Furtul (art.208 cod penal). Decizia 77/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 208 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 77

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel

Judecător - -

Judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

Pe rol, soluționarea recursului penal, declarat peste termen de către partea civilă împotriva deciziei penale nr. 177 de la data de 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul cu nr-, privind pe intimatul - inculpat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu, lipsind recurentul - parte civilă.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat, solicită respingerea recursului părții civile, ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Având cuvântul, reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului părții civile ca tardiv formulat, decizia instanței de apel fiind definitivă, iar pe fond, în cazul în care se va aprecia că recursul este în termen, solicită respingerea ca nefondat, întrucât hotărârea recurată este legală și temeinică.

Intimatul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului părții civile, ca nefondat.

Dezbaterile fiind încheiate

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 431 din 13 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g și i Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani inchisoare.

În baza art. 71.Cod Penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a si lit. b Cod Penal, cu referire la art. 8 CEDO și cauza Sabou și împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 81.Cod Penal, s-a dispus suspendarea conditionată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, reprezentând termen de încercare, potrivit art.82 și Cod Penal s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83. p., in conditiile art. 359.

C.P.P.

In baza art. 71 alin. 5.Cod Penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca nedovedită.

În baza art. 191.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 200 lei reprezentind onorariu numit din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe linga Judecatoria Slatina nr. 4518/P/2008, s-a dispus trimiterea in judecata - in stare de libertate - a inculpatului, pentru savirsirea infractiunii prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit g si i

În fapt, instanța de fond a constatat că in seara de 07.10.2008, in jurul orei 22:00, inculpatul, impreuna cu concubina sa - - s-au deplasat pe un teren, in apropierea punctului " ", pentru a tăia iarba, insa, intrucat inculpatul era sub influenta bauturilor alcoolice, martora a plecat acasa, lasandu-l pe acesta singur.

In aceeasi seara, inculpatul s-a deplasat cu caruta la un teren apartinand partii vatamate unde, de la doua vagoane tip auto, a desprins mai multe scanduri, pe care le-a asezat in caruta cu care se deplasa, fiind surprins insa la plecare de partea vatamata si de martorul.

sustrase au fost restituite partii vatamate, acesta constituindu-se insa parte civila in procesul penal cu suma de 7.500 lei daune materiale, reprezentand contravaloarea prejudiciului ce i-ar fi fost creat de catre inculpat prin demontarea scandurilor de la cele doua vagoane tip auto.

Prima instanță a apreciat astfel că fapta inculpatului - astfel cum a fost descrisă - intrunește elementele constitutive ale infractiunii prev de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit g si i, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui, așa încât a reținut ca forma de vinovăție intenția directa.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicata inculpatului, prima instantă avut in vedere criteriile generale de individualizare prev de art. 72, respectiv dispozițiile partii generale, limitele de pedeapsa fixate in partea specială, gradul de pericol social al faptei savirsite, persoana infractorului si atitudinea acestuia in timpul desfasurarii procesului penal, circumstantele concrete in care a fost savirsita fapta.

Având in vedere aceste argumente, respectiv atitudinea sincera a inculpatului în cursul urmăririi penale si a cercetării judecătorești, varsta inculpatului si faptul ca bunurile sustrase au fost restituite părții vătămate, s- dispus condamnarea acestuia - pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit g si i - la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natura sa realizeze scopul educativ si preventiv prev de art. 52

In ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate, instanta de fond a apreciat ca scopul sancționator si preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în condițiile prevăzute de art. 81 - 83 Cod penal.

Referitor la despăgubirile civile solicitate de partea civila in cursul urmaririi penale, respectiv suma de 7.500 lei reprezentand contravaloarea bunurilor sustrase si a distrugerilor cauzate de inculpat prin fapta sa, prima instanță a apreciat ca acestea nu au fost dovedite si cum actiunea civila, chiar promovata in procesul penal, rămâne supusa regulilor civile, in lipsa unor probe concludente pentru dovedirea integrala a daunelor materiale solicitate - așa cum impun dispozițiile art. 1169. civ. si art. 129.pr.civ.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel partea vătămată, solicitând admiterea pe latura penală, in sensul redozării pedepsei aplicate in raport de toate datele care particularizează fapta - respectiv săvârșirea acesteia în timpul nopții, de către mai multe persoane - și, totodată, admiterea pe latura civilă, pe motiv că nu există furt fără prejudiciu, iar instanța de fond nu a administrat probe suficiente pentru lămurirea situației prejudiciului cauzat.

Prin decizia penală nr. 177 de la 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, s-a dispus, în baza art. 379 alin 1 pct. 1 lit b p Cod Penal. respingerea - ca nefondat - a apelului declarat de partea vatamata, iar conform dispozițiilor art. 192 alin 2.p Cod Penal, a fost obligat acesta din urmă la plata sumei de 260 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind corect stabilită starea de fapt și vinovăția inculpatului, pedeapsa aplicată fiind just individualizată, iar în ceea ce privește latura civilă, s-a apreciat, de asemenea, că a fost soluționată, întrucât daunele solicitate nu au fost dovedite.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs - peste termenul legal - partea civilă, arătând că nu a fost prezent la nici unul dintre termenele de judecată la instanța de fond și de apel, nu a avut cunoștință de proces, astfel încât nu a avut posibilitatea să-și dovedească pretențiile civile, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și, pe fond, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru soluționarea laturii civile, în raport de probele care vor fi administrate.

Recursul peste termen este nefondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și care corespund cazului de casare prev de art. 3859alin. 1 pct. 21 Cod Procedură penală și din oficiu, în limitele prev de art. 3856Cod Procedură penală, se constată că este legală și temeinică, în concordanță cu probele existente la dosar și dispozițiile legale în materie.

Cu privire la tardivitatea căii de atac declarată de partea civilă, invocată în cauză de reprezentantul Parchetului, instanța apreciază - verificând actele de la dosarul cauzei - că sunt aplicabile dispozițiile cu privire la recursul peste termen. Astfel, conform dispozițiilor art. 3853alin. 2 Cod Procedură penală rap la art. 365 Cod Procedură penală, partea care a lipsit la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, poate declara recurs și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Constatându-se îndeplinite în cauză cerințele legale menționate mai sus, urmează ca recursul declarat de partea civilă în cauza de față să fie analizat în condițiile dispozițiilor referitoare la recursul peste termen.

Motivul de recurs invocat de către recurentul - parte civilă, referitor la împrejurarea că nu a fost legal citat în cauză, situația în care nu și-a dovedit pretențiile civile solicitate, este nefondat, întrucât, conform dispozițiilor art. 177 alin. ultim Cod Procedură penală, citarea altor persoane decât învinuitul sau inculpatul se face potrivit dispozițiilor legale din articolul menționat, respectiv partea se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, fiind citat la o nouă adresă numai dacă a încunoștiințat instanța de schimbarea intervenită.

În cauza de față, în declarația dată în faza de urmărire penală, recurentul - parte civilă a indicat ca domiciliu și respectiv adresă unde urmează a fi citat comuna, județul O, adresă la care a fost citat pe parcursul procesului penal, atât la instanța de fond cât și la instanța de apel, înmânarea citației efectuându-se în condițiile prev de art. 178 și 179 Cod Procedură penală (întrucât partea civilă nu a fost găsită la adresa indicată, s-a dispus afișarea citației pe ușa locuinței acesteia, sau - pentru alte termene de judecată - citația a fost înmânată mamei acestuia, care a și semnat primirea actului, conform actelor existente la dosar).

Verificând cauza din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că starea de fapt a fost corect stabilită pe baza probelor administrate, precum și vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat, iar pedeapsa la care a fost condamnat - respectiv 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81 și următoarele Cod penal - a fost just individualizată în raport de criteriile prev de art. 72 Cod penal, care se referă atât la pericolul social concret al faptei săvârșite, dat de împrejurările și modalitatea de săvârșire a faptei, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană tânără, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii a fost acoperit în natură și, deși are antecedente penale, s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei și prevenția generală, în raport de toate criteriile menționate mai sus, pot fi atinse și fără executarea în regim de detenție a pedepsei (numai existența unor antecedente penale nu poate conduce, în mod singular, în contextul tuturor criteriilor prevăzute de lege ce trebuie avute în vedere la individualizarea unei pedepse, la aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție).

Este nefondată critica părții civile referitoare la modalitatea de soluționare a laturii civile de către instanța de fond întrucât, din actele existente la dosar, a rezultat că bunurile sustrase - respectiv scândurile - au fost restituite părții vătămate, valoarea de 7.500 lei invocată de către partea civilă reprezentând contravaloarea acestor bunuri sustrase. dar restituite în natură, iar existența unui alt prejudiciu în cauza de față nu a fost dovedită.

În raport de aceste considerente, recursul părții civile este nefondat, astfel încât, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, urmează a fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru intimatul - inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul peste termen declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 177 de la data de 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul cu nr-, privind pe intimatul - inculpat.

Obligă recurentul la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.:

Jud. apel:

Dact. 2 ex./ - 04 Februarie 2010

Președinte:Sorina Lucia Petria Mitran
Judecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Mircea Mugurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 77/2010. Curtea de Apel Craiova