Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 96/R

Ședința publică din 2 februarie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 204/A din 23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește inculpatul recurent, pentru care se prezintă avocat, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul inculpatului solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru prezentarea acestuia în fața instanței, întrucât la acest termen de judecată se află internat în spital.

Procurorul se opune unei noi amânări a cauzei, având în vedere că pentru acest motiv s-au acordat deja 5 termene de judecată, iar pentru termenul de azi nu s-a depus nici un act medical din care să rezulte cele învederate de apărătorul ales al inculpatului.

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare a cauzei, întrucât nu s-a depus nici un act medical care să facă dovada celor învederate de apărătorul ales al inculpatului, iar prezența acestuia nu este obligatorie.

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.1Cpp, din materialul probator administrat în cauză rezultând că se impune cel mult aplicarea unei amenzi administrative.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, hotărârile sunt legale și temeinice, sancțiune aplicată este corectă, aplicarea art. 81 Cp fiind de natură să contribuie la îndeplinirea scopului pedepsei prev. de art. 52 Cp.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 542 din 27.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în baza art. 79 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 13.Cod Penal și a art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. d Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, iar în temeiul art. 71.Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua, b, c

Cod Penal

În baza art.81 Cod Penal, art.82 și Cod Penal art.71 al.5 s Cod Penal-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii, pe un termen de încercare de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni iar în baza art.359 C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83

Cod Penal

În baza art. 346 al.1 C.P.P. a respins ca inadmisibilă în cadrul procesului penal acțiunea civilă formulată de către partea civilă G iar în baza art. 191 al.1 C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, către stat.

Prima instanță a reținut în fapt că în data de 09.04.2006 pe DN 6 în zona - a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme respectiv un autoturism marca Ford cu nr. de înmatriculare - condus de către inculpat și un autoturism marca Mercedes cu nr. de înmatriculare - condus de numitul Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,00 mg/l la G și de 0,96 mg/l la inculpatul astfel că acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemiei nr. 227/A IML T rezultă că alcoolemia din cea dintâi probă este de 1,80%o, iar la proba a II-a de 1,65 %

Inculpatul, prin avocat, a solicitat recalcularea probelor biologice iar Comisia pentru interpretarea alcoolemiei din cadrul IML T, prin adresa nr. 1913/07 august 2006 comunicat faptul că alcoolemia inculpatului la ora 11,30 fost cuprinsă în intervalul aproximativ 0.90 gr. %o - 1.50 gr. %o în funcție de momentul ingestiei de alimente.

A fost solicitată recalcularea alcoolemiei la IML Minovici Expertiza medico-legală nr. 2464 stabilește că interpretarea retroactivă s-a efectuat pe baza următoarelor date: inculpatul a consumat 2 bere între orele 22.50 - 11.00, a fost depistat la ora 11.30 în data de 09.04.2006, alcoolemia de 1.80 %o s-a stabilit la analiza sângelui recoltat la ora 12.10, alcoolemia de 1.65 %o s-a stabilit la analiza sângelui recoltat la ora 13.10, inculpatul are greutatea de 70 kg. Interpretarea retroactivă efectuată pe baza acestor date arată că la ora 11.30 alcoolul se afla în organismul inculpatului în faza de eliminare, corespunzând teoretic unei alcoolemii în descreștere de cca. 1.90 %o concentrație ce nu putea proveni din consumul declarat.

Comisia Superioară de Medicină Legală analizând întreg materialul înaintat a acordat avizul privind raportul de Expertiză medico-legal nr. 2464/I/06/10.11.2006 efectuat la INML

Având a se pronunța asupra încadrării juridice a faptei anterior expuse, instanța a reținut că, în drept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 79 al.1 din nr.OUG 195/2002, fapta săvârșită de către inculpat prezentând "in concreto" pericolul social al respectivei infracțiuni.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel inculpatul care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1C.P.P. și aplicarea unei sancțiuni administrative sau reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a-c si art. 76.Cod Penal să fie coborâtă pedeapsa aplicată sub minimul special.

Prin decizia penală nr. 204/A din 23 iunie 2008, Tribunalul Timiș, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 542 din 27.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.

Analizând apelul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, tribunalul a constatat că prima instanță, din probatoriul administrat în cauză, a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății, recunoscută de altfel și de inculpat și a făcut o legală încadrare juridică a faptei săvârșite de acesta.

Apelul inculpatului, poartă pe aplicarea unei sancțiuni mai blânde, respectiv o sancțiune administrativă considerându-se că în concret fapta inculpatului ar fi lipsită de pericolul social al unei infracțiuni.

Având a se pronunța asupra acestei critici, instanța de apel a constatat însă că prima instanță, prin hotărârea atacată a arătat că fapta săvârșită de către inculpat prezintă însă în concret pericolul social al unei infracțiuni, ținând cont de împrejurările în care a fost săvârșită și de gradul de alcoolemie al inculpatului la momentul conducerii autoturismului.

Numai o sancțiune penală precum cea aplicată de prima instanță este de natură a satisface prevenția generală, pentru a proteja siguranța circulației pe drumurile publice, dar și prevenția specială a inculpatului, pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni.

Prima instanță a arătat în concret când a individualizat sancțiunea aplicată inculpatului, că a ținut cont de criteriile generale prev. de art. 72.Cod Penal și mai mult, a reținut că circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, împrejurările că acesta se află la primul contact cu justiția penală și că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal de față, făcând aplicarea art. 74 și 76.Cod Penal și coborând pedeapsa aplicată sub minimul special.

De aceea, o altă reducere de pedeapsă, peste cea stabilită de prima instanță, s-a apreciat de către tribunal că nu se impune astfel încât, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, recursul nefiind motivat în scris, ci doar oral, de apărătorul ales al inculpatului, care a solicitat achitare inculpatului în temeiul art. 10 lit.1Cpp, apreciind că este suficientă aplicarea unei amenzi administrative pentru reeducarea inculpatului.

Examinând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.

Astfel, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală în forma prevăzută de art. 79 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 13 Cp, încadrarea juridică fiind cea legală, iar pedeapsa de 10 luni închisoare a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor art. 72 Cp privind individualizarea judiciară a pedepselor, fiind luat în calcul gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea de săvârșirea a acesteia, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a adoptat o atitudine sinceră.

Având în vedere natura faptei săvârșite de către inculpat și modalitatea de comitere a acesteia, gradul de alcoolemie care a fost stabilit prin probe științifice, nu se poate aprecia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și că se poate vorbi doar de o atingere minimă a valorilor apărate de legea penală.

Instanța de fond, de altfel, a valorificat în mod corect, reținând ca fiind circumstanțe atenuante facultative împrejurarea că inculpatul este la primul contact cu legea penală și a adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, iar pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de legea penală.

Analizând toate elementele cauzei, instanța concluzionează că în speța de față, fapta săvârșită de către inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin aplicarea unei pedepse care a fost corect individualizată, nefiind posibilă aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, așa cum a solicitat inculpatul prin apărătorul său ales.

Pentru toate aceste considerente, neexistând motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de către inculpatul.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cpp,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 204/A/23 iunie 2008 Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 192 al.2 Cpp obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 50 lei, reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu, către Baroul Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 02.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - G - - -

GREFIER

- -

Red. Gh./19.02.09

Tehnored. 2 ex./.19.02.09

PI. - - Jud.

-; - Trib.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Timisoara