Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 187/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.187
Ședința publică de la 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 03 octombrie 1968, domiciliat în comuna, sat, nr.447, județul D împotriva deciziei penale nr.173/30.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de acesta împotriva sentinței penale nr.116 din 30 aprilie 2009 a Judecătoriei Răcari.
Prin această sentință, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 03.10.1968 în comuna, județul D, CNP -, domiciliat în Pitești,-, - A,.3, județul A, fără forme legale în comuna, sat, nr.447, jud. D, la pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea disp. art.37 lit.b), art.71, art.64 alin.1 lit.a) teza -II-a și lit.b) Cod penal, precum și a disp. art.74 și 76 lit.d) din același cod,
Potrivit disp. art.191 alin.1 Cod proc.penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 160 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal și asistat de apărător ales domnul avocat G, din cadrul Baroului P, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.3 din 22.02.2010, aflată la fila 10 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat G, apărător ales al inculpatului și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat G, apărător ales al inculpatului, precizează că prin prezenta cale de atac se critică ambele hotărâri pronunțate în cauză, respectiv decizia penală nr.173/30.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentința penală nr.116/30.04.2009 a Judecătoriei Răcari, sub aspectul laturii penale, respectiv al individualizării pedepsei aplicate recurentului.
Se susține că deși atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut în mod corect situația de fapt și infracțiunea săvârșită de inculpat, acestea nu au acordat eficiența cuvenită circumstanțelor personale ce operează în favoarea inculpatului și anume: are o ocupație, fiind mecanic agricol iar familia sa este destrămată, divorțat, soția plecată în Spania, rămânând în îngrijirea sa doi copii, o fiică studentă anului II și un băiat în vârstă de 11 ani, el fiind singura persoană care se ocupă de creșterea și educarea acestora.
De asemenea, nu s-a reținut că într-adevăr inculpatul a comis fapta în stare de recidivă, însă infracțiunea anterioară a fost comisă la data de 5 mai 2008 și în plus, acesta deține permis de conducere, pentru altă categorie, pentru cea de autoturism a urmat școala de șoferi însă nu a putut susține examenul datorită antecedentelor penale.
Pentru motivele arătate, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond, reducerea cuantumului pedepsei, dând o eficiență mai mare dispozițiilor prev. de art.72 Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa de 10 luni închisoare, reținându-se circumstanțe atenuante, deși acest lucru nu era obligatoriu, în condițiile în care inculpatul a comis infracțiunea pentru care era judecat în stare de recidivă.
Chiar dacă inculpatul are o situație socio-familială specială, așa cum s-a susținut în ședința publică de astăzi de apărătorul său, reducerea pedepsei aplicate nu se justifică, având în vedere fișa de cazier judiciar a acestuia din care rezultă că nu se află la prima abatere de acest gen, mai mult, a suferit condamnări și pentru fals în declarații. În plus, inculpatul chiar a beneficiat de clemența organelor judiciare, când cercetat fiind pentru comiterea acelorași fel de fapte, în două rânduri, parchetul i-a aplicat acestuia sancțiunea amenzii.
Față de considerentele expuse, se solicită respingerea recursului, ca nefondat, motivat de faptul că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect stabilită.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, solicită a se avea în vedere că regretă sincer comiterea faptei, posedă permis de conducere pentru utilaje agricole (tractor) și că a făcut școala de șoferi pentru a putea conduce autoturisme, dar nu a putut susține examenul deoarece avea cazier judiciar.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.116 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Răcari, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 03.10.1968 în comuna, jud.D, CNP -, domiciliat în Pitești,-, - A,.3, județul A, fără forme legale în comuna, sat, nr.447, jud.D, la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea disp. art.37 lit.b), art.74 și 76 lit.d) din același cod.
Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art..64 alin.1 lit.a) teza a -II-a și lit.b) Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.923/P/2008 din 4 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, fiul lui și, născut la 03.10.1968 în comuna, jud. D pentru săvârșirea infracțiunii prev. de disp. art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, constând în aceea că la data de 27 mai 2008 fost depistat conducând autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare 539 57 pe DN 71, în direcția B - Târgoviște ( pe raza localității ), fără a poseda permis de conducere.
Întrucât inculpatul a declarat că nu are permis de conducere și că nu are asupra sa nici celelalte documente ale autoturismului, asigurarea de răspundere civilă obligatorie fiind expirată, i-au fost reținute plăcuțele de înmatriculare și s-a procedat la testarea sa cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero mg/l alcool pur în aerul expirat.
În faza urmării penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că a absolvit școala de șoferi "" din Târgoviște pentru obținerea permisului de conducere categoria
După citirea actului de sesizare, în faza cercetării judecătorești, inculpatul a avut aceeași atitudine sinceră de recunoaștere a faptei.
În urma analizei probelor administrate în cauză, instanța de fond a constatat că acuzarea a infirmat prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului prin disp. art.66 Cod proc.pen.
S-a apreciat astfel că fapta comisă de către inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, text de lege enunțat în ședință publică, în temeiul căruia i-a fost angajată răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei, judecătoria a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de disp. art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate de textul incriminator, gradul de pericol social concret relativ ridicat al faptei săvârșite precum și persoana inculpatului, recidivist, care însă a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, înlesnind aflarea adevărului, prezentându-se în fața autorităților judiciare la toate termenele, împrejurări care au constituit tot atâtea circumstanțe atenuante, în înțelesul dat de disp. art.74 Cod penal, cu efectele prevăzute de disp. art.76 alin.1 lit.d Cod penal.
Evaluând toate aceste elemente, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, într-un cuantum situat sub nivelul minimului special prevăzut de lege, considerând că în acest mod vor putea fi atinse scopurile educativ și sancționator prevăzute de disp. art.52 Cod penal.
În cauză, s-a făcut și aplicarea disp. art.71 rap. la art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal, cu privire la pedepsele accesorii, apreciindu-se că de vreme ce a fost lezată relativ grav o valoare socială importantă, cum este siguranța circulației rutiere, inculpatului trebuie să-i fie limitat temporar și exercițiul acestor drepturi civile.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, susținând că instanța de fond a făcut o individualizare greșită a pedepsei, a cărei durată este exagerată.
Apărătorul inculpatului a precizat că raportat la greșeala minoră pe care acesta a comis-o, conducând pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, nu se impunea să fie stabilită în sarcina lui o pedeapsă privativă de libertate, instanța de control judiciar putând da eficiență disp. art.181Cod penal, în sensul de a-i aplica o sancțiune administrativă.
În subsidiar, apărătorul inculpatului a evidențiat că deși stabilirea pedepsei pentru fapta pe care acesta a comis-o s-a făcut în condițiile incidenței disp. art.74 Cod penal referitoare la circumstanțele atenuante, în mod nejustificat instanța de fond a redus cuantumul acesteia doar cu două luni sub nivelul minimului special prevăzut de textul incriminator.
Astfel, s-a ajuns la o pedeapsă de 10 luni închisoare, ignorându-se disp. art.76 alin.1 lit.d Cod penal, care creează posibilitatea de a se stabili o pedeapsă dimensionată la nivelul minimului general prev. de disp. art.53 alin.1 pct.1 lit.b Cod penal.
Prin decizia penală nr.173 din 30.11.2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr.116 din 30 aprilie 2009 a Judecătoriei Răcari și a dispus obligarea apelantului la cheltuieli judiciare către stat.
La pronunțarea deciziei, prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:
Judecătoria a făcut o evaluare corectă a probelor administrate în cauză la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești în conformitate cu disp. art.63 alin.2 și art.70 și urm. Cod proc.pen. constatând, potrivit disp. art.1 alin.1 Cod proc. pen. că fapta săvârșită de inculpatul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, încadrarea juridică dată faptei fiind corespunzătoare textului incriminator din nr.OUG195/2002.
Vinovăția apelantului-inculpat, sub forma intenției, una dintre condițiile angajării răspunderii penale a reieșit din ansamblul materialului probator, acesta recunoscând, de altfel, comiterea faptei pe tot parcursul procesului penal.
S-a reținut că apelantul-inculpat a criticat soluția primei instanțe numai sub aspectul regimului sancționator, apreciat ca fiind sever, considerând că putea fi obligat la plata unei amenzi administrative, potrivit disp. art.91 Cod penal.
A apreciat tribunalul că o astfel de ipoteză poate fi avută în vedere în situația în care în cauză se constată incidența disp. art.181Cod penal, referitoare la o faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
S-a reținut că potrivit art.181alin.1 Cod penal "nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni" și că potrivit aliniatului 2 "instanța trebuie să țină seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului".
S-a motivat, în legătură cu conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, că aceasta nu poate aduce doar o atingere minimă siguranței circulației și că ar fi lipsită în mod vădit de importanță prin conținutul ei concret, pentru a se concluziona că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în contextul în care numărul accidentelor de circulație provocate din această cauză este destul de ridicat, cu urmări dramatice pe termen.
De asemenea, s-a arătat că nu trebuie ignorate nici elementele care țin de persoana apelantului-inculpat, care are statutul de recidivist, și care, așa după cum rezultă din certificatul de cazier judiciar emis pe numele său a comis în ultima perioadă mai multe infracțiuni la Legea circulației, demonstrând astfel că sancțiunile care i-au fost aplicate nu și-au atins scopul.
S-a remarcat, de asemenea, că în mai multe rânduri apelantul-inculpat a comis aceeași infracțiune de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, ignorând normele care interzic această activitate, care ar fi putut avea consecințe extrem de grave.
Prin prisma tuturor acestor împrejurări, tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut o individualizare justă a pedepsei aplicată inculpatului, dispunând ca aceasta să fie executată în regim privativ de libertate, în condițiile în care au fost reținute la încadrarea juridică dată faptei și disp. art.37 alin.1 lit.b Cod penal referitoare la recidiva postexecutorie.
S-a apreciat ca neîntemeiată și critica apelantului conform căreia, în condițiile în care au fost reținute în favoarea sa circumstanțele atenuante prev. de disp. art.74 Cod penal, instanța de fond putea să-i aplice o pedeapsă cu închisoarea la nivelul minimului general prev. de disp. art.53 alin.1 pct.1 lit.b Cod penal.
În primul rând, s-a reținut că potrivit disp. art.80 alin.2 Cod penal "în caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie", constatându-se că instanța de fond a făcut însă această operație juridică, stabilind cuantumul pedepsei sub nivelul minimului special prevăzut de textul incriminator.
Tribunalul a apreciat că nu se impune reducerea duratei pedepsei aplicată inculpatului sub această limită, întrucât nu și-ar mai putea atinge scopul educativ și sancționator, devenind fără efect, concluzionând că operația de individualizare este una echilibrată, realizată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie.
S-a mai constatat că în mod corect, apelantului-inculpat nu i-a fost interzis dreptul de a alege, ca pedeapsă accesorie, natura și gravitatea infracțiunii comisă de către acesta nereclamând o asemenea măsură.
Potrivit deciziei nr.XXIV/2007, la 5.11.2007, într-un recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiției a statuat că disp. art.71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea dreptului de a alege nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile prev. de disp. art. 71 alin.3 Cod penal.
Pentru argumentele expuse, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și l-a obligat pe acesta la iar cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul, care a criticat soluțiile pronunțate de netemeinicie, respectiv modul de individualizare a pedepsei.
S-a susținut că deși instanțele anterioare au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, acestea nu au acordat eficiența cuvenită circumstanțelor personale ce operează în favoarea sa, respectiv că are o ocupație, este divorțat, soția fiind plecată în Spania și are în îngrijire doi copii, fiica sa fiind studentă în anul II iar băiatul având vârsta de 11 ani, fiind singura persoană care se ocupă de creșterea și educarea acestora.
De asemenea, a arătat că deși este recidivist, inculpatul deține permis de conducere dar pentru altă categorie și că a urmat cursurile școlii de șoferi dar nu a putut susține examenul din cauza antecedentelor penale.
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond, reducerea cuantumului pedepsei, dând o mai mare eficiență disp. art.72 Cod penal.
Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de critica invocată, circumscrisă cazului de casare prev. de art.3859pct.14 Cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art.3859alin.2 și 3 Cod proc. penală, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza procesului verbal de constatare a infracțiunii din 27 mai 2008, însoțit de planșele foto, adresa nr.- din 30 februarie 2008 emisă de D, acte de proveniență ale autoturismului, certificat de înmatriculare, copie poliță de asigurare auto și declarațiile inculpatului, ambele instanțe au reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, din care rezultă că la data de 27 mai 2008, inculpatul a fost depistat conducând autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare 539--57 pe DN 71, în direcția B-Târgoviște fără a poseda permis de conducere.
Mijloacele de probă și probele la care s-a făcut referire anterior au fost corect analizate și just apreciate de instanțe, care, reținând vinovăția inculpatului în forma prevăzută de lege, respectiv intenție directă, în mod temeinic și legal au dispus condamnarea acestuia în temeiul disp. art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002.
De asemenea, în mod întemeiat s-a reținut la încadrarea juridică a infracțiunii starea de recidivă postexecutorie prev. de art.37 alin.1 lit.b) Cod penal, atrasă de pedeapsa de 412 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr.474 din 30 aprilie 2004 a Judecătoriei Moreni, executată în perioada 19.11.2004-05.08.2005 cu un rest de 152 zile închisoare ce s-a împlinit până la data comiterii prezentei fapte.
Situația de fapt, circumstanțele comiterii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de instanța de fond și confirmate de tribunal, inculpatul neinvocând nici un fel de critici în legătură cu acestea.
Ca și în fața instanței de apel inculpatul a criticat soluția instanței de fond de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei, susținând că în raport de circumstanțele personale reținute în favoarea sa, pedeapsa aplicată este prea aspră.
Examinând această critică, în raport de probele administrate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că instanța de fond a făcut o evaluare corespunzătoare a criteriilor cuprinse în art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și persoana inculpatului, care deși a recunoscut și regretat fapta, este recidivist, fiind condamnat anterior la pedepse privative de libertate chiar în cuantum mai ridicat decât cel din prezenta cauză, sancțiuni care nu și-au atins scopul preventiv-educativ și sancționator cerut de art.52 Cod penal.
În plus, se constată că inculpatul a fost cercetat și sancționat în mai multe rânduri pentru comiterea aceleiași fapte ca cea de față, așa încât, și din acest motiv reducerea cuantumului pedepsei nu se justifică.
Instanța de fond a dat eficiență corespunzătoare dispozițiilor cuprinse în art.80 din Codul penal, reducând pedeapsa sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, însă reducerea în continuare a cuantumului acesteia ar lipsi de eficiență o asemenea sancțiune și nu ar putea constitui un exemplu edificator pentru persoanele tentate să comită astfel de fapte, mai ales când frecvența săvârșirii lor este din ce în ce mai mare.
Constatând, prin urmare, că pedeapsa de 10 luni închisoare în regim privativ de libertate este bine individualizată și echilibrată în raport de toate criteriile cuprinse în art.72 Cod penal, inclusiv cele privind situația personală și familială a inculpatului, critica acestuia se privește ca nefondată, astfel că în temeiul disp. art.38515pct.1 lit.b) Cod proc. penală se va respinge recursul ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat, conform disp. art.192 alin.2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 03 octombrie 1968, domiciliat în com., sat, nr.447, jud. D, împotriva deciziei penale nr.173 din 30.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentinței penale nr.116 din 30.04.2009 a Judecătoriei Răcari.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored./2 ex./02 martie 2010
. apel - Trib.
Jud. apel și
. fond - Jud.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena ZăinescuJudecători:Elena Zăinescu, Elena Negulescu, Ioana Nonea
