Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr.10

Ședința publică din data de 08 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu

JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran

Judecător - - -

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 25.09.1968, domiciliat în Câmpina,-, județul P împotriva deciziei penale nr. 199 din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, împotriva sentinței penale nr. 83 din 26.02.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina, prin care în baza art. 86 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și art. 74, 76 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b, Cod penal.

În baza art 191.p Cod Penal a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul inculpat pentru care a răspuns din oficiu avocat, din cadrul Baroului de Avocați P, potrivit delegației avocațiale nr. 8239/2008.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea rectifică încheierea de ședință de la termenul anterior de judecată în sensul că recurentul inculpat a fost prezent personal și reprezentat de apărător din oficiu și nu a fost lipsă cum din eroare a fost menționat.

Avocat pentru recurentul - inculpat și reprezentantul Ministerului Public, pe rând având cuvântul arată că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbaterea recursului

Curtea ia act că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat arată că acesta critică decizia penală nr. 199 din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, și sentința penală nr. 83 din 26.02.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina.

Apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut vinovăția inculpatului însă nu a dat o eficiență mai mare disp. art. 74 și 76 Cod penal.

Mai arată că acesta deși nu avea permis de conducere la momentul săvârșirii infracțiunii știa foarte bine să conducă, de profesie fiind mecanic auto, a parcurs un drum scurt și periferic.

Învederează totodată că este singurul întreținător de familie astfel că solicită reducerea pedepsei aplicate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Instanța de fond în mod just a individualizat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă, ținându-se seama de natura și gravitatea faptei precum și de persoana recurentului - inculpat.

După închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare se prezintă în instanță recurentul - inculpat căruia i se comunică faptul că, asupra cauzei instanța a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față:

Prin sentința penală a Judecătoriei Câmpina, în baza art. 86 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și art. 74, 76 lit. d Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b, Cod penal.

În baza art 191.p Cod Penal a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că:

În ziua de 25.01.2007, în jurul orei 12,00, lucrătorii Poliției mun. Câmpina au oprit pentru control autoturismul 1300 cu nr. de înmatriculare - condus de inculpat pe str. - în direcția str. M, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. A reieșit din cercetări că proprietarul autoturismului, a acceptat să-i încredințeze inculpatului bunul, necunoscând că nu poseda permis de conducere. Potrivit adresei nr.-/5.03.2007 emisă de IPJ P - SEIP inculpatul nu figurează în evidențe cu permis de conducere pentru nici o categorie.

Situația de fapt rezultă din: procesul verbal de depistare, adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare, declarațiile martorilor si, coroborate cu declarațiile inculpatului.

Inculpatul prezent în instanță la termenul din 5.02.2008 a recunoscut comiterea faptei, arătând că a urmat cursurile unei școli de șoferi în urmă cu doi ani, însă nu a obținut permisul întrucât a plecat în străinătate, a parcurs cea 2 km dar numai pe drumuri lăturalnice, în circumstanțierea persoanei sale fiind atașată la dosar o caracterizare întocmită de numitul.

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice din mun. Câmpina, în ziua de 25.01.2007, în jurul orei 12.00 autoturismul marca 1300 cu nr. de înmatriculare -J, deși nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, întrunești elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că a mai fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, prin sentința penală nr.393/27.09.2002 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.534/25.11.2002 a Curții de APEL PLOIEȘTI, fiind arestat la 12.06.2002 și liberat la 23.11.2004, cu un rest neexecutat de 602 zile, împrejurare în raport de care se va reține și incidența disp.art.37 lit. b Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-a avut în vedere dispozițiile art.72 cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, gradul de pericol social concret al faptei, generat de împrejurările în care a fost săvârșită și consecințele acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului care deși a mai comis fapte prevăzute de legea penală, a recunoscut și regretat comiterea faptei, considerente în raport de care s-a reținut în favoarea acestuia circumstanțele personale prev.de art.74 Cod penal și în temeiul art.76 lit. d Cod penal s-a aplicat acestuia o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, considerând că în acest scop poate fi realizat scopul educativ-preventiv conform art.52 cod penal.

Pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea, în baza a rt. 71 cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a, teza a II-a și lit. b, c Cod penal, s-a înlăturat totodată aplicarea pedepsei accesorii prev. de art.64 lit. a teza I și lit. c Cod penal, față de principiul subsidiarității legislației naționale și obligativitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, concretizată sub acest aspect în Hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii, potrivit căreia aplicarea disp.art.71 alin.2 Cod penal nu trebuie făcută automat pe lângă pedeapsa închisorii, ci în aceleași condiții ca disp.art.71 alin.3 Cod penal, ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei, persoana infractorului și respectiv art.3 din Procolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului care prevede dreptul de a vota pentru Uniunea Europeană.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul criticând-o pentru faptul că prima instanță i-a aplicat o pedeapsă prea mare, neținând cont de toate circumstanțele personale.

Prin decizia penală nr.199/15.09.2008 a Tribunalului Prahovaa fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În motivarea deciziei s-a reținut că, strada - din mun. Câmpina este într-o zonă publică dens circulată, considerent pentru care fapta inculpatului, pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, intră sub incidența disp. art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată și pentru care se prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 an la 5 ani.

În apel, inculpatul a susținut că nu i-au fost aplicate corect disp. art.74 și 76 lit. d Cod penal, respectiv că instanța a greșit și nu a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special până la minimul general.

În speța dedusă judecății, reținând pentru inculpat circumstanțele atenuante prev. de art.74 Cod penal și aplicându-i și disp. art.76 lit.d cod penal, în mod corect instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare, pedeapsă care este situată sub minimul special de 1 an prevăzut de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, instanța nefiind obligată să coboare pedeapsa cum a pretins apelantul inculpat.

Fiind depistat în trafic conducând autoturismul 1300 cu nr. de înmatriculare - inculpatul nici nu putea avea un alt comportament decât acela de a recunoaște comiterea faptei, împrejurare prev. de art.74 lit. c Cod penal, cu atât mai mult cu cât cauza nu au fost solicitate și alte probatorii în circumstanțiere pentru inculpat.

Pentru aceste considerente apelul a fost apreciat ca nefondat.

Fiind apreciat nefondat și pentru un alt considerent și anume, acela al obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat reprezentând onorariul de apărător din oficiu, deoarece acest aspect nu poate constitui motiv de apel, el intrând sub incidența disp. art.195 alin.1 Cod procedură penală.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul, fără a-și motiva în scris calea de atac.

Examinând hotărârile atacate, în raport de probele dosarului, de critica recurentului formulată în calea de atac a apelului (întrucât în recurs inculpatul nu și-a motivat calea de atac), Curtea va constata că recursul este nefondat.

În ceea ce privește situația de fapt și încadrarea juridică, aceste aspecte nu sunt contestate de recurent și totodată ele au fost corect reținute de instanțele fondului.

Critica recurentului se referă la individualizarea pedepsei aplicate.

În acest sens instanța de recurs constată că infracțiunea comisă de inculpat este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani închisoare.

Potrivit disp. art.72 Cod penal la individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauza de față, Curtea constată că instanțele fondului au ținut seama de aceste dispoziții legale, făcând o corectă individualizare a pedepsei.

Astfel, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 6 luni închisoare, deci sub minimul special prevăzut de lege, reținându-se în favoarea lui circumstanțele atenuante prev. de art. 74 Cod penal în condițiile în care el se afla și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal și conform art. 80 alin.2 Cod penal nici nu era obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special.

Față de aceste aspecte nu se poate reține că instanțele fondului i-au aplicat inculpatului o pedeapsă prea aspră, ținându-se seama de toate împrejurările care atenuează pedeapsa precum și de persoana inculpatului, fiind chiar indulgente în stabilirea pedepsei, motiv pentru care în baza art. 38515pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, ns. la 25.09.1968, domiciliat în comuna Câmpina,-, județul P, împotriva deciziei penale nr.199/15.09.2008 a Tribunalului Prahova și a sentinței penale nr.83/26.02.2008 a Judecătoriei Câmpina.

Obligă recurentul la 280 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 ianuarie 2009.

Președinte Judecători

- - - - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex./26.01.2009

f-- Judecătoria Câmpina

a-- Tribunalul Prahova

/

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3113/2006

Președinte:Paul Mihai Frățilescu
Judecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Ploiesti