Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 883/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 883/
Ședința publică din 25 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 59 din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul-recurent, lipsă, se prezintă avocat din cadrul Biroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar împuternicire avocațială și copia rezoluției din 27.03.2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat, solicită admiterea recursului, hotărârile fiind nelegale și netemeinice, producându-se o gravă eroare de fapt. Precizează faptul că s-a reținut faptul că inculpatul a fost implicat într-un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, iar după implicarea sa în accident, acesta ar fi părăsit locul accidentului, ignorându-se probele administrate și elementele ce caracterizează evenimentele. Din procesul verbal însă, se desprinde împrejurarea că inculpatul a fot prezent la cercetarea de la locul faptei, fiind prezent când a semnat procesul-verbal de cercetare la locul faptei. Mai mult, martorii au relevat împrejurări ce se coroborează cu declarația inculpatului, iar organele de poliție nu au pus problema că inculpatul ar fi părăsit locul accidentului. De asemenea în procesul verbal s-a consemnat faptul că inculpatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru a se recolta probe în vederea stabilirii alcoolemiei, ori infracțiunea se realizează faptic prin îndepărtarea inculpatului fără încuviințarea organelor de poliție.
Solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d C.P.P. întrucât nu există latura obiectivă a infracțiunii.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, din declarațiile martorilor rezultând faptul că inculpatul a părăsit locul faptei, întorcându-se ulterior pentru a semna actele.
În replică, apărătorul ales al inculpatului-recurent arată că dacă se reține că îndepărtarea de al locul faptei a avut loc și a existat și o revenire, se poate pune problema desistării inculpatului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 216 din 19 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Oravița, în baza art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002, a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22 martie 1963 în localitatea, jud. M, domiciliat în localitatea, nr. 145, jud. A, la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, pe o durată de 4 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare, potrivit art. 82 Cod penal.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83, 84 Cod penal, în condițiile art. 359 Cod procedură penală, referitoare la revocarea beneficiului suspendării, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, precum și în cazul neexecutării obligațiilor civile.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de 22.10.2007 în jurul orelor 3,00, inculpatul, conducând autotrenul marca Mercedes, încărcat cu material lemnos, cu număr de înmatriculare AR 3622 pe raza localității, pe strada -, a fost implicat într-un grav accident rutier, intrând în coliziune cu autoturismul marca Opel condus de victima, victima suferind leziuni grave în această împrejurare, politraumatism cranio-cerebral, cranio-facial și de membre, decedând ulterior la 24.10.2007, certificat de deces DP nr. 33869 la clinica de Neurochirurgie T, în urma acestor leziuni, complicate cu o bronhopneumonie, așa cum rezultă din raportul medico-legal depus în cauză.
După momentul impactului, conducătorul auto al autotrenului, inculpatul, a coborât din vehicul, încercând să deschidă ușa autoturismului în care de afla victima, în stare de agonie, nereușind acest lucru, întrucât pentru scoaterea victimei din autoturism era nevoie de descarcerare.
În acele împrejurări, cum la fața locului au venit și alți cetățeni, inculpatul i-a solicitat ajutorul martorului, în vederea anunțării organelor de poliție și a salvării, în beneficiu victimei, apoi inculpatul a părăsit locul accidentului.
S-a reținut că potrivit reglementărilor OUG 195/2002, modificată și completată, părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Potrivit aceluiași act normativ nu constituie infracțiune fapta conducătorului de vehicul care, în lipsa altor mijloace de transport, el însuși transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului, precum și nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului fapta conducătorului autovehiculului cu regim de circulație prioritară, dacă acesta anunță de îndată poliția și după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare; nu constituie infracțiune, părăsirea locului accidentului, dacă victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că inculpatul, părăsind locul accidentului, nu se afla în nici una din ipotezele sus-arătate, prevăzute de lege, care exonerează de la reținerea în sarcina inculpatului a faptei de părăsire a locului accidentului. Susținerile inculpatului, care deși a recunoscut că a plecat de la locul accidentului pentru o perioadă scurtă de timp, sub motivarea de a anunța verbal organele de poliție, sunt considerate de prima instanță ca netemeinice, acesta în calitate de conducător auto, în speță, nu putea părăsi locul accidentului pentru nici o perioadă de timp, oricât de scurtă ar fi fost în opinia acestuia, decât în ipotezele legale ce se prezumă absolut că le cunoaște orice conducător auto, posesor de permis de conducere.
S-a reținut că, mai mult, în acele împrejurări, potrivit declarațiilor martorului, inculpatul i-a cerut, inițial telefonic, să susțină și să ascundă că inculpatul a fost conducătorul auto al autotrenului implicat în accident, astfel că la revenirea la fața locului accidentului, moment în care organele de poliție erau deja ajunse la locul accidentului, în urma salvării și după descarcerarea victimei acțiunea sa a însemnat inducere în eroare a organelor de poliție, care iniția au luat primele măsuri de cercetare față de numitul, prelevându-se probe biologice față de acesta.
De asemenea, s-a reținut că poziția inculpatului de ascundere a faptului inițial că el este conducătorul auto implicat în accident, așa cum a fost arătată de martorul, este confirmată și prin depoziția martorului, dată în faza de urmărire penală, ce a susținut poziția inculpatului de intimidare a martorului, cu privire la aflarea adevărului.
Prima instanță, față de concluziile apărătorului inculpatului, avocat, ce a invocat aspectul că deși în cauză inculpatul a părăsit locul accidentului, a intervenit desistarea acestuia, a reținut în speță că nu sunt întrunite disp. art. 22 Cod penal, ce reglementează desistarea inculpatului, întrucât inculpatul a revenit la locul accidentului după descoperirea faptei, adică după ce au ajuns organele de poliție și ale salvării la locul accidentului, în momentul finalizării descarcerării victimei, organe de poliție ce au găsit la fața locului un accident cu victimă și un conducător auto ce nu era la locul accidentului. De altfel, în primele momente de revenire la locul accidentului a inculpatului, prima instanță a apreciat că comportamentul inițial al inculpatului nu era un comportament firesc al unui conducător auto implicat ăn accident, responsabil de împrejurarea în care s-a săvârșit accidentul, ci ca o persoană ce a dorit să nu se afle implicarea sa, dorind a induce în eroare organele de poliție în identificarea sa.
Prin adresa nr. -/21.11.2006 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor, s-a arătat că inculpatul avea permisul de conducere reținut de la data de 06.08.2006.
Probele administrate în cauză au format pe deplin convingerea instanței de fond că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică dată prin rechizitoriu fiind corectă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier, prev. de art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002, faptul pentru care prima instanță l-a condamnat pe inculpat.
La individualizarea pedepsei s-a ținut seama de disp. art. 72 Cod penal, respectiv de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, lipsa de antecedente penale, împrejurările în care a fost săvârșită fapta și urmările acesteia, criterii prin prisma cărora a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, făcând aplicarea disp. art. 81, 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cpp a atras atenția inculpatului asupra prev. disp. art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, precum și în cazul neexecutării obligațiilor civile.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
În motivarea apelului, inculpatul a susținut că procesul-verbal de cercetare la fața locului nu reține că inculpatul a părăsit locul producerii accidentului, că nu este semnat de martorii asistenți, motiv pentru care este motiv de nulitate.
De asemenea, s-a invocat faptul că la dosar există două buletine de analiză toxicologică ce pot constitui probe, aspect care vine să dovedească faptul că nu inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii, că aceste probe nu se coroborează cu declarațiile date de părți în cauză, aspect pentru care instanța trebuia să facă aplicarea principiului "in dubio pro reo".
S-a mai susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății pentru că nu există o acțiune ilicită de părăsire a locului accidentului, întrucât inculpatul a lipsit justificat pentru a anunța organele de poliție, de asemenea nu s-a creat o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege, neexistând acțiune ilicită și nu a existat intenția de părăsire a locului accidentului.
Totodată, s-a solicitat, în subsidiar, reținerea în favoarea inculpatului a desistării ca și cauză a încetării procesului penal, întrucât inculpatul a revenit la locul producerii accidentului, el stând la o oarecare distanță întrucât acest lucru a fost solicitat chiar de către organele de poliție.
Prin decizia penală nr. 59 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 216 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oravița în dosar nr-.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, analizând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, de actele și probele de la dosar, a constatat că apelul este nefondat și hotărârea Judecătoriei Oravița este legală și temeinică, pronunțată în conformitate cu starea de fapt și cu probele administrate.
Coroborând probele administrate respectiv declarația inculpatului, declarațiile testimoniale, procesul-verbal de cercetare la fața locului, instanța de apel a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 81 al. 1 din OUG 195/2002, respectiv părăsirea locului accidentului.
S-a apreciat că faptul că procesul verbal de cercetare la fața locului nu este semnat de martorii asistenți, nu constituie motiv de nulitate, el fiind semnat de inculpat, reținându-se în cuprinsul său că inculpatul nu are de formulat nici o obiecție și este de acord cu cele consemnate.
În ceea ce privește buletinul de analiză toxicologică, s-a considerat că faptul că i-au fost recoltate atât inculpatului cât și celuilalt conducător auto implicat în accident probe biologice, acest aspect nu reprezintă un element care să compună conținutul constitutiv al infracțiunii deduse judecății (cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost cercetat în același dosar și pentru alte infracțiuni la regimul circulației).
Instanța de apel a reținut că declarațiile martorilor audiați în cauză converg toate și se coroborează cu aspectele reținute de organele de cercetare penală cu ocazia cercetării la fața locului.
Tribunalul a apreciat că este dovedit cert că inculpatul a părăsit locul accidentului - lucru recunoscut și de el în declarația dată, că și-a folosit telefonul mobil nu pentru a anunța organele de poliție sau salva rea, ci pentru a-și suna un coleg, pe numitul care să declare că el ar fi fost implicat în producerea accidentului. S-a reținut că, de fapt, inițial, organele de urmărire penală l-au și contactat pe acest martor, însă era firesc ca situația reală să fie descoperită și inculpatul, reîntors la fața locului după sosirea organelor de poliție, să fie cercetat pentru faptele pe care el le-a săvârșit, în acest sens fiind declarația martorului precum și declarațiile relativ oscilante ale inculpatului.
În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 81 al. 1 din OUG 195/2002, respectiv infracțiunea de părăsire a locului accidentului, s-a apreciat de către tribunal că instanța de fond a reținut corect că acestea sunt întrunite, inculpatul acționând cu intenția de a părăsi locul accidentului pentru a nu fi cercetat de organele penale, iar faptul că ulterior s-a întors și a cooperat în cadrul efectuării urmăririi penale nu-l absolvă de vină și nici nu înseamnă că nu a intenționat să săvârșească fapta penală. S-a considerat că inculpatul, în drumul său, a întâlnit organele de poliție și a realizat că a acționat pripit și a revenit, dar chiar și atunci a privit de la distanță modul în care se efectuau cercetările și nu s-a prezentat singur pentru a face declarațiile corespunzătoare.
Sub acest aspect, instanța de apel a apreciat că nu poate fi reținută desistarea, ca motiv de încetare a procesului penal.
Revenind la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, tribunalul a reținut că sunt întrunite atât elementele subiective - intenția, cât și elementele obiective - crearea unei stări de pericol asupra siguranței circulației și asupra modului de realizare a cercetării la fața locului și de finalizare a acesteia.
S-a considerat că instanța de fond a procedat legal și temeinic în administrarea și interpretarea probelor; principiul "in dubio pro reo" nu a putut fi reținut în sarcina inculpatului, întrucât nu există nici un dubiu în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, faptă prevăzută de art. 81 al. 1 din OUG 195/2002.
Împotriva deciziei penale nr. 59 din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S a declarat recurs în termen inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale și urmare a rejudecării, achitarea sa deoarece infracțiunea de părăsire a locului accidentului se realizează prin îndepărtarea voluntară a conducătorului auto implicat în accident, fără încuviințarea organelor de poliție având ca scop îngreunarea stabilirii condițiilor și identității persoanelor implicate într-un accident, iar nici o probă administrată nu a dus la concluzia că inculpatul a comis o asemenea faptă. Se mai arată în motivarea recursului că probele administrate au dus la concluzia că s-a deplasat 400 metri de la locul faptei la solicitarea organelor de poliție pentru a păstra o distanță de 20 de metri de locul unde se făceau cercetările și absența sa a coincis cu deplasarea pentru anunțarea accidentului, că întreaga cercetare s-a întins pe durata a 3 ore, perioadă de timp în care a fost condus la unitatea sanitară pentru recoltarea probelor, în cauză fiind incident cazul de înlăturarea caracterului penal al faptei a erorii grave de fapt.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, potrivit art. 3856.C.P.P. instanța de recurs apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și întregul probator administrat.
Starea de fapt reținută de către prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul procesului penal și care a dus la concluzia că în 22 octombrie 2007, în jurul orelor 3,00 inculpatul, conducând autotrenul marca Mercedes încărcat cu material lemnos, pe raza localității a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel condus de victima. Întrucât victima nu putea fi scoasă din mașină, aflându-se în stare de agonie, inculpatul a solicitat ajutorul martorului în vederea anunțării organelor de poliție și a salvării, după care a părăsit locul accidentului. OUG 195/2002 modificată stabilește faptele care nu constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului, printre acestea numărându-se și situația în care inculpatul transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să le acorde asistență calificată sau situația în care șoferul conducând un autovehicul cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se întoarce la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare. Analizând aceste cazuri expres prevăzute de lege, în mod corect au apreciat instanțele că inculpatul nu se încadrează în acestea și care l-ar fi exonerat de răspundere penală.
Inculpatul a recunoscut că a părăsit locul accidentului, dar explicația oferită de acesta în sensul că a plecat pentru a anunța organele de poliție nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpatului, deoarece fiind implicat într-un accident rutier avea obligația de a se pune la dispoziția organelor de urmărire penală și nu putea părăsi locul accidentului decât cu încuviințarea acestora. Probele administrate au dus la concluzia că inculpatul a avut intenția de a ascunde implicarea sa în accident, în acest sens fiind declarația martorului care audiat fiind de către instanța de fond - fila 114 dosar, care arată că a fost contactat telefonic în noaptea accidentului de către inculpat care i-a solicitat să declare organelor de urmărire penală că el a fost cel care a condus vehiculul, astfel că la sosirea organelor de poliție martorul a fost cel care a prezentat lucrătorului de poliție permisul de conducere și el a fost cel căruia i s-au prelevat probe biologice. Martorul mai arată că la poliție a spus adevărul, în sensul că inculpatul este cel care a condus autovehiculul, inculpatul rămânând la locul faptei. Același martor mai arată că s-a întâlnit cu inculpatul la aproximativ 2 km de locul accidentului, deplasându-se cu el la fața locului, astfel că susținerea inculpatului în sensul că s-a îndepărtat la 400 metri de locul evenimentului rutier pentru a anunța organele de poliție este nefondată, în realitate inculpatul aflându-se la 2 km de locul faptei, cu scopul d ea aștepta sosirea martorului care urma să declare că este șoferul implicat în accident. Același martor mai arată că cei doi s-au deplasat la locul faptei după ajungerea poliției și a salvării, astfel că este evident că a trecut un interval de timp de la producerea accidentului și până la sosirea poliției și salvării, perioadă de timp în care inculpatul nu se afla la locul accidentului. Aceeași stare de fapt cu privire la părăsirea locului accidentului de către inculpat este relatată și de martorul G - fila 20 dosar fond, care l-a observat pe inculpat coborând din autoturism cu o lanternă cu care a luminat înspre persoana implicată în accident, părăsind apoi locul faptei în timp ce vorbea la telefon. Același martor mai arată că s-a întors acasă pentru a se îmbrăca fiind în pijama, iar după venirea poliție și salvării a apărut și inculpatul despre care afirmă că s-a întors la locul accidentului după aproximativ o oră. Martorul mai arată că persoana care a anunțat salvarea se numește, el fiind și cel care a anunțat organele de poliție.
Infracțiunea de părăsire a locului accidentului reținută în sarcina inculpatului s-a realizat în modalitatea îndepărtării voluntare a conducătorului auto implicat în accident, fără încuviințarea organelor de poliție, având ca scop îngreunarea stabilirii condițiilor evenimentului rutier soldat cu decesul persoanei. Conduita inculpatului relatată de depozițiile martorilor prin care a încercat să influențeze mersul anchetei prin prezentarea ca conducător al autovehiculului implicat în accident a unei alte persoane, justifică comiterea faptei, valorile sociale lezate prin atitudinea ilicită vizând siguranța circulației pe drumurile publice și activitatea de cercetare desfășurată de organele judiciare. Infracțiunea de părăsire a locului accidentului reținută în sarcina inculpatului s-a consumat în momentul în care acesta s-a depărtat de la locul faptei cu intenția de a-l determina pe martorul de a declara organelor judiciare că el este cel care a condus autotrenul implicat, așa explicându-se și absența lui de la locul accidentului pe o perioadă mai mare de timp în așteptarea martorului menționat. Nu se poate vorbi în cauză nici de existența erorii ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece inculpatul a avut cunoștință despre implicarea sa în accidentul rutier soldat la acel moment cu rănirea gravă a conducătorului celuilalt vehicul, ceea ce îi incumba obligația de a se pune la dispoziția organelor de urmărire penală pentru stabilirea condițiilor și dinamicii accidentului. Soluția aleasă de inculpat de a pleca de la locul accidentului telefonându-i martorului și solicitându-i să declare că el este conducătorul autotrenului implicat în accident, denotă intenția inculpatului de a ascunde organelor de poliție elemente de natură să ducă la stabilirea exactă a condițiilor evenimentului rutier și fiind o dovadă elocventă a intenției sale de a comite fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Prin urmare, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. va respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 59 din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-
În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 59 din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-
În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 25.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red. - 29.09.2008,
Tehnored.U-03.10.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
