Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1079/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--18.05.2009
DECIZIA PENALĂ NR.1079 /
Ședința publică din data de 05.11.2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror .
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.127/A din 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru inculpatul recurent lipsă avocat ales.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Avocatul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale. În susținerea celor solicitate arată că inculpatul a avut o conduită bună înaintea săvârșirii infracțiunii, nu are antecedente penale, are un comportament conform normelor de conviețuire socială, nereținându-se în sarcina lui nicio altă încălcare a acestora, că recoltarea probelor biologice nu i s-a prezentat ca o obligație ci ca o opțiune. Solicită a se avea în vedere că inculpatul după săvârșirea faptei s-a prezentat în fața autorităților, a recunoscut fapta, s-a comportat sincer în fața organelor de urmărire penală și instanței unde a dovedit că regretă fapta comisă, a reparat în totalitate și cu bună credință prejudiciul. Apreciază că toate acestea pot constitui circumstanțe atenuante în conformitate cu art. 74 Cod penal și care trebuie aplicate inculpatului cu consecința reducerii pedepsei până la 2 ani și înlăturarea sporului de 6 luni.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei dată de Tribunalul Timiș ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr.18/06.01.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în temeiul art.86 al.1 din nr.OUG195/2002 republicată, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 11.06.1962 în comuna, județul I, cu domiciliul în T, str.C-tin - M, -.5, județul T, CNP -, cetățean român, studii 11 clase, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În temeiul art.87 al.5 din nr.OUG195/2002 republicată, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b pen, s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.71 pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a și b pen.
În temeiul art.81 și art.82 pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
În temeiul art.71 al.5 pen. s-a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.359 al.1 pr.pen. s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 pen.
În temeiul art.189 al.2 pr.pen. s-a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul Timiș.
În temeiul art.191 al.1 pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ziua de 17.01.2008, inculpatul împreună cu soția s-au deplasat din T în satul, într-o vizită la nașii lor, cu autoturismul marca de culoare albastră, cu nr. de înmatriculare -, proprietate personală, iar la întoarcerea spre T, în jurul orelor 2000, inculpatul a fost implicat într-un accident auto, intrând în coliziune cu autoutilitara marca WV de culoarea albă, cu nr. de înmatriculare -, condusă de numitul.
Fiind sesizate organele de poliție au constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere, fapt confirmat ulterior și prin adresa nr.51312/25.02.2008 emisă de Instituția Prefectului Județului T - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor
Organele de poliție au mai constatat că inculpatul a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volanul autoturismului, acest aspect fiind recunoscut de inculpat, însă la solicitarea acestora de a-i însoți la spital, pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a refuzat (acest fapt rezultând din declarația olografă dată de inculpat și aflată la filele 7 și 8-9 din dosar dar și din declarațiile martorilor și -).
Cu privire la refuzul inculpatului de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deși în cursul cercetării judecătorești acesta și martora (soția sa), au încercat să prezinte o altă stare de fapt, în sensul că nu își mai amintesc dacă inculpatului i s-a adus la cunoștință de către organele de poliție despre obligația acestuia de a se prezenta la spital în scopul mai sus arătat, prima instanță a apreciat că declarațiile inculpatului date în cursul urmării penale dar și a celor doi martori, și -, din cursul urmăririi penale și menținute în cursul cercetării judecătorești, exprimă starea de fapt reală, în sensul că inculpatul a refuzat să însoțească organele de poliție, la solicitarea acestora, pentru a i se prevala probe biologice de sânge la o instituție medicală iar susținerile ulterioare, rezidă din tendința inculpatului de a-și ușura situația procesuală și tendința martorei de a-l favoriza.
În drept, faptele reținute în sarcina inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni, prima constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzute și pedepsite de art.86 al.1 din nr.OUG195/2002 și a doua constând în refuzul inculpatului de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută și pedepsită de art.87 al.5 din nr.OUG195/2002.
Sub aspectul laturii obiective al infracțiunilor expuse, s-a reținut că inculpatul a realizat acte ce intră în conținutul elementului material al acestora, respectiv conducerea ilicită a unui autovehicul pe drumurile publice, caracter ilicit ce constă în încălcarea obligației legale de a poseda permis de conducere și în refuzul nejustificat de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acțiunea care constituie elementul material al infracțiunilor analizate are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite prin norma penală. Starea de pericol intervine ca urmare directă a săvârșirii faptei și, ca atare, nu trebuie dovedită.
Sub aspectul laturii subiective, faptele au fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției indirecte și directe, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui în cazul primei infracțiuni, respectiv inculpatul a știut că nu posedă permis de conducere și că a consumat băuturi alcoolice, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice și a prevăzut și urmărit rezultatul faptei în cazul celei de-a doua infracțiuni, zădărnicirea stabilirii alcoolemiei prin refuzul nejustificat de a i se recolta probe biologice.
La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanță a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunilor și le-a regretat, s-a prezentat în fața instanței la termenul stabilit dar a avut în vedere și faptul că inculpatul, deși a urmat cursurile școlii de șoferi Auto și a fost respins de patru ori cu ocazia susținerii examenului de obținere a permisului auto, aspect ce denotă lipsa abilităților necesare conducerii unui autovehicul, a ignorat acest aspect și a condus un autovehicul pe drumurile publice, conștient fiind că generează o stare de pericol care de altfel s-a materializat într-un accident și pagube materiale produse autoturismului marca WV de culoarea albă, cu nr. de înmatriculare -.
În același timp, instanța a mai reținut faptul că inculpatul a încercat să îngreuneze stabilirea situației reale de fapt, respectiv existența infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, prin refuzul de a se supune recoltării probelor biologice de sânge.
În aceste condiții, nu a reținut circumstanțe atenuante inculpatului și cu atât mai puțin nu s-a pus problema incidenței dispozițiilor art.181pen. invocate de acesta prin apărător, condițiile textului legal lipsind cu desăvârșire în speță, cele două fapte săvârșite de inculpat neprovocând o atingere minimă valorilor apărate de lege și prin conținutul lor concret nefiind lipsite de importanță, din contră.
Cu toate acestea, inculpatul se află la primul contact cu legea penală și instanța a prezumat că acțiunile acestuia reprezintă un accident în respectarea obligației de a nu vătăma vreuna din relațiile sociale prevăzute de art.1 pen. apreciind că aplicarea unei pedepsei cu închisoarea orientată spre minimul prevăzut de lege pentru ambele infracțiunii, poate asigura îndeplinirea scopului prevăzut de art.52 pen.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, criticând soluția ca nelegală sub aspectul coborârii minimului special al pedepsei prevăzute de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 rep. sub minimul special prevăzut de lege, fără a aplica nici o cauză de reducere a cuantumului pedepsei prevăzut de lege la minim 2 ani închisoare.
Tribunalul Timiș prin decizia penală nr. 127/A din 22.04.2009, pronunțată în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 18/06.01.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
A desființat sentința apelată și rejudecând cauza:
În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 rep.a condamnat pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 11.06.1962 în, jud. I, CNP - -, domiciliat în T, str. - - M, - 7,.B,. 5, jud. T, la o pedeapsă de:
- 1(un) an și 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
În baza art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 rep. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de:
- 2( doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art. 33 lit. a pen. și art. 34 lit. b pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de 6(șase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de:
- 2(doi) ani și 6 ( șase) luni închisoare.
În baza art. 82.pen. a stabilit termen de încercare cu durata de 4 ani și 6 luni.
A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel, precum și în limitele prev. de art. 379.C.P.P. instanța a constatat că apelul este fondat, l-a admis în condițiile în care prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și de drept dedusă judecății, reținând în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor ce au format obiectul actului de sesizare al instanței, infracțiuni recunoscute de inculpat și confirmate de celelalte probe tehnice și testimoniale administrate în cauză.
S-a constatat însă că, pentru infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice reținută în sarcina inculpatului, prima instanță a aplicat acestuia o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare deși minimul special al pedepsei pentru această infracțiune este de 2 ani.
În consecință a admis apelul declarat în cauză, a desființat sentința apelată în baza art.379 pct. 2 lit. a C.P.P. și în urma rejudecării cauzei, având în vedere criteriile prev. de art. 72.pen. instanța de apel a reindividualizat pedepsele astfel: în baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere; iar în baza art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 rep. a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art. 33 lit. a pen. și art. 34 lit. b pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 82.pen. a stabilit un termen de încercare cu durata de 4 ani și 6 luni și a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
Împotriva deciziei penale nr.127/A/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs în termen legal inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 18 mai 2009.
În motivarea recursului se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale deoarece inculpatul a avut o conduită bună înaintea săvârșirii faptei, nu are antecedente penale, a avut un comportament sincer, a reparat în totalitate prejudiciul cauzat, că recoltarea probelor biologice nu i s-a prezentat ca o obligație ci ca o opțiune.
Analizând legalitatea și temeinica deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea penală atacată este nelegală în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicată inculpatului.
Starea de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate și din care reiese că inculpatul, la data de 17.01.2008 a fost implicat într-un accident auto, intrând în coliziune cu autoutilitara marca WV de culoare albă, cu nr. de înmatriculare - condusă de numitul. Întrucât s-a constatat că emana miros de alcool în aerul expirat a fost testat cu fiola alcoolscop car s-a activat în proporție de 20% punându-i-se în vedere să se prezinte la unitatea spitalicească în vederea recoltării probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, inculpatul refuzând acest lucru. În acest sens este și declarația inculpatului-fila 7și 8,9 dosar urmărire penală- în care acesta menționează expres că nu dorește să se deplaseze la spital pentru recoltarea probelor de sânge arătând și împrejurarea că nu posedă permis de conducere. Recunoașterea inculpatului se coroborează și cu declarația martorului în care acesta arată că inculpatul, implicat fiind într-un accident de circulație a recunoscut că nu posedă permis de conducere și că evenimentul rutier s-a produs din cauza consumului de alcool refuzând deplasarea la unitatea sanitară pentru recoltarea probelor de sânge. De asemenea și martorul -fila 13 dosar urmărire penală - a fost de față când inculpatul a declarat organelor de poliție că nu dorește să i se recolteze probe de sânge. Față de aceste declarații afirmația inculpatului în sensul că nu i s-a prezentat recoltarea probelor biologice ca o obligație ci doar ca o posibilitate este neadevărată câtă vreme organul de poliție, constatând că fiola alcoolscop s-a activat în proporție de 20% i-a pus în vedere inculpatului să se deplaseze la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor de sânge, inculpatul declarând, în prezența martorilor că nu dorește acest lucru.
Adresa nr.51312 din 25.02.2008 emisă de Serviciul Public Comunitar regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Prefecturii județului T menționează lipsa permisului de conducere al inculpatului.
În conformitate cu dispozițiile art.72 pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Față de aceste considerente, în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.127/A/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr.18/06.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și rejudecând:
Va înlătura sporul de 6 (șase) luni închisoare aplicat inculpatului cu ocazia contopirii, urmând ca în temeiul art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal inculpatul ca executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
În temeiul art.82 Cod penal va stabili termenul de încercare la 4 (patru) ani.
Va menține în rest dispozițiile hotărârilor judecătorești recurate.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.127/A/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.18/06.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și rejudecând:
Înlătură sporul de 6 (șase) luni închisoare aplicat inculpatului cu ocazia contopirii, urmând ca în temeiul art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal inculpatul ca executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
În temeiul art.82 Cod penal stabilește termenul de încercare la 4 (patru) ani.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor judecătorești recurate.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică din 05.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 11.11.2009
Tehnored.
2ex/16.11.2009
Prima inst. - Jud.
Inst. apel.,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--18.05.2009
MINUTA DECIZIEI PENALĂ NR.1079 /
Ședința publică din data de 05.11.2009
În temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.127/A/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.18/06.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și rejudecând:
Înlătură sporul de 6 (șase) luni închisoare aplicat inculpatului cu ocazia contopirii, urmând ca în temeiul art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal inculpatul ca executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
În temeiul art.82 Cod penal stabilește termenul de încercare la 4 (patru) ani.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor judecătorești recurate.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică din 05.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR.
COPIA DECIZIEI PENALE NR.
Ședința publică din data de 11. 12. 2008
.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12. 2008.
PREȘEDINTE,
Ss/ indescifrabil
Prezenta este conformă cu originalul
GREFIER,
- -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan