Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 660/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.660/2009
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 3: Ștefan
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul recurent împotriva deciziei penale nr. 138/A/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, apărătorul ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul ales al inculpatului recurent depune la dosar motive de recurs și practică judiciară.
Inculpatul recurent învederează instanței că nu dorește să dea declarație în cauză.
Apărătorul ales al inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul ales al inculpatului recurent solicită sub un prim aspect casarea hotărârilor penale și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la concentrația alcoolului în sânge la data și ora ce se vor stabili ca moment al consumării infracțiunii.
Pe fondul cauzei solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și rejudecând:
- în principal a se dispune achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b Cod procedură penală;
În subsidiar solicită achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. Cod procedură penală.
În susținerea recursului învederează că prezenta cauză nu este lămurită cu privire la valorile alcoolemiei la cele două momente. Pentru lămurirea concentrației de alcool în sânge trebuia efectuat un supliment al raportului de expertiză medico-legală, pentru a se delimita între răspunderea contravențională și răspunderea penală. De asemenea nu s-a stabilit cu certitudine nici momentul consumării infracțiunii.
Mai precizează că în faza de urmărire penală s-a efectuat expertiză de calcul retroactiv privind alcoolemia însă la aceasta s-a răspuns doar parțial.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului inculpatului doar sub aspectul înlăturării dispozițiilor art.64 lit. teza I Cod penal, sub celelalte aspecte recursul fiind nefondat.
Precizează că declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală se coroborează cu declarația martorului, însă pe parcursul procesului inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penale. Mai arată că inculpatul a semnat procesul verbal de constatare a infracțiunii.
Celelalte aspecte invocate nu sunt utile și concludente cauzei.
Arată de asemenea că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât s-a stabilit o corectă stare de fapt și s-a făcut o justă individualizare a pedepsei, raportat la probele dosarului, neexistând nici un dubiu cu privire la vinovăția inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită casarea hotărârilor atacate și a se trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Învederează că regretă cele întâmplate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 423/2008, Judecătoria Deva a condamnat pe inculpatul, la:
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată cu aplic. art. 37 lit. a cod penal.
În baza art. 83 cod penal a revocat suspendarea condiționată cu privire la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 83/2004 a Judecătoriei Orăștie și a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa stabilită pe fond, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a și b cod penal în condițiile art. 71 cod penal.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 230 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din data de 01.02.2007, orele 17,00 până în 02.02.2007, aproximativ orele 02,00 inculpatul a consumat băuturi alcoolice-Ť.
În 02.02.2007, în jurul orelor 05,00 (dimineața) s-a urcat la volanul autoturismului marca Audi cu nr. de înmatriculare HD- pe care l-a condus pe drumurile publice, mai exact din municipiul H, până în municipiul Aici s- deplasat la sediul Poliției municipiului D, deoarece cu o zi înainte fusese implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale și împreună cu celălalt conducător auto intenționa să întocmească actele necesare.
În jurul orei 09,15 cei doi conducători auto - inculpatul și numitul au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,62 mg/litru alcool pur în aerul expirat pentru.
Inculpatul a fost condus la Spitalul Județean D unde la orele 09,40, respectiv 10,40 i s-au recoltat două probe de sânge rezultând o alcoolemie de 1,30 gr% respectiv 1,15 gr%, alcool pur în sânge.
Într-o primă fază inculpatul a recunoscut că a consumat alcool înainte de a urca la volan, dar ulterior a revenit asupra celor declarate susținând fie că altă persoană i-a condus mașina, fie că a consumat băutură după ce a ajuns cu mașina la sediul poliției. Aceste susțineri sunt necredibile în condițiile în care martorul l-a văzut pe inculpat conducând autoturismul și a arătat că între momentul în care a parcat mașina și intrat în sediul poliției nu a avut posibilitatea să consume alcool întrucât era însoțit de cel dintâi.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel în termen inculpatul, solicitând desființarea sentinței atacate și pe cale de consecință, pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod proc. penală, pe considerentul că fapta comisă de inculpat nu constituie infracțiune la legea circulației, ci contravenție, având în vedere concluziile expertizei medico legale de calcul retroactiv al alcoolemiei efectuată de IML T din care rezultă că alcoolemia inculpatului putea fi cuprinsă între 0 gr.%o și 0,30 gr.%
Prin decizia penală nr. 259/A/2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Hunedoaraa respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Prin decizia penală nr. 99/2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Alba Iuliaa admis recursul formulat de inculpat, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara.
S-a reținut că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât cu ocazia dezbaterilor în apel, acesta nu a fost asistat de avocat.
Astfel, s-a format dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.
În rejudecare, prin decizia penală nr.138/A/13.04.2009 Tribunalul Hunedoara - Secția penală a respins ca nefondat apelul inculpatului, iar în baza art.192 al.2 Cod procedură penală a obligat apelantul la plata cheltuielilor avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a constatat că prima instanță reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, faptele primind o încadrare juridică legală.
Tribunalul a constatat că inculpatul a semnat procesul verbal încheiat de Poliția municipiului D la data de 02 februarie 2007, în care s-a consemnat că a condus autoturismul de la H la D după ce a consumat băuturi alcoolice ( fila 4), fapt relatat și în declarația personală ( fila 33), precum și în declarațiile martorului.
Ulterior, inculpatul a revenit declarând inițial că autoturismul a fost condus de un prieten, apoi că a fost condus de el și că a consumat băuturi alcoolice după ce a lăsat autoturismul în parcarea Poliției municipiului D, susțineri infirmate de probele administrate în cauză.
Așa fiind, rezultatul obținut prin calculul retroactiv al alcoolemiei are caracter strict teoretic, valoarea indubitabilă de probă științifică obiectivă și care exprimă îmbibația alcoolică reală fiind numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării.
Calculul teoretic trebuie apreciat în limita de credibilitate a consumului declarat or, declarațiile inculpatului sunt contradictorii și nu corespund cu alcoolemia de 1,30 gr.%o și de 1,15 gr.%o găsită la analizele de la ora 09.40, respectiv 10.40.
Prin urmare, nu se impune achitarea inculpatului, soluția instanței de fond, de condamnare a acestuia, fiind legală.
Pedeapsa a fost just individualizată, avându-se în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal.
S-a precizat că inculpatul este recidivist, anterior fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei tot pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
Așa fiind, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b Cod proc. penală, s-a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal inculpatul, aducându- critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea probațiunii necesare înlăturării oricărui dubiu privind vinovăția sa, inclusiv pentru efectuarea unei expertize de calcul retroactiv al alcoolemiei, iar în subsidiar, în rejudecare adoptarea unei soluții de achitare, întemeiate pe prevederile art.10 lit.b sau d Cod procedură penală raportat la art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală.
În expunerea motivelor de recurs, inculpatul prin apărător ales a susținut că în cauză nu au fost lămurite toate aspectele, nefiind determinat cu certitudine momentul consumării infracțiunii, respectiv concentrația de alcool în sânge la momentul respectiv.
În acest sens, s-a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei sau chiar efectuarea unui nou raport.
În motivarea subsidiarului, s-a arătat că în cauză sunt incidente prev. art.10 lit.b Cod procedură penală, raportat la condițiile expertizei efectuate, care stabilește că în intervalul 21,00 și 2,00 putea avea o alcoolemie cuprinsă între 0,00 și 0,30 grame/mie.
Având în vedere declarațiile de consum, s- apreciat că depășirea limitei de 0,80 grame/mie nu a fost demonstrată cu certitudine.
S-a invocat și faptul că prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată cu certitudine, dubiul urmând a fi valorificat în favoarea sa.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limitele statuate de art.385/9 al.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
Primele instanțe au evaluat corect probele administrate în cauză, stabilind în mod just starea de fapt dedusă judecății, precum și dispozițiile legale aplicabile, nefiind justificată o soluție de trimitere a dosarului spre rejudecare.
În speță nu sunt aplicabile prev. art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, nefiind incident motivul de casare prev. de art.385 ind.9 Cod procedură penală, instanțele expunând pe larg considerentele care au stat la baza adoptării respectiv menținerii soluției de condamnare a inculpatului, conform probatoriului administrat, fără a exista contradicții sau aspecte neclarificate.
A rezultat cu certitudine că în data de 02.02.2007 inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare -, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
Din declarația martorului a reieșit că inculpatul a ajuns la sediul Poliției municipiului D în jurul orei 8,20,conducândautoturismul din direcția străzii pe -, iar după ce a parcat, s-au deplasat în incinta sediului Poliției, unde ambii au fost testați cu aparatul etilotest, aparatul indicând în cazul inculpatului o valoare de 0,62 mg/l, la ora 9,05.
Probele de sânge recoltate au relevat o alcoolemie a inculpatului de 1,30 grame/mie la ora 9,40, respectiv 1,15 grame/mie la ora 10,40.
Mijloacele de probă menționate indică fără dubiu, faptul că inculpatul a prezentat la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice o alcoolemie mai mare de 0,80 grame/mie.
Nu se poate reține că fapta inculpatului ar reprezenta o contravenție, pentru a fi aplicabile prev. art.10 lit.b Cod procedură penală, deoarece raportul de expertiză medico legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei întocmit de IML a avut în vedere doar declarațiile de consum ale inculpatului.
Or, pe parcursul procedurilor acesta, avut poziție oscilantă, declarând într-o primă fază că a consumat 300 ml Ť. în intervalul 01.02.2007 ora 21,00-02.02.2007 ora 2,00, apoi că autoturismul a fost condus de o altă persoană, numitul, pentru ca în final inculpatul să susțină că a consumat cca 200 ml între orele 8,00-0,00 în timp ce aștepta în mașină, fără a consuma alcool înainte de a conduce autoturismul.
Susținerile inculpatului au fost infirmate de martorii, care a menționat expres faptul că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul, a ajuns la sediul Poliției după sosirea sa și nu a avut timpul necesar pentru a consuma, în acea perioadă, băuturile alcoolice indicate.
Aceste elemente plasează consumul de alcool anterior momentului conducerii autoturismului pe drumurile publice și, coroborate cu probele cu caracter științific și obiectiv - buletinele de analiză toxicologică alcoolemie confirmă săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată de către inculpat, nefiind aplicabile nici prev. art.10 lit.d Cod procedură penală.
Pentru toate considerentele expuse, constatând nefondate criticile aduse de inculpat hotărârii atacate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, iar în baza art.192 al.2 Cod procedură penală va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 138/A/13.04.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/
;
Președinte:Monica FarcașJudecători:Monica Farcaș, Oana Maria Călian, Ștefan