Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 242/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG. 195/2002 -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 242
Ședința publică din 15 iunie 2009
PREȘEDINTE: Acsinte Viorica
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Ghertner
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în S,-, -.6,. C,.10, împotriva deciziei penale nr.102 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, care substituie pe avocat ales, lipsă fiind partea civilă intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Inculpatul recurent se legitimează cu CI, având CNP - și arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală.
Instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, a arătat că motivul de recurs este cel prev. de art. 3859pct. 14 Cod pr.penală, respectiv pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată în raport cu disp. art. 72 Cod penal. Astfel, pedeapsa de 1 an închisoare cu executare în regim de penitenciar este disproporționată în raport cu fapta săvârșită și față de atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege. În consecință, cerut admiterea recursului, în temeiul disp. art. 38515pct.2 lit.d Cod pr.penală, casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. A depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Parchetului, față de motivul de recurs invocat, respectiv modalitatea de executare pedepsei, a apreciat că reeducarea inculpatului poate fi asigurată și prin aplicarea disp. art. 861Cod penal, nefiind necesară privarea de libertate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că regretă fapta comisă, solicitând admiterea recursului.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 600 din data de 26.11.2008, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr-,în baza art. 877 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/litru alcool pur în sânge.
În baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 10 luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei alte infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal.
S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 400 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, la data de 08.10.2007, în jurul orelor 19,10, inculpatul a fost depistat de către polițiști conducând pe drumurile publice din municipiul S un autoturism, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Reținând vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, prima instanță l-a condamnat pe acesta la pedeapsa închisorii, individualizată în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, orientată sub minimul special prevăzut de lege efect al reținerii în favoarea lui de circumstanțe atenuante și, constatând îndeplinite și celelalte condiții prev. de art. 81 și urm. Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, apreciind că scopul prevenției generale și reeducarea celui în cauză, se poate realiza prin această modalitate de executare.
Referitor la latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că în faza de urmărire penală, al cărui autoturism a fost acroșat de către inculpat, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 200 lei reprezentând contravaloarea pagubei.
Prima instanță a apreciat însă că acțiunea civilă este inadmisibilă, având în vedere faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni de pericol, iar această faptă nu constituie decât o condiție a producerii pagubei, paguba în sine rezultând dintr-o altă activitate ilicită, în sens civil, cu care instanța nu a fost investită.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, criticând sentința primei instanțe pentru netemeinicie în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și a modalității de executare a acesteia. S-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, reținându-se că acesta a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 3,00 grame la mie, stabilită conform buletinului de analiză toxicologică la prima probă recoltată și de 2,9 grame la mie la cea de-a doua probă. De asemenea, prima instanță a reținut în mod greșit în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c Cod penal, în condițiile în care din actele și lucrările dosarului rezultă că acesta nu a depus diligențe pentru acoperirea prejudiciului produs. Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mare, cu executare în regim de penitenciar.
Prin decizia penală nr. 102 din data de 06.04.2009 a Tribunalului Suceavas -a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, împotriva sentinței penale nr. 600/26.11.2008 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr-.
S-a desființat în parte sentința penală apelată (doar sub aspectul laturii penale) și, în rejudecare s-a înlăturat dispozițiile privind reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal și cele privind suspendarea condiționată a pedepselor aplicate inculpatului prev. de art. 81 Cod penal și de art. 71 alin. 5 Cod penal.
A fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 1, 2 Cod penal au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și b Cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru decide astfel, tribunalul a reținut că în raport de gradul concret de pericol social al faptei comise, ce rezultă din faptul că inculpatul avea o alcoolemie foarte ridicată, de 3,00 grame la mie, fiind în pericol de a intra în comă alcoolică și pe acest fond a pus în pericol integritatea corporală și viața celorlalți participanți la trafic, producând în final un accident de circulație, instanța de fond în mod greșit a orientat pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, motiv pentru care a procedat în consecință.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului, arată că în speță este dat cazul de casare prev. de art.3855pct.14 Cod procedură penală, pedeapsa aplicată fiind greșit individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 Cod penal. Precizează că nu avut probleme cu legea penală, este absolvent de studii superioare și a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și regret în fața autorităților.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859alin.1 pct. 14 Cod procedură penală, precum și în conformitate cu disp. art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de apel s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, apreciindu-se că reeducarea acestuia s-ar putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală corectă, fapta săvârșită are un grad relativ ridicat de pericol social concret, nejustificându-se reținerea de circumstanțe atenuante, cum corect a reținut și instanța de apel, pedeapsa aplicată fiind just individualizată în raport de criteriile de mai sus.
A mai solicitat inculpatul aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal.
Chiar dacă în speță sunt îndeplinite condițiile de aplicare a suspendării condiționate prev. de art. 81al. 1 lit. a, b Cod penal, date fiind condițiile concrete ale comiterii faptei, Curtea apreciază că pronunțarea hotărârii constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși alte infracțiuni, doar prin impunerea unor măsuri de supraveghere, fiind îndeplinite condițiile de aplicare a art.861Cod penal, respectiv cele ce reglementează aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. Cod procedură penală va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte decizia penală în sensul că în temeiul art. 861Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit în condițiile art. 862Cod penal, urmând ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 863alin.1 Cod penal.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 864Cod penal referitoare la revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Văzând și disp. art. 192 al. 3 Cod procedură penală, art.3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECID E:
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 14.01.1967 în mun. Tîrgu N, CNP -, domiciliat în S, Al. -, nr. 6, -.6,.C,.10, împotriva deciziei penale nr.102 din data de 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Casează în parte decizia penală. mai sus-menționată în sensul că:
În temeiul art.861Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată inculpatului prin decizia penală atacată, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art.862Cod penal.
În temeiul art.863alin.1 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de către această instituție;
b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
În temeiul art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra disp.art.864Cod penal.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.06.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact./3ex./24.06.2009
Președinte:Acsinte VioricaJudecători:Acsinte Viorica, Andronic Tatiana Luisa, Ghertner