Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 276/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 208, 209 Cod penal -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU

CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 276

Ședința publică din 08 iulie 2009

PREȘEDINTE: Androhovici Daniela

JUDECĂTOR 2: Acsinte Viorica

JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împotriva deciziei penale nr. 171 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul intimat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat desemnat din oficiu, lipsă fiind părțile vătămate intimate și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că în această fază procesuală are dreptul să dea o nouă declarație, iar în cazul în care va consimți în acest sens, tot ce va declara poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva sa, dându-i posibilitatea să se consulte cu apărătorul său în această privință.

Inculpatul precizează că își menține declarațiile date până în prezent. Deosebit de aceasta, întrebat fiind, arată că își menține declarația dată la termenul din data de 29 iunie 2009 prin care a menționat că nu înțelege să formuleze recurs împotriva deciziei nr. 171 din 22 iunie 2009 și că dorește doar să i se deducă perioada de arest preventiv.

Apărătoarea inculpatului arată că nu mai are alte probe de solicitat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului, în sensul de a se deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului de la data de 12 mai 2008 la zi, respectiv de la data pronunțării deciziei de către Tribunalul Suceava - 22 iunie 2009 - la zi.

Avocat desemnat din oficiu, pentru inculpatul intimat, solicită admiterea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și deducerea perioadei arestului preventiv până la zi.

Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu recursul declarat de parchet.

Declarând dezbaterile închise, care au fost înregistrate în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.215 din 4.05.2009, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr-, au fost condamnați inculpații:

I) În baza art.208 alin. 1- art.209 alin. 1 lit.a, e, g și i și alin.2 lit.b pen. cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 lit.c, art.37 lit.b, art.74 lit. c rap. la art.76 alin.1 lit.c și art.33lit.a pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art.192 alin.1 și 2. pen. cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. 2, art.75 lit.c, art.37 lit.b, art.74 lit. c rap. la art.76 alin. 1 lit. c și art. 33 lit. a același inculpat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art.33 lit.a pen. rap. la art.34 alin.1 lit.b pen. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art.350 alin. 1. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, cererea de revocare a arestării preventive și s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul prin încheierea nr. 26 din 13.05.2008, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr- și menținută prin încheierile din 6.06.2008, 16.07.2008, 3.09.2008, 27.10.2008, 15.12.2009, 26.01.2009, 11.03.2009 pronunțate în prezenta cauză nr-.

În temeiul art.88 alin. 1. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta hotărâre durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului începând cu data de 12 mai 2008 și până la zi.

În temeiul art.71. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b pen.

II. În baza art.208 alin. 1- art.209 alin.1 lit. a, g și i pen. cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 lit. c, art.74 lit.c rap. la art.76 alin.1 lit.c și art.33 lit.a pen., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare.

În baza art.192 alin.1 și 2. pen. cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 lit.c, art. 74 lit. c rap. la art.76 alin.1 lit.c și art.33 lit.a pen. același inculpat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.33 lit.a pen. combinat cu art.34 alin.1 lit.b pen. s-au contopit pedepsele stabilite, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare.

În temeiul art.71.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b pen.

În baza art.81 alin.1.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 3 luni, stabilit conform art.82 alin.1. pen.

În baza art.71 alin.5. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art.359 pr.pen. s-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art.83.pen. privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și a executării în întregime a acesteia, în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni în cadrul termenului de încercare.

III. În baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin.1 lit. a, g și i pen. cu aplicarea art.41 alin. 2, art.99 alin. 3, art.74 lit.c rap. la art.76 alin.1 lit.d și art.33 lit.a pen., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

În baza art.192 alin.1 și 2.pen. cu aplicarea art.41 alin.2, art.99 alin.3, art.74 lit.c rap. la art.76 alin.1 lit.d și art.33 lit.a pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare.

În baza art.33 lit.a pen. combinat cu art.34 alin.1 lit.b pen. s-au contopit pedepsele stabilite, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) luni închisoare.

În temeiul art.71. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b pen.

În baza art.81 alin.1.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 1 an, stabilit conform art.110. pen.

În baza art.71 alin.5. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art.1101.pen. pe durata termenului de încercare de 1 an, s-au impus inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.359.pr.pen. s-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art.83 și 864.pen. care prevăd revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și a executării în întregime a acesteia, în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere.

În temeiul art.346.pr.pen. rap.la art.14.pr.pen. cu referire la art. 998 - 999.civ. art.1003 și 1000alin.2.civ. s-au admis acțiunile civile alăturate acțiunii penale și a fost obligat inculpatul, la plata către partea civilă, a sumei de 1600 lei, prejudiciu civil, iar către partea civilă, a sumei de 900 lei, prejudiciu nerecuperat, către această parte civilă inculpatul fiind obligat în solidar cu inculpații și, iar pe acesta din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani și -, cu domiciliul în com., jud.

S-a atras inculpaților și atenția asupra dispozițiilor art.83 alin.1 și art.84.pen. care prevăd revocarea beneficiului suspendării în caz de neîndeplinire a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, în noaptea de 25/26.02.2008, în jurul orei 0.15, în Autogara S, partea vătămată, care era însoțită de martora, a primit de la șoferul autocarului cursei B-S un plic în care se afla suma de 400 Euro, bani trimiși părții vătămate de numitul din .-se spre cazinoul "", în dreptul farmaciei situată vis--vis de Hala Centrală, partea vătămată a fost urmărită de inculpatul care i-a sustras poșeta pe care aceasta o ținea sub brațul drept, inculpatul fiind însoțit de încă un tânăr de etnie rromă, după care cei doi au fugit înspre parcul situat spre Sf.. Deși partea vătămată și martora au strigat la cei doi să se oprească și i-au urmărit, nu au reușit recuperarea poșetei, martora alertând telefonic organele de poliție.

În poșeta părții vătămate se afla suma de 400 Euro, un leu, un telefon mobil marca Nokia 7610, de culoare neagră, acte de identitate, un parfum și cheile de la locuință, valoarea prejudiciului produs prin sustragere fiind de 1640 lei.

În seara zilei de 5.03.2008, în jurul orei 20.30, inculpatul, cunoscând faptul că partea vătămată locuiește singură, a luat hotărârea de a sustrage bunuri din locuința acesteia împreună cu inculpații și, acesta din urmă fiind minor. Astfel, în jurul miezului nopții, în timp ce partea vătămată dormea în bucătăria de vară, iar inculpatul a rămas în atelajul hipo cu care cei trei s-au deplasat până la locuința părții vătămate, asigurând totodată paza, primii doi inculpați majori au pătruns pe poartă, în curtea locuinței, iar de aici au intrat pe ușile neasigurate, într-o magazie, de unde au sustras doi saci cu tărâțe, un sac cu ovăz, un sac cu grăunțe de porumb și un sac cu făină, iar din beci au sustras 10 saci cu cartofi și, dintr-o altă magazie, un ham și un sac cu porumb, bunurile fiind încărcate în căruța inculpaților și, de unde au fost transportate la locuința acestora.

În noaptea de 07/08.03.2008, inculpații s-au deplasat din nou la locuința aceleiași părți vătămate, unde au pătruns în același mod și, observând-o pe partea vătămată care dormea în bucătăria de vară, inculpatul a încuiat ușa cu un lacăt pe exterior, după care, prin forțarea unui geam, acesta, împreună cu inculpatul, a pătruns în locuință, sustrăgând dintr-un dulap suma de 100 lei iar din cele trei camere, trei covoare, mai multe fețe de masă, fețe de perne și prosoape, iar dintr-un au mai furat trei găini, bunurile fiind ulterior vândute numiților, și.

Situația de fapt reținută mai sus rezultă din plângerile și declarațiile în părților vătămate, în care se reclamă faptele de furt și de pătrundere în curte și în casă din declarațiile de recunoaștere ale celor trei inculpați, coroborate cu procesele-verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșe foto, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, procesul-verbal de reconstituire însoțit de planșe foto, declarațiile martorilor, fișele de cazier judiciar.

Astfel, din raportul de constatare tehnico-științifică rezultă că urmele papilare prelevate și ridicate cu ocazia cercetării locului faptei, de pe rama interioară a ferestrei locuinței părții vătămate, au fost create de impresiunile degetului mare de la mâna, de impresiunea regiunii tenare și a celei hipotenare de la mâna dreaptă a inculpatului, în declarațiile date inculpații arătând că au săvârșit împreună faptele din nopțile 05/06.03.2008 și din 07/08.03.2008, iar aceste declarații sunt concordante.

Reținând vinovăția inculpaților, prima instanță a procedat la condamnarea acestora la pedepse cu închisoare, individualizate în raport de criteriile generale prev. de art.72 cod penal.

În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând redozarea pedepsei aplicate, având în vedere gradul redus de participare la săvârșirea infracțiunii.

Prin decizia penală nr.171 din data de 22.06.2009 pronunțată de către Tribunalul Suceavas -a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului au fost în mod corect reținute, iar pedeapsa just individualizată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, arată că tribunalul a omis să se pronunțe asupra stării de arest preventiv a inculpatului, în sensul menținerii ei, întrucât subzistă temeiurile ce au stat la baza luării ei și de asemenea să deducă în continuare, la zi, durata arestării preventive.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și care se circumscriu cazului de casare prev. de art.3859alin. 1 pct.171Cod procedură penală, precum și în conformitate cu dispozițiile art.3859alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.381 alin.2 Cod procedură penală, instanța investită cu soluționarea unui apel deliberează și hotărăște asupra oricărei alte probleme de care depinde soluționarea acestuia.

2 al art.383 Cod procedură penală prevede că, în cazul în care inculpatul s-a aflat în stare de deținere, în expunere și în dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din pedeapsă, aspect pe care instanța de apel l-a omis.

Dispozițiile art.383 alin.11Cod procedură penală prevăd că art.350 Cod procedură penală se aplică în mod corespunzător, în sensul că instanța are obligația ca prin hotărâre să se pronunțe asupra menținerii măsurii arestării preventive, aspect asupra căruia tribunalul omite de asemenea să se pronunțe.

Față de cele mai sus reținute, curtea, constatând recursul întemeiat, în temeiul art. 38515alin.2 lit.d rap. la art.3859alin.1 pct. 171Cod procedură penală îl va admite și va casa în parte decizia penală atacată, în sensul că va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și durata arestării preventive de la data de 04.05.2009 până la data de 22.06.2009.

În temeiul art.38516alin.2 rap. la art.381 alin.1 Cod procedură penală va deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului de la data de 22.06.2009 la zi.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr.171 din data de 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.

Casează în parte decizia penală mai sus-menționată în sensul că:

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și durata arestării preventive de la data de 04.05.2009 la data de 22.06.2009.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului de la data de 22.06.2009 la zi.

Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat intimat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.07.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pt. preș. completului

plecat în CO, semnează

președintele instanței

Red:

Tehnored. /17.07.2009

Ex.: 3

Jud. fond.:

Jud. apel:

Președinte:Androhovici Daniela
Judecători:Androhovici Daniela, Acsinte Viorica, Andronic Tatiana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 276/2009. Curtea de Apel Suceava