Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 644/2009. Curtea de Apel Ploiesti

CURTEA DE APEL

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI

DOSAR. Nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 644

Ședința publică din data din data de 05 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Frățilescu Paul Mihai

JUDECĂTORI: Frățilescu Paul Mihai, Tudoran Mihai Viorel

- -

GREFIER -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C,din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr. 91, pronunțată la data de 01 iunie 2009 de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, împotriva sentinței penale nr. 1287 din data de 8 decembrie 2008, prin care inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 01.01.1961 în comuna de, județul P, domiciliat în comuna de, sat de nr. 141, județul P, prin care în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată, cu aplic. art. 74, lit.a,c și art.76 Cp. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În baza art.71 pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a și lit.b pen.pe durata executării pedepsei și în baza disp. art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani și 6 luni.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - inculpat, asistat de avocat ales din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 107/2009, aflată la fila 13 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, aduce la cunoștința intimatului inculpat dreptul de a nu face nici o declarație atragându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Intimatul -inculpat arată că nu dorește să fie audiat, își menține declarațiile date în cauză, aspecte care sunt consemnate în declarația atașată la dosar.

Apărătorul intimatului - inculpat cât și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea, a luat act de declarațiile părților, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților, în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, în sensul înlăturării circumstanțelor atenuante prev. de art. 74, lit.a,c și art.76 Cp, reținute în favoarea inculpatului, iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere ar fi o măsură prin care pedeapsa și-ar atinge scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

Hotărârile pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea legii, la individualizarea pedepsei, ambele instanțe au ignorat pericolul social concret al faptei din perspectiva concentrației de alcool în sânge, de 2,85 gr/

exercită influență asupra organismului, mai ales asupra capacității de conducere, scade nivelul de vigilență, concomitent produce tuburări de vedere, tulburări de acomodare.

Din studiile medicale efectuate, s-a constatat că, cu cât este concentrația alcoolică din sânge mai mare, cu atît riscul producerii unui accident este mai mare,iar într-o astfel de situație și gradul social concret al faptei este mai ridicat.

Față de cele arătate, solicită admiterea recursului, în sensul criticilor formulate.

Avocat având cuvântul pentru intimatul - inculpat solicită respingerea recursului declarat de parchet ca fiind nefondat, menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice.

Pedeapsa aplicată inculpatului corespunde criteriilor de individualizare prev. de art. 72 Cod Penal, iar modalitatea de executare a fost corect stabilită, în raport de circumstanțele personale și reale ale inculpatului, care este infractor primar, a recunoscut și a regretat fapta comisă, a fost salariat la Primăria ca funcționar public și este la prima concruntare cu legea penală.

Intimatul- inculpat având utimul cuvânt solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că regretă fapta comisă.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față,

Prin decizia penală nr.91 din 01.06.2009 a Tribunalului Dâmbovițaa fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, împotriva sentinței penale nr. 1287 din data de 8 decembrie 2008, prin care inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 01.01.1961 în comuna de, județul P, domiciliat în comuna de, sat de nr. 141, județul P, prin care în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată, cu aplic. art. 74, lit.a,c și art.76 Cp. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În baza art.71 pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a și lit.b pen.pe durata executării pedepsei și în baza disp. art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani și 6 luni.

Pentru a pronunța decizia respectivă instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1287 pronunțată de Judecătoria Moreni la 8 decembrie 2008 în dosarul nr-, în baza dispozițiilor art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, modificată, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a și c și art.76 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului -, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În baza dispozițiilor art.71 Cod penal i s- interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art. 81 Cod penal executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 Cod penal.

În baza dispozițiilor art.71 alin. ultim Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza II a și lit. b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, iar în baza dispozițiilor art.191 Cod procedură penală acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni din 20.10.2008, dat în dosar nr. 440/P/2008, a fost trimis în judecată inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 01.01.1961 în comuna de, județul P, domiciliat în comuna de, Județul P, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificată și republicată, constând în aceea că la 28.05.2008, orele 21,30, în timp ce conducea autoturismul marca 1310, cu număr de înmatriculare -, pe str.T de pe raza municipiului M, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se afla parcat regulamentar, constatându-se, în aceleași împrejurări, că avea o alcoolemie de 2,85 g/l la orele 22,10.

Pe parcursul urmăririi penale, situația prezentată mai sus a fost stabilită pe baza procesului verbal de constatare, a declarațiilor martorilor, a fișei de cazier judiciar a inculpatului, a adresei de înaintare a permisului de conducere reținut inculpatului, a buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.1886/30.06.2008, a copiilor procesului verbal de prelevare probe biologice, a copiilor buletinului de examinare clinică și a declarației inculpatului.

În faza cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul, care a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei, și martorii, și.

În urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat că fapta inculpatului care la data de 28.05.2008 a condus pe drumurile publice ( pe str.T în M) autoturismul 1310, înmatriculat sub nr. -, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de dispozițiile art.87 al.1 din OUG 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivele formulate în scris, procurorul a precizat că în raport de criteriile generale înscrise în art. 72 Cod penal, instanța de fond nu a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pentru fapta comisă.

Pe de altă parte, se susține că fiind o măsură de constrângere, pe lângă scopul represiv, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta, cât și comportamentul celui care o comite.

Prin urmare, pedeapsa trebuia individulizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și de a evita pe viitor săvârșirea unor fapte de acest gen.

În cauză, judecătorul fondului nu a analizat în mod unitar criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 Cod penal, dând eficiență exclusiv atitudinii pozitive a inculpatului și lipsei antecedentelor sale penale, fără a analiza însă și a acorda semnificația cuvenită gradului de pericol social al faptei.

Sub acest aspect, infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 republicată, face parte din categoria infracțiunilor de pericol, iar gradul de pericol social concret este stabilit prin însăși norma legală ce apără securitatea circulației rutiere.

Procurorul a considerat că gradul ridicat de pericol social concret al faptei săvârșită de către inculpat, este reflectat atât de valoarea ridicată a alcoolemiei- 2,85 g/l, așa după cum atestă buletinul de analiză toxicologică- alcoolemie nr. 1886/30.06.2008, emis de către Spitalul Județean de Urgență P- Serviciul de Medicină Legală, cât și de urmarea faptei, concretizată în producerea unui eveniment rutier, soldat cu avarierea autoturismului aparținând martorului.

Apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost corect individualizată și nu este în concordanță cu scopurile educativ și preventiv prevăzute de dispozițiile art. 52 Cod penal, procurorul a solicitat admiterea apelului și desființarea în parte a sentinței atacate, cu consecința majorării acesteia.

Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, prin prisma disp. art. 371 și 278 Cod pr. penală, tribunalul a apreciat că apelul declarat de către procuror se privește ca nefundat.

Instanța de fond a stabilit existența faptei pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost trimis în judecată, pe baza unei judicioase analize a probelor administrate în cauză, aspect care, de altfel, nu a fost contestat în cuprinsul motivelor de apel.

Declarațiile date de către inculpat, atât la urmărirea penală cât și în fața instanței de fond, se coroborează, în sensul disp. art. 69 Cod pr. penală, cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor - procesul verbal de sesizare din oficiu din 28.05.2008, întocmit de către Poliția municipiului M, adresa de înaintare a permisului de conducere reținut inculpatului, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1886 din 30.06.2008, procesele verbale de examinare clinică, procesele verbale de prelevare probe biologice, declarațiile martorilor și, toate confirmând că la data de 28.05.2008, acesta a condus autoturismul 1310, înmatriculat sub nr.-, pe strada T din M, intrând în coliziune cu un alt autoturism parcat regulamentar, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/

S-a reținut totodată că intimatul - inculpat a comis fapta cu forma de vinovăție prevăzută de textul incriminator, reglementată și de disp. art. 19 alin.1 Cod penal, motiv pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe durata termenului de încercare, în favoarea sa fiind reținute circumstanțele atenuante prevăzute de disp. art. 74 alin.1 lit.a și c Cod penal, cu consecința coborârii pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege.

În opinia tribunalului, judecătorul fondului a făcut o individualizare corectă a pedepsei, aplicată inculpatului, cu respectarea criteriilor stabilite prin disp. art. 72 Cod penal.

Este adevărat că acesta s-a urcat la volan, în condițiile în care avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2,85 g/l, și a lovit autoturismul aparținând numitului însă nu pot fi ignorate poziția sa sinceră de recunoaștere a faptei, de prezentare în fața autorității, stăruința depusă în vederea înlăturării consecințelor coliziunii cu celălalt autoturism (achitând proprietarului acestuia contravaloarea cheltuielilor făcute pentru reparația mașinii ) și nu în ultimul rând absența antecedentelor penale, toate acestea îndreptățindu-l pe judecătorul fondului să rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante și să dispună suspendarea executării pedepsei astfel stabilite.

În opinia tribunalului, atât prin cuantum cât și ca modalitate de executare, pedeapsa pentru care instanța de fond a optat, are aptitudinea de a realiza scopurile preventiv și educativ prevăzute de disp. art. 52 Cod penal, fiind de natură să-l determine ca pe viitor să acționeze doar în limitele licitului, și cu respectarea normelor penale și a întregii ordini de drept.

Nu numai o pedeapsă exemplară și într-un cuantum mare, poate convinge pe cel care trebuie să răspundă penal, de necesitatea respectării legii, de cele mai multe ori pedepsele stabilite în acest mod, în cazul unei prime fapte penale, neavând efectul scontat.

Nu poate fi primită critica procurorului potrivit căreia instanța de fond nu a privit în mod unitar, criteriile generale de individualizare prevăzute de disp. art.72 Cod penal, orientându-se doar prin prisma atitudinii pozitive a inculpatului și a lipsei antecedentelor sale penale, în opinia tribunalului, sancțiunea respectând principiul proporționalității cu fapta și efectele acesteia.

Este de relevat că la cei 48 de ani pe care-i are intimatul - inculpat se află la primul său conflict cu legea penală, fiind oportun să i se dea șansa de a-și corecta comportamentul avut la 28.05.2008 și de a demonstra că orientarea sa este în sensul respectării normelor de drept și a valorilor sociale pe care acestea le ocrotesc, și că fapta pentru care a fost condamnat n-a fost decât un accident.

De altfel, șansele sale de reintegrare socială vor fi verificate pe parcursul termenului de încercare stabilit de către instanța de fond, de 2 ani și 6 luni, pe parcursul căruia va putea demonstra că a avut toate resursele pentru a se înscrie pe calea unor atitudini corecte, în deplin acord cu normele legale în vigoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că în cauză instanța de fond și instanța de apel au interpretat greșit criteriile generale de individualizare a pedepsei, reglementate de disp. art. 72 Cod penal cât și scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.

Drept urmare s-a arăta, în esență, că dat fiind pericolul social concret al inculpatului raportat la inconștiența de care a dat dovadă și la consecințele practice pe care le-a produs, se impune condamnarea acestuia la o pedeapsă mai mare și fără reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante.

, verificând hotărârile atacate, conform art. 38514Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală, constată că recursul este fondat.

În acest sens, situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de către Judecătoria Moreni cât și de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, astfel cum s-a prezentat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului.

În ceea ce privește însă individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală.

Astfel, potrivit art. 72 Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Raportat la aceste criterii, Curtea constată că pedeapsa prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, pentru infracțiunea deudsă judecății este între 1 an și 5 ani că inculpatul prezintă un pericol suficient de mare pentru semenii săi din moment ce s-a urcat la volanul unui autovehicolpentru a-l conduce aflându-se într-o stare maximală de beție voluntară și ținându-se cont că datorită acestei stări a și provocat un accident de circulație soldat din fericire fără victime și că în cauză nu se impunea reținerea niciunei circumstanțe agravante.

Cu privire la această ultimă chestiune, Curtea apreciază că deși inculpatul se află la primul contact cu legea penală, în condițiile anterior menționate nu se impune a se da eficiență juridică acestei împrejurări la fel cum nici faptul că a recunoscut și regretat fapta comisă nu poate reprezenta un aspect obligatoriu favorabil în condițiile în care o asemenea faptă datorită evidenței sale este aproape imposibil de contestat.

Prin urmare, din punctul de vedere al individualizării pedepsei aplicate inculpatului cele două hotărâri ale instanțelor inferioare apar ca fiind netemeinice, urmând a fi casate sub acest aspect.

Se va dispune totuși aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată către minimul special al acesteia, menținându-se ca oportună și temeinică măsura suspendării condiționate a executării pedepsei inclusiv pe durata unui termen de încercare compus, în conformitate cu prevederile art. 82 alin.1 Cod penal, din durata pedepsei aleasă de 1 an și 6 luni, la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani.

Față de cele astfel reținute, Curtea, în baza art. 38515alin.1 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, nemaiconstatând incidența altor motive de casare decât acelea care se iau În considerare din oficiu potrivit art. 3859alin.3 Cod procedură penală va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr. 91 din data de 01 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și a sentinței penale nr. 1287/2008 a Judecătoriei Moreni.

Rejudecând cauza, va casa în parte în latură penală ambele hotărâri, în sensul înlăturării circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a,c și art. 76 reținute Cod Penal în favoarea inculpatului și va majora pedeapsa aplicată la 1 an și 6 luni închisoare, iar termenul de încercare la 3 ani și 6 luni.

Va enține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.

Având în vedere și disp. Art. 192 alin.3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr. 91 din data de 01 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și a sentinței penale nr. 1287/2008 a Judecătoriei Moreni.

Rejudecând cauza, casează în parte în latură penală ambele hotărâri, în sensul înlăturării circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a,c și art. 76 reținute Cod Penal în favoarea inculpatului și majorează pedeapsa aplicată la 1 an și 6 luni închisoare, iar termenul de încercare la 3 ani și 6 luni.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronuntata in sedinta publica, azi 05 octombrie 2009.

Presedinte, JUDECĂTORI: Frățilescu Paul Mihai, Tudoran Mihai Viorel

Fiind în concediu de odihnă,

se semnează de PREȘEDINTE: Frățilescu Paul Mihai

complet.

Grefier

Red. /DC

3 ex./12.10.2009

f- - Judecătoria Moreni

a- - TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

G /

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3113/2006

Președinte:Frățilescu Paul Mihai
Judecători:Frățilescu Paul Mihai, Tudoran Mihai Viorel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 644/2009. Curtea de Apel Ploiesti