Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- OUG 195/2002
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR.168
Ședința publică din 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Samoilă Viorica
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Ghertner
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în V D, str. -,.4,.A,.4, jud. S, împotriva deciziei penale nr.79 din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal a răspuns avocat care avocat ales, pentru inculpatul recurent, care lipsește.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, dezvoltând pe larg motivele depuse în scris la dosar, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere cele indicate în motivele scrise și faptul că hotărârea nu este motivată.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare să se dispună suspendarea executării pedepsei (prin aplicarea disp. art.81 Cod penal) cu aplicarea corectă a disp. art.64 Cod penal.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea primei instanțe este argumentată atât în fapt cât și în drept, iar motivele invocate astăzi în instanța de recurs au fost invocate și la instanța de apel, dar au fost în mod corect respinse. Aplicarea disp. art.81 Cod penal nu este permisă de lege. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea dedusă judecății, iar ca urmare a revocării unei suspendări anterioare de 6 luni închisoare, s-au adiționat cele două pedeapse. În condițiile aplicării art.83 Cod penal legea nu permite aplicarea din nou a disp. art.81 Cod penal, cu excepția cazului prev. de art.83 alin.3 Cod penal. Or, nu este dată în speță cerința ca infracțiunea ulterioară să fie săvârșită din culpă, infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze fiind comisă cu intenție. Prin urmare, aplicarea disp. art.81 Cod penal nu este permisă de lege în prezenta cauză.
Avocat, în replică, a arătat că art.83 Cod penal se referă la revocarea, nu la individualizarea pedepsei.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 284 din data de 15.12.2008 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr-, în baza art.87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 74, art. 76 lit. d Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1453 din 24.10.2008 a Judecătoriei Cluj N, pronunțată în dosarul nr-, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.64 lit. a și b - teza a II-a Cod penal rap. la art. 71 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, la data de 14/15.07.2008, inculpatul a fost surprins de organele de poliție conducând autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare -, proprietatea numitului G, pe DJ 17 B în comuna, sub influența băuturilor alcoolice, respectiv cu o alcoolemie de 1,95 la mie, după care acesta a pierdut controlul autoturismului.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a procedat la condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, individualizată în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, reținând în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev. de art. 74, art. 76 lit. d Cod penal.
Constatând că inculpatul a mai suferit o condamnare anterioară la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată condiționat, iar în interiorul termenului de încercare acesta a săvârșit prezenta faptă, prima instanță a dispus, în temeiul art. 83 Cod penal, revocarea suspendării ei condiționate și a adiționat-o la pedeapsa aplicată prin sentința apelată, inculpatul urmând să execute în final 8 luni închisoare în regim de penitenciar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul.
În motivarea apelului, inculpatul a solicitat în principal desființarea în totalitate a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative prev. de art. 355, 356 și 357 Cod procedură penală, fiind lovită de nulitate, conform art. 197 Cod procedură penală.
Astfel, în practicaua sentinței, instanța, față de relațiile înaintate de Judecătoria Cluj, a constatat că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 79 alin. 1 și art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002, prin sentința penală nr. 1453/24.10.2006, rămasă definitivă la data de 06.11.2006, sens în care a pus în discuție aplicarea art. 83 Cod penal.
S-au reținut concluziile procurorului și ale inculpatului, ambii motivând că nu se impune aplicarea art. 83 Cod penal și că nu sunt incidente disp. art. 37 lit. b Cod penal, deoarece pedeapsa aplicată de Judecătoria Cluj nu este mai mare de 6 luni închisoare cu suspendare.
De asemenea, după ce instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a dat cuvântul la dezbateri, nu s-au reținut în totalitate nici concluziile procurorului și nici ale inculpatului, prin apărător, respectiv faptul că s-a solicitat aplicarea art. 81 Cod penal, dar au fost reținute concluziile inculpatului privind aplicarea art. 74 rap. la art. 6 (în loc de 76) Cod penal.
În ceea ce privește considerentele hotărârii, instanța a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002 și nu că de fapt a fost investită să judece această faptă săvârșită de inculpat.
Mai arată inculpatul că prima instanță nu a motivat de ce a fost trimis în judecată și nu a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei. Apreciază astfel că instanța de fond trebuia să motiveze și să arate forma și gradul de vinovăție, în baza probelor care s-au administrat și care ar fi putut conduce la pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare. De asemenea, prima instanță nu a motivat în niciun fel aplicarea disp. art. 83 Cod penal, dar a considerat că trebuie pusă în discuția părților înainte de a da cuvântul la dezbateri.
Revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei este efectul unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, ori, în speță, condamnarea anterioară este de 6 luni închisoare cu suspendare și nu de 6 luni închisoare cu executare, sens în care nu se impunea aplicarea art. 83 Cod penal, chiar dacă fapta ar fi fost săvârșită cu intenție.
De asemenea, instanța de fond nu a indicat în minută și dispozitiv denumirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, ci doar textul de lege în care se încadrează, aceste aspecte fiind de natură să atragă sancțiunea nulității absolute a hotărârii, cu consecința casării și trimiterii spre rejudecare a cauzei. Mai mult decât atât, prima instanță a făcut greșit aplicarea art. 64 lit. a și b teza a II-a Cod penal rap. la art. 71 Cod penal, neținând cont de pedeapsa principală aplicată care este de două luni și nu de 2 ani.
În subsidiar, a solicitat coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, efect al reținerii circumstanțelor reale și personale.
Prin decizia penală nr.79/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, s-a admis admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 284 din data de 15.12.2008 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr-.
S-a desființat în parte sentința penală mai sus-menționată și, în rejudecare:
În temeiul art. 71 alin. 1, 2 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie (în loc de art. 64 lit. a, b - teza a II-a rap. la art. 71 Cod penal).
Pentru a decide astfel, a reținut instanța de apel că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept, pedeapsa a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 Cod penal, iar modalitatea de executare a acesteia a fost just aleasă.
Cât privește pedeapsa aplicată, aceasta a fost just și proporțional individualizată, potrivit disp. art.72 Cod penal, nejustificându-se reducerea ei.
Cât privește aplicarea disp. art. 83 Cod penal, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1453 din 24.10.2006 pronunțată de Judecătoria Cluj N, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a, 76 lit. d Cod penal și la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prev. de art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a, c și 76 lit. d Cod penal.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, conform art. 81, 82 Cod penal, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal,"Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune."
Cum sentința penală mai sus-menționată a rămas definitivă la data de 06.11.2006, dată de când a început să curgă termenul de încercare stabilit, de 2 ani și 6 luni, și cum prezenta infracțiune pentru care a fost condamnat inculpatul a fost săvârșită la data de 15.06.2008, acesta a comis fapta în interiorul termenului de încercare, așa încât în mod corect prima instanță a dispus, conform art. 83 Cod penal, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1453/2006 a Judecătoriei Cluj N, inculpatul urmând să execute în final 8 luni închisoare.
Dată fiind însă jurisprudența CEDO în materie și natura faptei comise de către inculpat, în mod greșit s-a interzis acestuia, ca pedeapsă accesorie, dreptul prev. de art.64 alin.1 teza I Cod penal.
În ceea ce privește critica inculpatului cu privire la modul cum prima instanță și-a motivat hotărârea, tribunalul a constatat că sentința penală apelată cuprinde toate elementele prev. de art. 335-357 Cod procedură penală, contrar celor susținute de către apelant.
Tribunalul a considerat neîntemeiată și critica apelantului privind nulitatea hotărârii atacate pe motivul că nu s-a indicat în dispozitiv denumirea infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul (fiind indicat doar texul de lege incriminatoriu). Infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul (prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002) nu are o denumire marginală cum este cazul infracțiunilor prevăzute în Codul penal și în unele legi speciale.
Nici critica apelantului în sensul că prin punerea în discuție a prevederilor art. 83 Cod penal prima instanță s-a antepronunțat nu a fost primită, în condițiile în care nu se poate reține că judecătorul de fond, procedând în acest mod, și-a spus părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauză pentru a fi incidente prevederile art. 47 alin. 2.pr.pen. Judecătorul de fond doar a pus în discuția părților o problemă de drept și nu s-a pronunțat în acel moment în niciun fel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, inculpatul a arătat că se impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, nefiind reținute argumentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate și nici probele pe care ea se întemeiază.
În subsidiar, a solicitat aplicarea disp. art.81 Cod penal, suspendând condiționat pedeapsa aplicată, în condițiile în care pedeapsa anterior aplicată nu a depășit 6 luni închisoare, fiind astfel îndeplinite cerințele acestui text de lege.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art.3859alin.1 pct.9, 14.pr.pen. precum și în conformitate cu disp. art.3859alin.3 pr.pen. Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptei comise de către inculpat, dând o justă interpretare a probatoriului administrat în cauză, acesta din urmă pe larg expus de către Tribunal în considerentele deciziei atacate.
Din analiza dovezilor administrate în cauză reiese că inculpatul, cu vinovăție, a comis fapta reținută în sarcina sa, fiind, la data de 15.06.2008, surprins în trafic în timp ce conducea autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare - pe DJ 17 B -D - având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,95 gr..
Nu se poate reține că hotărârile pronunțate sunt lovite de nulitate prin neprecizarea în clar, în dispozitiv, a denumirii infracțiunii, în condițiile în care fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu are o denumire marginală, astfel dealtfel analizat de către instanța de apel.
Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, aceasta a fost just și proporțional individualizată, cu respectarea criteriilor generale prev. de art.72 Cod penal. În favoarea sa s-au reținut largi circumstanțe atenuante, ea fiind coborâtă mult sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Astfel cum rezultă din fișa de cazier a inculpatului, acesta a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr.1453 din 24.10.2006 a Judecătoriei Cluj -N, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu aplicarea art.81 Cod penal.
Cum noua infracțiune a fost comisă în interiorul termenului de încercare acolo stabilit, aplicarea art.83 alin.1 Cod penal era obligatorie.
Chiar dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea a cărei suspendare condiționată a executării a fost revocată nu depășește 6 luni închisoare, executarea ei în regim privativ de libertate și alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune comisă este obligatorie, potrivit disp. art.83 alin.1 Cod penal.
Singura excepție prevăzută de lege de la executarea pedepsei astfel aplicată în regim privativ de libertate este reglementată de disp. alin.3 ale aceluiași articol, textul impunând însă ca noua infracțiune să fie comisă din culpă, cerință neîndeplinită în speță.
Așa fiind, în mod corect au dispus instanțele de fond și de apel ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie executată în regim privativ de libertate.
Din analiza considerentelor celor două hotărâri rezultă că atât situația de fapt, cât și încadrarea în drept a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, cât și argumentele ce au stat la baza soluției pronunțate în apel, au fost pe larg detaliate, cu trimiteri concrete la probe și texte de lege aplicabile, neputându-se reține așadar incidența cazului de casare prev. de art.3859alin.1 pct.9 pr.pen.
Pentru considerentele arătate, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Curtea, în conformitate cu disp. art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.pen.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, domiciliat în V D, str. -,.4,.A,.4, jud. S, împotriva nr. 79 din data de 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex.
11.05.2009
Jud. -
Președinte:Samoilă VioricaJudecători:Samoilă Viorica, Andronic Tatiana Luisa, Ghertner