Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 761/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 761/R/2008
Ședința publică din 16 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer
JUDECĂTORI: Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan Președinte Secția Penală
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale fără număr din data de 4 decembrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpații și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar și inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului M, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj depune motive de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierii penale din data de 4 decembrie 2008 și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se constate ca fiind legală și temeinică măsura arestului preventiv luată față de inculpații și. Instanța de fond a dispus revocarea măsurii arestului preventiv, având în vedere că raportat la durata măsurii arestului preventiv, mai mare de 2 ani de zile, s-a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpaților. Instanța de fond a apreciat totodată că există nu numai indicii, ci și probe din care rezultă vinovăția inculpaților. Consideră soluția pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât doar durata măsurii arestului preventiv de 2 ani și 4 luni în cazul inculpatului și 2 ani și 3 luni în cazul inculpatului nu este suficientă nu poate să justifice în sine punerea în libertate a inculpaților. Nu sunt întrunite nici condițiile prevăzute de art. 140 proc.pen. care prevăd cazurile în care măsura arestului preventiv încetează de drept.
Precizează că măsura arestului preventiv este legală, deoarece subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri. Cazurile de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. a și f proc.pen. se mențin în continuare, având în vedere că inculpații s-au sustras de la urmărire penală. Există probe din care rezultă că inculpații au săvârșit fapte de o gravitate deosebită. Cei doi inculpați sunt trimiși în judecată pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals privind indentitatea. S-a cauzat un prejudiciu de peste 30 miliarde lei. Inculpatul a comis aceste infracțiuni, fiind în întreruperea executării unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiuni similare. Raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni, cu toate beneficiile prevăzute de lege de reducere a pedepsei, pedeapsa ce se va aplica va depăși durata acestei arestări preventive, iar lăsați în libertate există pericolul să săvârșească în continuare fapte prevăzute de legea penală.
Apreciază, raportat la modalitatea de comitere a acestei infracțiuni, la prejudiciul cauzat care a fost recuperat doar într-o mică măsură, la subzistența temeiurilor de arestare preventivă, că încheierea atacată este netemeinică și nelegală. Este evident că dispozițiile art. 3002rap. la art. 160 proc.pen. sunt aplicabile în cauză. Dacă temeiurile s-au schimbat atunci instanța trebuia să dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului arată că măsura arestului preventiv a fost menținută până când a fost considerată îndestulătoare de către CEDO, care a efectuat anumite aprecieri cu privire la durata rezonabilă a măsurii arestului preventiv, iar cea mai îndelungată perioadă de arest preventiv a fost apreciată ca fiind cea de 2 ani și 3 sau 4 luni de zile. Urmările revocării măsurii arestului preventiv au fost avute în vedere de către instanța de fond atunci când a dispus această măsură. Situația juridică a inculpatului s-a clarificat ca urmare a depunerii la dosarul cauzei a fișei de cazier judiciar privind pe acest inculpat, din care rezultă că se află în executarea unui mandat definitiv și va rămâne la dispoziția instanței un timp mai îndelungat, nefiind pus în libertate. Nu se mai poate reține că se perpetuează la nesfârșit dispozițiile art. 148 lit. a proc.pen. Apreciază că instanța de fond a dat o hotâre legală și temeinică și solicită menținerea acesteia, cu consecința respingerii recursului declarat de DIICOT ca nefondat. Cu onorar.
Apărătorul ales al inculpatului arată că inculpatul a fost arestat la data de 2 septembrie 2006. Prin încheierea penală din data de 4 decembrie 2008 instanța a revocat măsura arestului preventiv și a luat față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Încheierea pronunțată este legală și temeinică. S-a reținut ca și temei al arestării preventive cazurile prev. de art. 148 lit. a și f proc.pen. respectiv s-ar fi sustras de la urmărire penală în această cauză, precum și raportat la aspectul că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un real pericol pentru ordinea publică. La data de 25 septembrie 2008 instanța de fond a revocat această măsură față de inculpatul, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul fiind cercetat în acest dosar pentru aceleași fapte. A constatat că nu și-a încălcat obligațiile ce i-au fost impuse în sarcină. La data de 4 decembrie 2008 a revocat măsura arestului preventiv față de inculpații și și a dispus punerea lor în libertate dacă nu sunt arestați în altă cauză. Instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 5 paragraf 3 din CEDO, respectiv orice persoană are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil. Există decizii ale CEDO în care s-a constatat că durata arestului preventiv a depășit un termen rezonabil, respectiv 2 ani, 2 luni și 4 zile. Prin urmare dacă arestarea preventivă a depășit termenul de 16 luni atunci a depășit un termenul rezonabil.
Precizează că inculpatul a formulat denunțuri împotriva unor persoane, iar când a fost trimis în judecată a beneficiat de cauze de reducere a pedepsei. Există trei situații de risc, respectiv riscul de fugă al inculpatului nu se poate aprecia raportat la gravitatea infracțiunii, ci raportat la persoana inculpatului. DIICOT nu aduce probe din care să rezulte că lăsat în libertate inculpatul s-ar sustrage de la cercetare judecătorească. Nu are niciun interes în a se sustrage cercetării judecătorești. C de-al doilea risc se referă la instituirea unui control judiciar din partea statului, întrucât instanța poate asigura un control riguros. C de-al treilea risc se referă la preservarea ordinii publice care se bazează pe fapte din care rezultă că lăsat în libertate inculpatul ar conturba ordinea publică. Pentru faptele reținute în sarcina sa va răspunde atunci când se va pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă.
În acest dosar latura civilă este strâns legată de un dosar de faliment, părțile vătămate constituindu-se părți civile cu sumele din facturi. Nu se cunoaște la acest moment cuantumul prejudiciului. Va solicita în fața instanței de fond efectuarea unei expertize contabile, întrucât se poate să existe sau nu un prejudiciu. Această cauză va mai cel puțin 6 luni de zile, caz în care măsura arestului preventiv are caracterul unei pedepse.
În ceea ce privește situația personală a inculpatului, arată că acesta are un copil minor care a stat la părinții inculpatului. Mama copilului a plecat în străinătate, însă s-a întors și solicită custodia.
În concluzie, solicită respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii Tribunalului Cluj..
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că revocarea acestei măsuri nu are o importanță deosebită pentru el pentru că se află în executarea mai multor pedepse definitive. Arată că va rămâne la dispoziția instanței mult timp de acum încolo, schimbându-se doar regimul de executare al pedepsei. Cunoaște cazuri în care inculpații au fost puși în libertate după 2 ani și 2 luni.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptelor și solicită să i se acorde oad oua șansă. Are un băiat de 3 ani de zile, iar mama copilului a venit din Italia pentru a solicita custodia acestuia și pentru a-l duce cu ea.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea din 4 decembrie 2008 în baza art. 139 al.2 rap. la art. 160/b al.2 și 4 rap. la art.300/2 Cod procedură penală a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpații, fiul lui și, la data de 09.11.1971 și, fiul lui Romi și, la data de 24.01.1973, ambii aflați în Penitenciarul Gherla și a dispus punerea în libertate a inculpatilor, dacă nu sunt arestati în altă cauză.
În temeiul art. 145 Cod procedură penală s-a luat față de inculpatul, fiul lui Romi și, la data de 24.01.1973 măsura obligării de a nu părăsi localitatea Bârlad, jud. V, fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei, măsură prev. de art.145 Cod procedură penală.
Inculpatul locuiește în Bârlad,-, jud.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliția orașului Bârlad, conform programului de
supraveghere întocmit de acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără . instanței de judecată;
d) să nu dețină, să nu folosească si să nu poarte nicio categorie de arme.
I s-a impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarea obligație:
- să nu se apropie de inculpații și, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau a obligației ce îi revin, s-a luat față de acesta măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public - - Serviciul Teritorial Cluj au fost trimiși în judecată, arestați preventiv, inculpații pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 al.1 și 3 din 39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 al.1, 2, 3 și 5, cu aplicarea art.41 al.2 și 37 lit. a Cod Penal; fals privind identitatea în formă continuată, prev. de art. 293 al.1, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal; pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 al.1 și 3 din 39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod Penal; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 al.1, 2, 3 și 5, cu aplicarea art.41 al.2 și 37 lit. a Cod penal; fals privind identitatea în formă continuată, prev. de art. 293 al.1, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit. Cod pnal; totul cu aplicarea art.33 lit. Cod pnal; cu aplicarea art.9 al2 din 39/2003 și art.18 din 508/2004; și, pentru săvârșirea infracțiunilor constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 a1.1 și 3 din 39/2003; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; cu aplicarea art.9 al.2 din 39/2003 și art.18 din 508/2004.
La termenul de judecată din data de 25.09.2008, procedându-se la o nouă verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, în temeiul art.160/b a1.3 și 4 rap. la art.300/2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații și, măsură pe care a menținut-o și s-a respins, implicit, cererea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de către inculpatul. Prin aceeași hotărâre, în baza art. 139 al.2 rap. la art. 160/b al.2 și 4 rap. la art.300/2 Cod procedură penală a fost revocată măsura arestării preventive luată față de inculpatul, și s-a dispus punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Totodată, față de acest inculpat, în temeiul art. 145 Cod procedură penală s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea T fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei, măsură prev. de art.145 Cod procedură penală, stabilindu-se că inculpatul locuiește în T bulevardul D nr.98, b1. TI, el. 10,.42. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanța de judecată ori de cate ori este chemat; - să se prezinte la Poliția mun. T, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; - să nu detină, să nu folosească si să nu poarte nicio categorie de arme. În același timp i s- impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte obligația de a nu se apropia de inculpații și, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect. S-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau a obligației ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. O nouă verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a celor doi inculpați a avut loc la data de 30.10.2008, măsura fiind menținută.
Verificându-se din nou legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și, instanța constată că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestei măsuri. Astfel, cu toate că în cauza de față există nu numai indicii ci chiar probe că cei doi inculpați au comis fapte prevăzute de legea penală, nu mai putem spune că cercetarea inculpaților în stare de libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, deoarece de la data comiterii faptelor cercetate, și chiar de la data arestării preventive a celor doi inculpați, a trecut o perioadă de timp însemnată, ceea ce a făcut să se diminueze, estompeze pericolul pentru ordinea publică.
Potrivit art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii." Una dintre garanțiile conținute de acest articol este dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii. Ca E uropeană a Drepturilor Omului a precizat cu valoare de principiu că "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă". în cauzele Labita contra Italiei, Neumeister contra Austriei și Stasaitis contra Lituaniei s-a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
În condițiile trăsăturilor specifice ale acestui caz, evidențiate în încheierile precedente prin care s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a apreciat că menținerea stării de detenție nu poate fi justificată întrucât nu există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală.
În speță inculpații au fost arestați preventiv timp de circa 2 ani și 4 luni, în cazul inculpatului și timp de aproximativ 2 ani și 3 luni de zile inculpatul, durată pe care instanța a apreciat-o ca rezonabilă și suficientă raportat la natura faptelor de săvârșirea cărora sunt acuzați inculpații, la limitele de pedeapsă prevăzute peptru astfel de infracțiuni și la probele administrate până în prezent în cauză. In toată această perioadă impactul social pe care l-au avut infracțiunile ce fac obiectul sesizării instanței a scăzut în mod simțitor, infracțiunile deduse judecății ieșind din atenția opiniei publice, motiv pentru care instanța a apreciat că scopul arestului preventiva fost atins, judecarea cauzei putându-se face pe mai departe în condiții bune și cu inculpații în stare de libertate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a exprimat în jurisprudența sa, că dacă inițial, gravitatea în sine a faptelor pentru care sunt cercetați inculpații putea justifica luarea și menținerea măsurii arestării preventive pe o anumită durată de timp, după trecerea unui interval de timp mai consistent, și în funcție de patimile locale declanșate de comiterea infracțiunilor, gravitatea faptelor deduse judecății nu mai poate justifica singură, fără alte temeiuri, menținerea măsurii arestării preventive. În speța de față apreciem că nu există astfel de temeiuri noi în măsură să determine instanța să păstreze custodia legitimă asupra celor doi inculpați.
În sensul duratei rezonabile a măsurii arestului preventiv ținem să precizăm că în cauze oarecum similare ca și complexitate, prin prisma numărului inculpaților, al părților vătămate și al obiectului cauzei, revocarea măsurii arestului a intervenit la circa 2 ani și 2 luni de la arestarea inculpatului (a se vedea dosarul - al Tribunalului Cluj privindu-l pe inculpatul, hotărârea prin care s-a dispus revocarea arestului preventiv al acestui inculpat nefiind nici măcar atacată cu recurs de către procuror, cu toate că acel inculpat avea un "trecut" infracțional comparabil cu al inculpaților din prezenta cauză).
Mai ținem să subliniem că, deși în cauză a fost administrat un probatoriu amplu, fiind audiați zeci de martori (cel puțin 40), iar instanța a insistat în aducerea lor cu mandat, mai trebuie audiați încă mulți martori, care în prezent nu mai au domiciliile la adresele cunoscute de organele judiciare, astfel încât procedurile devin din ce în ce mai greoaie, iar administrarea acestor probe cu întârzieri previzibile, din cauzele mai sus arătate, nu este imputabilă inculpaților aflati în stare de arest.
În consecință, în baza art. 139 al.2 rap. la art. 160/b a1.2 și 4 rap. la art.300/2 Cod procedură penală instanța a revocat măsura arestării preventive luată față de cei doi inculpați, și a dispus punerea în libertate a acestora, dacă nu sunt arestati în altă cauză.
În temeiul art. 145 Cod procedură penală s-a luat față de inculpatul măsura obligării de a nu părăsi localitatea Bârlad fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei, măsură prev. de art.145 Cod procedură penală, aceasta fiind în interesul justei soluționări a cauzei de față. În privința inculpatului nu s-a dispus o asemenea măsură preventivă, deoarece are de executat, așa cum reiese din fișa de cazier judiciar a inculpatului, o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani închisoare, astfel încât acesta va rămâne în condiții de detenție, statul putând exercita în acest fel o custodie legitimă în privința acestui inculpat.
Apărătorul inculpatului a solicitat instanței de judecată în subsidiar verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării, să se procedeze în sensul înlocuirii acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. S-a apreciat că în condițiile verificării arestării, conf. art.300/2 și art.160/b Cod procedură penală, când nu se impune menținerea măsurii arestării, ceea ce atrage implicit revocarea ei, nu se mai poate vorbi de înlocuirea arestării cu altă măsură preventivă, cele două soluții fiind ireconciliante și fundamentate pe temeiuri diferite. Nimic nu poate împiedica însă instanța să ia o asemenea măsură, subsidiară ca și gravitate celei a arestării, mai ales când s-a pus în discuție părților eventualitatea înlocuirii uneia cu alta.
Întrucât în cauză sunt prezente condițiile impuse de art.145 Cod procedură penală, existând indicii și probe temeinice că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, așa cum am mai arătat, instanța a luat față de acest inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, până la soluționarea definitivă a cauzei.
Precizăm că inculpatul locuiește în Bârlad,-, jud.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul va fi obligat să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliția orașului Bârlad, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
d) să nu dețină, să nu folosească si să nu poarte nicio categorie de arme.
Instanța a impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarea obligație:
- să nu se apropie de inculpații și, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau a obligației ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Împotriva încheierii Tribunalului Cluj, a declarat recurs DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicitând casarea acesteia și rejudecând cauza a se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și respingerea ca neîntemeiată a cererii de revocare a măsurii arestului preventiv a inculpatului și menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, întrucât motivele avute în vedere la data arestării acestora nu au dispărut.
S-a susținut că în speță sunt incidente temeiurile de arestare 148 lit. a și f proc.pen.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivului de netemeinicie invocat, ajunge la concluzia că acesta nu este fondat.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de ).
Curtea de APEL CLUJ apreciază că soluția Tribunalului Cluj este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție, dar, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este și suficientă. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților și, de 2 ani și 3 luni și respectiv 2 ani și 4 luni, nu este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta fiind excesivă.
Suspiciunea că inculpații și au săvârșit infracțiunile imputate prin rechizitoriul DIICOT poate justifica, inițial privarea de libertate, dar nu poate constitui un temei "relevant și suficient", după 2 ani și 4 luni de arestare preventivă, cu atât mai mult cu cât autoritățile naționale competente nu au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor.
Astfel, ca temei al arestării preventive al inculpaților s-a reținut art.148 lit.a proc.pen. constând în aceea că ar fi încercat să fugă sau să se ascundă, sau există date că vor încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărire penală sau de la judecată.
Nu în ultimul rând, inculpații și pot contesta probele obținute prin mijloace de probă administrate ilegal, având acel drept (a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii), iar pe de altă parte, aceștia sunt apărați de prezumția de nevinovăție, care nu a fost înlăturată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Al doilea temei al arestării preventive a inculpaților a fost disp. art.148 lit.f proc.pen. respectiv, sancționarea faptelor presupus a fi comise de către inculpați, cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unor probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece prin trecerea timpului s-a stins rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunilor imputate, care la finalizarea cercetării judecătorești pot primi o altă încadrare juridică, cu alte limite de pedeapsă, neexistând nici temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. În prezent, la judecarea fondului cauzei se are în vedere de către Tribunalul Cluj efectuarea unei expertize privind valoarea reală a prejudiciului cauzat prin înșelăciune de către inculpați, aspect care pune în evidență împrejurarea că soluționarea procesului se va întinde o perioadă îndelungată în timp.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpaților trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite prin jurisprudența CEDO care a statuat "că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată".
Ori, infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată inculpații nu sunt în măsură, prin natura lor, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică, nefiind comise prin constrângere sau alte mijloace violente, iar inculpatul nu are antecedente penale, din care să se poată trage concluzia existenței unui astfel de pericol.
Inculpații sunt arestați preventiv de 2 ani și 4 luni, iar până în prezent instanța de fond a reușit administrarea doar a unei părți a probatoriului, ca urmare a neprezentării persoanelor citate, fiind evident că detenția inculpaților se va prelungi peste un termen rezonabil până la terminarea cercetării judecătorești.
Potrivit jurisprudenței CEDO, libertatea persoanei este regula, excepția de la această regulă constituind-o privarea de libertate (cauza Wemhoff contra Germaniei), ce reprezintă o derogare de la principiile libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție, autoritățile naționale având obligația de a se asigura că, în fiecare cauză, detenția la care este supus un acuzat nu depășește o durată rezonabilă.
Referitor la dispoziția instanței de fond de a lua față de inculpatul măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe durata desfășurării procesului penal, curtea consideră că aceasta se circumscrie art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dându-se eficiență dispozițiilor art.136 alin.1 din proc.pen. pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, pentru echipolență și a se respecta un termen rezonabil în cauză, Tribunalul a revocat măsura arestării preventive și față de inculpatul, deși acesta nu va fi pus în libertate, aflându-se în executarea unui mandat definitiv de 12 ani închisoare pentru o faptă similiară.
Soluția Tribunalului Cluj va fi apreciată ca justă și prin prisma deciziilor CEDO Hass contra Poloniei din 7 noiembrie 2006, Khudobin contra Rusiei din 26 octombrie 2006 și Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006, care statuează fără echivoc că s-a încălcat durata termenului rezonabil în cazurile în care "autoritățile analizaseră posibilitatea unor măsuri alternative ( eliberarea sub control judiciar, măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea ) abia după doi ani și 9 luni, când dosarul se afla încă la prima instanță, neexistând așadar o diligență specială a autorităților la care inculpații ar fi fost îndreptățiți".
Pentru motivele ce preced, recursul formulat de DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj se va respinge ca nefondat în baza art.38515pct.1 lit.b proc.pen. privind pe inculpații și.
Conf. art. 189 proc.pen. se va stabili 100 lei onorar apărător oficiu pentru inculpatul către Baroul d e Avocați C din.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIICOT - SERVICUL TERITORIAL CLUJ împotriva încheierii penale din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției, pentru inculpatul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.B/
4 ex./22.12.2008
Jud.fond.
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan
