Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 84/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.84
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE G - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
- - - JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
- JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din 27 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații, în stare de arest preventiv, asistați de avocat, apărător ales.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Apărătorul celor trei inculpați susține recursurile, iar cu referire la dispozițiile art.3856alin.3 Cod pr.penală, apreciază că menținerea stării de arest față de aceștia nu se mai justifică, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii au încetat.
Procurorul apreciază că, dimpotrivă, temeiurile ce au determinat arestarea impun privarea de libertate, în continuare, a inculpaților, considerente pentru care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Inculpații, pe rând, arată că își însușesc concluziile apărătorului lor ales.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 ianuarie 2010, Tribunalul Dolj, în baza art.3002Cpp rap. la art.160 Cod pr.penală, a menținut starea de arest față de inculpații:
- - "" fiul lui și, născut la data de 25.10.1988 în C, județ D, cu domiciliul în com. Cetate, sat Cetate, nr. 1330, jud. D, CNP -, (mandat de arestare preventivă nr.19 din data de 02 mai 2009 emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr-), deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
-, fiica lui și, născută la data de 13.08.1986 în C, cu domiciliul în C-,. e,. 5,. 16, jud. D, CNP -, (mandat de arestare preventivă nr.20 din data de 02 mai 2009 emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr-), deținută în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
- -, fiul lui - și, născut la data de 03.06.1988 în C cu același domiciliu,-,.83A2,.1,.40, jud. D, CNP -, (mandat de arestare preventivă nr.21 din data de 02 mai 2009 emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr-), deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova (dosar de urmărire penală nr.11D/P/2009), au fost trimiși în judecată inculpații, după cum urmează: - pentru săvârșirea infracțiunilor de:- constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din.39/2003,- trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004, - trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și - complicitate la introducerea sau scoaterea din țară de droguri de mare risc fără drept, prev. de art. 26 Cp rap. la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004,- pentru săvârșirea infracțiunilor de:- constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din.39/2003, - trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și - complicitate la introducerea sau scoaterea din țară de droguri de mare risc fără drept, prev. de art. 26 Cp rap. la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004,- -, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din.39/2003,- trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004, - trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și - complicitate la introducerea sau scoaterea din țară de droguri de mare risc fără drept, prev. de art. 26 Cp rap. la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr.522/2004
În sarcina inculpaților s-a reținut că la data de 13 aprilie, organele de poliție din cadrul C, s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe raza municipiului C își desfășoară activitatea un grup infracțional organizat ce are în preocupări traficul de droguri de risc și mare risc, care ar fi coordonat de un tânăr pe nume "" din com. Cetate, jud. D, din care ar mai face parte și un alt tânăr cunoscut sub numele de "", că membrii rețelei ar fi adus drogurile din Spania și le-ar depozita la o tânără pe nume din C, tranzacțiile cu droguri având loc în incinta barului "" din Roșie.
Pentru descoperirea întregii activități infracționale și a tuturor membrilor grupului în cauză s-a uzat și de instituția investigatorului sub acoperire, astfel că în data de 14.04.2009, numiții și au vândut acestuia, cantitatea de circa 0,55 gr. rezină de cannabis (hașiș), cu suma de 50 lei, fapt rezultat din raportul investigatorului sub acoperire și comunicarea Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, care în urma analizelor, a pus în evidență în proba înaintată, tetrahidrocannabinol (), substanță psihotropă biosintetizată de planta, aceasta făcând parte din Tabelul -anexă III din Legea 143/2000.
S-a mai stabilit că în perioada următoare, numita, identificată ulterior ca fiind, urmează să primească tot din Spania, de la prietenul ei o însemnată cantitate de cocaină, situație în care s-a uzat și de instituția interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice și a înregistrării audio-video în mediul ambiental, pe baza autorizației emise de către Tribunalul Dolj.
În baza informațiilor rezultate din interceptarea convorbirilor telefonice, în seara de 01.05.2009 s-a organizat prinderea în flagrant a inculpaților, care s-a materializat conform procesului - verbal încheiat cu această ocazie.
Astfel, în jurul orelor 20:00, inculpata, aflând de sosirea coletului, s-a deplasat cu autoturismul marca Mercedes de culoare neagră, cu numere de înmatriculare spaniole(6118 ), în care se mai aflau învinuiții - la volan, și numitul, pe numele căruia fusese expediat coletul, în zona stației de lângă Autogara C, unde, de altfel se afla și microbuzul care adusese coletele expediate din Spania.
După ce și au ridicat coletul (un geamantan) de la șoferul microbuzului și se deplasau către autoturismul marca Mercedes unde erau așteptați de și, au apărut organele de poliție care au procedat la imobilizarea acestora.
și au fost conduși în barul din incinta stației, trecându-se imediat la urmărirea lui și care reușiseră să fugă. La scurt timp, a fost adus și el în bar, unde în prezența lor și a martorilor asistenți s-a deschis coletul, când ascuns în buzunarul unei geci, a fost descoperit un pachețel învelit în folie de plastic și staniol, în care se afla o substanță pulverulentă, de culoare albă cu miros specific de cocaină, care a fost introdusă într-un plic și sigilată de organele de poliție.
Conform comunicărilor transmise de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, cu nr. -/02.05.2009, rezultă că, după efectuarea analizelor de laborator, proba înaintată(49,47 gr.) conține cocaină în amestec cu, și, cocaina făcând parte din Tabelul II, anexă la Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Cu ocazia audierii, în prezența apărătorilor desemnați din oficiu, învinuiții, cu excepția lui, au recunoscut faptele, precizând că în fapt, drogurile ar fi fost expediate din Spania pentru, de către numita "", al cărei nume nu-l cunosc, ceea ce nu poate fi reținut întrucât din interceptările telefonice efectuate, rezultă că a expediat pachetul.
Din probatoriul administrat, mai rezultă că învinuiții s-au înțeles să treacă la expeditorul coletului numele fictiv de " " și la destinatar numele lui, un tânăr din C, cunoștință a lui, pentru a încerca să scape de răspundere penală în cazul în care drogurile ar putea fi descoperite.
Inculpații -, și - au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore de la data de 01.05.2009 orele 20:00 și până la data de 02.05.2009 orele 20:00.
Prin ordonanțele din data de 02.05.2009, împotriva învinuiților -, și - a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
La termenul din 27 ianuarie 2010, verificând, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive față de cei trei inculpați, potrivit art.3002rap.la art.160 Cod pr.penală, tribunalul a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun, în continuare privarea de libertate, a acestora.
Împotriva încheierii primei instanțe, au formulat recurs cei trei inculpați, iar prin apărătorul ales al acestora, cu referire la dispozițiile art.3856alin.3 Cod pr.penală, au apreciat că se impune revocarea măsurii, întrucât temeiurile ce au determinat luarea acesteia, au încetat, și nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Observând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că cei trei inculpați, au fost trimiși în judecată, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.2 alin.1, art.2 alin.2, art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004, fapte pentru care au fost arestați preventiv, la data luării măsurii avându-se în vedere îndeplinirea condițiilor prev.de art.143 rap.la art.148 lit.f Cod pr.penală.
Cum aceste temeiuri ce au determinat arestarea preventivă impun privarea de libertate, în continuare, a inculpaților, se va aprecia că prima instanță, atunci când a verificat potrivit art.3002rap.la art.160 Cod pr.penală, a procedat corect menținând arestarea preventivă față de inculpați.
Așa fiind, în baza art.38515pct.1 lit. Cod pr.penală, recursurile declarate de inculpați vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispoz.art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din 27 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Obligă inculpații la câte 20 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2010.
G - - - - -
Grefier,
Red.jud.GV
PS/26.02.2010
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Tamara Carmen Bunoiu, Constantin