Infractiuni silvice Spete. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 127/R/2008
Ședința publică din 19 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș e
Curții de Apel Cluj
JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria
-
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 117 din data de 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosar nr-, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii silvice prev. de art. 98 alin. 1 din Legea 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. b pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind partea civilă Primăria Comunei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpatul arată că își menține recursul declarat în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care se se dispună reducerea pedepsei aplicate. Arată că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 98 alin. 1 Codul Silvic, respectiv sustragere ilegală de arbori, apreciind această pedeapsă mult prea severă. Solicită să se aibă în vedere circumstanțele atenuante, valorea mică a prejudiciului cauzat, atitudinea sinceră a inculpatului, pericolul social concret redus și solicită să se dea o mai mare eficiență a dispozițiilor art. 74 lit. c rap. la art. 76 lit. pen. cu consecința reducerii sub această limită a pedespei ce se va aplica inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpatul, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatului. Arată că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare, respectiv la pedeapsa de 4 ani închisoare în anul 2002, fiind liberat condiționat. Inculpatul nu a dat dovadă de îndreptare, continuând să comită fapte de acest gen. Apreciază că instanța de fond în mod corect a aplicat pedeapsa de 10 luni închisoare, având în vedere susținerile inculpatului, modalitatea de comitere a faptei, declarațiile pădurarilor din care rezultă că inculpatul în mod frecvent sustrăgea lemn din pădurea statului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită amânarea executării pedepsei.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 814 din 14 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr- s-a dispus în baza art. 98 alin.1 Cod silvic cu aplic. art. 37 lit. "b" Cod penal, art. 74 lit. "c" Cod penal rap. la art. 76 lit. "d" Cod penal, condamnarea inculpatului, fiul lui, născut la 13.06.1973, în comuna Cetate, județul B-N, CNP--, cetățean român, domiciliat în comuna, sat de, nr. 458, județul B-N, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii silvice de sustragere ilegală de arbori, la 10 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. "a" și "b" Cod penal, pe toată durata executării pedepsei.
În baza art. 998 cod civil rap. la art. 14 și 346 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Primăria comunei, suma de 563,80 lei despăgubiri civile, respingându-se celelalte pretenții civile reprezentând TVA, ca neîntemeiate.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească, în favoarea statului, 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei, cu titlul de onorariu avocațial din oficiu pentru av..
Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În data de 11.07.2007, inculpatul s-a deplasat cu atelajul său în locul numit "", pădure ce aparține comunei, de unde a sustras un număr de 4 arbori, specia molid. Apoi, a încărcat materialul lemnos rezultat pe ștraif și, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a fost depistat de organele silvice și de un echipaj de jandarmi, ocazie cu care, constatându-se că inculpatul nu posedă documentele legale, i s-a încheiat procesul-verbal de constatare a infracțiunii silvice nr.-/12.07.2006, procedându-se și la confiscarea materialului lemnos, în valoare de 133,10 lei.
Valoarea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului a fost de 696,90 lei. Instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai, recunoscută de către acesta, săvârșită cu vinovăție, sub aspectul laturii subiective, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii silvice prev.de art.98 alin.1 Cod silvic cu aplic.art.37 lit."b" Cod penal (fapta fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1365/2002 a Judecătoriei B, din a cărei executare s-a liberat conditionat la data de 17.12.2004, cu un rest rămas neexecutat de 559 zile închisoare), pentru care, procedându-se la reținerea circumstanței atenuante prev.de art.74 lit."c" Cod penal, raportat la art.76 lit."d" Cod penal, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 10 luni închisoare cu aplic.art. 71 Cod penal rap.la art. 64 lit. "a" și "b" Cod penal.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptei, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta comisă, persoana inculpatului, faptul că a fost condamnat în repetate rânduri pentru infracțiuni similare, starea de recidivă postexecutorie în care a fost comisă fapta, întinderea prejudiciului cauzat, precum și atitudinea sinceră a inculpatului în decursul procesului penal.
În latura civilă, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev.de art. 998 Cod civil și întrucât, prejudiciul cauzat părții civile a fost recuperat doar parțial, până la nivelul sumei de 133,10 lei, prin confiscarea materialului lemnos sustras, instanța în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile Primăria comunei, suma de 563,80 lei despăgubiri civile, fiind respinse celelalte pretenții civile formulate (TVA), ca neîntemeiate.
Impotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul, apel ce nu a fost motivat în scris, însă în susținerea orală a căii de atac, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și procedându-se la rejudecarea cauzei, să se dispună reducerea pedepsei aplicate apelantului, cu motivarea că prejudiciul cauzat prin fapta dedusă judecății este mic și că inculpatul a avut o atitudine cooperantă, recunoscând și regretând săvârșirea faptei atât în faza de urmărire penală cât și în cea a cercetării judecătorești.
Apelul declarat în cauză este nefondat astfel încât în baza disp.art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală acesta a fost respins ca atare.
Analizând hotărârea primei instanțe prin prisma motivelor de apel invocate și examinând potrivit disp.art.371 alin.2 Cod proc. penală întreaga cauză sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul a constatat că în baza materialului probator administrat, prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei deduse judecății, a aplicat o pedeapsă în limite legale și just individualizată, soluționând în mod legal și temeinic și latura civilă a cauzei.
Astfel, în ceea ce privește întinderea pedepsei aplicate, este de observat că prima instanță a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.37 lit."b" Cod penal, privind recidiva postexecutorie, în condițiile în care inculpatul a suferit alte șapte condamnări anterioare pentru același gen de infracțiuni.
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut circumstanța atenuantă prev.de art.74 lit."c" Cod penal, apreciind conduita sinceră a făptuitorului, coborând pedeapsa sub minimul prevăzut de lege.
Având în vedere că prima instanță a dat eficiență circumstanței atenuante reținute în favoarea inculpatului nu se mai poate aprecia că printr-o nouă diminuare a cuantumului pedepsei aplicate s-ar realiza scopul de prevenție specială.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs, inculpatul prin apărătorul său a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reducerea pedepsei aplicate apreciind că pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev.de art.98 alin.1 Codul silvic este mult prea severă.
Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut că în data de 11.07.2007 inculpatul s-a deplasat cu atelajul său în pădurea situată pe raza comunei de unde a sustras un nr.de 4 arbori de esență molid fiind depistat de organele silvice și de un echipaj de jandarmi în timp ce se deplasa spre domiciliu. S-a reținut că starea de fapt se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii sislvice prev.de art.98 alin.1 Codul silvic.
De asemenea, în cauză au fost reținute și dispozițiile art.37 lit.b pen.raportat la împrejurarea că inculpatul a fost anterior condamnat prin sentința penală 1365/2002 a Judecătoriei Bistrița fiind liberat condiționat la data de 7.12.2004 cu un rest neexecutat de 559 zile închisoare.
Criticile formulate de inculpat care vizează individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, sunt nefondate.
Astfel, la individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 pen.respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat pentru fapta similare, apreciindu-se în mod corect că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.c pen. pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată fiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului.
Raportat la toate aceste aspecte, solicitarea inculpatului de a fi acordată o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, nu poate fi primită, pedeapsa aplicată fiind în măsură să asigure realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei reglementat de dispozițiile art.52 pen.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoz.art.38515pct.1 lit.b proc.pen.recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.189 și 192 alin.2 proc.pen.se va stabili onorar avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în comuna, de nr.458, jud.B-N, împotriva deciziei penale nr.117 din 7 decembrie 2007 a Tribunalului Bistrița -
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - -
Red./MB/CA
3 ex.- 05.03.2008
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Virgil Viorel AndreieșJudecători:Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria