Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 205/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 205/R/2008
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Pantea Nistor
Procuror: - -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul -,. în S-M,-, jud. S-M, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, împotriva deciziei penale nr. 239/A din 15 noiembrie 2007 Tribunalului Satu -M, prin care s-a menținut sentința penală nr. 2629 din 27 decembrie 2006 Judecătoriei Satu -
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent - personal și asistat de apărătorul său ales, av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul de a se dispune înlăturarea stării de recidivă postexecutorie și, pe cale de consecință să se dispună achitarea inculpatului recurent, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, iar în subsidiar a solicitat să se dispună schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului recurent în sensul de a se dispune, în principal, suspendarea condiționată a executării acesteia, iar în subsidiar suspendarea executării sub supraveghere. A arătat că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 punctele 17 și 18 Cod procedură penală, în mod nelegal instanțele reținând starea de recidivă postexecutorie în ceea ce îl privește pe inculpatul recurent, solicitând să se constate că termenul de reabilitare este împlinit, câtă vreme nici o normă penală nu prevede faptul că termenul de reabilitare se calculează, în cazul condamnărilor succesive, în funcție de condamnarea cea mai grea. Astfel, a arătat că termenul de reabilitare trebuia calculat de la data ultimei condamnări, respectiv de la data de 11.12.2000, când inculpatul a fost condamnat la o amendă penală în cuantum de 5.000.000 lei ROL, dată de la care începe să curgă termenul de reabilitare de 3 ani. A mai solicitat să se constate că de la data săvârșirii faptei pentru care este judecat inculpatul în prezenta cauză au trecut peste 4 ani, deci chiar mai mult decât termenul de 3 ani cerut de lege. De asemenea, a arătat că suspendarea sau întreruperea termenului de reabilitare nu este reglementată de nici o normă penală. Cu privire la cererea principală, a arătat că, în cazul unei alcoolemii de 1,10 gr./mie - 0,95 gr./mie, parchetul obișnuiește, uzual, să aplice o amendă cu caracter administrativ și că, și în situația în care inculpatul ar fi în stare de recidivă, nu ar fi exceptat de la aplicarea acestor dispoziții legale.
Procurorul a arătat că nu se opune admiterii recursului în sensul înlăturării stării de recidivă și a suspendării sub supraveghere a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului recurent.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, a arătat că regretă faptele comise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2629 din 27 decembrie 2006, Judecătoria Satu Mare, în baza art. 344 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 78 alin.1 din OUG 195/2002 și infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul -, în sensul completării încadrării juridice cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, respectiv - în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.și ped. de art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal și infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
În baza art. 78 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul -, fiul lui și, născut la 20.05.1973 în O, jud. S M, cetățenie română, studii 10 clase, domiciliat în S M,-, jud. S M, reședința în Ungaria, Budapesta 2, str. -, stagiul militar satisfăcut, recidivist, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul - cu datele personale de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33, 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal pe durata executării pedepsei și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, în noaptea de 18/19.11.2004 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, iar dimineața în jurul orei 400urcat la volanul autoturismului cu nr. -509, fiind oprit regulamentar de organele de poliție rutieră pe B-dul - -, nu s-a oprit continuându-și deplasarea până pe str.- -, unde a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un gard, fiind prins de organele de poliție.
Inculpatul nu posedă permis de conducere, iar în urma analizelor de laborator s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 1,10 gr./%o la orele 5,05și 0,95 gr./%o la orele 6,35.
Instanța de fond analizând fișa de cazier a inculpatului a reținut că faptele inculpatului au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, astfel că în baza art. 344 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 78 alin.1 din OUG 195/2002 și infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art.79 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal pentru care a fost trimis în judecată inculpatul -, în sensul completării încadrării juridice cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, respectiv - în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art. 79 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pentru următoarele considerente:
În practica judiciară s-a pus problema și s-a statuat că în cazul condamnărilor succesive și care fiecare în parte, îndeplinește condițiile prevăzute de lege (art. 134 Cod penal) reabilitarea de drept va interveni pentru fiecare condamnare în parte, când între executarea pedepsei anterioare și săvârșirea din nou a unei infracțiuni, se împlinește termenul de 3 ani, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, întrucât inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1052/10.05.1999 la 1 an închisoare. A fost arestat la 21.07.1999, eliberat la 23.02.2000 cu un rest de 148 zile iar prin sentința penală nr. 2506/11.12.2000 inculpatul a fost din nou condamnat la amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Reabilitarea de drept nu mai operează în cazul de față deoarece în termenul de 3 ani condamnatul a mai săvârșit o infracțiune, chiar dacă pentru noua infracțiune pedeapsa aplicată nu este exceptată de la reabilitarea de drept și chiar dacă de la executarea acesteia se împlinește termenul de 3 ani.
Conform dispozițiilor art. 136 Cod penal, termenul de 3 ani se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei, deci inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat prin sentința penală 2506/11.12.2000 înainte de împlinirea termenului de 3 ani necesar pentru a interveni reabilitarea referitoare la condamnarea de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1052/1999.
Ba mai mult, întrucât apare în fișa de cazier și condamnarea de 5.000.000 lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 2506/2000, determină instanței concluzia că amenda penală aplicată prin această sentință nu a fost încă plătită și termenul de 3 ani necesar pentru a interveni reabilitarea de drept nici nu a început să curgă și fapta ce formează obiectul prezentei cauze a fost săvârșită înainte de a interveni reabilitarea de drept pentru această condamnare.
Nu este mai puțin adevărat că, condamnările cu amendă penală nu constituie termen al recidivei dar în prezenta speță prezintă relevanță cu privire la aprecierea cu atât mai mult a stării de recidivă, întrucât nu s-a împlinit termenul de reabilitare nici în ceea ce privește condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 1052/1999 înainte de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 2506/2000 și nu s-a împlinit termenul de reabilitare de 3 ani pentru condamnarea aplicată prin sentința penală 2506/2000 înainte de săvârșirea faptei ce formează obiectul prezentei cauze aceste că în aceste condiții de condamnări succesive termenul de reabilitare se calcularea de la data când a luat sfârșit executarea ultimei pedepse.
Pentru considerentele arătate, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile necesare aplicării dispozițiile art.38 Cod penal inculpatul săvârșind faptele ce formează obiectul prezentei cauze în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal.
Tribunalul Satu -M, prin decizia penală nr. 239/A din 15 noiembrie 2007, Tribunalul Satu -M a respins ca nefondate apelurile penale declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu -M și de inculpat.
Instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut starea de recidivă postexecutorie. Astfel, pornind de la fișa de cazier judiciar a inculpatului, aflata la fila 15 din dosarul de urmărire penală, tribunalul a reținut că, în mod corect a sesizat instanța de fond, că la data de 30 august 1995 inculpatul apelant a fost pus in libertate din executarea pedepsei de 1 an si 6 luni închisoare, aplicata prin sentința penală nr. 706/1995 a Judecătoriei Satu M.
Ulterior, la data de 23 februarie 2000, acesta este pus in liberate din executarea unei alte pedepse, de 1 an închisoare aplicata prin sentința penală nr. 1052/1999 a aceleași instanțe, rămânându-i un rest de pedeapsa neexecutat de 148 zile.
Prin sentința penală nr. 2506/11.12.2000 a Judecătoriei Satu -M inculpatul apelant a fost condamnat la o amenda penala de 5 milioane lei vechi.
În prezenta cauză, infracțiunile au fost comise de inculpat in noaptea de 18/19 noiembrie 2004.
Pornind de la analiza cronologica a faptelor comise de inculpat, in mod corect prima instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor privind recidiva postexecutorie, reglementate de art. 37 lit. b Cod penal condamnările succesive ce le-a suferit apelantul și în privința cărora termenul de reabilitare nu era împlinit impuneau in mod legal aplicarea textului de lege mai sus indicat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul înlăturării stării de recidivă și, pe care de consecință să se dispună, în principal, achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, iar în subsidiar în sensul schimbării modalității de executare a pedepsei, respectiv să se dispună suspendarea condiționată a executării acesteia sau suspendarea ei sub supraveghere.
În motivarea recursului s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 punctele 17 și 18 Cod procedură penală și s-a susținut că, prin reținerea stării de recidivă s-a comis o gravă eroare de fapt. S-a invocat în acest sens faptul că atâta timp cât nu se reglementează prin lege instituția întreruperii sau suspendării cursului termenului de reabilitare, practica judiciară nu poate crea noi norme juridice și mai ales nu le poate interpreta în detrimentul inculpatului. S-a susținut că instanța au făcut o gravă confuzie în ceea ce privește calcularea termenului de reabilitare, care trebuie calculat pentru fiecare faptă săvârșită. De asemenea, s-a arătat că nici o normă penală nu prevede faptul că, în cazul condamnărilor succesive termenul de reabilitare se calculează în funcție de condamnarea cea mai grea.
Examinând decizia prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică dar nelegală, însă sub un alt aspect decât cel invocat de inculpat prin motivele de recurs, și anume sub aspectul aplicării pedepselor accesorii, sens în care recursul inculpatului urmează a fi admis, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, în cauză instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptelor comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare, inculpatul recurent necontestând de altminteri starea de fapt.
Cu privire la reținerea stării de recidivă postexecutorie, curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, inculpatul recurent a fost inițial condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 706 din 15 martie 1995 Judecătoriei Satu -M, fiind arestat în 6 decembrie 1994 și eliberat în 30 august 1995.
Prin sentința penală nr. 1052 din 10 mai 1999 Judecătoriei Satu -M inculpatul recurent a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, fiind arestat în 21 iulie 1999 și eliberat în 23 februarie 2000, cu un rest de 148 zile închisoare.
Ulterior, prin sentința penală nr. 2506 din 11 decembrie 2000 Judecătoriei Satu -M, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5.000.000 lei, amendă penală.
Inculpatul recurent a comis faptele din prezenta cauză în 18/19 noiembrie 2004.
Potrivit art. 134 Cod penal, reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu săvârșit nicio altă infracțiune, iar potrivit art. 135 alin. 1 lit. a Cod penal, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai M de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă J din durata pedepsei pronunțate, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 137 Cod penal.
Potrivit art. 136 alin. 1 Cod penal, termenul prevăzut în art. 134 și 135 Cod penal se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, pentru cei condamnați la pedeapsa cu amendă, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul recurent a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni, prin sentința penală nr. 706 din 15 martie 1995 Judecătoriei Satu -M, pedeapsă din executarea căreia s-a liberat în data de 30 august 1995.
Astfel fiind, pentru această pedeapsă, potrivit art. 135 alin. 1 lit. a Cod penal, termenul de reabilitare este de 4 ani și 9 luni și curge de la 30 august 1995, dată la care a luat sfârșit executarea pedepsei principale, împlinindu-se în 29 mai 2000.
Or, anterior împlinirii acestui termen, inculpatul recurent a comis o altă infracțiune, pentru care a fost condamnat, prin sentința penală nr. 1052 din 10 mai 1999 Judecătoriei Satu -M la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Contrar susținerilor inculpatului recurent, întreruperea termenului de reabilitare se produce în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în mod automat,ope legis, iar întreruperea are ca efect înlăturarea din calculul duratei termenului de reabilitare a timpului care s-a scurs până în momentul când s-a produs întreruperea. Acest timp nu se mai socotește în calculul termenul de reabilitate și, pe cale de consecință, termenul începe să curgă numai după stingerea pedepsei principale pronunțate pentru noua infracțiune care a produs întreruperea vechiului termen de reabilitare.
Astfel fiind, pentru prima pedeapsă, de 1 an și 6 luni, termenul de reabilitare a fost întrerupt prin comiterea infracțiunii pentru care inculpatul recurent a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, termenul nou de reabilitare începând să curgă de la data la care a luat sfârșit executarea acestei din urmă pedepse.
Chiar și în situația în care termenul astfel calculat s-ar fi împlinit anterior comiterii faptei din prezenta cauză, noul termen a fost din nou întrerupt prin comiterea faptei pentru care inculpatul recurent a fost condamnat, prin sentința penală nr. 2506 din 11 decembrie 2000 Judecătoriei Satu -M, la o pedeapsă de 5.000.000 lei ROL.
Este știut că dobândirea reabilitării este condiționată de buna comportare a condamnatului, condiții în care, termenele de reabilitare pot suferi întreruperi succesive, fiecare termen nou putând fi întrerupt în cazul în care condamnatul săvârșește în cursului noului termen o altă infracțiune, fiecare condamnare succesivă constituind o cauză de întrerupere a termenului de reabilitare pentru condamnările anterioare.
Dispozițiile legale mai sus arătate nu pot din interpretate în sensul celor cerute de inculpatul recurent, câtă vreme, se prevede în mod expres că reabilitarea, atât cea de drept, cât și cea judecătorească au loc numai în cazul în care, în termenele stabilite prin lege, condamnatul nu suferă o nouă condamnare, altminteri, legiuitorul nu ar fi prevăzut această condiție și ar fi indicat doar termenele după care are loc reabilitarea, necondiționând-
Astfel fiind curtea reține că în mod corect instanțele au reținut că inculpatul recurent a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie și, constatând și că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului corespunde, sub aspectul naturii și duratei ei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale, va respinge sub acest aspect recursul inculpatului.
Se va reține însă că, sub aspectul aplicării pedepselor accesorii, hotărârile recurate sunt nelegale, instanțele au făcut o greșită aplicare a pedepselor accesorii aplicate inculpatului recurent, sens în care, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, recursul declarat de inculpat va fi admis, iar hotărârile casate în sensul că i se va interzice inculpatului doar exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Astfel, instanțele i-au interzis în mod greșit inculpatului, pe durata executării pedepsei și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza I și lit. c Cod penal.
Orice interzicere a unei drept subiectiv cuprins în art. 64 Cod penal, trebuie să respecte cerințele de justificare și motivare a unei ingerințe, așa cum au fost statuate de către CEDO. trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase, iar sancțiunea trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit.
În raport de situația personală a inculpatului și de natura infracțiunilor săvârșite, nu se justifică interzicerea dreptului de a alege, participarea la sufragiul universal fiind în conformitate cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, crucial pentru stabilirea și menținerea unei adevărate democrații conduse de un stat de drept.
Chiar dacă există loc și pentru limitări implicite ale drepturilor electorale, restricțiile trebuie să se refere la cele aplicate unui individ care a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat a șubrezi starea de drept sau bazele democrației.
Codul d e bună conduită în materie electorală, document adoptat de Comisia Europeană pentru democrație privind dreptul (Comisia de ), în urma celei de-a 51-a sesiuni în plen (5-6 iulie 2002) și supusă Adunării a Consiliului Europei la 6 noiembrie 2002, stabilește liniile directoare elaborate de Comisie privind circumstanțele când poate exista privare de drept de vot sau de eligibilitate, respectiv privarea trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte principiul proporționalității, iar excluderea eligibilității poate să fie supusă unor condiții puțin mai severe decât cele de drept de vot, respectiv trebuie să fie motivată printr-o interdicție privind motive legate de sănătatea mentală sau de condamnările penale pentru delicte grave.
Or, în raport de infracțiunile săvârșite și de circumstanțele personale ale inculpatului, dacă dreptul de a fi ales în autoritățile publice și de a exercita funcții ce implică exercițiul autorității de stat, deci funcții reprezentative pentru societatea ale cărei norme penale le-a încălcat, se justifică a fi restrâns inculpatului, restrângerea dreptului de a alege nu poate fi justificată.
De asemenea, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c Cod penal are un câmp de aplicare limitat, această interzicere neputând fi pronunțată decât în cazul în care, pentru săvârșirea infracțiunii, inculpatul s-a folosit de funcția pe care o ocupa sau de profesia pe care o exercita, ceea ce, evident, nu este cazul în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 239/A din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu -M și a sentinței penale nr. 2629 din 27 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Satu -M, pe care le casează și modifică în sensul că:
-în baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 aprilie 2007.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
red. decizie -
jud. apel Gh.-
jud. fond
dact. 2 ex. 30.04.2008, pc
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Soane Laura, Pantea Nistor
