Infracțiuni la alte legi speciale. Sentința 134/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--21.05.2008
SENTINȚA PENALĂ NR.134 /PI
Ședința publică din data de 12.06. 2008
PREȘEDINTE: Ion Dincă
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea contestației în anulate mandatului de executare nr. 1740/2008, emis de Judecătoria Timișoara în baza sentinței penale nr.1175/01.06.2007, pronunțată în dosar nr-, formulată de contestatorul.
La apelul nominal se prezintă contestatorul în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Condamnatul specifică că a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr.1175/01.06.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul din oficiu al contestatorului solicită admiterea contestației și anularea mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Timișoara în baza sentinței penale nr.1175/01.06.2007, pronunțată în dosar nr- pentru motivele invocate de condamnat în memoriu depus la dosar.
Procurorul solicită trimiterea cauzei la Judecătoria Timișoara pentru soluționarea contestației la executare căreia îi revine competența de soluționare. Arată că întrucât se contestă o sentință penală, obiectul prezentei cauze îl constituie contestație la executare, revenind Judecătoriei Timișoara competența să se pronunțe cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia.
Condamnatul, în ultimul cuvânt, solicită punerea sa în libertate sub control judiciar.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-, contestatorul - condamnat a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Timișoara în baza sentinței penale nr.1175/01.06.2007, pronunțată în dosar nr-.
În motivarea contestației - denumită de condamnat contestație în anulare - s-a precizat că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin această sentință penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aceea de 4 ani închisoare, este netemeinică și nelegală, polițiștii care l-au cercetat, neavând această competență.
Deși contestatorul denumește cererea ca fiind contestație în anulare, precizează că solicită anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în baza unei sentințe pronunțată de judecătorie.
Potrivit dispozițiilor art. 386 Cod procedură penală, contestația în anulare se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive iar motivele pentru care poate fi admisă contestația în anulare, evidențiază faptul că ele primesc aplicabilitate numai în raport cu o hotărâre judecătorească pronunțată în recurs.
Întrucât nu se contestă o decizie penală pronunțată în recurs, ci o sentință penală, obiectul prezentei cauze îl constituie contestație la executare, revenind Judecătoriei Timișoara competența să se pronunțe cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia.
Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 42 Cod procedură penală, rap. la art. 461 Cod procedură penală, se va declina competența soluționării contestației la executare, în favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 42 Cod procedură penală raportat la art. 461 Cod procedură penală declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 12.06. 2008.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red. 19.06.2008
Tehnored.
2ex/ 02.07.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--21.05.2008
SENTINȚA PENALĂ NR.134 /PI
Ședința publică din data de 12.06. 2008
În temeiul art. 42 Cod procedură penală raportat la art. 461 Cod procedură penală declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 12.06. 2008.
PREȘEDINTE,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--21.05.2008
CĂTR E,
JUDECĂTORIA TIMIȘOARA
Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus, privind pe contestatorul, întrucât prin sentința penală nr.134/PI din 12.06.2008, pronunțată de această instanță, s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Dosarul cusut și numerotat conține -15 file.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
- -
Tehnored. 02.07.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--21.05.2008
CĂTR E,
JUDECĂTORIA TIMIȘOARA
Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus, privind pe contestatorul, întrucât prin sentința penală nr.134/PI din 12.06.2008, pronunțată de această instanță, s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Dosarul cusut și numerotat conține -15 file.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
- -
Tehnored. 02.07.2008
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă