Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 353/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 353
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timiș.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul -recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent solicitat admiterea recursului, în baza art. 38515pct. 2 lit.c p Cod Penal casarea încheierii recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii primei instanței și în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, punerea în libertate a inculpatului, sau înlocuirea cu obligația de a nu părăsi țara sau localitatea. În motivare a arătat că încheierea Tribunalului Timiș nu este motivată în ceea ce îl privește pe inculpat, doar în practica și în dispozitiv se face referire la persoana acestuia. Motivarea este generalistă, situația inculpatului, faptul că acesta a avut o contribuție mică la comiterea infracțiunilor și situația sa particulară nu au fost evaluate de instanță. A mai invocat termenul rezonabil al măsurii preventive, având în vedere că inculpatul este arestat preventiv din luna februarie 2008 și nici până în prezent nu s-a dat citire actului de sesizare pe motivul lipsei de procedură cu unele părți, aspecte care nu sunt imputabile inculpatului, precum și împrejurarea că încheierea nu a fost comunicată inculpatului. Inculpatul, în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu se va sustrage judecății, cu atât mai mult cu cât este beneficiarul unei măsuri preventive patrimoniale, în sensul că i s-a pus sechestru pe cota de dintr-un imobil, proprietatea sa. Întrucât inculpatul s-a prezentat de bună voie în fața organelor de urmărire penală, declarațiile sale nu sunt contradictorii și în rechizitoriu chiar s-a propus reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea sa, pe motiv că a avut o atitudine sinceră solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura interzicerii de a părăsi țara sau localitatea.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, motivat de faptul că încheierea recurată a analizat cerințele impuse de art. 148 lit.f C.P.P. inculpații au acționat în grup organizat. Referitor la împrejurarea că inculpatului nu i s-a comunicat încheierea în extenso, apreciază că urmare acestui fapt inculpatul nu a fost decăzut din dreptul de a exercita o cale de atac.
Inculpatul - recurent, având ultim ul cuvânt, a solicitat admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 3002Cpp rap. la art. 160 Cpp, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților:, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 indice 1.și C.P.P. art. 145.C.P.P. s-au respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și/sau localitatea, formulate de către apărătorii aleși ai inculpaților și susținute de aceștia.
În baza art. 139 alin. 2.C.P.P. s-a respins ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul ales al inculpatul.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora, prin raportare la incidența dispozițiilor art. 148 lit. f, temeiul de drept care a stat la baza emiterii mandatelor de arestare preventivă, în condiții de legalitate, aspect pe care, de altfel, instanța l-a constatat la primirea dosarului în instanță, în sensul că: inculpații sunt trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, reținându-se în sarcina acestora aderarea la un grup infracțional organizat, structurat pe două filiere, una și una română, care a acționat în scopul comiterii infracțiunilor menționate în rechizitoriu și există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Procedând potrivit dispozițiilor art. 160 indice b C.P.P. tribunalul a reținut că, față de probatoriul administrat până la acest moment procesual, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive luată față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Mai mult decât atât, de la ultima verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive până în prezent, se constată că temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestei măsuri privative de libertate nu s-au schimbat, analiza acestei măsuri făcându-se prin raportare la pericolul concret pentru ordinea publică, pentru a nu se depăși justul echilibru dintre măsura dispusă și scopul acesteia.
Pe de altă parte, "prin gravitatea deosebită a infracțiunilor și prin reacția particulară a opiniei publice", anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, situație care, la acest moment procesual, subzistă și în ceea ce îi privește pe inculpați, tribunalul neputând proceda la o analiză amănunțită a probelor administrate până în prezent, fără a încălca prezumția de nevinovăție a inculpaților, aceasta urmând a se face după administrarea întregului probatoriu în fața instanței, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau achitare.
Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicată inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport de aceste criterii și de cele analizate anterior, precum și prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru ordinea publică, durata arestului preventiv fiind rezonabilă în raport cu gravitatea faptelor și complexitatea cauzei, amânările judecății cauzei având un caracter obiectiv, și nu apreciază a fi oportună înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu o altă măsură preventivă prevăzută de lege.
În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează, motiv pentru care, în baza art. 300 indice 2.rap.C.P.P. la art. 160 indice b C.P.P. se va menține starea de arest preventiv a inculpaților.
Împotriva încheierii de ședință din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 3944.17/30 din 1.04.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci doar oral conform mențiunilor din prezenta practica.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale).
Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat în motivarea recursului nu sunt de natură a conduce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică a acestuia, precum și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de complicitate la furt calificat, complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, complicitatea la infracțiuni informatice și spălare de bani aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv posesiei și detenției bunurilor mobile, securitatea și siguranța instrumentelor de plată electronice cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.
În privința termenului rezonabil al detenției preventive, instanța de recurs apreciază că, în speță și raportat la situația personală a inculpatului recurent detenția preventivă nu a depășit limitele normale luând în considerarea natura infracțiunilor cu privire la care există indicii că au fost comise de inculpat și starea de fapt reținută drept cadru legal.
Motivul de recurs invocat de apărătorul ales al inculpatului cu referire la starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat judecătorul cauzei care a dispus arestarea preventivă și ulterior a procedat la prelungirea acestei măsuri, Curtea constată că această problemă a fost clarificată de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia pronunțată în interesul legii nr.22 din 12 mai 2008 stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art.48 alin.1 lit.a teza II pr.pen judecătorul care a soluționat în cursul urmăririi penale propunerea de arestare preventivă nu devine incompatibil să soluționeze ulterior, în aceeași cauză cereri care au ca obiect prelungirea arestării preventive.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-
În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.AN/8.04.09
Tehnored AJ/2 ex/14.04.09
Prima instanță: Trib.T -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Florin Popescu, Codrina Iosana
