Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 760/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 760/R/2008
Ședința publică din 16 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer
JUDECĂTORI: Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan Președinte Secția Penală
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, aflat în arestul IPJ, împotriva încheierii penale nr. 124 din data de 9 decembrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, având ca obiect cerere de liberare provizorie pe cauțiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului B, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registratură la data de 16 decembrie 2008 o cerere de acordare a onorariului avocațial, formulată de apărător din oficiu, avocat, pentru studiu de dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea aleasă a inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune și punerea în libertate a inculpatului, cu instituirea în sarcina acestuia a obligațiilor pe care trebuie să le respecte. Solicită să se aprecieze ca nefondată această încheiere atacată, întrucât a respins cererea fără să analizeze condițiile de fond în această cauză. Apreciază că motivarea încheierii este lapidară. Această motivare este pertinentă atunci când se discută verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv. Nu s-a avut în vedere persoana inculpatului pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie pe cauțiune. S-a reținut de Tribunalul Sălaj că este îndeplinită condiția esențială și anume ca pedeapsa prevăzută de lege să nu fie mai mare de 18 ani. S-a avut în vedere că această cerere nu poate fi admisă dacă inculpatul este recidivist, însă apreciază că trebuie să existe date concrete din care să rezulte că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. Aceste condiții nu pot fi dovedite pentru că nu există dovezi concrete că va săvârși noi infracțiuni. În ceea ce privește zădărnicirea aflării adevărului susține că este faza procesuală în care rechizitoriul a fost întocmit de către DIICOT. Inculpatul nu mai are cum să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea de martori sau alterarea mijloacelor de probă. Arată că a depus la dosar o caracterizare din partea preotului inculpatului care a prezentat ce fel de persoană este. De asemenea a depus copia pașaportului inculpatului din care rezultă că în perioada în care s-a început urmărirea penală în acest dosar, acesta se afla în străinătate și totuși s-a întors în țară pentru a se pune la dispoziția organelor de poliție. de boli grave care ar putea fi agravate în regim de arest preventiv.
Solicită instanței să se aplece asupra persoanei inculpatului, întrucât condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite pentru admisibilitatea cererii. Din prejudiciul reținut inițial de organele de poliție de aproximativ 2 milioane de euro, fără a exista însă probe la dosar în acest sens, s-a ajuns la un prejudiciu de - euro. Inculpatul nu a făcut parte din acest grup infracțional organizat, a recunoscut doar deținerea celor două carduri falsificate, precum și accesarea unor site-uri, care însă puteau fi accesate de orice persoană.
Apreciază că cererea este fondată și solicită admiterea acesteia. Inculpatul s-ar putea reintegra în familie și în societate.
Reprezentanta DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate. Instanța de fond a respins cererea formulată de inculpat, apreciind că deși sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, totuși cererea este nefondată, în raport de gravitatea faptelor, caracterul translațional al prejudiciului, nerecuperat până în prezent. Instanța a apreciat că nu poate acorda acest beneficiu inculpatului.
În concluzie, solicită respingerea recursului cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare.
Apărătoarea aleasă a inculpatului, având cuvântul în replică, susține că prevederile art. 1602alin. 1 și 2 proc.pen. se referă la persoana inculpatului și comportamentul acestuia, însă trebuie să existe date concrete că încearcă să zădărnicească aflarea adevărului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cerereii de liberare provizorie și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu orice altă măsură neprivativă de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Sălaj prin încheierea penală nr.124 din 9 decembrie 2008, a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 8.03.1989 în O, jud.B- aflat în Arestul J S) pentru liberare provizorie pe cauțiune.
A fost obligat pe inculpat să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin cererea depusă de inculpatul, acesta a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune.
În motivarea cererii aratat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.23 alin.10 din Constituția României "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune", dispoziții reiterate și în art.160/4 și următoarele Cod procedură penală. De asemenea, conform art.5 alin.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană arestată sau deținută legal are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Însă potrivit art.136 alin.2 Cod procedură penală statuează că scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justificând luarea unor măsuri preventive, se pot atinge și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune.
Se susține că măsura arestării preventive reprezintă o restrângere importantă a libertății omului și din reglementarea actuală decurge principiul conform căruia într-un proces penal cercetarea făptuitorului se face în stare de libertate, această măsură preventivă având un caracter excepțional. Privarea de libertate a unei persoane are consecințe deosebite deoarece o împiedică pe aceasta să-și desfășoare activitățile obișnuite, se ajunge la perturbarea sistemului rațional aducându-se atingere interesului său personal și a celor cu care se află în diferite raporturi având un impact negativ asupra inculpatului. Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile indiferent dacă ea se va computa sau nu din pedeapsă.
Se solicită ca instanța să aibă în vedere atitudinea inculpatului, care din primul moment în care a fost audiat la DIICOT a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Acest lucru s-a întâmplat încă din data de 6 septembrie 2008, cu aproape două luni anterior reținerii și arestării sale. La acel moment nu s-a dispus nici măcar reținerea inculpatului și nu s-a luat față de acesta nici o măsură preventivă, respectiv interzicerea de părăsire a țării, interzicerea de părăsire a localității sau arestarea preventivă. Inculpatul s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat și anterior arestării sale s-a mai prezentat de două ori pentru realizarea unor percheziții informatice. În acest interval de două luni de zile, inculpatul nu a săvârșit alte infracțiuni și nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. Inculpatul nu are antecedente penale, a cooperat cu organele de urmărire penală ajutând la identificarea și tragerea la răspundere a altor participanți.
În drept, cererea de liberare pe cauțiune este întemeiată pe dispozițiile art.1602și urm. Cod procedură penală.
Se solicită admiterea cererii și punerea în libertate pe cauțiune a inculpatului -.
Prin Încheierea penală nr.106/2008 a Tribunalului Sălaj în temeiul art.160/2 alin.1 Cod procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul - aflat în Arestul J
În motivarea încheierii se reține că în cauză nu este îndeplinită prima condiție legală prev.de art.1602alin.1 Cod procedură penală pentru admisibilitatea cererii, în sensul că pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.7 din Legea 39/2003 pedeapsa prevăzută de lege este de la 5 la 20 de ani fiind depășită limita de 18 ani prevăzută de art.sus menționat.
Ținând seama de aceste prevederi instanța a reținut că depășirea limitei de 18 ani prev.de art.160/2 alin.1 Cod procedură penală face inadmisibilă în principiu o astfel de cerere.
Față de pericolul social deosebit de grav al faptelor săvârșite, de multitudinea inculpaților antrenați în activitatea infracțională pe perioadă lungă de timp în care s-au derulat în mod repetat faptele care au depășit granițele statului se reține că nici pe fondul cauzei nu se justifică admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune. Nefiind îndeplinite condițiile prev.de lege pentru liberare provizorie sub control judiciar instanța a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii.
Prin încheierea penală nr.117/R/2008 a Curții de APEL CLUJ, în baza art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală a fost admis recursul declarat de inculpatul - ( fiul lui și născut la 08.03.1989, în O jud.B - aflat în Arestul J S) împotriva încheierii penale nr.106/2008 a Tribunalului Sălaj pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În cazul în care instanța este sesizată cu o cerere de liberare provizorie pe cauțiune, într-o primă fază se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prev.de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii iar în a doua fază se soluționează cererea după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea condițiilor referitoare la temeinicia cererii.
Condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie pe cauțiune sunt cuprinse în art.1606Cod procedură penală.
O cerere este inadmisibilă atunci când nu este obiectiv încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o folosește sau când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcțională în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie în cazul respectiv.
În speță, cererea de liberare provizorie pe cauțiune este obiectiv încuviințată, persoana care a formulat-o este una din persoanele cărora legea le conferă acest beneficiu, cererea are pertinența funcțională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părții, aceasta neputând fi inadmisibilă, deoarece toate cerințele legale care creează limitele admisibilității sunt satisfăcute.
Mai mult decât atât susținerea că pedeapsa prevăzută de lege în cazul concret este mai mare de 18 ani închisoare, susținere întemeiată pe împrejurarea că inculpatul este cercetat pentru infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 5 la 20 de ani este deasemenea greșită în opinia curții.
Aceasta deoarece art.7alin.2 din Legea nr.39/2003 dispune că pedeapsa pentru faptele de la art.7 alin.1 nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.
Ori infracțiunea mijloc nu poate fi sancționată mai decât infracțiunea scop.
Respingerea ca inadmisibilă a cererii de liberare pe cauțiune formulată de inculpatul recurent ridică probleme și din perspectiva respectării dreptului acestuia la un proces echitabil, prev. de art.6 din CEDO, drept care implică și asigurarea accesului la o instanță.
Accesul la instanță trebuie să fie unul efectiv și nu reglementat într-o manieră care practic lipsește dreptul de conținut, astfel cum a subliniat CEDO în cauza Airey contra Irlandei.
CEDO admite limitări ale accesului la instanță în sensul limitării cererilor abuzive, statele putând limita numărul de cereri de liberare provizorie din cursul unei proceduri, dar prin reglementarea din legislația internă românească în sensul instituirii unei limite maxime de pedeapsă pentru a putea beneficia de analizarea de către o instanță a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, practic dreptul este lipsit de conținut.
Ca urmare, constatând că cererea inculpatului recurent - a fost în mod greșit respinsă ca inadmisibilă, că cerințele prevăzute în art.1602Cod procedură penală se analizează în cadrul fazei de soluționare a cererii de liberare provizorie și nu în cazul fazei verificării condițiilor admisibilității în principiu, curtea va admite recursul declarat de inculpat, în baza art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală, va casa în întregime încheierea recurată și va trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării instanța de fond va analiza cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauțiune, în condiții de contradictorialitate, procedând la ascultarea inculpatului conform art.1608aCod procedură penală care apreciază că soluționarea cererii se face după ascultarea inculpatului, a concluziilor apărătorului și a celor ale procurorului, respectându-se dreptul esențial al inculpatului de a da declarații, ca și componentă esențială a dreptului la apărare.
Asupra cererii de față se rețin următoarele:
Inculpatul - este cercetat în dosarul - Biroul Teritorial Sălaj nr. 5/D/P/2008 pentru infracțiunile prevăzute de art.42 alin.1,2 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.24 alin.1,2 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu art.41 alin.2 Cod penal și art.27 alin.1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.7 din Legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, alături de alți inculpați.
În sarcina inculpatului s-a reținut că acesta s-a asociat cu alți inculpați constituind un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, au falsificat instrumente de plată electronice cu care, ulterior au retras numerar din bancomate de pe teritoriul României, Franței, Olandei și Germaniei.
Prin încheierea penală nr.36/C din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului -, pe o durată de 29 de zile începând cu data de 28.10.2008 ora 2100până la data de 25.11.2008 ora 2100.
Prin încheierea penală nr.39/C din 19 noiembrie 2008 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului - pe o perioadă de încă 30 de zile începând cu data de 25.11.2008 ora 2100până la data de 24.12.2008 ora 2100.
Recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive a fost respins prin încheierea penală nr.119/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.
Examinându-se cererea formulată de apărătorul inculpatului și însușită de acesta, se constată că deși formal sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea textelor de lege menționate, cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din probele existente la dosarul cauzei până la această dată, se constată că rezultă indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală și presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat. De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care este cercetat.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut că acesta s-a asociat cu alți inculpați constituind un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, au falsificat instrumente de plată electronice cu care, ulterior au retras numerar din bancomate de pe teritoriul României, Franței, Olandei și Germaniei.
Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea rolul său bine determinat, primind în compensație o cotă parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.
În conformitate cu dispozițiile art.1606Cod procedură penală condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie pe cauțiune sunt îndeplinite, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile săvârșite fiind până la 18 ani.
Instanța constată însă că faptele pentru care este cercetat inculpatul - și ceilalți coinculpați prezintă un grad sporit de pericol social atât datorită modalității în care au fost săvârșite cât și scopului urmărit, a perseverenței inculpaților în comiterea acestor fapte și prejudiciului mare produs, precum și a pedepsei mari prevăzute de legea penală pentru faptele săvârșite.
În raport de gravitatea faptei care așa cum s-a arătat denotă un pericol social ridicat, de complexitatea și anvergura cercetărilor care se efectuează, de natura faptelor care determină consecințe grave inclusiv pentru imaginea țării, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Acordarea liberării provizorii pe cauțiune este facultativă, fiind atributul instanței de a aprecia dacă liberarea provizorie pe cauțiune poate constitui o alternativă a măsurii arestării preventive.
În speță însă, pentru motivele arătate mai sus, se apreciază că nu se impune liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului - și în baza art.1602raportat la art.1608alin.6 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea acestuia.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul,solicitând casarea acesteia ca netemeinică și nelegală întrucât deși toate condițiile prev. de lege sunt îndeplinite în cauză,instanța de fond în mod nelegal i-a respins cererea. Aceasta raportat la situația sa personală,fiind la prima confruntare cu legea penală,având o atitudine sinceră,colaborând cu organele de anchetă și confruntându-se cu grave probleme de sănătate, în arest.
Analizând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea apreciază că recursul inculpatului este nefondat.
Astfel, într-adevăr, formal toate condițiile prev. de art.160/4 pr.pen. privind liberarea provizorie pe cauțiune sunt îndeplinite în cauză.
Însă potrivit art.160/5, 160/6 - 160/8 pr.pen.instanța admite o asemenea cerere când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată.
Din analiza prevederilor art. 160/4 pr.penală, rezultă că liberarea pe cauțiune se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie pe cauțiune este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauțiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiune, ori să ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza MATznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
Având în vedere pericolul social concret al faptelor comise de inculpatul, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, de multitudinea părților implicate în cauză, care denotă o amploare deosebită a activității infracționale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și în pofida poziției sincere avută de inculpat și a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Din coroborarea acestor texte rezultă așadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege (și care evident în această speță sunt îndeplinite), mai trebuie și ca această cerere să fie întemeiată.
În acest context analizând cererea inculpatului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, raportat la presupunerea rezonabilă și a indiciilor temeinice precum și a datelor existente din care ar rezulta că recurentul a comis infracțiunile.
Din actele dosarului se conturează ideea că inculpatul a acționat în strânsă legătură cu mai mulți inculpați cu care s-a asociat într-un grup infracțional organizat, având ca obiect fapte comise prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Probele dosarului pun în evidență că recurentul a utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, le-au falsificat și ulterior au retras numerar din bancomate de pe teritoriul României, Franței, Olandei și Germaniei, prejudiciul fiind situat la peste 1 milioane euro.
Față de cerelevate mai sus, curtea apreciauză că lăsarea în libertate a recurentului, prin admiterea cererii de liberare pe cauțiune este inoportună la acest moment procesual, în condițiile în care din momentul arestului preventiv al acestuia, au trecut cca 2 luni de zile, urmând să se prelungească starea de arest preventiv a acestuia sau în cazul finalizării urmăririi penale, să fie sesizată instanța competentă.
Curtea apreciază că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului și că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.
Acest punct de vedere este concordant atât cu practica instanțelor naționale cât și cu a celor europene așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei - 13 dec.2005 și Georgieva contra Bulgariei - 3 iulie 2008.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a încheierii recurate, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat conform dispozitivului.
Văzând și disp.art.189 și 192 alin.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul aflat în Arestul IPJ S, împotriva încheierii penale nr.124 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Sălaj.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției pentru av. pentru studiere dosar până la prezentarea apărătorului ales.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.PD/CA
19.12.2008 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan
