Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 159/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-- Secția penală și pentru cauze cu minori -

DOSAR NR. -

DECIZIA PENALĂ NR. 159/R/2009

Ședința publică din 02 aprilie 2009

Complet de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela

JUDECĂTOR 3: Soane Laura

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,. în O, str. -, nr.15, județul B, împotriva deciziei penale nr.6/A din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, decizie care menține în totul sentința penală nr.47/P din 3 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Salonta, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută și pedepsită de articolul 86, aliniatul 2, articolul 87 aliniatul 1 articolul 89 aliniatul 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea articolului 37 litera a Cod penal, toate cu aplicarea art.33 litera a și b și articolul 34 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale din 02.04.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.

MINISTERUL PUBLIC este reprezentat prin domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Apărătorul inculpatului recurent, depune la dosar caracterizare privind persoana inculpatului de la Capitolium SRL

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătorul inculpatului recurent, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor recurate, rejudecarea cauzei și în urma rejudecării a se dispune, în principal, achitarea inculpatului în temeiul articolului 11 punctul 2 litera a raportat la articolul 10 litera1Cod procedură penală cu referire la articolul 181Cod penal, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută și pedepsită de articolul 89 aliniatul 1 din OUG nr. 195/2002, în sensul individualizării juste atât sub aspectul împrejurărilor concrete în care aceasta a fost săvârșită cât și a consecințelor pe care aceasta le-a produs, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În subsidiar, solicită a se avea în vedere circumstanțele reale și circumstanțele personale ale inculpatului, privitor la săvârșirea în concret a infracțiunii prevăzută și pedepsită de articolul 89 aliniatul 1 din OUG 195/2002, și a se dispune redozarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul aplicării unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune. În motivarea recursului arată că infracțiunea de părăsire a locului accidentului, nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere și faptul că nu s-a produs vătămarea vreunei persoane, ci doar avarierea unor autoturisme, și că la sosirea organelor de poliție inculpatul s-a suspus recoltării probelor biologice. Mai arată că inculpatul a fost sincer, este în vârstă și este bolnav.

Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate, inculpatul este recidivist, a se înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestuia.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa și își însușește concluziile apărătorului său.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.47/2008 pronunțată de Judecătoria Salonta în baza art. 86 al. 2 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție;

În baza art. 87 al.1 din nr.OUG 195/2002 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu executare în regim de detenție;

În baza art. 89 al.1 din nr.OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit.a Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție;

În baza art. 33 lit.a și 34 lit. Cod penal s-au contopit toate pedepsele stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

In baza art. 71 al.1 Cod penal s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute in art. 64 lit.a teza a II-a si Cod penal.

În baza art.61 al. 1.pen. s-a menținut beneficiul liberării condiționate.

Onorariul avocatului din oficiu in favoarea av. justificat cu delegația pentru asistență juridică obligatorie nr. 2388/2007,in sumă de 100 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

In baza art. 191 al.1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 01.04.2007,orele 14,00 după ce a consumat băuturi alcoolice inculpatul s-a urcat la volanul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare - aparținând lui, pe care a condus-o pe DN 797/A și apoi pe DN 79 din loc. până în loc. la locuința lui. În jurul orelor 15,30 inculpatul a condus din nou autoturismul menționat pe DN 79, în direcția loc. Inand, iar la intersecția cu 797/A, inculpatul a efectuat fără să se asigure o manevră de virare spre stânga, cu intenția de a intra pe DJ 797/A, ocazie cu care s-a tamponat cu autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare B-- condus regulamentar din sens opus de. Ca urmare a coliziunii, autoturismul BMW a fost proiectat în autoturismul Ford cu nr. de înmatriculare - condus de. Toate cele 3 autoturisme implicate în accidentul de circulație au fost avariate, însă inculpatul, nu a oprit, ci și-a continuat deplasarea până la locuința lui din loc.Inand. După depistarea inculpatului, acesta a fost testat cu aparat alcoltest la ora 18,25 rezultând o cantitate de alcool pur în aerul expirat de 0,90 mg/l,iar apoi i s-au recoltat la spitalul mun. S, la orele 18,30 și 19,30 două probe de sânge, iar alcoolemia stabilită fost de 1,50 g/mie și 1,35 g/mie.

Instanța a mai reținut că inculpatul posedă permis de conducere categoriile C și E, dar nu și categoria B, din care face parte autoutilitara condusă de acesta.

Această stare de fapt a fost reținută de instanță în urma probatoriului administrat în cauză, respectiv a declarațiilor martorilor, precum și a probelor administrate în faza urmăririi penale, respectiv buletin de analiză toxicologică- alcoolemie, proces verbal de recoltare a probelor biologice, buletin de examinare clinică și imprimat, declarațiile învinuitului; adresă a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor B; copie de pe certificatul de înmatriculare al autoturismului și de pe permisul de conducere.

Din fișa de cazier a inculpatului instanța a reținut că acesta este recidivist postcondamnatoriu, primul termen al recidivei constituindu- condamnarea sa la pedeapsa închisorii de 19 ani și 4 luni prin sentința penală nr.14/1997 a Tribunalului Bihor, fiind eliberat condiționat la data de 02 august 2006, rămânându-i un rest de pedeapsă neexecutată de 3319 zile.

Având în vedere situația de fapt reținută, astfel cum a fost mai sus arătată, în drept, faptele inculpatului de a conduce unu autovehicul fără să posede permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 al.2 din OUG195/2002,cea de conduce pe 797/A și pe 79 un autoturism prezentând în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 gr/mie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 al.1 din nr.OUG195/2002 și cea de a părăsi, fără încuviințarea politiei locul accidentului rutier produs, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 86 al.2 și de art. 87 al.1 din nr.OUG 195/2002 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 89 al.1 din nr.OUG 195/2002.

Astfel, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestor infracțiuni reținute în sarcina sa.

La individualizarea pedepsei instanța a avut in vedere conținutul art.72 Cod penal, respectiv a ținut cont de faptul că inculpatul a dat dovadă de sinceritate în cursul urmăririi penale, dar a avut în vedere si faptul că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, motiv pentru care a aplicat acestuia pedepse orientate spre minimul special prevăzut de legea penală pentru infracțiunile săvârșite.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal a declarat apel inculpatul solicitând desființarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri în sensul reținerii de circumstanțe atenuante și implicit a reducerii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr.6/A din 14 ianuarie 2009, Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct. 1 lit. b cod procedură penală a respins ca nefondat apelul penal declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale numărul 47/03.04. 2008 pronunțată de Judecătoria Salonta pe care a menținut-o în totul, obligând să plătească statului suma de 200 ron, cheltuieli judiciare în apel

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind menținută în totalitate.

În mod corect, prima instanță analizând materialul probator existent la dosar, a stabilit vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Raportat la numărul infracțiunilor săvârșite în con curs real, precum și la starea de recidivă postcondamnatorie în care inculpatul se afla, pedeapsa aplicată este dozată în mod corespunzător.

S-a ținut seama atât de împrejurările concrete ale comiterii faptelor cât și de acțiunea procesuală a inculpatului, astfel încât s-a apreciat că nu este justificată o reducere sub minimul special al pedepsei rezultante aplicate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și hotărârii instanței de fond și, după rejudecarea cauzei de către instanța de recurs să se dispună, în principal, achitarea sa în temeiul prevederilor articolului 11 punctul 2 litera a raportat la articolul 10 litera b/1 Cod de procedură penală, cu referire la articolul 181Cod penal iar, în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul relevă, prin motivele de recurs, că, în mod eronat, instanța de fond și de apel au reținut vinovăția sa, cu toate că, deși inițial, a părăsit locul accidentului care a avut ca rezultat tamponarea a trei autoturisme, a revenit la locul faptei după circa 15-20 de minute, și la momentul sosirii organelor de poliție se afla la fața locului. Recurentul, consideră că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere că nu s-a produs vătămarea vreunei persoane. În subsidiar, inculpatul, raportat la împrejurările comiterii infracțiunii și la persoana sa a apreciat că o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege este suficientă pentru reeducarea sa.

Verificând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod de procedură penală și art.385/14 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpatul este neîntemeiat, și în consecință, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct.1 lit. b Cod de procedură penală va fi respins ca atare.

Din actele și lucrările aflate la dosar rezultă că, în data de 01.04.2007, orele 14,00 după ce a consumat băuturi alcoolice inculpatul s-a urcat la volanul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare B-01- aparținând lui, pe care a condus-o pe DN 797/A și apoi pe DN 79 din loc. până în loc. la locuința lui. În jurul orelor 15,30 inculpatul a condus din nou autoturismul menționat pe DN 79, în direcția loc. Inand, iar la intersecția cu 797/A, inculpatul a efectuat fără să se asigure o manevră de virare spre stânga, cu intenția de a intra pe DJ 797/A, ocazie cu care s-a tamponat cu autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare B--, condus regulamentar din sens opus de. Ca urmare a coliziunii, autoturismul BMW a fost proiectat în autoturismul Ford cu nr. de înmatriculare B -21- condus de. Toate cele 3 autoturisme implicate în accidentul de circulație au fost avariate, însă inculpatul, nu a oprit, ci și-a continuat deplasarea până la locuința lui din loc.Inand.

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că avea o îmbibație alcoolică de mg/L în aerul expirat ( 14 ), iar apoi i s-au recoltat probe biologice, rezultând că la ora 18,30 avea o alcoolemie de 1,50 gr/%0, iar la ora 19,30 avea 1,35 gr.%o ( 12). În buletinul de examinare clinică ( 14) se înserează faptul că inculpatul avea în acel moment vorbirea clară, orientare în timp și spațiu și comportare agitată.

Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute de către instanța de fond rezultând din ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal oferind organelor judiciare cu ocazia audierii sale diferite versiuni cu privire la modul de derulare a evenimentelor și cantitatea de alcool ingerată (19,20-21, dosar urmărire penală, 28 dosarul instanței de apel).

Din procesul verbal de constare ( 7-11), care se coroborează cu procesul verbal de recoltare a probelor biologice ( 13), buletinul de examinare clinică ( 14 ), buletinul de analiză toxicologică ( 12 ), cu declarațiile martorilor ( 22; 29), (23-24; 23), (25;36) și (26;30;16) rezultă că inculpatul, datorită consumului de alcool, a produs accidentul din data de 01 aprilie 2007, orele 15.30.

Pentru motivele expuse instanța de control judiciar apreciază corectă și legală hotărârea instanței de fond și de apel și nu poate da curs solicitării inculpatului de a se dispune, în principal, achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. b/1 Cod de procedură penală, iar, în subsidiar, redozarea pedepselor, prin aplicarea unor sancțiuni sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa.

Cererea subsidiară a inculpatului formulată în sensul de a se casa decizia recurată și a se dispune achitarea acestuia în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. b/1 Cod de procedură penală și aplicarea unei sancțiuni administrative este neîntemeiată.

Art.18/1 alin.1 Cod penal are în vedere o faptă prevăzută de legea penală, care prin atingerea minimă adusă unor valori apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În alin.2 al aceluiași text se determină criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social.

În același context al reglementărilor juridice ar fi de menționat și prevederile art.18 Cod penal, care referindu-se la pericolul social al faptei subliniază, printre condiții, și pe aceea că sancționarea potrivit legii penale să fie necesară.

Examenul complet al conținutului acestor dispoziții legale pune în evidență că factorul preponderent este cel ce ține de valorile sociale afectate și de amploarea concretă a acestor afectări, ținându-se seama și de celelalte criterii, inclusiv datele ce se referă la persoana și conduita făptuitorului.

În speță, dacă procedăm corect și exact la analiza elementelor ce definesc instituția reglementată de art.18/1 Cod penal, ajungem la concluzia justă, cum a ajuns și instanța de fond și apel, privind existența pericolului social care face necesară aplicarea represiunii penale.

Este demonstrat că inculpatul condus autoturismul cu permis de conducere necorespunzător, fiind depistat de organele de poliție sub influența băuturilor alcoolice și datorită nesiguranței în efectuarea unei manevre de viraj spre stânga, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de martorul. Impactul fiind puternic, autoturismul martorului a fost proiectat într-un alt autoturism condus regulamentar de martorul. După accident, inculpatul și-a continuat deplasarea până la locuința martorului din localitatea Inand.

De asemenea, este dovedit cu fișa de cazier ( 33) că inculpatul a mai fost condamnat de două ori, la pedeapsă de 10 luni închisoare, în condițiile art.81 Cod penal, prin sentința penală nr. 1613/1993 a Judecătoriei Oradea, precum și la o pedeapsă rezultantă de 19 ani și 4 luni închisoare (sentința penală nr. 14/1997 a Tribunalului Bihor ) ceea ce denotă persistența inculpatului în arealul infracțional. Deși a beneficiat de clemența instanței,liberându-se condiționat din executarea pedepsei rezultante de 19 ani și 4 luni închisoare la data de 04 august 2006, cu un rest de pedeapsă de 3314 zile, inculpatul a perseverat în sfera infracțională, comițând infracțiunile din cauza dedusă judecății în perioada liberării condiționate.

Pedeapsa aplicată inculpatului reflectă în mod obiectiv pericolul social concret al faptei și persoanei acestuia, instanța de fond valorificând judicios prevederile art.72 Cod penal.

Pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului este necesară pentru a-și atinge scopul prevăzut de art.52 Cod penal.

Solicitarea inculpatului formulată în sensul de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante judiciare este neîntemeiată, pentru motivele expuse anterior.

În temeiul dispozițiilor art.192 alin.1 Cod de procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza articolului 38515punctul 1 litera "b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziei penale nr. 6/A din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 02 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

decizie -./08.04.2009.

Judecători apel - M -

Judecător fond -

2 ex./08.04.2009,

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Pătrăuș Mihaela, Soane Laura

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 159/2009. Curtea de Apel Oradea