Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1409/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
1704/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1409
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Damian Dolache
GREFIER: - -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.419/A/26.06.2009 pronunțată Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurentul-inculpat, pentru care s-a prezentat apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului și casarea hotărârilor atacate, în baza dispozițiilor art.385/9 pct.14 C.P.P. în sensul redozării pedepsei. Recurentul-inculpat solicită clemență, în sensul aplicării prevederilor art.76 lit.c Cod Penal, să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că în cauză s-a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și că nu se justifică reținerea dispozițiilor art.74 lit.c Instanțele Cod Penal au avut în vedere atitudinea inculpatului pe parcursul procesului, aplicându-i minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită. Trebuie avut în vedere gravitatea faptei pentru care inculpatul este cercetat - acesta a condus în stare de ebrietate, creând un pericol grav pentru siguranța circulației pe drumurile publice.
Față de motivele arătate, solicită respingerea recursului ca nefondat, și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor anterioare.
CURTEA
Prin sentința penală nr.769 din 16.04.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B în dosar nr-, în baza art. 87 alin.1 din nr.OUG 195/2002, republicată, a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În baza art. 71 alin. 1, 2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a Il-a și lit. b) Cp pe durata pedepsei principale.
În baza art. 81 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 71 alin. ultim Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit potrivit art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baz: an. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul!a 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 23.03.2008, în jurul orelor 0635, după ce consumase băuturi alcoolice, inculpatul a condus autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare B-21- pe Șos. - -, sector 4, din direcția Șos - către Calea. -.
Ajungând pe podul -, în timp ce efectua viraj stânga către, inculpatul a pierdut controlul direcției, intrând în coliziune cu autoturismele Peugeot cu nr. B-65- și Mercedes cu ar. B-84-, parcate pe partea dreaptă a ui, avariindu-le.
La scurt timp după impact, la fața locului au sosit lucrători ai poliției rutiere care au verificat pe inculpat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatul a fost condus la IML unde probele biologice (sânge) prelevate la orele 07:35 și 08:35 au relevat valori ale alcoolemiei de 1,70 și respectiv 1 60 g%, rezultând astfel concluzia că la ora 06:35 (ora controlului efectuat de către organele de poliție rutieră) inculpatul a condus autovehiculul sus-menționat având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (mai mare de 0.80 g%o).
Situația de fapt descrisă mai sus a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit de lucrători ai DGPMB- de Poliție Rutieră în prezența martorului-asistent, rezultatul verificării cu aparatul etilotest, declarația martorului sus-menționat, prezent la testarea aerului expirat făcută inculpatului, buletinul de examinare clinică in care se consemnează un simptom specific persoanelor care au ingerat alcool (halenă etilică, dificultăți de păstrare a echilibrului la întoarcerea bruscă din mers), buletinul de analiză toxicologică-aicoolemie nr. A 12/3342/24.03.2008 în care se consemnează valori ale alcoolemiei peste limita legală la recoltările efectuate la data de 23.03.2008 orele 07:35 și 08:35, raportul de expertiză medico-legală nr. 1390/ i /30.10.2008 care, pe baza interpretării retroactive a valorilor concentrației etilice în sânge, concluzionează că la data de 23.03.2008, ora 06:30, inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie în creștere de cea 1, 45 g%o, specifică unui consum de alcool mai mare decât cel declarat (500 ml bere), toate coroborate cu declarațiile inculpatului, date atât la urmărirea penală cât și la instanță, care a recunoscut că anterior urcării la volan a consumat băuturi alcoolice (bere și vin).
1
În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată.
Vinovăția inculpatului fiind dovedită, pe baza probelor administrate, în raport cu fapta care a făcut obiectul cercetării judecătorești, instanța a dispus condamnarea acestuia, iar la proporționalizarea pedepsei s-au avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 alin.l Cod penal.
În acest sens, a ținut seama de limitele de pedeapsă fixate în art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, de gradul de pericol social concret al infracțiunii, dat de circumstanțele reale ale faptei (starea de pericol pentru relațiile sociale privind circulația pe drumurile publice generată de conducerea autovehiculul în stare de ebrietate - aspect ce se repercutează negativ în ceea ce privește atenția și reflexele pe care le presupune activitatea de conducere auto), de momentul săvârșirii acesteia (la o oră când traficul rutier este oarecum lejer), de atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut fapta, precum și de faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul său conflict cu legea penală.
Instanța a considerat că nu se impune a fi reținute în sarcina inculpatului circumstanțe atenuante, având în vedere in acest sens starea avansată de ebrietate sub influența căreia acesta a condus o mașină, existând astfel riscul apreciabil de a răni persoane, pe lângă avani le auto deja produse, în contextul amplorii deosebite pe care au luat-o evenimentele rutiere pe raza municipiului B, una din cele mai frecvente cauze fiind neatenția cauzată de consumul de alcool. Sinceritatea inculpatului, lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că inculpatul are o ocupație (mecanic auto) au fost avute totuși în vedere, instanța orientându-se la o pedeapsă în minimul prevăzut de lege.
Având în vedere aceste elemente, în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. republicată, instanța a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de l an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Ca pedeapsă accesorie, în baza art. 71 alin. 1,2 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a Il-a și lit. b) Cod penal pe durata pedepsei principale.
Relativ la scopul preventiv-educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cod penal, date fiind toate împrejurările prezentei lapte precum și circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a apreciat că acesta poate fi atins și fără executare în regim de privativ de libertate, în cauză fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens. Astfel fiind, în baza art. 81 alin. 1 Cod penal cu referire Ia art. 71 alin. ultim Cod penal, executarea pedepsei principale a celei accesorii au fost suspendate condiționat, pe un termen de încercare ce va fi stabilit potrivit art. 82 Cod penal.
Pe cale de consecință, în baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepse;.
în baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului la 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu al acestuia (în cuantum de 200 lei) urmând fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul, solicitând reindividualizarea pedepsei.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate de apelantul inculpai și de dispozițiile art. 371 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că apelul inculpatului este fondat pentru motivele care urmează:
În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că fapta a fost săvârșită de inculpat și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
An. 72 Cod penal stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 Cod penal: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimte direct consecințele actului său social și să îl determine; ca pe viitor sa respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare, minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Tribunalul a apreciat că în cauza, în raport de buna conduită avută anterior săvârșirii faptei, în speță fiind vorba de un incident izolat, și de atitudinea sinceră a inculpatului, care s-a prezentat imediat după incidentul rutier în care a fost implicat la organele de politie, cooperând constant cu organele judiciare, s-a impus a se aplica și da efect circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c Cod penal, urmând a se micșora pedeapsa apucată sub minimul special prevăzut de lege până la o pedeapsă de 8 luni închisoare care. în opinia instanței de apel, este suficientă pentru a constitui atât o sancțiune cât și un avertisment pentru viitor pentru inculpat.
Ca atare. Tribunalul, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) p Cod Penal, a admis apelul formulat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr. 769/16.04.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr-, a desființat în parte sentința penală apelată și în fond a condamnat inculpatul în baza art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cp pe durata pedepsei principale.
Întrucât în raport de particularitățile dezvoltării psiho-sociale a inculpatului și împrejurările cauzei, tribunalul a considerat că scopurile educativ, preventiv și represiv ale pedepsei pot fi atinse și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, urmează sa suspende condiționat executarea acesteia, constatând-se că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81.Pen pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal.
S-a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.769/16.04.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare aferente soluționării apelului au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei raportat la cuantumul acesteia, solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză și acordarea eficienței maxime circumstanțelor atenuante judiciare reținute în cauză.
În drept a indicat cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 proc. pen.
Analizând decizia recurată prin prisma criticii formulate de recurentul-inculpat, respectiv al cazului de casare prevăzut de art.3859pct.14 proc. pen. Curtea constată următoarele:
Atât instanța fondului, cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt rezultată din coroborarea întregului probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, din care rezultă că la data de 23.03.2008 inculpatul a condus autoturismul marca 1310 cu numărul de înmatriculare B-21- pe Șoseaua --- sector 4, iar la efectuarea virajului stânga a pierdut controlul direcției intrând în coliziune cu două autoturisme parcate pe partea dreaptă a ui. La scurt timp organele de poliție sosite la fața locului l-au testat pe inculpat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 0,84mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la IML unde i-au fost recoltate analize de sânge, acestea relevând valori ale alcoolemiei de 1,70%0 și respectiv 1,60%0, la interval de o oră. De asemenea, raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză privind calculul retroactiv al alcoolemiei a concluzionat că inculpatul putea avea o alcoolemie în creștere de 1,45%0 la momentul conducerii autoturismului.
Situația de fapt a fost pe deplin dovedită cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii, cu rezultatul verificării etilotest, cu depoziția martorului asistent, buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, raportul de expertiză medico-legală, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat.
Nu poate fi primită critica recurentului-inculpat referitoare la greșita individualizare a pedepsei, în condițiile în care instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege, iar instanța apelului i-a redus pedeapsa sub minimul special al textului sancționator, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit.a și c Cod penal, respectiv atitudinea sinceră și conduita bună anterior comiterii faptei. În acest context o pedeapsă de 8 luni închisoare raportat la gradul de pericol social concret al faptei, reliefat în mod special prin concentrația foarte ridicată de alcool și urmările care s-ar fi putut produce (coliziunea cu mașinile parcate nu a produs, din fericire, victime) și la circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea apreciază că nu poate fi redusă și mai mult pedeapsa aplicată acestuia, instanța de apel efectuând o operațiune judicioasă și echilibrată de individualizare a pedepsei, în raport de criteriile menționate.
Pentru aceste considerente, neidentificând alte motive de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.419/A/26.06.2009 pronunțată Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. -
Dact./06.11.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Red. / Judecătoria Sector 4
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Damian Dolache