Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 28
Ședința publică din data de 14.01.2009
PREȘEDINTE: Ion Stelian
JUDECĂTORI: Ion Stelian, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu
- - -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în com., județul T și în com., sat P, județul B ( la. ), împotriva deciziei penale nr. 98 din data de 20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat în parte în latură penală sentința atacată, s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev.de art. 74 al.1 lit.c și alin.2 S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente și s-a redus pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prev.de art. 86 al.1 din nr.OUG 195/2002 la 10 luni închisoare iar pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev.de art. 89 al.1 din nr.OUG 195/2002 la 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit.a și art. 34 lit.b, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aceea de aceea de 1 an și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa de 1 an închisoare, pentru care s-a revocat suspendarea condiționată, în total 2 ani și 6 luni închisoare.
Prin sentința penală nr. 1186 din 11.12.2007, pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul - inculpat, pentru care a răspuns avocat, apărător ales din Baroul Buzău.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arată că în ceea ce privește infracțiunea prev.de art. 89 al.1 din nr.OUG 195/2002 în mod greșit instanța de fond și cea de apel au dispus condamnarea inculpatului, în cauză fiind incidente dispoz. art. 51 al.1 dar și un alt caz care înlătură răspunderea penală și anume cazul fortuit.
Consideră că sunt în situația unui caz fortuit, inculpatul nu putea observa pe partea vătămată care depășea un microbuz staționat pe partea dreaptă și în acest sens solicită a se avea în vedere declarațiile părții vătămate dar și a șoferului microbuzului.
De asemenea arată că inculpatul nu a avut reprezentarea faptei săvârșite, partea vătămată a confirmat că a continuat să se deplaseze pe bicicletă iar recurentul observând că aceasta nu a căzut și-a continuat traseul.
Apreciază că sunt o serie de dubii cărora nu li s-a dat eficiență.
Solicită instanței în principal, admiterea recursului și achitarea inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrucât există cel puțin două cauze care înlătură caracterul penal al faptei, iar în subsidiar redozarea pedepsei în sensul coborârii acesteia spre minimul legal prevăzut de lege, întrucât nu s-a dat eficiență circumstanțelor atenuante.
În ceea ce privește cea de a doua infracțiune reținută în sarcina sa și anume cea de conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, arată că acesta a recunoscut fapta, însă instanța de apel nu a dat suficientă circumstanțelor atenuante considerând astfel că, se putea coborî pedeapsa chiar spre minimul legal prevăzut de lege.
Față de toate acestea solicită admiterea recursului și redozarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere în sensul coborârii acesteia spre minimul legal.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea deciziei atacate întrucât este legală și temeinică în cauza de față nefiind incidente disp.art. 51
Consideră că în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni și în mod corect a fost individualizată pedeapsa aplicată acestuia, având în vedere că a existat o acțiune de lovire a bicicletei, acesta era obligat să constate dacă s-a produs vreo vătămare părții vătămate dar și starea de recidivă post condamnatorie a inculpatului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1186 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul zis "" fiul lui și, născut la data de 08 august 1984 în municipiul G, neșcolarizat, necăsătorit, are un copil minor în întreținere, fără ocupație, recidivist, domiciliat în comuna, județul T și fără forme legale în comuna, sat P, județul B, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice a unor autovehicule fără a poseda permis de conducere și la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, faptă prev. și ped.de art.86 alin.1 și respectiv art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, ambele cu reținerea disp.art.37 lit.a Cod penal.
Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.83 Cod penal, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1041 din 07 octombrie 2004 Judecătoriei Caracal și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin sentința penală de față, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În temeiul art.71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b și c Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei.
În fine, inculpatul a fost obligat la 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză că în după amiaza zilei de 17 august 2006, în jurul orelor 17,00 inculpatul care locuiește fără forme legale în comuna, sat P, județul B, a plecat la volanul autoturismului marca " 1300", deplasându-se pe drumul comunal până la domiciliul numitului.
În timpul deplasării, ajungând la o unitate de alimentație publică s-a oprit circa 30 de minute unde a consumat băuturi nealcoolice, după care s-a urcat din nou la volanul autoturismului. Intenționând să efectueze o manevră de mers cu spatele, s-a produs o coliziune cu bicicleta condusă de numita, împrejurare ce a determinat comprimarea membrului inferior drept.
Deși a perceput momentul când a avut loc acel impact, inculpatul și-a continuat deplasarea fără ca în prealabil să oprească și să se edifice despre ceea ce s-a întâmplat.
În continuare, inculpatul a plecat în municipiul B pentru rezolvarea unor probleme personale, timp în care a fost contactat de o persoană la cererea numitei care avea nevoie de îngrijiri medicale, în regim de urgență, dar nu dispunea de suma de bani necesară, inculpatul nu a revenit la locul unde s-a produs accidentul de circulație și nici nu a anunțat organele de poliție despre producerea acestuia, fiind depistat la o oră foarte târzie, după ce organele de poliție fuseseră sesizate de mama victimei.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie, așa încât, au început cercetările penale față de acesta pentru infracțiunea respectivă cât și pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a susținut nelegalitatea și netemeinicia acesteia, arătând că s-a aflat într-o eroare de fapt cu privire la accidentul produs, întrucât imediat victima a continuat drumul cu bicicleta, așa încât, s-a solicitat achitarea pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, iar pentru cealaltă infracțiune a solicitat reducerea pedepsei.
Tribunalul Buzău prin decizia penală nr.98 din 20 mai 2008 admis apelul declarat de inculpatul, a desființat în parte sentința în latură penală, a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente și reținând circumstanțele atenuante personale față de acesta prev.de art.74 alin.1 lit.c și alin.2 Cod penal, a redus pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, la pedeapsa de 10 luni închisoare, iar pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prev.de art.89 alin.1 din același act normativ la 1 an și 6 luni închisoare.
Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, iar prin revocarea pedepsei de 1 an închisoare conform art.83 Cod penal, dispusă de prima instanță, s-a stabilit să execute în final pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Din considerentele deciziei instanței de control judiciar, se reține că prima instanță a apreciat în mod corespunzător probele administrate în cauză, a constatat vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor și în mod corect a dispus condamnarea acestuia.
Tribunalul a apreciat că prima instanță la stabilirea și individualizarea pedepselor nu au făcut o justă aplicare și interpretare a disp.art.72 Cod penal, în sensul că nu a ținut seama de conduita sinceră pe care inculpatul a avut-o pe parcursul procesului penal, de modul și de condițiile concrete în care au fost comise faptele și de aceea, a greșit atunci când nu a proporționalizat pedepsele aplicate acestuia.
De aceea, instanța de apel a considerat că se impune reducerea cuantumurilor de pedeapsă pentru cele două fapte comise de inculpat la legea circulației.
Decizia a fost atacată cu recurs de către inculpatul care prin apărător ales a susținut că în mod nelegal s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prev.de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, respectiv aceea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organului de poliție, deoarece în cauză sunt incidente disp.art.51 Cod penal, inculpatul aflându-se într-o eroare de fapt.
Inculpatul nu putea observa partea vătămată care se angajase în depășirea unui microbuz staționat pe partea dreaptă și în acest sens, trebuie să se țină seama atât de declarațiile acestuia cât și ale șoferului microbuzului.
Cu alte cuvinte, inculpatul nu a avut reprezentarea faptei săvârșite în condițiile în care partea vătămată a afirmat că a continuat să se deplaseze pe bicicletă și de aceea inculpatul și-a continuat traseul.
De aceea, există o serie de dubii care îi profită, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și în principal achitarea pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrucât există cauze care înlătură caracterul penal al faptei, iar în subsidiar se solicită redozarea pedepsei, reținerea de circumstanțe atenuante personale și aplicarea unei pedepse minime. Curtea, verificând hotărârea atacată conform art.385/14 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev.de art.385/9 Cod procedură penală, constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat.
Instanțele anterioare au reținut o corectă situație de fapt, așa cum a fost descrisă în mod detaliat mai înainte, corespunde probelor administrate în cauză, iar vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită și ca atare, în mod legal și temeinic s-a dispus condamnarea acestuia.
Și încadrarea juridică a faptelor este legală.
Referitor la individualizarea pedepsei, Tribunalul Buzăua aplicat corect disp.art.72 Cod penal, prin stabilirea unui cuantum de 1 an și 6 luni închisoare, pedeapsă just individualizată și în măsură să-și atingă scopul preventiv educativ prev.de art.52 Cod penal.
Concluzionând, Curtea constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice din toate punctele de vedere, motiv pentru care recursul declarat de inculpatul apare ca nefondat și va fi respins în consecință, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în comuna, județul T și în comuna, sat P, județul B ( la. ), împotriva deciziei penale nr. 98 din data de 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău,
Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ion Stelian, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu
Grefier
Red.VM
Tehnored.EV
2 ex./26.01.2009
dos.f- Judecătoria Buzău
dos.a- Tribunalul Buzău
,
Operator de date cu caracter personal/Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu