Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 697/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 697
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 13 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa președinte secție
JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Valerica Niculina Grosu, Gabriel judecător
- - - judecător
GREFIER - -A
Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat de procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul -, împotriva deciziei penale nr. 34/A/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru recurentul - inculpat - avocat - apărător ales, lipsă fiind recurentul - inculpat.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat depune dovada achitării onorariului în calitate de apărător ales și arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate în cauză, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat susține că în principal recursul vizează chestiuni de pură apreciere a instanței de judecată. Solicită admiterea recursului și să se constate că față de faptele reținute, persoana inculpatului, comportamentul procesual și poziția lui în societate, este posibilă înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere administrativă.
Teoretic, este o faptă extrem de periculoasă față de unele momente și altele în situații de urgență. Apreciază personal, că este o faptă accidentală, ocazională, inculpatul făcând o prostie de moment. Condamnarea lui are influență asupra carierei, care fiind propus să facă parte pe listele, ar putea fi retras în aceste condiții. Rațiunea promovării recursului este aceea că este posibilă înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea administrativă, sens în care solicită admiterea recursului sub acest aspect.
Reprezentantul Parchetului, susține că fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie în sânge peste limita legală, nu este lipsită de pericol social. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, fiola s-a înverzit în proporție de 90%, iar această intoxicare mare cu alcool, respectiv 2,55 - 2,30%o, prezintă un grad mare de pericol social pe drumurile publice.
În concluzie, față de pericolul social concret al faptei, împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii, a pus concluzii de respingere a recursului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 446 din 04.09.2007, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr-, s-a dispus în baza art. 87 alin. 1 din OUG195/2002 modificată, condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 26.01.1969 în, domiciliat în M,-, jud. B, CNP -, cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, ofițer superior, căsătorit, un copil minor, fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii de un an și două luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumuri publice având o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și două luni, prevăzut de art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, în sensul că dacă în termenul de încercare va mai săvârși o nouă infracțiune se va revoca suspendarea condiționată.
S-a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, către Baroul B, pentru avocat G din fondurile Ministerului d e Justiție.
În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu, avocat
Pentru a lua această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 04.01.2007 inculpatul consumat la un bar în localitatea M 3 sticle cu bere, după care s-a urcat la volanul autoturismului proprietate marca Oltcit și a pornit spre casă spre cartierul -. Pe strada - - a fost oprit de un echipaj de poliție și pentru că mirosea a alcool, fost testat cu fiola etilotest, iar substanța a reacționat. Ulterior inculpatul a fost însoțit la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, la interval de 45 minute, iar rezultatul a fost că acesta era intoxicat cu alcool în proporție de 2,55-2,30 % 0.
Inculpatul a recunoscut că a consumat alcool și apoi s-a urcat la volan, însă a precizat că a vrut să conteste rezultatele, dar probele au fost deja aruncate în ultima zi.
S-a reținut că martorul, a relatat aceeași situație, respectiv că inculpatul după ce a consumat alcool în bar s-a urcat la volan, însă a făcut precizarea că acesta urma să parcurgă doar 1- 2 km până la locuința sa; mai precizat că inculpatul este un om liniștit, care nu a avut probleme cu legea.
S-a apreciat că în drept, fapta inculpatului care a condus pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată, întrucât a fost săvârșită cu gradul de vinovăție al intenției, prezintă pericol social, și este prevăzută de legea penală, și pentru aceasta a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea.
La dozarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului și împrejurările concrete în care s-au comis infracțiunile. S-a avut de asemenea în vedere și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, și a recunoscut săvârșirea faptei în faza de urmărire, cât și la cercetarea judecătorească. Totuși instanța a ținut seama de gradul mare de intoxicare cu alcool, respectiv 2,55-2,3% 0,întrucât gradul de pericol al faptei este dat tocmai de aceasta situație.
Tot raportat la considerentele de mai sus, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal, și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, în sensul că dacă în termenul de încercare va mai săvârși o nouă infracțiune se va revoca suspendarea condiționată.
Împotriva sentinței penale menționate, în termen legal a declarat apel inculpatul, fără a preciza în cererea scrisă, motivele de netemeinicie sau nelegalitate.
Oral, în instanță, personal și prin apărătorul angajat, inculpatul a solicitat achitarea, întrucât fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. A susținut inculpatul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 181Cod penal, impunându-se doar aplicarea unei amenzi administrative.
Tribunalul, examinând actele și lucrările din dosar prin prisma motivelor de apel invocate, a constatat că apelul declarat este nefondat, respingându-l ca atare prin decizia penală nr. 34/A din 24 ianuarie 2008, cu următoarea motivare:
Inculpatul a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat pentru o infracțiune la legea circulației, prevăzută de art. 87 alineat 1 din nr.OUG 195/2002 (modificată), constând în aceea că în dimineața zilei de 04.02.2007, a condus pe un drum public un autoturism, după ce a consumat băuturi alcoolice, îmbibația alcoolică depistată fiind cu mult peste limita legală.
Față de aspectele reținute, instanța de apel apreciat că fapta comisă de inculpat prezintă gradul de pericol social caracteristic unei infracțiuni, ce trebuie sancționată potrivit legii penale și că nu este cazul a se face aplicarea art. 181Cod penal. Cât privește persoana inculpatului, s-a considerat că lipsa antecedentelor penale și meritele deosebite obținute în plan profesional, nu justifică concluzia că faptei săvârșite îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni, aceste aspecte fiind deja avute în vedere de instanța de fond la individualizarea pedepsei.
Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care a reiterat motivele din apel, susținând prin apărătorul ales, că în cauză se poate face aplicarea dispozițiilor art.181Cod penal, întrucât gradul de pericol social trebuie apreciat pentru fiecare cauză în parte. A susținut că pentru recurentul inculpat, săvârșirea infracțiunii deduse judecății, a fost o faptă accidentală, care nu caracterizează persoana sa, care până în acel moment a avut o conduită ireproșabilă, cu mari succese în activitatea profesională. Tocmai de aceea a considerat că o condamnare îi va afecta grav evoluția realizată, anulându-se toată munca și meritele sale.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului,casarea celor două hotărâri anterioare, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, pronunțarea unei soluții de achitare în conformitate cu textul de lege menționat mai sus.
Instanța de control judiciar, examinând în temeiul art.38514Cod procedură penală hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, în raport de motivele de recurs, cât și din oficiu conform art.3859alin. 3 Cod procedură penală constată că aceasta este temeinică și legală.
În conformitate cu prevederile art.181din Codul penal, nu constituie infracțiune, fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
De altfel, așa cum se precizează la alineatul 2 al acestui text, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă,de urmarea produsă sau care s-ar putea produceprecum și de persoana inculpatului.
Ori în speță, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este o infracțiune de pericol, prin potențialul acesteia de a afecta grav siguranța traficului rutier și pietonal. Aceasta, cu atât mai mult cu cât analizele de laborator au stabilit o alcoolemie de 2,55 și respectiv 2,30 gr0/00, cu mult peste limita legală. În aceste condiții, periculozitatea faptei este accentuată, având în vedere influența negativă a concentrației alcoolice asupra abilităților psihice și fizice necesare în timpul conducerii unui autoturism.
eanalizând cauza, se constată că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracțiuni, iar numai lipsa antecedentelor penale și comportarea anterioară bună a inculpatului, singurele date pozitive dintre criteriile de apreciere, nu sunt de natură să ducă la concluzia lipsei de pericol social a faptei săvârșite.
Pentru motivele arătate, în temeiul art.38515pct.1 litera b Cod procedură penală, recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Se va lua act că recurentul inculpat a fost reprezentat de apărător ales.
Văzând și dispozițiile art. 192 aliniat 2 din Codul d e procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, împotriva deciziei penale nr. 34/A din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Constată că recurentul inculpat a fost reprezentat de apărător ales.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 13 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Valerica Niculina Grosu, Gabriel
GREFIER,
a
Red. -
Red.. - /
Red.
Tehnored. - - 2 ex.
19/20.11.2008
Președinte:Ioana VorniceasaJudecători:Ioana Vorniceasa, Valerica Niculina Grosu, Gabriel