Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 323/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 323/
Ședința publică din 26 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei penale nr. 486/R/08.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru contestatorul G lipsă, se prezintă avocat ales G din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului, avocat G, solicită admiterea în principiu a contestației în anulare, în temeiul art. 386 lit. a p Cod Penal, arătând că au fost încălcate prevederile art. 77 al. 4.C.P.P. Precizează că prima instanță a procedat la citarea contestatorului și prin afișare la Consiliul Local însă în faza de apel și cea de recurs, această procedură de citare nu a mai fost dusă la îndeplinire și în acest sens invocă prevederile art. 197 al. 3.
C.P.P.Procurorul solicită respingerea contestației, întrucât nu este admisibilă în principiu și deși s-a invocat lipsa de procedură a inculpatului în apel și recurs, acesta a fost citat, iar neprezentarea în fața instanței reprezintă culpa exclusivă a contestatorului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 16 noiembrie 2006, înregistrat la Judecătoria Caransebeș sub nr. 5096 din 28 noiembrie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților G, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 al. 1 Cod penal, reținându-se în sarcina inculpaților că aceștia au fost audiați într-o cauză penală și au declarat mincinos.
Prin sentința penală nr. 176 din 30.04.2007 pronunțată în dosar nr- Judecătoria Caransebeș, în baza art. 260 al. 1 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, a condamnat inculpatul G, CNP - -, fiul lui și, născut la data de 03.10.1975 în C, jud. C-S, cetățean român, studii 8 clase, agricultor, căsătorit, doi copii minori, domiciliat în, nr. 585, jud. C-S, recidivist, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 260 al. 1 Cod penal a condamnat inculpatul, CNP- -, fiul lui și, născut la data de 25.03.1948 în, jud. C-S, cetățean român, studii 8 clase, agricultor, căsătorit, domiciliat în com., nr. 404, jud. C-S, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 81-82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe perioada termenului de încercare de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Cei doi inculpați au fost audiați în calitate de martori în dosarul nr. 2051/P/2005 al Judecătoriei Caransebeș privind pe inculpatul, în ședința publică din 10 iunie 2006, ocazie cu care au declarat că se aflau într-o mașină condusă de inculpatul, au văzut când partea vătămată "s-ar fi dezechilibrat, portiera mașinii s-a deschis și femeia a căzut jos". Aceste declarații sunt contrazise de declarațiile altor martori audiați în fața instanței, respectiv martorul, martorul.
Prima instanță a audiat, la propunerea apărătorului inculpaților, doi martori, și, care au declarat că între martorul și inculpatul există o dușmănie. Acest lucru nu a fost luat în considerare de prima instanță, considerând a fi irelevant, deoarece declarația martorului este confirmată și de cea a martorului, care spune același lucru ca și, respectiv că inculpații nu au fost prezenți la locul accidentului și nici nu au trecut pe drum pe lângă cele două căruțe aflate în mers.
Inculpatul s-a prezentat în fața instanței de fond și a dat declarație, susținând că a văzut cum femeia s-a urcat în mașina numitului, că a condus în spatele acestei mașini și a văzut când la o curbă mașina a frânat brusc, iar femeia a ieșit brusc din mașină, susținând în continuare același lucru pe care l-a declarat și în calitate de martor.
Din fișa de cazier judiciar a acestui inculpat a reieșit că acesta a mai suferit condamnări penale, dar nu se găsește în stare de recidivă.
Cu privire la inculpatul G, prima instanța a reținut că acesta este recidivist, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie și nu s-a prezentat în fața prime instanțe, deși a fost legal citat la mai multe termene de judecată.
LA individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere prev. art. 72 Cod penal, respectiv atitudinea inculpaților, persoana acestora, pericolul social, reținându-se că pericolul social este destul de mare în cazul acestei infracțiuni, deoarece duce la împiedicarea înfăptuirii actului de justiție și a scopului legii penale, conform căreia nici o persoană vinovată să nu scape legii, iar nici o persoană nevinovată să nu fie condamnată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpații G și.
Inculpații nu și-au motivat apelul în scris, însă, prin apărătorul lor ales, au învederat instanței de apel că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă reținută în sarcina lor, întrucât au relatat ceea ce au perceput, nu s-a făcut dovada vinovăției și declarațiile date nu au influențat soluțiile pronunțate în cauza în care au declarat în calitate de martori. În consecință, s-a solicitat achitarea inculpaților, în principal, în temeiul art. 110 lit. a Cod procedură penală, fapta neexistând, iar în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât nu s-a făcut dovada că inculpații au acționat cu intenție.
Prin decizia penală nr. 147 din 30 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, au fost respinsa ca nefondate apelurile declarate de apelanții-inculpați G și împotriva sentinței penale nr. 176/30 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat-apelant la câte 150 RON cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul C-S, verificând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, conform art. 371 și art. 378.C.P.P. sub toate aspectele de temeinicie și legalitate și pentru orice motiv de desființare, a constatat că apelul declarat de inculpații G și este nefondat și l-a respins pentru următoarele considerente:
S-a reținut de către tribunal că motivele invocate în apel d e către inculpați sunt neîntemeiate.
Referitor la primul motiv invocat, acela al inexistenței faptei, s-a apreciat de către tribunal că, pe baza analizei probelor administrate de instanța de fond și a probelor testimoniale administrate cu ocazia judecării dosarului nr. 2051/P/2005 al Judecătoriei Caransebeș, prima instanță, întemeiat, a hotărât că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 al. 1 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, s-a considerat că s-a făcut dovada, prin declarațiile martorilor, G, G, G, că inculpații și G nu s-au aflat la locul incidentului ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 2051/P/2005 al Judecătoriei Caransebeș. S-a reținut faptul că, contrar declarațiilor tuturor martorilor anterior enunțați, inculpații au declarat, în calitate de martori în dosarul nr. 2051/P/2005 al Judecătoriei Caransebeș, că s-au aflat într-o mașină conducând în spatele mașinii numitului (inculpat în dosarul nr. 2051/P/2005) și că au observat că partea vătămată din același dosar s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, deși din depozițiile celorlalți martori rezultă cu certitudine că inculpații nu s-au aflat în locul în care au afirmat că ar fi fost.
Tribunalul a apreciat că s-a făcut dovada că inculpații au săvârșit acțiunea de "a face afirmații mincinoase", acțiune ce formează obiectul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel invocat, respectiv acela al lipsei formei de vinovăție cerute de lege, s-a considerat de către instanța de apel că, făcându-se dovada că inculpații au declarat mincinos că s-au aflat la locul faptei și că au văzut o anumită stare de fapt, s-a făcut implicit și dovada că aceștia au acționat cu intenția de a induce în eroare organele judiciare cu privire la vinovăția numitului, Neexistând nici o dovadă că inculpații nu ar fi avut discernământ sau că ar fi acționat sub imperiul unei amenințări sau a altei cauze de înlăturare a vinovăției în momentul în care au declarat în calitate de martori, s-a reținut că aceștia au acționat cu intenție directă.
Totodată, apărarea inculpaților, potrivit căreia declarațiile date nu au influențat soluția ce s-a pronunțat în cauza în care au făcut declarații mincinoase, a fost înlăturată de către instanța de apel, întrucât existența infracțiunii de mărturie mincinoase nu este condiționată de producerea vreunei alte urmări decât cea constând în crearea unei stări de pericol pentru activitatea de înfăptuire a justiției.
S-a considerat că în speță, pericolul s-a produs și infracțiunea s-a consumat în momentul în care inculpații au făcut depoziții prin care au alterat adevărul, neavând nici o relevanță faptul că depozițiile nu au fost luate în considerare și nu au influențat soluția pronunțată.
S-a reținut, așadar, că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpaților.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații, solicitând instanței achitarea în condițiile art. 10 lit. d C.P.P. iar în subsidiar, aplicarea disp. art. 10 lit.1Cod Penal, sau reindividualizarea pedepsei prin coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 486/R din 08.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. au fost respinse ca nefondate recursurile declarat de inculpații G și împotriva deciziei penale nr. 147/30.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 5096/208/06.
Verificându-se legalitatea și temeinicia deciziei supuse recursului s-a constatat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au recunoscut în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpaților, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate.
S-a apreciat că prin declarațiile martorilor audiați s-a dovedit că inculpații recurenți nu s-au aflat la locul accidentului și, contrar tuturor depozițiilor martorilor audiați, inculpații au declarat, în calitate de martori în dosarul nr. 9051/P/2005 al Judecătoriei Caransebeș, că s-au aflat într-o mașină, conducând în spatele mașinii numitului, inculpat în acel dosar și că au observat că partea vătămată s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut. Din depozițiile celorlalți martori audiați s-a reținut că rezultă cu certitudine că inculpații nu s-au aflat la locul comiterii accidentului, astfel că s-a făcut dovada că aceștia au făcut afirmații mincinoase.
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că pericolul social al infracțiunii s-a produs și s-a consumat în momentul în care inculpații au făcut depoziții mincinoase și prin care au alterat adevărul, neavând nici o relevanță că depozițiile lor nu au fost luate în considerare și nu au influențat hotărârea pronunțată.
Cu privire la pedepsele aplicate inculpaților, s-a apreciat că sunt corect individualizate și s-a ținut seama de pericolul social concret al faptelor săvârșite. persoana inculpaților, poziția procesuală a acestora, pedepsele fiind de natură să ducă la reeducarea inculpaților și să realizeze prevenția necesară, astfel încât nu se impune modificarea lor.
Împotriva deciziei penale nr.486/R/ din 08.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- a formulat contestatorul G contestație în anulare solicitând, în esență achitarea sa deoarece nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă deoarece și-a retras mărturia în faza de urmărire penală, solicitând și reținerea circumstanțelor atenuante. Se mai arată în motivarea contestației în anulare că procedura de citare nu a fost îndeplinită deoarece nu s-a procedat la afișarea citației la ușa Consiliului Local, la data judecării cauzei fiind plecat la lucru în.
Analizând legalitatea și temeinicia contestației în anulare formulată din prisma motivelor invocate precum și în conformitate cu dispozițiile legale în materie reglementate de art.386 și urm. pr.pen. instanța de recurs apreciază că demersul judiciar al contestatorului este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi prezentate.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanță cu materialele aflate la dosar. Deci, contestația în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi.
Pentru a asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința soluționării cererii. Astfel, în vederea verificării prealabile a contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art.386 lit.a-c pr.pen. legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege, dacă cererea este motivată și dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de lege. otrivit art. 386.C.P.P. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, între altele, când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii (lit. a); când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare (lit. b); când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) -1) C.P.P. cu privire la care existau probe în dosar (lit. c); respectiv când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. 11ori art. 38516alin. 1.C.P.P. (lit. e).
Contestația în anulare privește o decizie pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestator împotriva deciziei prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G împotriva sentinței penale prin care a fost condamnat inițiatorul din prezenta cauză la un an închisoare, cu executarea în detenție. La soluționarea cauzei în fața instanței de recurs, inculpatul a fost citat la adresele puse de inculpat la dispoziția instanței de judecată, respectiv în comuna nr.585, județul C S și a beneficiat de asistență juridică calificată, recurgând la serviciile unui avocat ales în persoana doamnei avocat. Pentru ca motivul contestației în anulare reglementat de art.386 lit.b pr.pen. să fie îndeplinit este necesar ca partea să dovedească împrejurarea că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta în fața instanței și de a încunoștința instanța despre această împrejurare. Prin urmare, este necesar ca cele două condiții să fie îndeplinite în mod cumulativ. În speță, deși contestatorul invocă lipsa lui din țară la momentul soluționării recursului, nu a adus la cunoștința instanței de judecată această absență nici partea și nici apărătorul ales al acesteia nefăcând dovada imposibilității de a face acestedeclarații. Împrejurarea că nu s-a procedat la afișarea citației la ușa Consiliului Local de la locul săvârșirii faptei, pentru a fi incident cazul de contestație reglementat de art.386 lit.a pr.pen nu duce la nelegala citare câtă vreme domiciliul recurentului era cunoscut.
Față de cele mai sus prezentate, având în vedere dispozițiile legale mai sus interpretate și motivele invocate de contestator, în temeiul art. 386 și ur,pr.pen. va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei penale nr. 486/8.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar -.
Potrivit art. 192 al. 2.pr.pen. va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 386 și ur,pr.pen. respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei penale nr. 486/8.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar -.
În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 26.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.N- 30.03.2009
Tehnored. 2 ex - 03.04.2009
Prima instanță -
Instanța de apel - ,
Instanța de recurs - jud., -Curtea de APEL TIMIȘOARA
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Ion Dincă, Anca
