Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 763/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 763/R/2008

Ședința publică din 16 decembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală

JUDECĂTORI: Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.

S-a luat spre examinare pentru pronunțare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 274/A din data de 6 octombrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 OUG nr. 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședință publică constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 10 decembrie 2008 o cerere de acordare a onorariului avocațial formulată de apărător desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat. De asemenea se constată că s-a depus prin serviciul registratură la data de 15 decembrie 2008 concluzii scrise de către inculpatul solicitând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 2 decembrie 2008, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 9 decembrie 2008, iar apoi pentru data de 16 decembrie 2008.

CURTEA

Prin sentința penală nr.1133 din 22.11.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N s-a dispus, în temeiul art.11 pc.2 lit.a, rap. la art.10 lit.b pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev.ped. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.

În temeiul art.192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că în actul de sesizare a instanței s-a menționat că la data de 11.07.2006, în jurul orelor 02,30, acest inculpat a condus autoturismul marca Maxima cu nr. de înmatriculare 2 XJ 9883 CA pe str. - - și - din C-N, având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală. Din ansamblul probatoriu administrat în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut faptul că organul de urmărire penală nu a reușit să probeze vinovăția acestui inculpat și a dispus achitarea sa de sub orice învinuire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, solicitând condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, pe considerentul că soluția de achitare este vădit netemeinică, căci toate probele administrate în faza urmăririi penale au fost înlăturate complet și nejustificat.

Prin decizia penală nr.274/A din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în baza art. 379 pc.2 lit.a pr.pen. s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N sentința a fost desființată în totalitate.

Pronunțând o nouă hotărâre, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născ. la 06.07.1977,. în C-N,-,.12, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art.81 penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de 2 ani plus pedeapsa aplicată, conform art.82 penal.

În baza art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art.83 penal.

S-a facut aplicațiunea prev.art.71 al.5 și art.64 lit.a,b penal.

În temeiul art.191 pr.pen. inculpatul a fost obligat să plătească 250 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, la fond.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că soluția de achitare pronunțată de instanța de fond este vădit netemeinică, bazându-se numai pe probele administrate în faza cercetării judecătorești, cele administrate în cursul urmăririi penale fiind înlăturate complet și nejustificat.

Astfel din procesul verbal aflat la fila 6 din dosarul de urmărire penală rezultă că la data de 11 iulie 2006, în jurul orei 2,30 un echipaj din cadrul Secției VI de Poliție C-N a observat un autoturism marca Maxima cu nr. 2 -XJ-9883 circulând pe - - din C-N, al cărui conducător a acostat o persoană de sex feminin care a urcat în autoturism, ulterior deplasându-se pe str. -. După aproximativ 20 de minute, în jurul orei 2,50 același echipaj de poliție a procedat la identificarea altor două persoane din autoturism, în persoana inculpatului și a martorei. Întrucât inculpatul emana miros de băuturi alcoolice s-a solicitat prezența unui echipaj de la Poliția Rutieră care în prezența martorilor asistenți și a procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest, la orele 3,31, rezultând o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul respirat. (5 din dosarul de urmărire penală).

Ulterior inculpatul a fost condus Ia C-N unde i-au fost recoltate două probe biologice, rezultând o alcoolemie de 1,00 gr%o la ora 4,00, respectiv 0,80 gr%o la ora 5,00 (8, dosar urmărire penală).

Întrucât în cursul urmăririi penale inculpatul a dat mai multe declarații, modificând succesiv susținerile cu privire la consumul de băuturi alcoolice, sub aspectul cantității, naturii și intervalului orar, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru calculul retroactiv al alcoolemiei, calcul care a fost efectuat avându-se în vedere două variante de consum iar concluziile expertizei au fost în sensul că:

- în varianta de consum declarată de inculpat cu ocazia depistării, respectiv 750 ml. vin și 2 beri, în noaptea de 10/11 iulie 2006 între orele 22,00-2,20, rezultă pentru ora 2,30 o alcoolemie a inculpatului mai mare de 0,80 gr%o, cu o valoare teoretică apropiată de 1,20 gr%o, iar pentru ora 2,50 o alcoolemie apropiată de 1,15 %0.

- în varianta de consum declarată ulterior, respectiv un pahar de vin alb în noaptea de 10/11 iulie 2006, între orele 21,30-2,20 și apoi cantitatea de 250 ml bere și 150-200 ml whisky după orele 2,40, respectiv înainte de a întreține relații sexuale cu martora, a rezultat pentru ora 2,30 o alcoolemie a inculpatului mai mică de 0,80 gr%o cu o valoare aproximată de 0,20 gr%o, iar pentru ora 2,50 o alcoolemie apropiată de 0,55 gr%o, cu precizarea că rezultatele expertizei sunt condiționate de verosimilitatea și certitudinea probării uneia sau alteia dintre variante.

Întrucât probele testimoniale administrate au infirmat susținerile inculpatului în cea de-a doua variantă, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, apreciindu-se că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 79 alin.1 (87 alin.l) din OUG 195/2002.

În mod deosebit s-a avut în vedere declarația martorului ocular care a arătat că în autoturismul condus de inculpat nu se aflau băuturi alcoolice sau de altă natură, că a petrecut în interiorul autoturismului aproximativ 15 minute, fiind atentă în fiecare moment, prin urmare a putut afirma că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice în interiorul autoturismului.

Fiind audiată în cursul cercetării judecătorești martora a confirmat starea de fapt relatată de inculpat în a doua variantă, susținând că l-a văzut pe inculpat consumând bere precum și o băutură fină, în interiorul autoturismului și înainte de consumarea actului sexual (34).

Având în vedere această declarație, dar și declarațiile celorlalți martori, care și-au modificat și ei susținerile inițiale, instanța a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale și-au pierdut credibilitatea, fiind înlăturate, iar soluția pronunțată în cauză a avut în vedere probele testimoniale administrate în cursul cercetării judecătorești, deși existau contradicții între declarații iar modificarea declarațiilor anterioare nu a fost justificată în mod plauzibil, în condițiile în care simpla retractare sau modificare a declarațiilor anterioare nu este de natură, prin ea însăși, să înlăture aceste declarații și să lipsească de eficiență probele administrate în mod legal. Pe de altă parte era evident, din succesiunea administrării probelor, că acestea (probele) au fost rezultatul conceperii de către inculpat a unei strategii de apărare și al influențării martorilor, motiv pentru care procurorul de ședință s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii de către martori a infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 al.1 pen. formându-se dosarul nr.9221/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -

Fiind audiată în acest dosar numita a reconfirmat susținerile sale din cursul urmăririi penale, arătând că declarația sa din cursul cercetării judecătorești nu corespunde realității, fiind dată la solicitarea apărătorului inculpatului, aspect confirmat și de către martorul.

În virtutea acestor considerente, tribunalul a dispus, pronunțând o nouă hotărâre, condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. și ped.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art.81 penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de 2 ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art.82 penal. În baza art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art.83 penal.

Având în vedere cerințele art.72 și 52.penal, tribunalul a apreciat că această pedeapsă stabilită, în cuantum și modalitate de executare, va fi în măsură să contribuie la constrângerea și reeducarea inculpatului. S-a făcut aplicațiunea art.71 alin.5 și art.64 lit.a,b penal.

În baza art.191 pr.pen. inculpatul a fost obligat să plătească 250 lei cheltuieli judiciare la fond, în favoarea statului.

În temeiul art.192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul,solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică,iar în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa conform principiului in dubio pro reo,probele dosarului fiind contradictorii,așa cum corect a reținut prima instanță.

Analizând recursul formulat, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este nefondat.

Astfel vinovăția inculpatului se apreciază ca fiind dovedită raportat la urătoarele probe: procesul verbal de constatare din noapta de 7.11.2006 încheiat de oganele de poliție (6), la care este atașată și fișa (5), buletinul de analiză toxicologică alcoolemie și procesul-verbal de recoltare a probelor biologice (8,9) raportul de expertiză medico-lgală calcul retroactiv al alcoolemiei (11-212), acte care se coroborează cu declarația inițială a inculpatului (16) precum și cu declarațiile martorilor (17,18,30) și (19,20,31) date în faza de urmărire penală.

Astfel, se poate constata din declarațiile acestor martori că deși au dat în faza urmăririi penale declarații la trei date diferite, aceștia au făcut aceleași afirmații, respectiv că inculpatul cu ocazia depistării lui de organele de poliție, a declarat că a consumat o butelie de vin și 2 beri în Clubul și că în autoturism pe când se afla cu martora nu a consumat alte băuturi alcoolice.

Împrejurarea că atât inculpatul cât și martorii și-au modificat ulterior declarațiile încercând să acrediteze ideea că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice (whisky) în autoturism pe când se afla cu martora și prin urmare atunci când a condus autoturismul în trafic nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, nu poate înlătura probele administrate în faza urmăririi penale.

Aceasta cu atât mai mult cu cât martora a declarat ulterior că a fost determinată de avocata inculpatului să-și modifice declarația atunci când a fost audiată în fața instanței, aspect confirmat și de către martorul, concubinul martorei (8-11 dos.tribunal).

Pe de altă parte era evident din succesiunea administrării probelor,că aceste au fost rezultatul conceperii de către inculpat a unei strategii de apărare și al influențării martorilor,motiv pentru care procurorul de ședință s-a și sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii de către martori a infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 pen.,formându-se dosarul nr.9221/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N,dosar care în prezent se află la instanță.

Prin urmare, probele dosarului au demonstrat vinovăția inculpatului.

De asemenea, solicitarea apărătorului inculpatului de a se casa decizia tribunalului întrucât cele două declarații ale martorilor și pe care s-a bazat decizia atacată sunt lovite de nulitate relativă întrucât au fost luate de un procuror ce se afla în stare de incompatibilitate respectiv cea prevăzută de art.48 lit.d proc.pen. nu este întemeiată. În primul rând procurorul așa cum rezultă din declarația de abținere (52) s-a abținut tocmai pentru înlăturarea oricărei suspiciuni raportat la imparțialitatea sa de procuror. S-a limitat doar la luarea declarațiilor celor doi martori și nu a dispus alte măsuri procedurale în dosarul respectiv, care a fost finalizat de un alt procuror cu trimiterea în judecată a celor doi martori pentru mărturie mincinoasă (dos.Judecătoriei C-N nr-).

În al doilea rând, fiind invocată nulitatea relativă a celor două declarații aceasta potrivit art.197 alin.4 proc.pen. trebuia invocată în cursul efectuării actului, lucru care nu s-a realizat în cauză.

În concluzie, Curtea apreciază ca legală și temeinică decizia atacată,astfel că în baza art.385/15 pct.1 lit.b proc.pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art.192 alin.2 proc.pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea statului în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul cu domiciliul procesual în C-N- împotriva deciziei penale nr. 274/A din 6 octombrie 2008 Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției, pentru av..

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER - - - - - - - -

Red.IM
Dact./3ex.

22.12.2008

Președinte:Delia Purice
Judecători:Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 763/2008. Curtea de Apel Cluj