Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 303/R/2009

Ședința publică din 18 iunie 2009

PREȘEDINTE: Rus Claudia JUDECĂTOR 2: Popovici Corina

JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian

GREFIER: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederile art.304 alin.1 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 111/A/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect infracțiuni privind circulația pe drumurile publice - OUG nr. 195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 33 din 18 iunie 2009, emisă de Baroul Bihor, lipsind inculpatul recurent.

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Bihor și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală. Arată că inculpatul a consumat 2- 3 litri de vin împreună cu alte persoane, el consumând cel mult 0,5 litri de vin. Inculpatul a făcut un accident fără să existe vreo victimă și arată că după ora 24 nu avea obligația să facă declarație la poliție întrucât acest lucru se face în 24 ore. Mai arată că inculpatul a avut în mașină Ť. pe care a consumat-o și în timp ce stătea la ocazie a anunțat cineva poliția care a și venit. Precizează că s-a recoltat o singură probă la o oră de la producerea accidentului iar cu ocazia examinării inculpatului de către medic există o mențiune în buletin în care se consemnează dacă a consumat alcool și în ce cantitate. Arată că s-a consemnat că a consumat 200 ml vin, după producerea accidentului, înscrierea făcută de doctor fiind într-un act oficial. Polițistul i-a spus inculpatului să nu declare că a consumat alcool după producerea accidentului pentru că acest fapt reprezintă o altă infracțiune. Polițistul nu i-a întrebat dacă a consumat vreo băutură după producerea accidentului. Mai arată că au fost reaudiați martori și dacă instanța de apel înlătură declarațiile martorilor, trebuie să motiveze acest lucru. A solicitat o expertiză pentru a se calcula cantitatea de alcool consumată, probă care a fost respinsă, dar această recalculare este permisă conform normelor metodologice. Este sarcina organului de urmărire penală să stabilească alcoolemia în momentul producerii accidentului. Consideră că fapta săvârșită este o contravenție și solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. b Cod procedură penală. În subsidiar, solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 18 ind. 1 și art. 91 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative. Consideră că orice dubiu trebuie să profite inculpatului iar apărarea inculpatului în sensul că a consumat alcool după producerea accidentului nu este combătută de nici o probă. Trebuie avut în vedere poziția inculpatului, declarațiile martorilor, normele care prevăd predarea sângelui în 3 zile către laborator, termen care trebuia respectat. Recoltarea probei de sânge a avut loc în 24.02.2008 și a fost predată în 27.02.2008. la fila 10 din dosarul de urmărire penală este buletinul de analiză toxicologică, cererea fiind adresată în 26.02.2008 dar predarea s-a făcut în 27.02.2008, astfel că proba a ajuns după 4 zile însă sângele se alterează. Solicită să se aibă în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că nu a avut alte abateri și că desfășoară activitate cu un permis de conducere având toate categoriile. Consideră că nu se poate reține existența alcoolemiei din buletinul toxicologic.

Procurorul solicită respingerea recursului întrucât probațiunea administrată stabilește vinovăția inculpatului.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Apărătorul inculpatului recurent precizează că normele metodologice la care a făcut referire sunt prevăzute de Legea nr. 363/2006 - art. 14 alin. 3.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 290 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Beiușs -a hotărât în temeiul art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 modificată și republicată, condamnarea inculpatului -, la o pedeapsă de1 (un) an și 3 (trei) luniînchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de contravenție.

În baza art. 71 al.1 cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c cod penal pe durata pedepsei principale.

În baza art.81, art.82 cod penal și art. 71 al.5 cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre și s-a fixat un termen de încercare a acestuia pe o durată de3 (trei) ani și 3 (trei) luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal.

Ministerul Justiției a fost obligat să plătească din fondurile sale suma de 100 lei onorariu de avocat din oficiu pentru avocat, din cadrul Baroului

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 23 februarie 2008 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, mai precis vin (circa 2- 3 litri) la un bar din localitatea în compania mai multor cunoscuți.

Inculpatul era cu mașina proprietate personală și pe la orele 22,30-23,00 intenționat să meargă acasă, dar în final s-a răzgândit, susținând că a primit un telefon, care l-a determinat să meargă până în orașul.

Inculpatul a urcat în această mașină proprietate personală cu nr. BH-06-WO împreună cu numitul, pe care l-a întâlnit la bar și cu care este consătean și cu toate că știa că a consumat băuturi alcoolice și că acest lucru este interzis.

În zona localității inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat cum mașina într-un stâlp de beton de pe marginea șoselei. La fața locului a ajuns un echipaj de poliție, iar inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, în prezența martorilor asistenți, rezultând o concentrație de 1,02 mg/l alcool, pur în aerul expirat, după care a fost condus la Centrul de Sănătate din, unde i s-a prelevat o singură probă de sânge, întrucât inculpatul a refuzat recoltarea probei a doua.

S-a stabilit de către B în urma analizării acestei probe că inculpatul a avut la ora 01,20 o alcoolemie de 1,95 grame la mie alcool în sânge.

Fapta inculpatului - de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de contravenție, constituie conținutul infracțiunii prev. de art. 87 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată.

Apărătorul inculpatului a solicitat instanței achitarea inculpatului, apreciind că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în condițiile în care el a recunoscut comiterea ei și a colaborat cu organele judiciare.

Instanța de fond a apreciat că ținând seama de valoarea ridicată a alcoolemiei, situată cu mult peste limita legală de la care fapta constituie infracțiune, nu se poate pune problema aprecierii ca fiind lipsită de pericolul unei infracțiuni această faptă.

Infracțiunea reglementată de art. 87 al.1 din OUG nr.192/2002 este prin ea însăși o faptă de pericol, iar legiuitorul a prevăzut de la ce limită a alcoolemiei ea constituie infracțiune.

A accepta apărarea apărătorului inculpatului în sensul că această faptă nu prezintă gradul de pericol, social al unei infracțiuni la valoarea alcoolemiei de aproape 2,00 grame la mie alcool în sânge, ar însemna ca pentru toți cei care conduc mașinile pe drumurile publice cu alcoolemii mai mici să se aprecieze că nu prezintă nici un pericol. Pe de altă parte inculpatul a condus mașina pe o distanță de circa zeci de km., iar în final din cauza consumului de alcool a intrat cu mașina într-un zid de beton.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, atitudinea inculpatului care a recunoscut fapta săvârșită, nu are antecedente penale și a fost cooperant cu organele judiciare, dar și valoarea alcoolemiei stabilită în sarcina sa.

În baza textului de lege mai sus arătat instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de contravenție.

Având în vedere că instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în baza art. 71 al.1 și 2 cod penal a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c cod penal pe durata pedepsei principale. I se va interzice inculpatului și dreptul prev. la art.64 lit. c cod penal, deoarece pentru săvârșirea infracțiunii inculpatul s-a folosit de calitatea de șofer pe care o deținea în mod legal.

Fiindcă inculpatul nu are antecedente penale și a săvârșit doar o faptă de pericol, instanța de fond a apreciat că el va putea fi reeducat și fără privare de libertate, situație în care în baza art.81 și art.82 cod penal, precum și 71 al. 5 cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre și va fixa un termen de încercare a acestuia pe o perioadă de3 ani și 3 luni.

Instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra art. 83 cod penal.

În baza art. 189.pr.pen. Ministerul Justiției a fost obligat să plătească din fondurile sale suma de 100 lei onorar de avocat din oficiu, pentru avocat, din cadrul Baroului

În baza art. 191 al.1 pr.pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul.

Prin decizia penală nr. 111/A/2009 a Tribunalului Bihor, în baza art. 379 pct. l lit. b Cod proc. penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul fiul lui și născut la 7.06.1974 în în nr. 114 jud. B CNP - împotriva sentinței penale nr. 290 din 13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a menținut-o în totul, obligând pe apelant să plătească suma de 200 RON cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt. Probele administrate în cauză demonstrează, cu certitudine că, în seara zilei de 23 februarie 2008 inculpatul împreună cu mai multe persoane a consumat băuturi alcoolice, mai precis vin (circa 2- 3 litri) la un bar din localitatea.

Inculpatul era cu mașina proprietate personală și pe la orele 22,30-23,00 intenționat să meargă acasă, dar în final s-a răzgândit, susținând că a primit un telefon, care l-a determinat să meargă până în orașul.

Inculpatul a urcat în această mașină proprietate personală cu nr. BH-06-WO împreună cu numiții și, deși știa că a consumat băuturi alcoolice și că acest lucru este interzis.

În zona localității inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat cum mașina într-un stâlp de beton de pe marginea șoselei. La fața locului a ajuns un echipaj de poliție, iar inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, în prezența martorilor asistenți, rezultând o concentrație de 1,02 mg/l alcool, pur în aerul expirat, după care a fost condus la Centrul de Sănătate din, unde i s-a prelevat o singură probă de sânge, întrucât inculpatul a refuzat recoltarea probei a doua.

S-a stabilit de către B în urma analizării acestei probe că inculpatul a avut la ora 01,20 o alcoolemie de 1,95 grame la mie alcool în sânge.

Materialul probator administrat însumează: proces verbal de constatare (filele 7,8 ), procese verbale de recoltare probe biologice, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (filele 10,11,12 ), declarațiile martorilor asistenți cu ocazia testării cu aparatul alcool test, (fila 14; 27 instanță) și ( fila 6 up; fila 29 instanță), depozițiile martorilor oculari (filele 17; 28 instanță) și (filele 19,20 ), declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond care a recunoscut consumul de alcool.

În fața instanței de apel, audiat fiind (fila 18) inculpatul și-a modificat declarația precizând de astă dată că la barul din a consumat aproximativ 3 pahare de vin (circa 100-.150 grame pe pahar). Imediat după producerea evenimentului rutier, având Ť. în mașină a consumat din această băutură împreună cu numiții și. Deoarece nu s-a gândit că urma să fie testat de organul e poliție în vederea stabilirii alcoolemiei. După ce a fost dus la poliție deși a declarat și această împrejurare i s-a atras atenția să nu-și înrăutățească situația deoarece i s-ar putea reține încă o infracțiune, inculpatul arată, întrebat fiind că nu a menționat acest consum de alcool după accident în fața instanței de fond, deoarece nu a fost întrebat și era influențat în continuare de ceea ce-i comunicase polițistul și anume că e posibil să i se rețină o nouă infracțiune. Deși a avut apărător ales în fața instanței de fond nu i-a relatat varianta reală a stării de fapt, însă mai apoi consultându-se cu mai mulți prieteni și-a dat seama că trebuie să declare acest consum în fața instanței de apel.

Martorul, audiat fiind în fața instanței de apel (fila 21) a declarat la rândul său că după producerea evenimentului rutier, în timp ce așteptau organele de poliție, a consumat alcool împreună cu inculpatul și numitul. Nu a declarat însă acest aspect organelor de cercetare penală întrucât inculpatul l-a rugat să ascundă acest lucru spunându-i că în caz contrar i se vor reține două infracțiuni. Martorul a mai precizat că audiat fiind la instanța de fond nu a relevat aceste noi împrejurări, deoarece nu a fost întrebat în mod concret asupra acestui aspect.

Martorul audiat fiind în instanța de apel (fila 24) deși și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, a relatat în plus faptul că după accident a consumat Ť. împreună cu inculpatul și martorul. Întrebat fiind de judecător, martorul declară textual că "nu pot să dau nici o explicație asupra împrejurării că în fața organului de cercetare penală am declarat că eu nu l-am văzut pe inculpat consumând băuturi alcoolice, iar în fața instanței am declarat că acesta a consumat băuturi alcoolice după accident". La întrebarea directă însă a apărătorului inculpatului referitoare la conduita inculpatului care i-a cerut să nu declare la poliție despre acest consum, martorul a oferit această explicație precizând că i s-a cerut de inculpat să nu declare că a consumat alcool pentru "a nu se ajunge mai departe".

Declarația inculpatului dată în apel, respectiv depozițiile celor doi martori mai sus enunțați astfel cum au fost date în fața instanței de apel, sunt lipsite de credibilitate pentru considerentele următoare:

Conform art 64 Cod procedură penală, declarațiile învinuitului sau inculpatului precum și ale martorilor constituie mijloace de probă. Așa după cum rezultă din dispozițiile art. 62 Cod procedură penală mijloacele de probă, inclusiv cele de mai sus pot fi administrate în toate fazele procesului penal adică atât în fața organelor de urmărire penală cât și a instanțelor de judecată. Pe de altă parte, legea nu face nici o deosebire - în privința forței probante - după cum aceste mijloace de probă au fost administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Ca atare nu există nici un temei legal pentru a se avea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului, instanța de judecată având dreptul - atunci când aceste declarații sunt contradictorii să rețină ca fiind expresia adevărului numai pe unele dintre ele cu obligația de a motiva înlăturarea celorlalte.

Pe de altă parte, în cazul unor nepotriviri sau contradicții între declarațiile părților și ale martorilor instanța de judecată este îndreptățită să rețină motivat în contextul tuturor probelor administrate doar acele date, elemente sau împrejurări care sunt de natură să-i formeze convingerea că exprimă adevărul și că restul relatărilor nu exprimă realitatea, consecința fiind înlăturarea lor totală sau parțială, indiferent că respective dovezi au fost administrate în faza de urmărire penală sau în faza de judecată. În caz contrar s-ar diviza în mod artificial procesul penal și s-ar minimaliza necesitatea și importanța urmăririi penale.

În speță, constant, pe parcursul urmăririi penale inculpatul a declarat că a consumat aproximativ 2- 3 litri de vin împreună cu mai mulți cunoscuți în barul din localitatea și că nu a mâncat nimic (fila 26 ). Această declarație este reluată cu ocazia audierii sale la data de 13.05.2008( filele 23,24 up), toate aceste declarații fiind menținute cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală ( fila 29 up), fără ca inculpatul să conteste cu acea ocazie alcoolemia stabilită prin buletinul de analiză toxicologică.

Din analiza probelor de sânge a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie de 1,95 gr.%o la ora 1,20, refuzând recoltarea celei de a doua probe 8filele 10,12 ).

În fața instanței de fond inculpatul și- menținut declarația, (fila 15) precizând încă odată că în data de 23 februarie 2008 întâlnindu-se cu câțiva prieteni a consumat câteva pahare de vin în compania acestora. La un moment dat a primit un telefon și a trebuit să se deplaseze până în Orașul luându-i și pe cei doi consăteni și. În orașul la o curbă a frecat mașina de o bordură și a rămas la fața locului până a venit un echipaj de poliție. În continuare inculpatul declară că "eu am recunoscut atât faptul că am condus mașina, cât și faptul că am consumat băuturi alcoolice. M-am supus testării cu aparatul alcool test, cât și primei recoltări a probei de sânge, dar nu am mai stat și pentru a doua recoltare. Nu am consumat o cantitate mare de alcool, dar în ziua respectivă nu am mâncat defel, acesta fiind și motivul pentru care am avut alcoolemia atât de ridicată".

Față de cele ce preced, instanța de apel a considerat dovedită vinovăția inculpatului prin coroborarea declarațiilor de recunoaștere a inculpatului date în cursul urmăririi penal, depozițiilor martorilor asistenți și a martorilor oculari, audiați de asemenea în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond.

Declarațiile date de martorii și în fața instanței de apel sunt evident subiective, menite să-l ajute pe inculpat pentru a fi înlăturată răspunderea sa penală sub aspectul comiterii faptei de care este învinuit. Pe de o parte, acești martori au revenit fără nici o justificare asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, iar unul dintre ei ( ) asupra celei date în fața instanței de fond, motivând cu seninătate că nu au fost întrebați de către organele de cercetare penală sau instanță, dacă după accident inculpatul a consumat alcool, ca și cum acest lucru s-ar fi impus să fie clarificat. Pe de altă parte, instanța a considerat că nu există nici măcar vreun argument logic în privința reținerii acestei noi stări de fapt invocată de inculpat și martori în apel. O astfel de conduită - consumul de alcool, după producerea unui eveniment rutier, în timp ce se așteaptă sosirea organelor de poliție - este evident nefirească și nelalocul ei în condițiile date.

De necontestat faptul că în buletinul de examinare clinică (anexa 3 fila 12 ) medicul a consemnat aspectele relatate de inculpat (cum că a consumat 200 grame vin imediat după accident). Această consemnare nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în această fază a urmăririi penale și de altfel nici cu întreaga probațiune administrată în fața instanței de fond (fază în care inculpatul a fost asistat de apărător ales). De altfel nici chiar martorii propuși de inculpat în apel nu confirmă o astfel de susținere, aceștia relatând că s-a consumat Ť. după accident, fapt susținut și de inculpat în declarația de apel.

Ca un ultim argument instanța a apreciat că nu există nici o rațiune a modului în care inculpatul a acționat în sensul că după ce în prealabil declară ( în mod mincinos în opinia instanței) medicului că a consumat alcool după accident, în același timp solicită martorilor oculari să nu declare nimic în legătură cu un eventual consum de alcool, după producerea evenimentului rutier.

Față de cele ce preced, tribunalul a considerat că este evident că inculpatul a încercat nașterea unor dubii asupra valorii alcoolemiei, însă raportat la poziția oscilantă a acestuia și modificarea depozițiilor martorilor și, instanța de apel a apreciat că nu se impune recalcularea alcoolemiei, cu atât mai mult cu cât la data când s-au efectuat aceste teste, inculpatul a fost de acord cu valoarea stabilită. Elementele noi menționate ulterior de inculpat și martori sunt lipsite de credibilitate pentru motivele arătate, iar efectuarea unei expertize pe baza acestora este în opinia instanței de apel un demers inutil, concludența acestei expertize fiind îndoielnică.

Pe de altă parte, deși s-a susținut că calculul alcoolemiei în urma recoltării s-a efectuat abia a patra zi, în realitate din înscrisurile de la dosar instanța a reținut că recoltarea s-a efectuat în data de 24 februarie ora 1.20, predarea probelor s-a realizat în data de 26 februarie 2008, iar prelucrarea la data de 27 februarie 2008, așadar cu respectarea normelor ce reglementează efectuarea acestei proceduri.

Față de starea de fapt reținută de instanța de fond, rămasă nemodificată în fața instanței de apel, tribunalul a apreciat că este legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpatului pentru infracțiunea reținută în actul de sesizare, iar în ceea ce privește pedeapsa închisorii aplicate, cuantumul acesteia și modalitatea de executare, a apreciat că au fost valorificate corect criteriile prevăzute de art.72 S Cod Penal-a reflectat astfel în acest regim sancționator atât circumstanțele reale ale comiterii faptei (valoarea ridicată a alcoolemiei și implicarea inculpatului într-un eveniment rutier) cât și poziția oscilantă a inculpatului iar pe de altă parte, circumstanțele personale ale acestuia, lipsit de antecedente penale.

Ca urmare, tribunalul, în baza art. 379 pct. l lit. b Cod proc. penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul fiul lui și născut la 7.06.1974 în în nr. 114 jud. B CNP - împotriva sentinței penale nr. 290 din 13.10.2008, pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care menținut-o în totul.

Reținând culpa procesuală a apelantului, l-a obligat să plătească statului suma de 200 RON, cheltuieli judiciare în apel.

Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul, solicitând instanței casarea lor ca fiind netemeinice.

În motivarea recursului, inculpatul arată că solicită admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Bihor și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală întrucât a consumat 2- 3 litri de vin împreună cu alte persoane, el consumând cel mult 0,5 litri de vin, a făcut un accident fără să existe vreo victimă și arată că după ora 24 nu avea obligația să facă declarație la poliție întrucât acest lucru se face în 24 ore. Mai arată că a avut în mașină Ť. pe care a consumat-o și în timp ce stătea la ocazie a anunțat cineva poliția care a și venit. Precizează că s-a recoltat o singură probă la o oră de la producerea accidentului iar cu ocazia examinării inculpatului de către medic există o mențiune în buletin în care se consemnează dacă a consumat alcool și în ce cantitate. Arată că s-a consemnat că a consumat 200 ml vin, după producerea accidentului, înscrierea făcută de doctor fiind într-un act oficial. Polițistul i-a spus să nu declare că a consumat alcool după producerea accidentului pentru că acest fapt reprezintă o altă infracțiune. Polițistul nu i-a întrebat dacă a consumat vreo băutură după producerea accidentului. Mai arată că au fost reaudiați martori și dacă instanța de apel înlătură declarațiile martorilor, trebuie să motiveze acest lucru. A solicitat o expertiză pentru a se calcula cantitatea de alcool consumată, probă care a fost respinsă, dar această recalculare este permisă conform normelor metodologice. Este sarcina organului de urmărire penală să stabilească alcoolemia în momentul producerii accidentului. Consideră că fapta săvârșită este o contravenție și solicită achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. b Cod procedură penală. În subsidiar, solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 18 ind. 1 și art. 91 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative. Consideră că orice dubiu trebuie să-i profite iar apărarea sa în sensul că a consumat alcool după producerea accidentului nu este combătută de nici o probă. Trebuie avut în vedere poziția sa, declarațiile martorilor, normele care prevăd predarea sângelui în 3 zile către laborator, termen care trebuia respectat. Recoltarea probei de sânge a avut loc în 24.02.2008 și a fost predată în 27.02.2008. la fila 10 din dosarul de urmărire penală este buletinul de analiză toxicologică, cererea fiind adresată în 26.02.2008 dar predarea s-a făcut în 27.02.2008, astfel că proba a ajuns după 4 zile însă sângele se alterează. Solicită să se aibă în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că nu a avut alte abateri și că desfășoară activitate cu un permis de conducere având toate categoriile. Consideră că nu se poate reține existența alcoolemiei din buletinul toxicologic.

Curtea, examinând hotărârile prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală, combinate cu art. 385 ind. 6 alin. 1 și art. 385 ind. 7 alin. 1 Cod procedură penală, constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptei săvârșite de acesta, încadrarea juridică corespunzătoare.

Instanța își va însuși criticile inculpatului doar sub aspectul individualizării pedepsei aplicate. Astfel, va considera că în raport de persoana inculpatului, cu trecut nepedepsit, încadrat în muncă, are 2 copii minori spre creștere și educare, în raport de faptul că își câștigă existența practicând meseria de șofer, reeducarea lui poate avea loc și dacă nu i se aplică o pedeapsă penală. Toate aceste elemente conjugate au importanță în caracterizarea gradului de pericol social al faptei alături de aspectul că a condus pe un drum marginal iar evenimentul rutier produs a fost fără urmări.

Pentru toate aceste considerente, instanța va dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, cu referire la art. 18 ind. 1 Cod penal și art. 91 lit. c Cod penal, aplicându-i o sancțiune administrativă constând în 1.000 lei amendă administrativă.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct. 2 lit."d" Cod procedură penală,

ADMITE recursul penal declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 111/A din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 290 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care le casează și modifică în sensul că:

Înlătură pedeapsa de 1 an 3 luni închisoare; art. 71 alin. 1 Cod penal; art. 64, lit. a, teza II, b, c Cod penal, art. 81; art. 82 și art. 71 alin. 5 Cod penal; art. 83 Cod penal și termenul de încercare de 3 ani 3 luni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală cu referire la art. 18 ind. 1 și art. 91 lit. c Cod penal, dispune achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată și aplică o sancțiune cu caracter administrativ constând în:

-1.000 lei amendă administrativă.

Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 18 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

Red. - 30.06.2009

Jud. apel - -

Jud. fond -

Tehnored. - 2 ex. - 1.07.2009

Președinte:Rus Claudia
Judecători:Rus Claudia, Popovici Corina, Munteanu Traian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Oradea