Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 81/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 81
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 185 din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se că dosarul se află în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.
Avocat, pentru recurentul - inculpat, susține oral motivele de recurs depuse la dosar și critică decizia pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.
În acest sens, solicită aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de dispozițiile art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 și suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 Cod penal.
În acest sens, susține că, deși recurentul este recidivist, infracțiunile pentru care a fost condamnat anterior "nu sunt de aceeași natură cu cele prevăzute de nr.OUG 195/2002.
În consecință, scopul educativ-preventiv al pedepsei, așa cum est definit de dispozițiile art. 52 Cod penal, poate fi atins și prin neexecutarea pedepsei într-un loc de deținere".
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că recurentul este nefondat, susține că hotărârile sunt legale și temeinice atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei, dar și modalitatea de executare a acesteia, instanțele reținând starea de recidivă postexecutorie în care a fost săvârșită infracțiunea, astfel că nu pot fi incidente dispozițiile ar 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Recurentul - inculpat, având cuvântul, recunoaște săvârșirea infracțiunii, regretă fapta comisă și lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 110 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Caracal, județ O, în dosarul nr-, inculpatul - fiul lui și, născut la 31 mai 1974 în comuna de, județ O, cu același domiciliu, cetățean român, studii 8 clase, zidar, CNP - - a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, cu aplicația art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, art. 37 lit. b și art. 71 Cod penal.
Inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa accesorie prev de art. 64 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, pe perioada executării pedepsei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la 02 noiembrie 2008, inculpatul a fost surprins de către organele de poliție pe raza localității unde domiciliază, conducând un autoturism marca 1310 având numărul de înmatriculare OT - 04 -, deși nu poseda permis de conducere.
Situația de fapt menționată anterior, a fost dovedită cu: adeverința nr. 4100/24 iunie 2008 emisă de Instituția Prefectului județului O, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, cu procesul-verbal de constatare, proba testimonială administrată cu martorii și, dar și cu recunoașterea inculpatului - care a relatat că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În consecință, reținându-se antecedentele penale concretizate în starea de recidivă postexecutorie, conform art. 37 lit. b Cod penal, primul termen fiind o pedeapsă de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 189 alin. 2 și art. 197 alin. 3 Cod penal, prin sentința penală nr. 22/1998 a Tribunalului Olt definitivă prin decizia penală nr. 325/1999 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în executarea căreia a fost arestat la data de 04 august 1997 și liberat condiționat la 07 iulie 2003 (rest de executat 1529 de zile), reținând și circumstanțe atenuante în beneficiul inculpatului, instanța de fond a făcut aplicația dispozițiilor art. 71 Cod penal, în sensul executării pedepsei de 6 luni prin privare de libertate, într-un loc de detenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece nu s-a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză, iar la individualizarea pedepsei la care a fost condamnat nu s-au avut în vedere criteriile prev de art. 72 și 52 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 185 din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosar nr-, s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpatul -, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul soluționării apelului în sumă de 120 lei, din care 70 lei onorariu apărător din oficiu avansat conform art. 189 Cod Procedură penală pentru asigurarea asistenței juridice la termenul din 10.06.2009, avocat oficiu prezent și la termenul din data de 01 iulie 2009.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a constatat în esență că probele administrate au fost interpretate corect, rezultând cu certitudine situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată, respectându-se în totalitate criteriile prev de art. 72 Cod penal, precum și pe cele prev de art. 52 Cod penal, reținându-se în acest sens faptul că deși inculpatul este recidivist, i-au fost acordate circumstanțe atenuante potrivit art. 74 alin. 1 lit. c rap la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, situație în care, instanța de fond s-a orientat la o pedeapsă în cuantum sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
Față de acestea, tribunalul a concluzionat că nu se putea aplica inculpatului o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și nici cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nefiind incidente prevederile art. 81,82 Cod penal, sau art. 861și 862Cod penal.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul -, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare.
Se solicită reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, la un cuantum inferior și schimbarea modalității de executare a acesteia, în sensul suspendării condiționate a executării, conform art. 81 Cod penal.
Recursul este nefondat.
Curtea constată că instanța de fond a reținut circumstanțe legale atenuante în beneficiul recurentului, coborând pedeapsa sub minimul special, cuantumul fiind proporțional cu gradul concret de pericol social al infracțiunii comise.
Și cel de-al doilea motiv de recurs care vizează modalitatea de executare a pedepsei este nefondat, dispozițiile art. 81 Cod penal nefiind aplicabile, având în vedere prevederile art. 81 lit. b Cod penal, care prevăd în mod expres că poate beneficia de instituția suspendării condiționate "infractorul care nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni".
Ori, pedeapsa anterioară - care constituie primul termen al recidivei - este de 10 ani, situație în care se constată că în mod legal s-a făcut aplicația prevederilor art. 71 Cod penal.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia hotărârilor, în baza art. 38515pt. 1 lit. b Cod Procedură penală, se va dispune respingerea recursului, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 185 din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosar nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul la 210 lei cheltuieli judiciare, din care, 200 lei reprezintă onorariu iu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
G - - - - -
Grefier,
Red. jud.: C-tin.
Jud. apel:.
Dact. 2 ex./ - 03 Februarie 2010
-28 ianuarie 2010 -
- Emis extras penal;
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Tamara Carmen Bunoiu, Constantin