Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 236/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
România
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 236/ DOSAR NR-
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Aurelia Munteanu JUDECĂTOR 2: Elena Barbu
- - - JUDECĂTOR 3: Laura Popa
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea procuror - din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Brașov.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații G și G împotriva încheierii de ședință din data de 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții inculpați G și G, ambii în stare de arest preventiv, asistați de avocat ales
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind, reprezentantul parchetului și apărătorul ales al inculpaților declară că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursurilor declarate.
Avocat ales pentru recurenții inculpați G și G solicită admiterea recursului declarat de inculpați împotriva încheierii de ședință din data de 8 aprilie 2009 prin care Tribunalul pentru Minori și Familie Brașova respins cererea de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsură obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru fiecare inculpat.
Inculpații sunt arestați de aproximativ 8 luni de zile iar temeiul reținut - prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în opinia sa, a suferit modificări în sensul că odată cu trecerea timpului rezonanța acestor fapte în rândul opiniei publice a scăzut.
De asemenea, consideră că această măsură nu mai este oportună la acest moment, în dosar s-au efectuat o serie de acte procedurale, s-au audiat inculpații și o parte vătămată. Una din părțile vătămate nu a fost audiată nefiind prezentă în instanță și s-a dispus prezentarea acesteia cu mandat de aducere.
În motivarea încheierii tribunalului specializat s-a făcut referire la dispozițiile art. 6 paragraf 2 din CEDO în sensul că termenul rezonabil nu a fost depășit, dar înțelege să se aprecieze asupra dispozițiilor art. 5 paragraf 3 din CEDO.
Totodată, s-a motivat că cercetarea judecătorească a fost începută dar este necesară administrarea tuturor mijloacelor de probă indicate în rechizitoriu, condiții în care termenul rezonabil al arestării preventive nu a fost depășit.
Solicită a se observa că în sarcina inculpaților nu a fost reținut vreun temei al arestării în sensul că aceștia ar influența în vreun fel martorii sau părțile vătămate.
În cazul în care se va considera că lăsarea în stare de libertate ar constitui totuși un pericol, solicită în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpaților de a nu părăsi localitățile de domiciliu, cu obligarea acestora de a se supune unor obligații stabilite de instanță în sensul de a nu intra în legătură cu părțile din dosar.
Solicită a se reține că inculpatul Gaa vut loc de muncă și la dosar a depus dovezi în sensul că societatea la care acesta a lucrat anterior este dispusă a-l angaja.
Totodată solicită a se observa că există la dosar dovezi că inculpatul G are probleme de sănătate pe are le-a dovedit cu acte medicale depuse la instanța de fond. Acesta suferă de o multitudine de afecțiuni destul de grave care ar putea fi mai bine tratate într-un spital civil decât în rețeaua
Pentru toate aceste aspecte, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii pronunțate de tribunalul specializat și rejudecând admiterea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitățile de domiciliu în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. 1 raport la art. 145 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate ca nefondate și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov ca fiind legală și temeinică apreciind că în mod corect au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Susține că nu există elemente care s-au modificat, data de când sunt arestați inculpații se înscrie într-un timp rezonabil. Urmărirea penală s-a realizat cu celeritate, iar cercetarea judecătorească a debutat în cauză și consideră că nu sunt elemente ce au suferit modificări, chiar dacă s-ar reține caracterizările pozitive ale inculpaților. Temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală este îndeplinit, inculpații prezentând pericol pentru ordinea publică având în vedere infracțiunile grave de trafic de minori și trafic de persoane.
Concluzionează apreciind ca fiind oportună în continuare menținerea stării de arest preventiv a inculpaților. Încheierea atacată este legală și temeinică și pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate.
Recurentul inculpat G, personal, având ultimul cuvânt, susține că are 1 copil minor și solicită a fi lăsat în stare de libertate pentru a fi alături de familie.
Recurentul inculpat G, personal, având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate întrucât are doi copii minori.
Asupra recursurilor penale de față constată:
Prin încheierea de ședință din 8 aprilie 2009 pronunțată în dosar nr-; Tribunalul pentru Minori și Familie Brașova respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților G și G cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Faptele pentru care sunt cercetați inculpații (trafic de persoane) sunt de o gravitate deosebită, de natură să justifice arestarea preventivă a acestora, lăsarea în libertate prezentând în continuare un pericol concret pentru ordinea publică în contextul temerii generate în rândul societății față de astfel de fapte.
La acest moment instanța a constatat că temeiurile arestării nu s-au schimbat, aspectele legate de persoana inculpaților fiind avute în vedere la fiecare verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse.
Cercetarea judecătorească a fost începută, au fost audiați inculpații și partea vătămată -, este necesară administrarea tuturor mijloacelor de probă indicate în rechizitoriu, condiții în care termenul rezonabil al arestării preventive a celor doi inculpați nu a fost depășit.
Împotriva hotărârii sus menționate au declarat recurs inculpații, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au suferit modificări date fiind elementele de fapt și situația inculpaților.
Deși prima teză a art. 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală nu suportă comentarii, teza a II-a aceluiași articol nu mai este îndeplinită în condițiile în care au intervenit modificări în perioada de 7 luni cuprinsă între data arestării și până în prezent, perioadă ce a dus la diminuarea reacției negative a societății față de presupusele fapte și față de persoanele ce le-ar fi săvârșit.
Datele de la dosar nu mai justifică menținerea măsurii arestării preventive întrucât inculpații au fost audiați.
Recursurile nu sunt fondate.
Inculpații G și G au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Brașov din 31.10.2008 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin.2 lit.a din legea nr. 678/2001 și art. 13 alin.1 și 3 teza I din aceeași lege, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal pentru primul, respectiv prev. de art. 13 alin.2 și 3 teza a II-a din legea menționată, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, pentru celălalt.
S-a reținut că, în cursul lunii martie 2008, respectiv în perioada 1.09 - 15.09. 2008 inculpatul Gar ecrutat-o pe minora - în vârstă de 14 ani pe care a cazat-o la B și a constrâns-o să practice prostituția în folosul său, respectiv pe procedând în aceeași modalitate însă la
În perioada 1.09. - 15.09. 2008 inculpatul G zis "" din Bac azat-o, supravegheat-o și exploatat-o prin violențe și amenințări pe, după ce aceasta a devenit majoră.
Tribunalul pentru Minori și Familie Brașova dispus arestarea preventivă a inculpaților G și G, ulterior, măsura fiind prelungită, respectiv menținută.
Față de gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, fapte cu o deosebită rezonanță în rândul opiniei publice, Curtea constată că temeiul prev. de art. 148 alin.1 lit.f procedură penală impune în continuare privarea de libertate, în lipsa unei reacții ferme din partea autorităților judiciare existând posibilitatea ca alte persoane să comită fapte similare.
Totodată, timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive (perioadă în care au fost administrate mijloace de probă și se impun alte administrări conform celor menționate în Rechizitoriu) este un termen rezonabil, cum legal și temeinic a hotărât instanța de fond.
Analizând mai departe, inculpatul G poate fi tratat și supravegheat în rețeaua sanitară a față de bolile de care suferă, în acest sens fiind concluziile medicilor specialiști.
Așa fiind, în baza art. 385/15, alin.1 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile formulate de către inculpați cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpații G și G împotriva încheierii de ședință din data de 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.
Obligă recurenții inculpați să plătească fiecare statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.AM/27.04.2009
Tehnoredact.DS/28.04.2009/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Aurelia MunteanuJudecători:Aurelia Munteanu, Elena Barbu, Laura Popa