Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A II A PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2755/2009)
DECIZIA PENAL NR. 23
ȘEDINȚA PUBLIC DE LA 06.01.2010
CURTEA CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - - -
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNG TRIBUNALUL BUCURE ȘTI împotriva deciziei penale nr. 511/A/06.10.2009 pronunțat de TRIBUNALUL BUCURE ȘTI -Secția I Penal în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public rspunde intimatul inculpat personal și asistat de avocat ales, cu împuternicirea avocațial nr.74230 emis de Baroul Bucure ști.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Constatând c nu sunt excepții de invocat sau cereri de formulat, apreciaz cauza în stare de judecat și acord cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicit admiterea recursului în temeiul art.385/15 pct.2 lit.a pr. pen. raportat la art.385/9 pct.14 pr. pen. casarea deciziei de apel și menținerea sentinței de fond, ca fiind legal și temeinic. Consider c instanța de apel a aplicat o pedeaps greșit individualizat în raport de prevederile art.72 pen. ignorând atitudinea acestuia dup svârșirea faptei, respectiv refuzul de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, nu a avut în vedere gradul concret de pericol social ridicat, reliefat prin faptul c a condus pe drumurile publice un autoturism dup ce a consumat buturi alcoolice, având o concentrație alcoolic în sânge destul de ridicat, mult peste limita admis de lege. De asemenea, nu s-a avut în vedere producerea daunelor materiale prin coliziunea produs ca urmare a pierderii controlului volanului și prsirea carosabilului precum și scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel cum este prevzut de art.52 pen.
Aprtorul ales al intimatului inculpat - solicit respingerea recursului, ca neîntemeiat, decizia de apel fiind legal și temeinic, în mod corect fiind aplicat pedeapsa de 2 ani și 8 luni, cu suspendarea condiționat a executrii acesteia. Consider c în mod corect s-au reținut circumstanțe atenuante prevzute de art.74 alin.1 lit.a si b pen. în favoarea inculpatului, ținând seama de vârsta acestuia, atitudinea înainte de svârșirea faptei, atitudinea sincer, de recunoaște și regret a faptelor și de colaborare cu organele de anchet.
În ultimul cuvânt, intimatul inculpat - declar c este de acord cu concluziile aprtorului ales.
CURTEA,
Asupra recursului penal de faț:
Prin decizia penal nr.511/A din 6.10.2009, pronunțat de TRIBUNALUL BUCURE ȘTI - secția I penal, a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.166/19.05.2009 pronunțat de Judec toria Buftea.
A fost desființat, în parte, sentința penal apelat și rejudecând:
În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicat, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a, c pen. și art.76 alin.1 lit.d pen. a fost condamnat inculpatul - la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art.81 pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare au rmas în sarcina statului.
Pentru a pronunța aceast decizie, tribunalul a reținut c prin sentința penal nr.166/19.05.2009 pronunțat de Judec toria Buftea, în temeiul art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicat, a fost condamnat inculpatul - la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru svârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de ctre o persoan care are o îmbibație alcoolic de peste 0,80 g/L alcool pur în sânge.
În temeiul art.81 pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art.82 pen.
În temeiul art.359 pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal, a cror nerespectare are ca urmare revocarea suspendrii.
În temeiul art.71 pen. s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevzute de art.64 al.1 lit.a, teza a II-a și b pen.
În temeiul art.71 al.4 pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendrii condiționate a executrii pedepsei.
În temeiul art.191 al.1 pr. pen. inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare ctre stat.
Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut c inculpatul - a fost trimis în judecat pentru svârșirea infracțiunii prevzute de art.87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicat, reținându-se c la data de 11.05.2008, orele 200, condus autoturismul marca, înmatriculat sub nr. -, pe str. -, din orașul, județul I, având în sânge o concentrație alcoolic de peste 0,80 g/L alcool pur în sânge.
Astfel, în ziua de 10.05.2008 în jurul orelor 1900, inculpatul - împreun cu 6 colegi de serviciu s-au deplasat cu autoturismul marca 1304 la domiciliul unuia dintre aceștia, numitul. Inculpatul a rmas la domiciliul acestuia din urm pân în jurul orelor 100, unde a consumat 5 cutii de bere "" de 500 ml și a mâncat 3 mici. În jurul orelor 200inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului menționat anterior cu intenția de a se deplasa spre cas. Pe str. -, din orașul, județul I, în timp ce se deplasa din direcția str. - -, începând s se încadreze pe DN2, efectuând viraj dreapta, inculpatul nu a efectuat virajul dreapta suficient de larg și a acroșat cu aripa dreapt-faț gardul metalic care protejeaz spațiul dintre trotuar și carosabil.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției rutiere care l-a testat pe inculpat cu aparatul etilotest în prezența martorului, rezultând o concentrație de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, inculpatul - a fost însoțit la Spitalul Sf. unde i-a fost prelevat o prob biologic de sânge. Rezultatul testrii a relevat o concentrație alcoolic de 1,45 %0 alcool pur în sânge, conform nr. 1319/27.05.2008.
Situația de fapt mai sus-reținut a fost probat cu urmtoarele mijloace de prob: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat de organele de poliție la data de 11.05.2008, nr. 1319/27.05.2008 emis de INML Minovici, declarațiile martorilor și -, toate coroborate cu declarațiile inculpatului -, care a recunoscut comiterea infracțiunii.
La individualizarea pedepsei, prima instanț a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, care putea deveni unul ridicat raportat la consecințele mult mai grave care se puteau produce, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, cu o atitudine corespunztoare faț de organele judiciare, recunoscând fapta, asumându-și consecințele svârșirii ei și înlesnind aflarea adevrului.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului și de faptul c nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța de fond a apreciat îndeplinite condițiile impuse de art.81 pen.
Împotriva acestei hotrâri a declarat apel inculpatul -, solicitând în esenț admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate iar pe fondul cauzei, în raport de circumstanțele sale personale, aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevzut de legea penal, cu incidența art. 81. pen.
Tribunalul a constatat fondat apelul inculpatului, pentru urmtoarele considerente:
Situația de fapt și vinovția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanț pe baza probelor legal administrate în cauz și s-a dat o încadrare juridic corespunztoare faptei reținute în sarcina inculpatului.
Tribunalul a apreciat îns c pedeapsa de 1 an închisoare aplicat inculpatului nu corespunde unei juste individualizri a pedepsei, prima instanț apreciind greșit c nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei închisorii sub minimul special.
Conform art. 72 cod penal, la individualizarea pedepsei tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevzute de art. 72 cod penal și a ținut seama și de vârsta inculpatului, de atitudinea acestuia înainte de svârșirea faptei, precum și de recunoașterea sincer de ctre inculpat a svârșirii faptei deduse judecții și de colaborarea lui cu organele de anchet.
Faț de ansamblul criteriilor mai sus enunțate, Tribunalul a considerat c în favoarea inculpatului se impune a fi reținute circumstanțele atenuante prevzute de art. 74 alin.1 lit.a și b pen. astfel c pedeapsa a fost coborât sub minimul special al pedepsei în condițiile art. 76 alin. 1 lit. d) pen.
Sub aspectul modalitții de executare, având în vedere circumstanțele favorabile inculpatului, astfel cum au fost menționate mai sus, Tribunalul a constatat în acord cu instanța de fond c scopul prev. de art.52 pen. poate fi atins fr executarea acesteia în regim de detenție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL BUCURE ȘTI criticând-o pentru netemeinicie în temeiul art.3859pct.14 pr. pen. apreciind c în mod greșit instanța de apel a reținut circumstanțele atenuante prevzute de art.74 alin.1 lit.a și c pen. ignorând faptul c inculpatul a refuzat s i se recolteze a doua prob biologic, precum și gradul concret de pericol social al infracțiunii, având în vedere c inculpatul a condus autovehiculul sub influența buturilor alcoolice, a determinat o coliziune ca urmare a pierderii controlului volanului și a provocat daune materiale, astfel încât scopul pedepsei nu poate fi atins prin coborârea acesteia sub minimul special.
Examinând cauza în temeiul art.3856alin.1 și 2. pr. pen. Curtea constat c recursul este nefondat, pentru urmtoarele considerente:
Instanța de apel a realizat o just reindividualizare a pedepsei, iar reținerea circumstanțelor atenuante judectorești nu apare ca nejustificat.
Este adevrat c inculpatul a condus autoturismul sub influența buturilor alcoolice, c a pierdut controlul volanului și din acest motiv autoturismul a acroșat gardul metalic ce împrejmuia spațiul. Este, de asemenea, adevrat c inculpatul a refuzat prelevarea celei de-a doua probe biologice.
Acestea constituie îns numai unele dintre circumstanțele pe baza crora, în conformitate cu dispozițiile art.72 pen. instanța evalueaz și stabilește cuantumul pedepsei, ținând cont și de scopul acesteia, astfel cum este prevzut de art.52 pen.
În speț, instanța de apel a avut în vedere atât circumstanțele reale cât și circumstanțele personale, iar în urma reaprecierii acestora în temeiul cazului de casare prevzut de art.3859pct.14 pr. pen. și instanța de recurs consider c se poate da relevanț dispozițiilor art.74 lit.a și c pen.
În primul rând, refuzul inculpatului în ce privește prelevarea celei de-a doua probe biologice nu a influențat în mod negativ desfșurarea anchetei penale și soluționarea cauzei, atâta vreme cât acesta a fost de acord cu prima prelevare, pe baza creia a fost posibil stabilirea alcoolemiei pe care inculpatul o prezenta la momentul la care a condus autovehiculul pe drumurile publice.
În al doilea rând, consecințele imediate ale conducerii autovehiculului dup consumul buturilor alcoolice nu au fost de gravitate deosebit, iar pagubele materiale au vizat în principal chiar autoturismul inculpatului, și nu prejudicierea altor persoane.
În al treilea rând, inculpatul a recunoscut și regretat svârșirea faptei, s-a prezentat în fața organelor de urmrire penal ori de câte ori a fost solicitat, nu a lipsit nejustificat la termenele de judecat, este în vârst de 42 ani, necunoscut cu antecedente penale și cu bune referințe, confirmate prin audierea martorului în circumstanțiere.
Faț de cele reținute, se apreciaz c instanța de apel a reținut în mod corect incidența art.74 lit.a și c pen. rezultând c scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni sub minimul special, chiar în condițiile suspendrii condiționate, pedeapsa de 8 luni închisoare constituind pentru inculpat un puternic avertisment asupra consecințelor determinate de comiterea unor fapte de natur penal.
În plus, în situația în care inculpatul va nesocoti clemența instanței și va comite o alt infracțiune în perioada termenului de încercare, pedeapsa va fi executat în regim de detenție în conformitate cu dispozițiile art.83 Cod penal.
Drept urmare, apreciind criticile ca neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefundat, în temeiul art.38515pct.1 lit.b pr. pen.
În temeiul art.192 alin.3 pr. pen. cheltuielile judiciare vor rmâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL BUCURE ȘTI împotriva deciziei penale nr. 511/A din 6.10.2009, pronunțat de TRIBUNALUL BUCURE ȘTI - secția I penal, privind pe inculpatul -.
Cheltuielile judiciare rmân în sarcina statului.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public azi, 6 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
GREFIER,
Red. /Dact. /2 ex./21.01.2010
- - jud.:;
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu