Infractiuni silvice Spete. Decizia 252/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 252
Ședința publică de la 9.04.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Ștefan
*
GREFIER - -A
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.537/A din 09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurentul-inculpat - asistat de avocat și intimatul-parte vătămată, care a precizat că este împuternicit prin procură judiciară să-l reprezinte și pe intimatul-parte vătămată, lipsă fiind acesta din urmă și intimatul-parte vătămată.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nefiind alte cereri, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate cu trimiterea dosarului pentru rejudecarea apelului. A susținut că la judecata în fond a cauzei nu s-a reținut o situație de fapt corectă; în cauză aveau calitate de parte vătămată proprietarii terenului. Există contradicții cu privire la părțile vătămate, pe parcursul judecății fiind audiat, iar în dispozitivul hotărârii fiind menționat. Apărătorul a precizat că este fiul lui care este proprietarul terenului și care nu a fost citat în dosar. A apreciat că, în rejudecare, este necesară introducerea în cauză a lui și a tuturor moștenitorilor. Pe fond a susținut că în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului întrucât nu există dovezi concrete că acesta a sustras arborii; declarațiile date de părțile vătămate nu sunt confirmate de alte probe.
Intimatul-parte vătămată, având cuvântul, a susținut că inculpatul și-a recunoscut fapta și a solicitat sancționarea acestuia pentru faptele comise.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, precizând că deținătorul bunului poate avea calitate de parte civilă. A susținut că în cauză s-a făcut dovada vinovăției inculpatului, prin declarațiile de martori și expertiza efectuată în cauză.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a susținut că este nevinovat și că a tăiat arbori de pe proprietatea sa.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 265/27.05.2008 pronunțată de Jud.M, în dosarul nr-, s-a dispus în baza art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev de art. 32 alin. 1, 4 lit. din OG 96/1998 și art. 98 alin. 1, 4 Cod silvic, în infracțiunile prev de art. 108 alin. 1 lit. a - 108 alin. 2 lit. a și art. 110 alin. 1 lit. a - 110 alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
În baza art. 108 alin. 1 lit. a - 108 alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20.04.1952 în, jud. B cu același domiciliu,-, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.
În baza art. 110 alin. 1 lit. a - 110 alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13 Cod penal a fost condamnat inculpatul, cu datele de stare civilă de mai sus la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori.
În baza art. 1 ind. 1 din Legea 61/1991 a fost condamnat inculpatul, cu datele de stare civilă de mai sus la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă.
În baza art. 193 Cod penal a fost condamnat inculpatul, cu datele de stare civilă de mai sus la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii amenințare.
În baza art. 33 lit. a cu aplicarea art. 34 lit. b Cod penal s-a contopit și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art. 82 Cod penal s-a fixat termen de încercare 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracțiune, se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 83 Cod penal.
În baza art. 118 lit. f Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui briceag, rabatabil cu lama de 10 cm, ridicat de poliție în vederea confiscării.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 343,4 lei către partea civilă, 436,6 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri materiale și 1000 lei către partea civilă reprezentând daune morale.
S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei către partea civilă, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
La data de 17.03.2006 și fiul acestuia s-au deplasat în pădure în punctul Culmea de unde au tăiat 6 arbori esență rășinoase, 4 din parcela părții vătămate și 2 din cea a lui . În cauză a fost efectuată o cercetare la fața locului la data de 18.04.2006, ocazie cu care învinuitul l-a amenințat cu un cuțit pe numitul. Prejudiciul cauzat este de 780 lei, nu a fost recuperat, motiv pentru care părțile vătămate s-au constituit părți civile.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei de furt de arbori pentru care a fost trimis în judecată, el menționând că are în proprietate o suprafață de 10 ha teren iar în ziua de 17.03.2006 a tăiat 6 arbori de pe proprietatea sa, admițând însă că nu obținuse în prealabil autorizația de exploatare necesară de la organele silvice. De asemenea acesta nu a recunoscut nici fapta de amenințare, însă a arătat că a avut asupra sa un briceag.
G (fila 36) a arătat că la cercetarea la fața locului inculpatul a arătat pe care le-a tăiat de bună voie, însă cu precizarea că acela era terenul său. Martorul a arătat în continuare că pădurea este delimitată cu vopsea roșie, iar terenul pădure care aparține inculpatului are arbori, însă de esență fag. A mai arătat că a fost prezent la punerea în posesie, proprietățile au fost clar delimitate, făcându-se marcaj cu vopsea, iar fiecare proprietar își cunoaște partea sa de pădure.
Din raportul de expertiză a rezultat că pădurea proprietatea socrilor inculpatului este pe o partea a dealului, iar proprietățile celor două părți vătămate este dincolo de creastă, pe partea cealaltă, cele două nefiind efectiv învecinate, ci doar în apropiere. Astfel, instanța a apreciat că nu se putea face o confuzie asupra locației proprietăților, mai ales că pe proprietatea inculpatului este lemn de esență fag.
Fapta de tăiere ilegală fost recunoscută de către inculpat, iar declarația acestuia se coroborează și cu și, la care se adaugă faptul că la dosarul cauzei nu se află nici un document care să ateste faptul că inculpatul ar fi obținut o autorizație de exploatare.
Raportat la situația că a intrat în vigoare Legea 46/2008, instanța a admis cererea de schimbare de încadrare juridică, avându-se în vedere faptul că prin această lege s-a abrogat în mod expres atât OG 96/1998 cât și Legea 26/1996, cu aplicarea art. 13 Cod penal, pentru respectarea principiului aplicării legii penale mai favorabile.
Cu privire la faptele de amenințare și port ilegal de armă, instanța a reținut declarația părții vătămate (fila 24), precum și a martorilor, și G, fiecare dintre aceștia precizând că în momentul în care se deplasau în vederea efectuării cercetării la fața locului, împreună cu organul de poliție, inculpatul a scos din buzunar un briceag și l-a amenințat pe spunându-i să nu se mai țină de el, precum și alte cuvinte care nu au putut fi reproduse de către martori. Ulterior a băgat cuțitul înapoi în buzunar, însă acesta a fost ridicat de către lucrătorul de poliție.
Instanța a apreciat că inculpatul a săvârșit 4 fapte prevăzute de legea penală, fiecare cu forma de vinovăție a intenției, și care prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care au fost calificate ca atare de instanță și a aplicat câte o pedeapsă cu închisoarea. La dozarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului și împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea. S-a avut de asemenea în vedere și persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale. Ulterior, în baza art. 33 lit. a cu aplicarea art. 34 lit. b Cod penal contopit și aplicat pedeapsa cea mai grea.
Tot raportat la concluziile de mai sus instanța a apreciat că scopul preventiv și sancționator al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 81 Cod penal, și dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare prev de art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracțiune, se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 83 Cod penal.
În baza art. 118 lit. f Cod penal, a dispus confiscarea de la inculpat a unui briceag, rabatabil cu lama de 10 cm, ridicat de poliție în vederea confiscării.
Sub aspectul laturii civile instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile acordării de despăgubiri, atât pentru despăgubirile materiale solicitate de cele două părți civile la infracțiunea de furt de arbori, cât și pentru daunele morale solicitate de partea vătămată la infracțiunea de amenințare, respectiv există o faptă ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre ele, vinovăția făptuitorului, precum și condiția specială constituirii de parte civilă, astfel că, în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor către partea civilă, și și a daunelor morale către partea civilă .
A luat act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei către partea civilă, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești, și părțile vătămate și.
Primul a criticat hot. ca fiind nelegală deoarece:
Instanța a omis a face aplicarea art. 83. pen. în raport de condamnarea anterioară și a dispus în mod greșit, din nou, schimbarea încadrării juridice, deși faptele deduse judecății au fost comise de către același inculpat în perioada termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare.
La fila 15 dosar urmărire penală se regăsește fișa antecedentelor penale ale inculpatului.
Din aceasta reiese că prin sentința penală nr. 1291/24.09.2003 a Judecătoriei Moinești, acesta a fost anterior condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 6 luni pentru comiterea altor infracțiuni de tăiere ilegală și de furt de arbori din fondul forestier național, pedeapsă care i-a fost aplicată cu suspendarea condiționată a executării ei, conform art. 81. pen.
Această sentință penală a rămas definitivă abia la data de 30.10.2003, prin decizia penală nr. 1367/A, a Tribunalului Bacău, așa că termenul de încercare al suspendării condiționate începe să curgă abia de la această dată și se consideră îndeplinit la 30.04.2006.
Ori, faptele deduse judecății au fost comise de către inculpat la data de 17.03.2006 si respectiv 18.03.2006 și deci, înăuntrul termenului de încercare, motive pentru care se impunea aplicarea art. 83. pen. revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare și executarea acesteia alături de noile pedepse, aplicate prin prezenta hotărâre.
De asemenea, deși fișa antecedentelor penale este destul de veche (datată 11.07.2006), în faza cercetării judecătorești instanța de judecată nu a insistat în a solicita din nou cazierul inculpatului.
-. Instanța a omis a interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a --a si lit. b pen. în condițiile si, pe durata prev. de art. 71 alin. 2. pen.
Pronunțând o soluție de condamnare a inculpatului, instanța trebuia în mod automat să-i aplice și pedeapsa accesorie.
Aplicându-i suspendarea condiționată (deși greșit, pentru raționamentele mai sus arătate), instanța trebuia să dispună totodată și suspendarea acestei interdicții pe toată durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, conform art. 71 alin. 5. pen.
Prin decizia penală nr.537 din 9.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în baza art.379 pct.2 lit.a din pr.pen. s-a admis apelulParchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, cât și apelurile părților civile și, declarate împotriva 265/27 mai 2008 Judecătoriei Moinești, pronunțată în dosarul -, în ceea ce privește soluționarea laturii penale, pe care o desființează.
S-a reținut cauza spre rejudecare și în fond;
În baza art.334 pr.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor silvice deduse judecății din art.32 alin.1, 4 lit.a din OG96/1998 și art.98 alin.1, 4 din codul silvic, în infracțiunile prev. de art.108 alin.1 lit.a, 108 alin.2 lit.a și art.110 alin.1 lit.a, 110 alin.2 lit.a din 46/2008 cu aplicarea art.13 cod penal.
În consecință:
În baza art.108 alin.1 lit.a, art.108 alin.2 lit.a din 46/1008 cu aplicarea art.13 a fost condamnat inculpatul, cu datele de stare civilă cunoscute, cu antecedente penale, fără a fi recidivist, la pedeapsa de6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii silvice de tăiere ilegală de arbori (fapta din 17.03.2006).
În baza art.110 alin.1 lit.a, art.110 alin.2 lit.a din 46/2008, cu aplicarea art.13 cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii silvice de furt de arbori (fapta din 18.03.2006).
În baza art.193 cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare (fapta din 18.03.2006).
În baza art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.a din pr.pen.a fost achitat același inculpat pentru comiterea infracțiunii prev. de art.1/1 pct.1 din 61/1991, privind portul ilegal de armă albă, întrucât fapta nu există.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din codul penal au fost contopite pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea.
Pedeapsa rezultantă: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.83 cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin 1291/24 sept.2003 a Judecătoriei Moinești care a fost adăugată la pedeapsa rezultantă.
Pedeapsă de executat: 1 (un) an închisoare.
S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza - și lit.b din codul penal, pe durata și în condițiile art.71 alin.2 cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-a dispus plata din fondul special al a sumei de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Cu privire la primul motiv de apel invocat de procuror, respectiv, omisiunea instanței de fond de a face aplicarea dispozițiilor art.83 pen. Tribunalul a constatat că la dosar, potrivit mențiunilor existente pe extrasul de cazier judiciar și a hotărârii penale anterioare ce s-a atașat, într-adevăr se impunea revocarea unei pedepse anterioare de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1291/24.09.2003 de Jud. M, definitivă prin dec.pen. nr. 1367/30.10.2003, și rămasă definitivă la 10.11.2003, deoarece faptele din prezenta cauză (17.03.2006) au fost comise în interiorul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit prin sentința penală indicată mai sus.
S-a constatat că este fondat și celălalt motiv de apel al parchetului privind omisiunea instanței de fond de a aplica, în cauză, dispozițiile art.71 alin.2 și 5.pen (în varianta instanței de fond), astfel că a dispus interzicerea pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.a teza a --a și lit. b pen. s făcut aplicarea doar a dispozițiilor art.71 alin.2 pen. întrucât în ipoteza revocării suspendării condiționate a executării pedepsei nu se mai pot aplica dispozițiile art.71 alin.5 (cele referitoare și la suspendarea executării pedepsei accesorii), așa cum a procedat prima instanță atunci când a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, modalitate de executare a pedepsei pe care tribunalul nu o mai putea aplica, urmare a incidenței art.83 pen. pentru motivele arătate mai sus.
Având în vedere că la pedeapsa aplicată în cauză s-a adunat și pedeapsa veche de 6 luni, rezultând astfel o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de prima instanță, apare ca admis și unul din motivele de apel formulate de părțile vătămate privind cuantumul pedepsei.
Tribunalul a apreciat că soluția primei instanțe este criticabilă sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului și pentru infracțiunea de port ilegal de cuțit, prev. de art.1 indice 1 pct.1 din Legea 61/1991, întrucât situația de fapt reținută din probatoriu dovedește că inculpatul avea acel cuțit în geanta sa și că nu l-a folosit asupra părților vătămate, pe de o parte, și pe de altă parte, doctrina și practica au arătat în cazuri similare, că nu poate fi pedepsit un inculpat pentru comiterea unei astfel de infracțiuni în cazul în care arma, în speță, cuțitul, nu l-a folosit în loc public (baruri, cluburi, mitinguri, discoteci, în locuri aglomerate - mitinguri întruniri sportive), în speța de față, conflictul s-a desfășurat pe drumul forestier, atunci când părțile s-au deplasata în vederea reconstituirii infracțiunii de tăiere și furt de arbori, în data de 18.03.2006 (declarațiile părților vătămate, a inculpatului).
Având în vedere că de la data comiterii faptelor a intrat în vigoare o nouă lege penală specială mai favorabilă, s-a făcut aplicarea noii încadrări, respectiv art. 108 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a și art. 110 alin.1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea 46/2008, totul cu aplicarea art.13 pen.
Pentru motivele arătate, au fost admise apelurile formulate, s-a desființat sentința penală apelată numai sub aspectul laturii penale a cauzei,
Reținând cauza spre rejudecare în baza art. 334.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului, din cele reținute în actul de sesizare al instanței, respectiv art.32 alin.1, 4 lit.a din OG.96/1998 și art.98 alin.1, 4 din Codul Silvic în infracțiunile prevăzute de noul Cod silvic, respectiv art.108 alin.1 lit.a, art. 108 alin.2 lit. și art.110 alin.1 lit.a, art. 110 alin.2 lit.a din Legea 46/2008 (actualul cod silvic) cu aplicarea dispozițiilor art.13 pen.
Pentru fiecare din infracțiunile comise, inculpatului i s-a aplicat câte o pedeapsă orientată către minimul special prev. de cele două acte normative
De asemenea, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de amenințare asupra părții vătămate, comisă la data de 18.03.2006, potrivit art.193 pen.
În ceea ce privește infracțiunea de port ilegal a armei albe (cuțit) prev. de art.1 indice 1 pct. 1 din Legea 61/1991, ce i-a fost reținută în sarcină, prin actul de sesizare și condamnat ulterior de prima instanță, pentru considerente expuse anterior tribunalul a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a pr.pen. cu art.10 lit.a pr.pen.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit.b pen. i s-a aplicat pedeapsa cea mai mare, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a-c pen, potrivit art.71 pen.
În baza art. 83.pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată aceluiași inculpat prin sent. pent. 1291/24.09.2003 de Judecătoriei Moinești, pedeapsă ce s-a adăugat la pedeapsa rezultantă din prezenta cauză.
Pedeapsa de executat, în total s-a dispus a se executa în locul de deținere, aplicându-i acestuia și pedepsele accesorii prev. de art.64 lit.a teza a --a și lit. b pen. așa cum prevăd dispozițiile art.71 alin.2 pen.
Motivul de apel invocat de părțile vătămate, respectiv acela de acordare a despăgubirilor civile, formulate la prima instanță, tribunalul a reținut că nu este fondat deoarece la dosarul de urmărire penală există declarația părții vătămate (care arată că a inculpatul i-a achitat contravaloarea materialului lemnos, fapt pentru care nu mai are nici un fel de pretenții de la acesta - fila 6), iar cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță părții vătămate, pentru amenințare, s-a considerat că aceasta a făcut o justă evaluare, în raport de situația de fapt (aceea că la data respectivă alături de părțile din conflict se deplasau și organele de poliție, - pag. 23 ds. fond) drept pentru care nu s-a considerat necesară majorarea acestora.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpatul. fără a arăta în scris motivele de recurs.
Analizând decizia penală recurată din oficiu, în temeiul art.3856al.2 Cod pr.penală, Curtea de Apel reține următoarele:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt însă a dat o încadrare juridică greșită faptelor, astfel că decizia penală recurată a făcut o corectă încadrare a infracțiunilor silvice deduse judecății, în art.108 al.1 lit.a și art.110 al.1 lit.a, 110 al.2 lit.a din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.13 Cod penal.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.84 Cod penal, având în vedere că faptele comise de inculpat, pentru care a fost trimis în judecată, au fost săvârșite în interiorul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit prin sentința penală nr.129/24.09.2003 de Judecătoria Moinești și de asemenea a dispozițiilor art.71 al.2 și 5 Cod penal.
Totodată, Tribunalul a apreciat judicios și sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului de către prima instanță pentru infracțiunea de port ilegal de cuțit prev. de art.1 indice 1 pct.1 din Legea 61/1991, întrucât situația de fapt reținută din probatoriu dovedește că inculpatul avea acel cuțit în geanta sa și că nu l-a folosit asupra părților vătămate, pe de o parte, și pe de altă parte, doctrina și practica au arătat în cazuri similare, că nu poate fi pedepsit un inculpat pentru comiterea unei astfel de infracțiuni în cazul în care arma, în speță, cuțitul, nu l-a folosit în loc public (baruri, cluburi, mitinguri, discoteci, în locuri aglomerate - mitinguri întruniri sportive), în speța de față; conflictul s-a desfășurat pe drumul forestier, atunci când părțile s-au deplasat în vederea reconstituirii infracțiunii de tăiere și furt de arbori, în data de 18.03.2006.
Având în vedere că de la data comiterii faptelor a intrat în vigoare o nouă lege penală specială mai favorabilă, instanța a făcut corect aplicarea noii încadrări, respectiv art. 108 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a și art. 110 alin.1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea 46/2008, totul cu aplicarea art.13 pen.
Având în vedere că în cauză nu sunt incidente niciunul dintre motivele de casare prev.de art.3859al.3 Cod pr.penală, Curtea de Apel constată ca fiind legală și temeinică decizia recurată urmând ca în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală să respingă recursul potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva deciziei penale nr.537 din 09.12.2008, pronunțata de Tribunalul Bacău, in dosar nr-.
Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile speciale a, cu titlu de onorariu avocat oficiu.
In temeiul art. 192 al. 2 Cod pr.penală, obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, in care s-a inclus și onorariu avocat oficiu.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica azi, 09.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
a
Red.sent. -
Red.dec.apel - /
Red.dec.recurs -
Tehnored. - 2 ex.
29.04.2009
Președinte:Valerica Niculina GrosuJudecători:Valerica Niculina Grosu, Bogdan Adrian, Ștefan