plecat de la sora prietenului său împreună cu acesta, (contrar celor arătate de inculpat), iar după ce s-a despărțit de inculpat și a trimis mesajul telefonic, la cca. 10 minute s-a întors inculpatul și a stat împreună cu ea afară in fața blocului, după care s-au despărțit.
Din cele relatate, rezultă că despărțirea a avut loc in jurul orei 24.00. În schimb, inculpatul in declaratia dată nu a mai pomenit de nicio revedere cu prietena sa după ce a plecat de la sora sa, după ora 24.00.
Având în vedere neconcordanțele între declarațiile martorelor, și ale inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, precum și relațiile dintre inculpat și cele două, prima fiind prietena, iar a doua sora inculpatului, instanta de fond le-a apreciat ca fiind subiective, urmând a înlătura în parte depoziția martorei, cu atât mai mult cu cât acesta a încercat să acopere un interval de timp pe care susține că l-a petrucut inculpatul cu ea, timp în care se susține că ar fi fost săvârșită infracțiunea, când in realitate, după cum însuși inculpatul declară, reîntâlnirea nu a avut loc, fiind surprins de o persoană, respectiv de mai multe persoane necunoscute care l-au agresat fizic și verbal.
De-asemenea, instanta de fond nu a putut retine partea finala a declaratiei inculpatului, in care acesta arata ca, ajungând în jurul blocului prietenei sale, a început să-l lovească și să-l înjure o persoană necunoscută care venea din spate, dupa care a inceput sa fuga, fiind întâmpinat pe str. - de 7-8 persoane, care l-au bătut și ele la rândul lor, timp în care a ajuns la fața locului un echipaj de poliție, atata timp cat nici din declaratiile martorilor si, nici a partii vatamate, precum nici din procesul-verbal de constatare, nu rezulta ca la fata locului, in momentul ajungerii echipajului de politie, s-ar afla mai multe persoane, 7-8, dupa cum sustine inculpatul.
În ceea ce privește depoziția martorului referitoare la declararea doar în fața instanței datei săvârșirii faptei, iarna anului trecut, instanța de fond a apreciat ca această neconcordanță se datorează faptului că trecând mai mult timp de la data incidentului, respectiv cca. 5 luni de zile și a precedentelor audieri, acesta nu mai reține cu aceeași exactitate data comiterii faptei.
Depoziția acestui martor se coroborează cu cea a martorului, cu cea a părții vătămate și cu procesul-verbal de constatare întocmit de organul de politie sosit la fața locului, a căror obiectivitate nu a putut fi pusă la îndoială de instanța de fond, cu atât mai mult, cu cât aceste persoane nu se cunoșteau cu făptuitorul dinainte, aspect confirmat și de inculpat.
Având în vedere atitudinea oscilantă a inculpatului pe întreg parcursul procesului penal, precum și faptul că susținerile finale din declarațiile acestuia nu se coroborează cu nicio probă din dosar, alături de celelalte probe incriminatorii administrate în cauză, toate acestea sunt de natură a forma convingerea instanței cu privire la vinovăția acestuia și nu nevinovăția lui, așa cum a susținut apărătorul din oficiu, solicitând achitarea lui pe motiv că nu inculpatul este autorul săvârșirii faptei săvârșite, motivat și de faptul că inculpatul nu prezenta vreo rană pe mână, in urma spargerii geamului de la autoturismul din care s-au sustras bunurile. Instanța de fond nu a luat în calcul această susținere, atâta timp cât producerea sau nu a unei răni pe mână în urma spargerii unui geam de la mașină poate depinde de o serie de factori, de exemplu, geamul putea fi spart cu o piatră.
Furtul calificat, ca orice forma calificata a unei infractiuni, presupune realizarea continutului legal a infractiunii tip - furt, in prezenta unor imprejurari care ridica gradul de pericol social al faptei si care, din aceasta cauza, sunt prevazute ca circumstante agravante.
Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de furt se poate realiza potrivit art. 208 al. 1.Cod Penal, printr-o actiune de sustragere a unui bun mobil din posesia sau detentia altuia fara consimtamantul acestuia.
Astfel, față de starea de fapt expusă, instanța de fond a reținut că inculpatul a sustras prin efracție bunuri mobile, însușindu-și-le pe nedrept, acțiunea acestuia întrunind, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art. 208 al.1 Cod Penal
Totodată, activitatea infractionala, desfasurandu-se pe timp de noapte, inculpatul profitand de conditiile deosebit de favorabile pe care intunericul îi oferea sustragerii de bunuri, instanta a constatat ca in cauza s-a realizat si conținutul legal a infracțiunii de furt calificat, prevăzut de art. 209 al. 1 lit.g
Cod PenalAvand in vedere ca bunurile au fost sustrase prin efracție, prin spargerea geamului autoturismului B 41, instanta a constatat ca in cauza s-a realizat si continutul legal al infr. prev. de art. 209 al. 1 lit. i
Cod PenalAvand in vedere ca părțile se aflau pe stradă, loc accesibil publicului în concepția art. 152.Cod Penal, instanta a constatat ca in cauza s-a realizat si continutul legal al infr. prev. de art. 209 al. 1 lit. e
Cod PenalSub aspectul laturii subiective, prima instanță a apreciat că inculpatul a actionat cu intentie directa, avand reprezentarea faptului ca, prin actele lui, pune partea vatamată in imposibilitatea de a-si exercita drepturile asupra bunurilor sustrase, cauzand astfel pagube, rezultat ce a fost urmarit prin comiterea faptelor.
La individualizarea judiciara a pedepsei aplicată inculpatutui, instanta de fond a ținut seama de criteriile legale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptei savarsite, persoana inculpatului, imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Astfel, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului prezinta pericol social, deoarece acesta, prin actele lui, a adus atingere relatiilor sociale referitoare la posesia si detentia bunurilor mobile si, implicit, celor care ocrotesc dreptul de proprietate. La stabilirea pedepsei, instanta a luat in considerare si persoana inculpatului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale.
S-a constatat din studiul fișei de cazier judiciar a inculpatului că acestuia i s-a aplicat o amendă administrativă și a suferit o condamnare la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură, contra patrimoniului, aflându-se în stare de recidivă post-condamnatorie, prev. de art. 37 lit.a Cod Penal, raportat la o condamnarea anterioară de 2 ani închisoare aplicată, pentru comiterea unei alte infracțiuni de furt calificat, prin nr. 1299/04.05.2006 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia Curții de APEL TIMIȘOARA nr. 1109/R/11.10.2006, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de patru ani. Instanța de fond a apreciat că in dispozitivul rechizitoriului parchetului s-a omis, din eroare, a se trece starea de recidivă a inculpatului, atâta timp cât în considerente ea este amintită. Deasemenea, starea de recidivă nu este de natură a atrage aplicarea dispozițiilor art. 334.C.P.P. astfel cum a solicitat în concluziile sale procurorul.
Acțiunea inculpatului, care pe timp de noapte, la data de 11/12.10.2006, a spart autoturismul Marca B 41, ce se afla parcat pe str. -, în fața blocului A 28 și a sustras din acesta un CD MP 3, marca și un ceas de mână marca, în stare de recidivă postcondamnatorie, a fost apreciată de prima instanță că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1, art.209 al.1 lit.e,g,i Cod Penal, cu aplicarea art.37 Cod Penal, pentru savarsirea careia a fost condamnat la pedeapsa cu inchisoarea de 3 ani.
Instanta de fond a apreciat, pentru motivele aratate in aliniatul precedent ca, in vederea atingerii scopului pedepsei, asa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52.Cod Penal, este necesară aplicarea unei pedepse cu inchisoarea, iar pentru atingerea scopului sancționator, preventiv și de reeducare, astfel încât a stabilit modalitatea de executare în regim de detenție.
Având în vedere că inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății, cu intenție, în cursul termenului de încercare de patru ani, stabilit ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei, în baza art. 83.Cod Penal, prima instanță a dispus revocarea suspendării conditionate a executarii pedepsei de 2 (doi) ani inchisoare, aplicata prin sentinta penala 1299/04.05.2006 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală a Curții de APEL TIMIȘOARA si a dispus executarea acestei pedepse alaturat de cea aplicata inculpatului in prezenta cauza, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa totala de 5 (cinci) ani inchisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevazute de art. 64 lit a, b, c pen. pe durata si in conditiile art. 71.pen.
În baza art. 88.Cod Penal, dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive din data 12.10.2006, la zi, iar în temeiul art. 350 al. 1.Cod Penal p., a menținut starea de arest a inculpatului.
Deși partea vătămată s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 700 lei, daunele materiale pentru geamul triunghiular de la portiera dreapta față spart și radio CD-ul distrus, fiind citată în cursul judecății cu mențiunea de a-și dovedi pretențiile civile formulate, aceasta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosarul cauzei vreun înscris doveditor al acestora, astfel că în baza art.14 al.3 lit.b, art.346 al.1 C.P.P. raportat la art.998 civ. instanța de fons a respins acțiunea civilă ca neîntemeiată.
Impotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul legal, inculpatul, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 18.04.2007 sub același număr de dosar.
Prin declararea acestei căi de atac, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, motivat în primul rând de faptul că judecarea s-a făcut în lipsa adevăratei părți vătămate SC SRL, în calitate de utilizatore a mașini, și a LEASING SA, în calitate de proprietară a mașinii, iar în al doilea rând instanța de fond nu a dedus perioada de arest de la data de 10.12.2005 până la data de 27.07.2006, perioadă pe care inculpatul a executat-o ca urmare a condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare în dosarul nr. 219/2006 al Judecătoriei Arad, întrucât inițial a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare, iar ulterior prin decizia Tribunalului Arad nr. 355/27.07.2006 a admis apelul și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii.
În susținerea celor solicitate, a învederat că la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că nu este partea vătămată, ci SC SRL și LEASING SA, părți care nici nu au fost citate ca atare în cursul procesului penale, dar nici nu au fost introduse în cauză în calitate de părți vătămate. A mai arătat că organele de anchetă nu au efectuat nici un demers legal pentru a stabili adevăratul proprietar al autoturismului marca, în sensul că nu i-au cerut lui să prezinte talonul mașinii, însă la dosarul cauzei există o copie a talonului mașinii din care reiese că auto nr. B-41_ est proprietatea LEASING SA, parte care nu a fost citată în proces și care era singura îndreptățită a avea pretenții cu privire la avariile cauzate mașinii. Totodată, arată că la dosar există un contract de leasing financiar încheiat între LEASING SA, în calitate de finanțator, și SC SRL, în calitate de utilizator, și mai mult decât atât există fotografii din care se poate observa că autoturismul este inscripționat cu denumirea acestei societăți. Tot din actele de la dosar reiese că este de fapt angajat al SC SRL, în calitate de agent comercial.
Prin decizia penală nr.335/A din 29 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. Cpp, s-a admis apelul declarat de inculpat, fiul lui și, nascut la data de 25.08.1984 in T, jud.T, domiciliat in T,-,.13, jud.T, cetățean român, studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, CNP - -, împotriva sentinței penale nr. 666 / 26 03 2007 Judecatoriei T pronuntata in dosar -.
S-a desființat sentința apelată si rejudecand in fond: în baza art. 88 cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata perioada arestului preventiv din data de 10 12 2005 - 27 07 2006, precum si din 12 10 2006 pana la data de 06 08 2007.
Au fost menținute in rest dispozițiile sentintei apelate.
In baza art 192 alin 3 cod pr pen cheltuielile judiciare din apel au rămas in sarcina statului.
Pentru a decide astfel, tribunalul, nalizand sentinta apelata prin prisma criticilor formulate si a calitatii procesuale a apelantului a retinut urmatoarele:
Primul motiv de desfiintare invocat de inculpat este neintemeiat pentru urmatoarele considerente: Inculpatul a fost acuzat pentru savarsirea infractiunii de furt a carui obiect material il constituia un CD MP 3 marca si un ceas de mana marca, bunuri care au fost recuperate in cursul urmaririi penale. S-a retinut ca patrunderea in autoturism s-a facut prin spargerea geamului si intrucat radio CD-ul a fost distrus partea vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 700 lei, precizand in mod global ca ar reprezenta reparatia pentru gemul spart si acel CD.
In cursul judecatii partea civila nu s-a prezentat pentru a-si dovedi pretentiile, motiv pentru care instanta a dispus respingerea acestora ca neintemeiate.
Tribunalul retinut ca partea vatamata, in calitate de angajat al utilizatorului unui contract de leasing, are calitatea de a formula pretentii in ce priveste despagubirile rezultate din avariile acestuia, in conditiile in care avea folosinta bunului si a fost victima infractiunii. Pe de alta parte, nu s-a dovedit ca radio CD -ul este parte componenta a autovehiculului sau este atasat efectiv de către partea civila. S-a mai avut in vedere ca exercitarea actiunii civile alaturi de actiunea penala nu este obligatorie, astfel ca neefectuarea de demersuri pentru a stabili daca partea civila este proprietarul autovehiculului nu poate fi considerata o incalcare a dispozitiilor legale imperative sanctionate cu nulitatea absoluta si care sa conduca la desfiintarea acesteia si trimiterea spre rejudecare. Critica este neintemeiata si sub aspectul incalcarii regulilor prev de art 371 alin 1 cod pe penal, privind efectul devolutiv al apelului, intanta neputand, in apelul inculpatului, sa solutioneaze un aspect relativ la respingerea pretentiilor partii civile, singura care s-ar putea simti lezata fata de solutia pronuntata. Totodata, desfiintarea cu trimiterea cu scopul rejudecarii actiunii civile, fata de motivatia aratată ar putea conduce chiar la o agravare a situatiei inculpatului, fapt ce ar contraveni dispozitiilor art. 372 cod pr pen.
In ce priveste al doilea motiv de apel, instanta l-a considerat intemeiat. rin nr. 1299/04.05.2006 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia Curții de APEL TIMIȘOARA nr. 1109/R/11.10.2006, inculpatul a fost condamnat la 2 ani inchisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de patru ani.
Pentru infractiunea ce a facut obiectul acestei cauze inculpatul a fost judecat in stare de arest preventiv, perioada care a durat de la data de 10 12 2005 si pana la 27 07 2006.
Prin sentinta apelata, judecatoria a dispus revocarea suspendarii conditionate a pedepsei de mai sus si executarea acesteia alaturi de pedeapsa pentru fapta dedusa judecatii, dar a omis sa dispuna deducerea preventiei executate din sentinta de mai sus. Sub acest aspect, considerandu-se nelegala sentinta, in baza art. 379 pct. 2 lit. Cpp, s- admis apelul, s-a desființat sentinta si procedandu-se la rejudecare pe fond s- făcut aplicatiunea dispozitiilor art 88 cod penal, sens in care s-a dedus din pedeapsa aplicata perioada arestului preventiv din data de 10 12 2005 - 27 07 2006 in ce priveste infractiunea ce a facut obiectul judecatii in dosarul 219/2006 al Judecatoriei Arad, precum si din 12 10 2006 pana la data de 06 08 2007 perioada de arest preventiv executata in ce priveste infractiunea ce face obiectul apelului, retinandu-se ca in cursul judecarii apelului inculpatul a fost pus in libertate.
Au fost mentinute in rest dispozitiile sentintei apelate.
In baza art 192 alin 3 cod pr pen cheltuielile judiciare din apel au ramas in sarcina statului.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, fără a-l motive și fără a se prezenta în fața Curții, pentru a fi audiat, deși i s-au acordat mai multe termene în acest scop și a fost citat cu această mențiune.
Prin urmare, Curtea va examina recursul declarat de inculpate numai prin prisma motivelor ce se iau în considerare din oficiu conform art. 38576 alin.2 Cod procedură penală.
Astfel, Curtea de Apel constată că recursul este fondat prin incidența dispozițiilor art. 385/9 alin.1, pct. 14 Cod procedură penală, în sensul că, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a)-c) Cod penal, în mod greșit, în raport cu prevederile art. 72 Cod penal și dispozițiile deciziei nr. 74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii.
Astfel, atât judecătoria, cât și Tribunalul, au considerat că, pe lângă pedeapsa principală închisorii este aplicabilă, în mod automat, și pedeapsa accesorie a interzicerii față de inculpat a drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) Cod Penal, din a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice [lit. a)] a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat [lit.b)], respectiv, a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura acelei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
Procedând astfel, ambele instanțe au individualizat greșit pedeapsa accesorie, ceea ce constituie motivul de casare prev. de art. 3859alin.1 pct. 14.
C.P.P.Curtea, relevă că dispozițiile art. 71 alin.2 Cod Penal, conform cărora condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a)-c) Cod Penal, nu au fost aplicate în concordanță cu dispozițiile art. 52.Cod Penal, privind pedeapsa și scopul ei, precum și de art. 72.Cod Penal referitoare la criteriile de individualizare a pedepselor, astfel încât instanțele să înlăture caracterul automat și absolut al aplicării acestei pedepse, exercitând controlul judecătoresc asupra necesității și pertinenței aplicării acestei categorii de pedeapsă, raportat la interesul prezervării ordinii publice și la tipul infracțiunilor reținute pe seama inculpaților.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 74/05.11.2007, dată în recurs în interesul legii, statuându-se că pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I - c) Cod Penal, nu se aplică automat, ci în funcție de criteriile de individualizare impuse de art. 71 alin.3
Cod PenalDecizia pronunțată în interesul legii este obligatorie în privința aplicării unitare de către instanțele judecătorești a dispozițiilor art. 71 alin.2 și 3.Cod Penal cu referire la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit.a) teza I-c) în Cod Penal toate situațiile în care se pronunță condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii.
Pentru neaplicarea automată și absolută a pedepsei accesorii privind interzicerea unor drepturi în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii, s-a pronunțat, totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și împotriva României ( Hotărârea din 28 septembrie 2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005). Astfel, instanța comunitară a statuat că aplicarea pedepsei accesorii în condițiile mai sus expuse, nu îndeplinește cerințele art. 8 din Convenția Europeană asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, îndeosebi sub aspectul constatării de către instanțele judecătorești, în mod nemijlocit, a caracterului necesar a acestei pedepse, raportat la obiectivele prevăzute de art. 8 pct.2 din Convenție.
Prin urmare, aplicarea automată și în afara oricărui control judecătoresc, a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) Cod Penal, constituie o ingerință care încalcă dreptul la respectarea vieții private.
În cauza prezentă, nici Judecătoria, nici. Tribunalul nu au procedat la individualizarea pedepsei accesorii, ceea ce rezultă din absența oricăror trimiteri, în hotărârile acestor instanțe, la considerente de fapt și de drept pentru care au ajuns la concluzia că se impune condamnarea inculpatului la această pedeapsă.
Prin consecință, Curtea de Apel va casa ambele hotărâri, sub acest aspect, procedând la reținerea spre rejudecare cauzei penale cu privire la latura penală, iar în cadrul acesteia numai referitor la individualizarea pedepsei accesorii, conform disp. art. 38517.
C.P.P.Curtea relevă, în primul rând, că în conformitate cu principiul legalității pedepsei, instituit de art. 2.Cod Penal, pedeapsa accesorie, constând în interzicerea unor drepturi, este prevăzută de legea penală prin art. 64.
Cod PenalÎn al doilea rând, Curtea constată că recurgerea instanței la această categorie de pedeapsă este subordonată exigenței legale a constatării de către instanța judecătorească, atât a necesității aplicării sale, cât și unor criterii de individualizare instituite, de asemenea, de legea penală și anume disp. art. 71 alin.3 Cod Penal, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 74/05.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru unificarea practicii judiciare naționale în această materie.
Relativ la individualizarea pedepsei accesorii, Curtea constată că procesul de alegere și nominalizare a pedepsei accesorii impune cercetarea criteriilor legale în raport de care instanța de judecată va efectua o astfel de individualizare. Aceste criterii sunt prevăzute de art. 71 alin.3 Cod Penal, cu titlu general, și se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului.
Criteriile enunțate sunt supuse controlului instanței de judecată, dar în considerarea următoarelor limite: interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ( art.64 lit. a), teza a II-a, Cod Penal) intervine de drept, conform disp. art. 71 alin.2 Cod Penal, ceea ce înseamnă că această componentă a pedepsei accesorii se aplică automat, prin voința legiuitorului și fără control judecătoresc, ori de câte ori pedeapsa principală aplicată este pe viață sau închisoarea; interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 64 lit. a), teza I, lit. b) - e) Cod Penal, este supusă, în toate cazurile controlului exercitat de instanța de judecată, fiind exclus automatismul legii penale.
Evaluând criteriile de individualizare a acestor din urmă componente ale pedepsei accesorii, deci și interzicerea dreptului de a alege [ art. 64 lit. a), teza I, Cod Penal], și a dreptului de ocupa o funcție, de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii [ art. 64 lit. c) Cod Penal], Curtea de Apel statuează că în raport de aceste criterii, precum și de tipul infracțiunilor săvârșite de către inculpați, interzicerea acestor drepturi nu se impune.
Astfel, relativ la interzicerea dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului la vot, Curtea statuează că severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituțional nu este justificată și nu se află în legătură directă cu tipul infracțiunilor reținute în cauză.
În fine, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii este exclusă pe considerentul absenței oricărei conexiuni, având semnificație penală, între activitățile infracționale ale inculpaților și o anumită funcție, profesie sau activitate care să le fie facilitat acestora săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați.
Astfel fiind, Curtea, în temeiul art. 38515, pct.2, lit.b Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 335/A/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 666 din 26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- și rejudecând cauza:
Va înlătura interdicția exercitării dreptului de a alege prev.de art. 64 lit. a Cod penal și a celui reglementat de art. 64 lit. c Cod penal.
Se vor menține în rest dispozițiile hotărârilor penale atacate.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515, pct.2, lit.b Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 335/A/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 666 din 26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- și rejudecând cauza:
Înlătură interdicția exercitării dreptului de a alege prev.de art. 64 lit. a Cod penal și a celui reglementat de art. 64 lit. c Cod penal.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor penale atacate.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. MB /16.05.2008
Tehnored. AA
Ex. 2/ 19.05.2008
Prima instanță:
Instanță apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 463/
În temeiul art. 38515, pct.2, lit.b Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 335/A/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 666 din 26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- și rejudecând cauza:
Înlătură interdicția exercitării dreptului de a alege prev.de art. 64 lit. a Cod penal și a celui reglementat de art. 64 lit. c Cod penal.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor penale atacate.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.- - - - - -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Anca Nacu, Laura Bogdan
