Infractiuni silvice Spete. Decizia 797/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 797/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Manuela Filip JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Aurelia Munteanu
- - - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva deciziei penale nr.29/A din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.pen. în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, apărător ales al intimatului inculpat, lipsă fiind intimatele părți civile și Sf.
Procedură îndeplinită.
În raport de dispozițiile art. 385/14 alin.1/1 pr.pen. instanța pune în discuția părților necesitatea audierii inculpatului având în vedere că acesta a fost achitat de către instanța de fond. Întrucât inculpatul nu a fost citat cu mențiunea că prezența este obligatorie în vederea audierii, apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată.
Avocat depune la dosar două adeverințe medicale din care rezultă că inculpatul este în vârstă de 83 de ani, nu este transportabil, suferă de cardiopatie ischemică, prostată și a suferit un atac cerebral. În raport de conținutul adeverințelor medicale solicită a se constata că starea inculpatului este perenă, fiind imposibil ca acesta să se prezinte în instanță pentru a fi audiat.
Reprezentanta parchetului lasă la aprecierea instanței măsura ce va fi dispusă.
Instanța, apreciază că adeverințele medicale depuse la dosar atestă faptul că starea de sănătate a inculpatului nu permite deplasarea acestuia la instanță pentru a fi audiat, astfel că se apreciază cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.
Reprezentanta parchetului precizează că a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 29/A din 26 februarie 2009 în considerarea dispozițiilor art. 385/9, pct. 17/1, 18. pr.pen.
În ceea ce privește dispoziția art. 385/15 pct. 17/1 pr.pen s-a considerat că hotărârea este nelegală întrucât trebuia confiscată suma ce reprezintă diferența între prejudiciu nerecuperat și nerevendicat de partea vătămată.
Celălalt motiv de recurs îl susține însă în altă modalitate.
Inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 31 alin.2 Cod penal raportat la art. 98 alin.1, 3, 4 din legea nr. 26/1996, combinat cu art. 97 alin.4 lit.a din legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 13 Cod penal cu privire la care s-a dispus achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit.e pr. pen. raportat la art. 51. pen. precum și pentru și pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin.2 raportat la art. 32 alin.1, 2, 3, 4 lit.a din OG nr. 96/1998 cu aplicarea art. 13. pen. cu privire la care s-a dispus achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit.b/1 pr.pen. raportat la art. 18/2 pen.
Raportat la probele administrate în cauză apreciază că în mod greșit instanța a ajuns la concluzia că inculpatul s-a aflat în eroare de fapt în legătură cu proprietarul terenului de unde au fost tăiați arborii, în opinia sa în eroare aflându-se martorii care au tăiat copacii la indicația inculpatului.
Într-adevăr inculpatul deține un teren învecinat cu cel al parohiei însă nu putea face confuzie întrucât terenul său este inferior ca suprafață celui aparținând parohiei. Chiar inculpatul a recunoscut că nu avea titlu de proprietate asupra terenului, arborii erau marcați și nu a cerut aprobare pentru exploatare de material lemnos astfel că nu se poate reține că s-a aflat în eroare de fapt.
Ținând cont de data comiterii faptelor, circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut și regretat faptele, a recuperat prejudiciul în mare parte, văzând afecțiunile de care suferă, vârsta înaintată, practica CEDO cu privire la diminuarea pericolului social ca urmare a trecerii timpului, apreciază că în cauză se impune achitarea inculpatului potrivit dispozițiilor art. 10 lit.b/1, raportat la art. 18/1 pen. pentru ambele infracțiuni.
Avocat solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, soluția de achitare fiind la adăpost de orice critică având în vedere vârsta înaintată a inculpatului, afecțiunile de care suferă precum și faptul că la data comiterii faptelor a avut reprezentarea că terenul de pe care a tăiat arborii îi aparține astfel că nu ar avea nevoie de aprobări. Inculpatul este netransportabil, se află în ultima perioadă a vieții sale astfel că nu există pericolul că va comite alte fapte, motiv pentru care instanțele au apreciat că nu se impune nici măcar măsura confiscării materialului lemnos.
CURTEA
Pornind de la faptul că lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii face ca fapta să nu aibă caracter penal, Judecătoria Sf. G prin sentința penală nr. 218/2008 a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori în forma participației improprii prev. de art. 31 alin.2 Cod penal raportat la art. 98 alin.1, 3 și 4 din legea nr. 26/1996, raportat la art. 97 alin.4 lit.a din legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13 Cod penal pe considerentul că vinovăția, indiferent de modalitatea ei de manifestare, presupune cunoașterea sau posibilitatea deplină a cunoașterii de către autorul ei a tuturor stărilor, împrejurărilor de fapt în contextul cărora a intervenit acțiunea sa vătămătoare, or în speță la acel moment nu se cunoștea cu exactitate hotarul fondului forestier în discuție cu terenurile limitrofe iar mai mult inculpatul a avut ferma convingere că terenul de pe care a tăiat și transportat arborii îi aparține efectiv, aflându-se astfel într-o eroare de fapt, în situația unei cunoașteri deformate, greșite a realității.
Prin aceeași hotărâre, în temeiul dispozițiilor art. 11, pct. 2 lit.a raportat la art. 10 alin.1 lit.b/1 pr.pen. și art. 18/1 Cod penal a achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori în forma participației improprii, prev. de art. 31 alin.2 Cod penal raportat la art. 32 alin.1, 2 și 4 lit.a din OG nr. 96/1998 cu aplicarea art. 13 Cod penal, aplicându-i sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 100 lei, dată fiind persoana și conduita inculpatului, în vârstă de 82 de ani, aflat la prima confruntare cu rigorile legii penale, având dificultăți mari în a se deplasa, lucrând anterior pensionării ca sculptor decorator, el săvârșind fapta în condițiile inexistenței unor posibilități clare de identificare a semnelor ce delimitează două fonduri forestiere vecine, având ferma convingere că starea de relativă ilegalitate din momentul tăierii arborilor se va complini în viitor, având o înțelegere cu pădurarul în ceea ce privește marcarea ulterioară a arborilor nemarcați tăiați.
Totodată, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a părții civile Sf. G constatând că aceasta nu are calitate de partea civilă în procesul penal câtă vreme are personalitate juridică distinctă, renunțând prin reprezentantul său legal la pretențiile civile invocate inițial.
În baza art. 118 alin.1 lit.b Cod penal a dispus confiscarea specială de la inculpat a fierăstrăului mecanic folosit la săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, ridicat de organele de poliție.
La pronunțarea acestei soluții s-a avut în vedere următoarea stare de fapt:
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în perioada noiembrie 2003 - ianuarie 2004 inculpatul i-a determinat cu intenție pe numiții, și, cărora le-a spus că are toate aprobările legale și că este proprietarul terenului, să taie de pe picior un număr de 73 de arbori nemarcați și să sustragă materialul lemnos de pe terenul proprietatea părții vătămate, parte din aceștia fiind transportați la domiciliul inculpatului, parte fiind lăsați la fața locului.
Dar, astfel cum se menționează în cuprinsul raportului întocmit de martorul - responsabil cu paza și protecția pădurilor, nu se cunoștea cu exactitate hotarul fondului forestier cu terenurile limitrofe, fie din cauza materializării superficiale, fie din cauza tăierii arborilor de pe liziera pe care erau vopsite semnele amenajistice, prin același raport consemnându-se și faptul că organele de poliție au amânat reținerea imediată a materialului lemnos până la materializarea pe teren de către specialiștii topografi a limitei parcelei 69C, întrucât se cunoștea cu siguranță limita fondului forestier.
De asemenea, deși potrivit adresei întocmite de Ocolul Silvic (fila 22 dosar) se reține faptul că prin tăierea unora din acești arbori au fost distruse și nimicite semnele amenajistice care au însemnat materializarea hotarului fondului forestier și delimitau suprafața fondului forestier de terenurile învecinate, totuși, din cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului (filele 13-17 dosar Parchet) nu se reține existența semnelor de vopsea pe niciunul din arborii identificați, iar conform declarației inculpatului nu a fost tăiat nici un care să prezinte semne distinctive pentru delimitarea suprafețelor de pădure.
Deși din declarația ulterioară (fila 70 dosar parchet), martorul precizează că ulterior - după topirea zăpezii, au fost găsiți arbori tăiați și neridicați de la fața locului care prezentau semne de vopsea de culoare roșie, această declarație nu se coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața locului, care precizează arborii aflați la fața locului - nefăcând referire la existența vreunui semn cu vopsea de culoare roșie, de altfel nici martorii și nu precizează faptul că arborii pe care i-au tăiat sau transportat ar fi fost însemnați cu vopsea de culoare roșie, singur martorul invederează că doar unui din acei arbori tăiați purta un semn de vopsea de culoare roșie.
Totodată, din declarația inculpatului rezultă că aceasta ar fi avut o înțelegere cu martorul în sensul ca acesta să marcheze ulterior arborii tăiați - înțelegere pe care acest martor o însă.
Pe de altă parte existența și depoziția martorului (fila 65 dosar parchet), din care rezultă faptul că în momentul în care acesta, din depoziția inculpatului, tăia arbori, la fața locului a sosit pădurarul care a discutat ceva cu inculpatul, după care martorului i s-a spus că poate continua să taie arborii, întrucât totul este în regulă.
Aceleași aspecte sunt menționate de acest martor și în fața instanței (file 162), martorul învederând că la fața locului au sosit două persoane - un pădurar și un inginer, aceștia au discutat ceva cu inculpatul, după care la întrebarea martorului dacă poate să-și continue lucrul, atât inculpatul cât și cele două persoane au răspuns afirmativ.
În cursul judecății, în cel de-al doilea ciclu procesual, funcție de prevederile art. 334. pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului în raport de modificările legislative intervenite, apreciindu-se a fi incidente în cauză prevederile art. 13 Cod penal, câtă vreme în planul regimului de sancționare s-au identificat a fi mai favorabile dispozițiile OG nr. 96/1998 și ale legii nr. 26/1996 decât cele prevăzute de Codul silvic acum în vigoare. Deși legile penale succesive incriminează și sancționează aceleași fapte penale, nerezolvate definitiv sub imperiul legii vechi, prima instanță a optat pentru soluția aplicării legii mai favorabile, comparând sancțiunile prevăzute de legiuitor.
La termenul din data de 29.09.2008 s-a invocat și s-a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a părții vătămate al Județului C reținându-se că terenul al cărui proprietar este inculpatul este limitrof cu cel al Parohiei e care beneficiază în calitate de proprietar tabular și de personalitate juridică distinctă.
Audiat fiind în faza urmăririi penale inculpatul a recunoscut că a solicitat sprijinul celor trei martori pentru tăierea arborilor, tăind conform procesului verbal de cercetare la fața locului un număr de 73 de arbori nemarcați de pe terenul considerat a fi al Parohiei Reformare, precizând că anterior se înțelesese cu pădurarul acelui loc în sensul marcării lor anterioare, inculpatul având atunci convingerea, datorită inexistenței unor semne de hotar, că arborii tăiați se aflau pe terenul proprietatea sa în suprafață de 0,65 ha.
Mai mult, martorul responsabil cu paza și protecția pădurilor audiat fiind, a arătat că nu se cunoaște cu exactitate hotarul fondului forestier datorită nimicirii semnelor amenajistice ce delimitau suprafața fondului forestier de terenurile învecinate, aspect reieșit și din cuprinsul adresei întocmită de Ocolul Silvic, aflată la fila 22 dosar.
Martorul precizează faptul că toți locuitorii comunei știau că terenul de pe care s-au tăiat arborii îi aparține inculpatului, iar mai mult avem și depoziția martorului din care rezultă faptul că în momentul în care acesta, la solicitarea inculpatului tăia arborii, la fața locului a sosit un pădurar care a discutat ceva cu inculpatul, după care martorului i s-a spus că poate continua să taie, întrucât totul este în regulă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gad eclarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivația că după schimbarea încadrării juridice prin încheiere, instanța trebuia să amâne judecata și să-l citeze pe inculpat cu mențiunea noii încadrări juridice a faptei, pentru ca acesta să își poată pregăti apărarea, mai ales că din probatoriul administrat reieșea că acesta cunoștea localizarea propriului teren, faptele sale prezentând pericolul social specific infracțiunilor în discuție.
Tribunalul Covasna, prin decizia penală nr. 29/A/2009 a respins ca nefundat apelul cu care a fost sesizat, reținând că prima instanță a dat o corectă încadrare juridică faptelor, apreciind corect că inculpatul s-a aflat în eroare de fapt, el având convingerea că arborii se aflau pe terenul proprietatea sa, acesta săvârșind fapta în condițiile inexistenței unor posibilități clare de identificare a semnelor ce delimitează fondurile forestiere vecine, lipsind semnele exterioare vizibile cu asemenea destinație.
Curtea, investită prin recursul declarat de Parchet axat fiind pe aspectul că inculpatul nu se afla sub influența erorii de fapt, el nefiind pus în posesie în zona respectivă, nesolicitând scriptic organelor silvice aprobări pentru exploatarea materialului lemnos urmează a fi respins ca nefondat funcție de prevederile art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.pen. câtă vreme la acel moment nu există o linie despărțitoare a celor două proprietăți vecine, nu se promovase o acțiune petitorie ce să fi avut ca obiect delimitarea proprietăților limitrofe.
Inculpatul, deși i se eliberase titlul de proprietate, nu a fost efectiv pus în posesie, ignorându-se solicitările sale făcute în acest scop. După tăierea arborilor inculpatul nu i-a transportat imediat în totalitate la domiciliul său și nici nu i-a valorificat, o parte din aceștia fiind găsiți la fața locului, aspect ce denotă că el a tăiat arborii cu știința organelor silvice, neavând nici o temere că va fi descoperit și că practic săvârșește o faptă antisocială.
Martorul susține că inițial a refuzat categoric să taie arborii întrucât erau nemarcați însă atât inculpatul cât și un pădurar venit la fața locului la auzul drujbei i-au spus că poate continua, pădurarul practic neraportând scriptic sau oral tăierea de arbori de pe suprafața în discuție, neapreciindu-le a fi ilegale, inculpatul având practic promisiunea că, se vor marca arborii după tăiere.
Prin urmare, inculpatul a cunoscut greșit o împrejurare de care depinde caracterul penal al faptei prevăzute de lege, iar această stare de necunoaștere a realității nu s-a datorat neglijenței sale vădite, ignoranței sale culpabile ci efectiv nedelimitării propriului său teren, nepunerii sale în posesie de către organele abilitate.
Nu asistăm la o eroare ce să poarte asupra unor norme de drept penal, ci la o eroare raportată la realitatea înconjurătoare ca existență obiectivă și care faptic antrenează incidența prevederilor art. 51 Cod penal.
Ținând cont că inculpatul a avut convingerea că arborii se aflau pe terenul său, invocând o înțelegere în ceea ce privește marcarea ulterioară a arborilor nemarcați tăiați, înțelegere confirmată în cauză și prin depozițiile martorului, văzând că acesta poartă semnele unei vindecări doar parțiale de pe urma comoției cerebrale din anul 2006, prezentând dificultăți mari în a se deplasa, că faptic a participat activ și dezinteresat la lucrările de reparații la restaurarea bisericii, aflându-se în relații pozitive cu ceilalți concetățeni, că nu a avut condamnări anterioare obținând venituri doar în mod licit, Curtea apreciază că prima instanță și cea de apel au valorificat corect criteriile prevăzute de art. 18/1 Cod penal, reținând că fapta de tăiere fără drept de arbori nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Față de aspectele sus expuse considerând că inculpatul nu creează o stare de insecuritate în rândul opiniei publice, inexistând indicii că acesta ar comite și pe viitor astfel de fapte sau că ar fi eludat voit regimul silvic de tăiere a arborilor de pe picior, Curtea apreciază a fi inoportună instituirea măsurii de siguranță prev. de art. 118 lit.e Cod penal.
Respingerea ca nefondată a recursului declarat de Parchet urmează a se corela cu aplicațiunea prevederilor art. 192 (3) pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva deciziei penale nr. 29/A/26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr- pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi 25.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MF/4.12.2009
Dact.BD/8.12.2009
Jud. fond
Jud. apel /
- 2 exemplare -
Președinte:Manuela FilipJudecători:Manuela Filip, Simona Franguloiu, Aurelia Munteanu
