Infracțiuni la legea societăților comerciale (legea nr. 31/1990). Decizia 1704/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- (2059/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1704
Ședința publică din 20 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de inculpatul - și partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței penale nr.102/16 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Urziceni și a deciziei penale nr.115/17 august 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru recurentul inculpat, lipsa fiind, avocat ales, lipsind recurenta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpatdepune la dosar motivele de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul parților in susținerea recursurilor.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, invoca cazurile de casare prevăzute de art.3859pct.171si pct.18.C.P.P. Prin raportare la situația de fapt existenta in speță considera ca la săvârșirea faptei cercetate se poate identifica si o participare a numiților si. Aceștia aveau la momentul săvârșirii faptei calitatea de asociați in cadrul societății. Inculpatul nu putea sa exercite la momentul respectiv in fapt nici una dintre atribuțiile corespunzătoare calității de administrator al societății. Considera ca instanța de fond trebuia sa dispună achitarea inculpatului având in vedere ca fapta nu a fost săvârșita de către acesta.
De asemenea, apreciază ca eroarea de fapt vizează calificarea împrejurărilor care au condus la pronunțarea hotărârii. In opinia sa, este evident faptul ca inculpatul nu putea sa dispună asupra veniturilor societății la momentul respectiv. Formal, inculpatul avea calitatea de administrator, insa se afla in imposibilitate de fapt sa exercite această calitate.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, considera ca in mod corect instanța de fond a arătat in ce a constat comiterea faptei de către inculpat. Așa cum rezulta din actele dosarului, inculpatul nu contestă redactarea facturii fiscale din 3 septembrie 2003, emisa de societate si nici a celor 3 chitanțe emise in acest sens, raportul de constatare tehnico-științifica confirmând ca scrisul de pe factura si chitanțe aparține inculpatului. De asemenea, neînregistrarea in contabilitate de facturii fiscale constituie din acest punct de vedere o infracțiune la legea privind evaziunea fiscala, fapt ce rezulta si din raportul de expertiza contabila efectuat in cauza.
Solicita respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicita respingerea recursului formulat de partea civila.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul, solicita respingerea recursului formulat de partea civila având in vedere raportul de expertiza contabila. De asemenea, din relațiile efectuate in cauza nu rezultă ca inculpatul ar figura in evidente cu bunuri mobile si imobile declarate, astfel ca sechestrul asigurator nu are asupra a ce să se aplice.
CURTEA
Cu privire la recursurile penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.102 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni, în baza art.9 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.13 Cod penal și a art.74, 76 Cod penal a fost condamnat inculpatul -, fiul lui și, născut la 01.10.1950 în com. județul P, domiciliat în P,-,.3..6,județul P, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, pensionar, fără antecedente penale, la 3 (trei) luni închisoare pentru evaziune fiscală.
În baza art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.74, 76 Cod penal a fost condamnat același inculpat la 3(trei) luni închisoare pentru folosirea bunurilor societății comerciale în scop contrar intereselor acesteia.
În baza art.33-34 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa de 3(trei) luni închisoare.
În baza art.81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal referitoare la pierderea beneficiului suspendării.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.945,38 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă DGFP
A fost respinsă cererea părții civile privind instituirea unui sechestru asigurător pe bunurile inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Inculpatul a fost asociat și administrator al SC SRL în perioada 23.03.2003-13.11.2003, firma având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul a produselor petroliere.
Prin ordonanța de adjudecare definitivă nr.661 din 26.04.1999 SC SRL a adjudecat o stație carburanți-lubrifianți. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1665 din 24.06.2003 SC SRL a vândut SC SRL P stația de livrare produse petroliere și terenul afferent la suma de 1.625.000.000 lei ROL.
În actul autentic se face mențiunea că inculpatul a primit în întregime de la cumpărătoare la data autentificării înscrisului, prețul vânzării. La 03.09.2003 inculpatul a emis în numele SC SRL factura fiscală seria - - nr.- pentru SC SRL P în care erau înscrise prețul și obiectul -"activ conform contractului de vânzare-cumpărare nr.1665 din 24.06.2003". Inculpatul a emis trei chitanțe seria - - nr.- din 03.09.2003, - din 04.09.2003 și - din 05.09.2003, din care rezultă că a primit sumele de 500 milioane lei, 500 milioane lei și 625 milioane lei (ROL).
Inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea firmei SC SRL nici factura fiscală și nici chitanțele susmenționate și urmare a acestei omisiuni bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 25.945,38 lei.
Apărarea inculpatului că nu a operat înregistrările în evidențele contabile întrucât în fapt nu a primit niciodată prețul de 1.625.000.000 lei, este contrazisă de contractul de vânzare-cumpărare nr.1665 din 24.06.2003 încheiat în formă autentică și de factura fiscală și cele trei chitanțe.
Faptele astfel reținute în sarcina inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art.9 lit.b din Legea 241/2005 cu aplicarea art.13 Cod penal și folosirea fondurilor societății în scop contrar intereselor acesteia, prevăzută de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, motivate, atât ANAF B, reprezentată prin DGFP I, cât și inculpatul.
Apelul ANAF privește exclusiv latura civilă a cauzei, apreciindu-se nejustificată diminuarea de către prima instanță a prejudiciului datorat bugetului de stat, la suma de 25.945,38 lei RON, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, inclusiv a celor două rapoarte de expertiză contabilă și care dovedesc un prejudiciu astfel cum a fost solicitat prin adresa de constituire ca parte civilă.
Se critică sentința și sub aspectul omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra dobânzilor și majorărilor de întârziere (penalități), calculate până la achitarea prejudiciului, precum și asupra cererii de instituire a unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, absolut obligatorie în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală.
Motivele de apel ale inculpatului sunt expuse pe larg și susținute și oral, prin apărător, solicitându-se achitarea pentru cele două fapte, în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. d Cod procedură penală, pentru infracțiunea prev. de art.9 din Legea 241/2005 și în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. c Cod procedură penală, pentru infracțiunea prev. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.
S-a susținut că inculpatul a preluat SC SRL, având ca unic bun o stație din comuna, în condițiile în care unul dintre asociații acestei societăți îi era dator, stația fiindu-i cedată în schimbul împrumutului imposibil de restituit.
În acest context, arată inculpatul în continuare, a preferat să achiziționeze stația în întregime fiind asigurat de către, și, că prin revânzarea ei își va recupera banii.
În continuare, pentru achiziționarea stației, cei doi asociați ai SC "" SRL P, și, au plătit doar parțial contravaloarea investiției reale a inculpatului, promițându-i diferența cu ocazia revânzării și administrarea în fapt a societății, sens în care, în opinia inculpatului, sunt și probele de la dosar.
Astfel, încheierea contractului de vânzare a stației de către SC SRL din 24 iunie 2003 s-a făcut fără încasarea niciunei sume de bani, ci doar pentru a putea fi revândută de către cei doi asociați mai sus menționați, cu promisiunea că prețul va fi plătit cu ocazia revânzării, în tot acest timp cei doi s-au ocupat de administrarea în fapt a SC Com SRL, omisiunea înregistrării în evidențele contabile a facturii și a chitanțelor datorându-li-se.
Față de situația neîncasării prețului, inculpatul a precizat că, s-a aflat în imposibilitatea achitării obligațiilor bugetare, astfel că, în opinia sa, nu se poate reține comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Nici după revânzarea societății către SC SRL, cei doi nu i-au achitat prețul, evitându-l și continuând să desfășoare activități mai mult sau mai puțin legale, în străinătate.
În susținerea motivelor sale de apel și, implicit a nevinovăției sale, a invocat probele dosarului, înscrisurile și declarațiile de martori, predarea efectivă a prețului fiind o simplă situație de fapt, răsturnată prin dovada contrarie, conform art.1198 Cod civil.
Referitor la infracțiunea prev. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, apreciază că nu s-a făcut dovada folosirii banilor societății în interes propriu ori contrar intereselor societății, față de perioada scurtă cât a fost asociat al SC SRL, de aspectul neîncasării prețului vânzării și de probele dosarului.
Prin decizia penală nr. 115 din 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în baza art.379 pct.2, lit. a Cod pr. penală, s-a admis apelul declarat de partea civilă ANAF B reprezentată prin S, împotriva sentinței penale nr.102/16.04.2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni, pe care a modificat-o numai cât privește omisiunea obligării inculpatului la plata de dobânzi și penalități de întârziere, aferente sumei de 25.945,38 lei și, rejudecând a dispus obligarea inculpatului -, fiul lui și, născut la 01.10.1950 în com., județul P, către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice I și la plata acestora până la achitarea integrală a debitului.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.379 pct.1, lit. Cod pr. penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva aceleiași sentințe penale.
A obligat inculpatul, la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Tribunalul, examinând sentința ce face obiectul apelului de față, actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art.371 și art.378 Cod procedură penală, a constatat următoarele:
Instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă și a dat faptelor săvârșite de inculpat o încadrare juridică corespunzătoare.
Sentința primei instanțe s-a bazat pe o cercetare judecătorească completă și complexă, pe o interpretare, pe larg, a unui material probator suficient pentru lămurirea cauzei.
Apărările inculpatului nu au putut fi primite, el însuși necontestând redactarea facturii fiscale seria - -, nr.- din 3 septembrie 2003 emisă de vânzătoarea SC SRL și nici a celor 3 chitanțe emise în acest sens, iar raportul de constatare tehnico-științifică confirmând că scrisul de pe factură și chitanțe, inclusiv semnăturile, aparțin inculpatului.
Cât privește achitarea efectivă a prețului pentru vânzarea stației, acest aspect rezultând, astfel cum corect a reținut prima instanță, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.1665 din 24 iunie 2003, precum și din înscrisurile mai sus menționate.
Este adevărat că respectiva mențiune privind plata prețului, cuprinsă într-un act autentic, nefiind o constatare personală a notarului ce a autentificat contractul, face dovada până la proba contrară, dar în opinia tribunalului această probă contrară nu a fost realizată.
În acest sens, declarațiile martorilor audiați în cauză privind plata prețului, sunt contradictorii (declarațiile lui și cea a lui ) și insuficient de concludente (de exemplu declarația martorei a ), aspectul neachitării contravalorii stației într-un anumit moment, relatat de martori, (de exemplu cel al întocmirii facturii), nefiind în măsură a dovedi, cu certitudine că acel preț nu a fost achitat în fapt niciodată, nici anterior, de exemplu cu ocazia încheierii contractului notarial.
Pe de altă parte, referitor la reținerea de către prima instanță a infracțiunii de evaziune fiscală, neînregistrarea în contabilitate a facturii fiscale seria ---, nr.- din 3 septembrie 2003 emisă cu ocazia înstrăinării benzinăriei și plata către bugetul de stat a taxelor și impozitelor aferente nu sunt condiționate de primirea prețului, însăși expertiza contabilă dispusă în cauză concluzionând în acest sens.
Nici apărarea în sensul că administrarea în fapt a SC "" SRL era realizată în fapt de numiții și nu este în măsură a-l disculpa pe inculpat, datele privind istoricul societății menționate, furnizate de Oficiul Registrului Comerețului, indicându-l pe inculpat drept asociat și administrator al societății din perioada respectivă.
Față de cele ce preced, Tribunalul a apreciat neîntemeiate criticile apelantului inculpat, susținerile acestuia neregăsindu-se în materialul probator de la dosar.
Neîntemeiate sunt și susținerile părții civile ANAF, prin DGFP I, privind cuantumul prejudiciului acordat, de 25.945,38 lei și respingerea cererii de instituire a unui sechestru asigurător.
Este greșită susținerea în sensul că prima instanță ar fi pronunțat o sentință contrară înscrisurilor existente la dosar, inclusiv a rapoartelor de expertiză contabilă.
Astfel, tocmai raportul de expertiză din 16 februarie 2009 concluzionat în sensul că pentru veniturile realizate din vânzarea benzinăriei societatea "" SRL, nu a realizat profit și, ca urmare, nu datorează impozit pe profit, prejudiciul cauzat bugetului de stat constând doar din neplata TVA, în sumă de 25.945,38 lei.
Și referitor la cererea părții civile de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, prima instanță a procedat corect respingând-o, față de adeverința nr.33095 din 19 martie 2009 eliberată de Consiliul local al municipiului P, conform căreia, inculpatul nu a figurat în evidențe cu bunuri mobile și imobile declarate.
Apelul părții civile este întemeiat doar cât privește neacordarea de dobânzi și penalități de întârziere aferente sumei reprezentând TVA neachitat la bugetul de stat.
Și aceasta întrucât doar astfel se poate realiza o despăgubire integrală, prin adresa de constituire ca parte civilă, dobânzile și penalitățile de întârziere fiind solicitate, în temeiul principiului disponibilității, de ANAF, prin reprezentant DGFP
Pentru toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de partea civilă ANAF B reprezentată prin S, împotriva sentinței penale nr.102/16.04.2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni, pe care o va modifica numai cât privește omisiunea obligării inculpatului la plata de dobânzi și penalități de întârziere, aferente sumei de 25.945,38 lei și, rejudecând va dispune obligarea inculpatului -, către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice I și la plata acestora până la achitarea integrală a debitului.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpatul și partea civilă Direcția Generală a finanțelor Publice I criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale.
Inculpatul a susținut că nu se face vinovat de comiterea faptei reținută în sarcina sa, motivând că, deși avea calitatea de administrator se afla în imposibilitatea să-și îndeplinească atribuțiile, iar martorii și în calitate de asociați în cadrul societății au comis fapta însă nici nu au fost cercetați în cauză.
Partea civilă a solicitat, doar în scris, obligarea inculpatului la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat și care este în valoare de 71.652, 9609 RON și stabilit în cauză de cele două rapoarte de expertiză contabilă, precum și obligarea acestuia și la plata datoriilor restante în sumă de 7.209,01 RON așa cum rezultă din adresa nr. 2305/9.02.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice
Curtea, examinând hotărârile atacate pe baza materialului probator din dosar, în raport de motivele de recurs invocate și întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 385 alin. 3 Cod procedură penală constată nefondate recursurile.
Pentru a constitui cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală eroarea gravă de fapt trebuie să fie gravă, respectiv, să fie esențială în sensul de a fi influențat asupra soluției cauzei, și, evident neîndoielnică.
În speță, există depozițiile martorilor, a, nota de constatare a I, raportul de constatare tehnico-științifică grafică, procesele-verbale de constatare, rapoartele de expertiză contabilă care dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni pentru care s-a dispus, în mod legal, condamnarea acestuia.
În această situație nu mai poate fi vorba de o contradicție evidentă, necontroversată și esențială între ceea ce spune dosarul prin probele sale și ceea ce au reținut instanțele de judecată prin hotărârile lor, astfel cum este definitivă eroarea gravă de fapt, criticile inculpatului vizează doar un aspect de apreciere a probelor, ceea ce excede cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
Critica formulată în cauză de partea civilă și care vizează dolar latura civilă a cauzei nu este întemeiată, aceasta nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de casare limitativ și expres prevăzute de art. 3856Cod procedură penală.
Ca urmare se constată că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenți iar hotărârile atacate sunt legale și temeinice considerente față de care recursurile urmează a fi respinse ca nefondate în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpatul și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței penale nr.102 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni și a deciziei penale nr. 115 din 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-7.12.2009
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Leontina Cișmașiu, Petre Popescu
